duminică, 30 august 2009

Leapşa de la Mihaela merge la ... greenfield :)

Am primit o leapşă de la Mihaela, în care trebuie să scriu 10 lucruri pe care vreau să le bifez până la data de 1 octombrie:

  1. Să termin cu mutatul până luni seara, cel târziu (trebuie să locuim în altă parte până la sfârşitul anului, dar după Anul Nou sunt şanse mari să ne reîntoarcem aici).

  2.  Să mai ajung pe la interviuri (pentru job de profesor/suplinitor, în special), ca să mă obişnuiesc cu cerinţele şi graiul suedez, în momente de stres.

  3.  Să încep din nou voluntariatul la Jordbromalmsskola unde, din iarnă până la sfârşitul şcolii, am ajutat elevii la lecţii, la engleză şi spaniolă.

  4. Să termin de citit prima mea carte în limba suedeză (variantă normală, nu lättläst).

  5. Să apuc să împrumut şi o carte în limba engleză şi s-o termin de citit.

  6. Să reuşesc să văd o parte din filmele suedeze care îşi aşteaptă, cuminţi, rândul.  

  7. Să facem un traseu prin Tyresta Park (altul decât cel de data trecută, dacă tot au anunţat că va fi vreme frumoasă în septembrie). 

   8. Să ajungem în Djurgården şi să ne mai plimbăm ore în şir, cum obişnuiam în iulie, în vacanţă.

  9. Să mergem pe "insuliţele" din centru şi să fac fotografii (de creaţie, aşa, gândite pe îndelete :).

10. Să apuc să mai fac papa bun (gen langoşi, dacă tot mi-a făcut poftă mămica_de_Sebastian, sau sărăţele, gogoşi, găluşte cu prune şi altele de genul, nu le mai înşir că şi aşa îmi lasă gura apă şi tare mi-e că nu o să ajung să mă ţin de ceea ce mi-am propus).
Leapşa trebuie trimisă unei singure persoane şi, de data asta, optez pentru ... greenfield!

joi, 27 august 2009

La (cât mai) mulţi 27 august împreună!!!

Acum patru ani, pe vremea asta, eram în biserică, iar fratele meu, alături de alţi doi preoţi, oficia cununia noastră religioasă în faţa lui Dumnezeu şi a persoanelor dragi, prezente alături de noi. A fost frumos, emoţionat, într-un cuvânt, un moment unic.

Trebuie să recunosc că nu m-am visat niciodată mireasă sau îmbrăcată în rochie albă. Este visul fetelor, încă de mici, dar nu a fost şi al meu. Însă, am avut mare noroc să-l întâlnesc pe Vali, să ne descoperim unul pe altul şi să ne dăm seama că suntem fiecare jumătatea celuilalt. Dar pentru asta, a fost nevoie de timp, răbdare şi de multe momente petrecute împreună, şi la bine şi la rău. Am luat-o treptat, ne-am descoperit, am clădit împreună relaţia noastră şi încă mai avem să ne descoperim şi să realizăm împreună visele la care tânjim de mult timp.

A fost o ceremonie religioasă frumoasă, intimă, oficiată de către fratele meu, un lucru extrem de important pentru mine - în fapt, am aşteptat să devină preot pentru a putea oficia slujba, iar ca naşi ne-au fost alături prietena mea, încă din liceu, şi soţul ei. Am ţinut mult şi la acest amănunt, care mi s-a îndeplinit, chiar cu preţul unor sacrificii din partea lor, la momentul respectiv. Motiv pentru care le sunt recunoscătoare şi le mulţumesc din suflet.

De fapt, pentru noi au contat şi contează, în continuare, detaliile simbolice, de suflet şi mai puţin momentele fastuoase de dragul tradiţiei, de ochii lumii sau în scop pur material. De aceea, ţin să le mulţumesc tuturor celor care ne-au fost aproape (chiar dacă nu şi fizic) în acele momente importante şi emoţionante pentru amândoi, aducându-şi aportul sufletesc şi material pentru reuşita ceremoniei.

Deşi vobesc zilnic cu mama, minute în şir, am primit şi pe cale electronică un mesaj de la ea, pe care o să-l reproduc aici:

"La mulţi ani înainte de acum încolo ... cum a fost exact acum 4 ani de frumos, soare şi cald, şi cum este la fel şi azi, la fel să fie nu numai pe 27 august în fiecare an, ci în toate zilele din toţi anii care vor urma ... zeci ..."

Urmarea? Lacrimi pe tastatură! :)) Oricum, suntem o familie lacrimogenă, pariu că nu ne întrece nimeni! :))



miercuri, 26 august 2009

Pur şi simplu ... DA!

Astăzi suntem în 26 august; poate vă întrebaţi dacă am făcut ceva special până la ora asta. Ei bine, răspunsul este şi da şi nu, depinde cum priveşti :) Trezit la ora 5.30, mâncat, spălat, îmbrăcat şi fugit la şcoală. Acolo, prestat, cu sârg :)), conversaţii în limba suedeză, timp de patru ore. Apoi, întâlnit cu Vali, dus la biblioteca universitară, împrumutat cărţi, venit acasă, mâncat şi postat pe blog. Nimic special, nu-i aşa? Greşit, am spus, la un moment dat, "întâlnit cu Vali" :)) şi asta înseamnă mai mult decât un lucru special pentru mine; faptul că ne tot "întâlnim" în fiecare zi, ba în drum spre pat, seara la culcare, ba în drum spre baie, ba în drum spre bucătărie, presupune că a fost de bun augur momentul în care ne-am întâlnit, cu mulţi ani în urmă, pentru prima oară şi, mai ales, momentul în care, acum 4 ani, ne-am dat întâlnire la Starea Civilă ca să certificăm "întâlnirea noastră".

Cum pot descrie ziua de 26 august 2005? Simplu, în cuvinte cheie, precum:  Vali, cununie civilă, emoţii, bucurie, fericire, împlinire, părinţi, rude, prieteni, colegi, vecini, flori, muzică, şampanie, orez, poze, film, căldură şi ... va urma ... cununia religioasă, de a doua zi :))

Până atunci, un scurt remember pentru cei prezenţi la ceremonie, atunci, iar pentru restul, o scurtă familiarizare cu personajele principale :)) Enjoy the pics!



luni, 24 august 2009

Am luat premiu!

Am primit un premiu de la Mihaela, primul meu premiu pe blog :))
Îi mulţumesc că s-a gândit şi la mine!!! Yuuuupiiiieeee!!!

Îl dau şi eu mai departe lui greenfield, Ralucăi, mămicii_de_sebastian

şi lui desculţ-007.

Ce ziceţi? Primiţi nişte prăjiturele de la mine? Sunt delicioase! :))



A venit! A venit! A veeeeeeniiiiiiiiiit!

După şase luni de aşteptări, că aşa era programat, dar a veeeniiiiiiiiiiiit! Hârtia de la Högskoleverket, bineînţeles, cea în care mi se certifică faptul că sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine. Este, practic, o hârtie doveditoare, mai ales pentru un angajator, dar îmi va folosi şi pentru înscrierea la facultate, pentru cele câteva luni de echivalare, pentru a deveni profesor cu drepturi în regulă, pe teritoriul Suediei. Mai era o săptămână şi expirau cele şase luni de când depusesem actele şi eram cât se poate de nerăbdătoare să primesc rezultatul. Aşa că săptămâna a debutat cât se poate de bine pentru mine, cu sosirea mult aşteptatei hârtii şi cu primele ore desfăşurate la SAS grund. Este bine şi la nivelul acesta, deşi parcă îmi plăcea mai mult profesoara de la nivelul anterior, dar nu mă pot plânge nici de actuala profă :) La urma urmei, este un nivel superior, în care trebuie să mă mişc cu paşi repezi pentru aprofundarea cât mai repede şi mai bine a limbii suedeze, conform nivelului respectiv. Cursul se desfăşoară tot pe teme de conversaţie, despre dragoste, familie, natură, cărţi, bani,  muncă, Suedia etc, numai că acum nivelul de conversaţie, gramatică, scris compuneri este un pic mai ridicat; avem, ca şi până acum, de prezentat o temă în faţa audienţei, plus de citit, obligatoriu, patru romane dar nu în variantă lättläst. Aşa că am fost la bibliotecă şi mi-am ales o carte pe care trebuie s-o citesc, în paralel cu alte două colege, şi pe care trebuie s-o comentăm, pe măsură ce-o citim, în cadrul orelor de curs. Sună captivant, aşa că o să vă ţin la curent! Deocamdată, sunt foarte fericită că mi-a sosit hârtia!

Leapşa cu cartea

Am primit o "leapşă cu cartea", de la greenfield. Asta presupune să scriu pe blog un fragment din cartea care îmi este la îndemână, în urmatoarele condiţii: pagina 36, şase rânduri începând cu rândul 14. Având în vedere că singurele cărţi, la îndemână, aici la Stockholm, momentan, sunt dicţionarele, manualul şi două cărţi în suedeză, una în curs de lecturare şi una care stă cuminte, pe noptieră, la rând :), voi posta câteva rânduri, în suedeză, din Mina drömmars stad de Per Anders Fogelström. Este o carte lätläst (adică, rescrisă mai pe scurt şi mai pe înţelesul boboceilor în ale învăţării limbii suedeze :)) Există foarte multe cărţi de literatură clasică şi nu numai în variantă lätläst (trad. mot-a-mot: uşor de citit) pentru imigranţii care fac primii paşi în deprinderea limbii suedeze.
"Det andra var en ung flicka.

- Jag heter Klara, sa hon och log.

- Jag heter Henning, sa Henning.

Klara satt på sängkanten och kammade sig.

Nyss hade hon tagit av sig klänning och underkjolar.

- Så du känner Tummen? sa hon sedan. Henning nickade."
Şi dacă tot v-am năucit cu cele câteva rânduri suedeze (las' că nu vă strică, aşa vă faceţi o idee, pentru cei care nu ştiu, despre cum arată limba suedeză, în scris :)), să vă povestesc, pe scurt, despre ce carte este vorba.

Mina drömmars stad (City of  My Dreams / Oraşul visurilor mele) (publicată în 1960) face parte din seria de cinci romane ale lui Fogelström care descrie oraşul Stockholm, în perioada 1860-1968, şi, implicit, vieţile a generaţii succesive de locuitori ai acestuia.  Barn av sin stad (Children of Their City), publicată în 1962, acoperă anii 1880-1900. Minns du den stad (Do You Remember the City?), publicată în 1964, acoperă perioada 1900-1925. I en förvandlad stad (In a Transformed City), publicată în 1966, se referă la anii 1925-1945. Stad i världen (City in the World), (1968) acoperă anii 1945-1968. 

Mina drömmars stad prezintă povestea vieţii lui Henning Nilsson (între anii 1860-1880), un ţăran sărac, în vârstă de 14 ani, din Småland, care vine singur, fără să cunoască pe nimeni, la Stockholm şi trece prin diferite experienţe până reuşeşte să se integreze în noul oraş.

sâmbătă, 22 august 2009

Miroase a toamnă...

Deşi e sâmbătă, m-am trezit cu noaptea în cap, de la ploaia care-mi bate în geam cu insistenţă de mai bine de vreo oră... de fapt, am înţeles de la Vali că a plouat toată noaptea. Aşa că remarca mea de ieri, că miroase a toamnă, e cât se poate de îndreptăţită, pentru că şi ploaia, tot a ploaie de toamnă seamănă :))

O să vă gândiţi, probabil, o astfel de vreme (16 grade momentan şi 19 grade maxima, astăzi) ne va ţine în vârful patului :) Nicidecum, avem gânduri plimbăreţe astăzi... noroc cu umbrela extrem de generoasă, cu mantaua mea de ploaie dar şi cu transportul în comun; aşa că vom descinde în cursul dimineţii la bibliotecă (nu vă miraţi). Dar un învăţăcel silitor (aşa ca mine :))) care a trecut cu brio de examenul de săptămâna asta şi va da piept, de luni, cu următorul nivel de studiu al limbii, trebuie să-şi procure manualul de SAS grund de la bibliotecă, pentru că începând cu nivelul ăsta, cărţile se plătesc. Oricum, voi sta în jur de 4-5 săptămâni la acest nivel (chiar am avut posibilitatea să trec direct la SAS A, pentru că proba scrisă a fost foarte bună) dar a rămas la latitudinea mea şi eu am ales o şedere temporară şi pe la nivelul intermediar (oricum perioada maximă pentru SAS grund este de 20 de săptămâni). Aşa că pumnii strânşi şi vă mai ţin eu la curent cu strădaniile mele :))

joi, 20 august 2009

Cu mămăliga, la atac!

Sunt foarte mulţumită! Încep să mă simt din ce în ce mai bine aici, la Stockholm :)) Am burta plină şi mintea înceţoşată :)) N-aţi ghicit, nu de la friptură şi bere mi se trage, ci de la o porţie zdravănă de mămăligă cu brânză, ouă ochi şi muuuuultă smântână! Delicios! Vă las să salivaţi, că eu mă duc să mă întind un pic! :))


Cursuri pentru suedezii harnici :))

Am trecut deja de jumătatea lunii august şi lucrurile par să revină la normal. Străzile încep să se coloreze şi să se aglomereze din nou, lumea se întoarce cu mic, cu mare şi, mai ales, cu entuziasm, la serviciu; peste amintirile de vacanţă începe să se aştearnă, puţin câte puţin, uitarea, sau dacă nu, măcar planurile pentru o nouă vacanţă. Şi, totuşi, între timp, că tot ai bateriile încărcate, te gândeşti cum să te perfecţionezi mai bine, pentru a munci mai mult şi mai eficient, şi totul doar pentru o mai bună bunăstare materială şi spirituală. Utopie? Nicidecum. Păi altfel, credeţi că ar mai plonja pe preş, prin fanta poştală din uşă :), pliante cu cursuri de perfecţionare, de la cele extrem de incitante, până la cele cât se poate de hilare, fanteziste sau exotice cu putinţă? Paleta de perfecţionare este cât se poate de largă, aşa că dacă ne-am hotărât să ne reorientăm profesional sau, pur şi simplu, să deprindem abilităţi pentru a fi în pas cu noile tendinţe, putem alege unul sau mai multe din zecile de cursuri disponibile în pliantul comercial al comunei la care suntem arondaţi.

Haideţi să vedem şi ce opţiuni avem. La capitolul natură, animale şi grădinărit, putem opta pentru cursuri de dresat câini sau cursuri de dresaj pentru câini, să înveţe să găsească, după miros, bureţi galbeni, în pădure sau persoane dispărute,  tehnici de efectuare a masajului la câini, cursuri de vânătoare, cursuri de grădinărit bio sau cu chimicale :)), cursuri de design interior sau exterior, specializate pe diferite activităţi, cum ar fi decorarea dovlecilor de Halloween sau crearea de aranjamente naturale, cât mai sofisticate cu putinţă.

Pentru cei îndemânatici în lucrul de mână, există şi opţiunea unor cursuri de tâmplărie, pus tapet, parchet, înrămat tablouri, modelat în lut, turnat în sticlă (nu vin sau bere :)), brodat, tricotat etc.

Pentru însuşirea altor activităţi relaxante şi benefice pentru trup şi spirit, dar consumatoare şi de ceva talent, se poate opta pentru însuşirea tehnicilor de desen în ulei, acuarelă, a celor de fotografiere în studio sau în natură, pentru lecţii de dans şi actorie, învăţat instrumente (pian, chitară, saxofon), limbi străine (de la cele de circulaţie internaţională până la cele exotice, precum thailandeză, chineză/mandarină, japoneză, arabă) sau pentru cursuri de gastronomie (cu specific asiatic sau vietnamez) sau design al mesei etc.

Şi ca să nu credeţi că tocmai domeniul tehnic a fost dat uitării, pliantul conţine si două pagini cu cursuri pentru cei dornici de iniţiere în Word, Powerpoint, webdesign (Dreamweaver), Flash, Indesign, Photoshop, toate cu variante atât pentru începători cât şi pentru avansaţi.

Nici persoanele de vârsta a treia nu au fost uitate, aşadar, există cursuri pentru vârstnicii care doresc să înveţe cum să folosească un telefon mobil, să asculte muzică sau trimită poze cu ajutorul acestuia. Există cursuri şi pentru persoane în vârstă, doritoare să comunice prin email, messenger sau skype.

Într-un cuvânt, suedezul de orice vârstă, prosper şi dornic de reorientare profesională sau, pur şi simplu, de dobândire de noi abilităţi practice sau de relaxare îşi poate petrece, în mod constructiv şi util, lunile de iarnă, până la o nouă descindere pe tărâmuri exotice, către destindere şi odihnă :))

marți, 18 august 2009

Despre gustul ştiuletelui de porumb mâncat pe tărâm nordic...

Din ciclul "Cum să te simţi la Stockholm, ca la mama acasă", am cumpărat astăzi porumb şi tocmai ce l-am terminat de fiert, fotografiat şi ingurgitat :)) Nu e pentru prima dată când mănânc porumb fiert la Stockholm,  numai că până acum am luat din supermarket porumb ambalat, congelat, gata de fiert în circa 10 minute.

Bună şi opţiunea asta, dacă nu eşti o persoană pretenţioasă şi dacă nu ţii neapărat să retrăieşti exact senzaţia din bucătăria mamei, când oala plină cu porumb împrăştie un miros apetisant de porumb fiert, iar tu, cu mâinile tremurânde şi salivând de zor, verifici din sfert în sfert de oră starea porumbului, deşi ştii că durează la fiert în jur de 2 ore. Apoi, cu aceleaşi mâini tremurânde, te lupţi cu ştiuletele clocotit ca să-l transferi pe farfurie şi să-i grăbeşti răcirea sub jetul de apă rece :) Şi tot acest "sacrificiu" pentru mirosul şi gustul extraordinar al porumbului proaspăt cules sau furat din lanul de la marginea Bucureştiului :)

Toate aceste senzaţii dispar când vine vorba să cumperi două bucăţi de porumb perfect egale, de mărime medie, frumos ambalate şi congelate, cu gust făinos şi uşor mai mult dulceag.

Oricum un lucru e clar, ştiuletele de porumb, indiferent că provine din lanul de porumb suedez sau din cel românesc, are acelaşi gust şi te incită la rememorarea amintirilor din copilărie :) doar cu o singură condiţie: să nu fie tratat termic sau chimic.

Poftiţi, de salivaţi! :))
 

 

joi, 13 august 2009

Sărmane á la sotzi :))

De bine ce "m-am plâns", acum două zile, de senzaţia de sufocare pe care am avut-o la Stockholm, la orele amiezii, câteva zile în şir, de ieri am revenit oarecum la normal, şi anume, termometrul nu a sărit de 21 de grade, cerul este acoperit de nori mari, albi şi pufoşi, întunecaţi pe alocuri, în diferite nuanţe de gri, iar duşurile sporadice au revenit în peisaj, că prea le-am simţit lipsa :))

Momentan, sunt destul de obosită, pentru că astăzi am avut test (timp de  4 ore), iar orarul din semestrul acesta, cu ore preponderent de după-amiază, mă cam scoate din circuit. Joia şi vinerea avem, în continuare, cursuri de dimineaţă, şi se simte diferenţa. Şi totuşi, deşi e 10 seara, m-am încumetat să mai înfăşor vreo 30 de sărmăluţe în foi de viţă, cu carne de vită, de data aceasta, iar acum, aştept, cu scobitori în ochi :)), să termine de forfolit şi să mă duc la culcare, că mâine mă trezesc la 5 dimineaţa.

Aşa că, deşi frântă, că m-am stresat şi concentrat destul, astăzi, la test, sunt fericită, pentru că mă simt, din nou, ca la mama acasă, cu sarmalele pe foc şi cu mama pe monitorul calculatorului :)) Singura (mare) diferenţă e că nu avem sarmale á la mama, ci sărmane á la sotzi, ca să-l parafrazez pe Vali :) :((

marți, 11 august 2009

Sudoare de august :))

Nu credeam că o să ajung la performanţa de a transpira pe tărâm suedez. Deşi s-au scurs, deja, două luni de vară calendaristică şi nu numai, trebuie să recunosc că am început să transpir, îmbrăcată fiind la mânecă scurtă, şi să am senzaţia de aer cald şi sufocant în sala de curs sau acasă. De unde credeam că nu o să mai apuc să folosesc bluziţele cu bretele şi pijamalele cu pantaloni scurţi, de câteva zile, cum termometrul se încăpăţânează (şi bine face) să rămână în jurul valorii de 25-26 de grade, simt şi eu, cu adevărat, cum e să te sufoci la Stockholm :))

Poate temperatura în sine nu spune foarte mult şi, poate, vă miraţi, de altfel, cum poate cineva să se sufoce la 26 de grade. Însă aerul fiind foarte tare aici, senzaţia de sufocare intervine chiar şi la temperaturi care, în alte ţări tropicale :)) par destul de temperate pentru lunile de vară.

Trebuie să recunosc că nu mă deranjează câtuşi de puţin starea vremii suedeze, poate cu excepţia lunii iunie, care este, de obicei, excesiv de ploioasă şi rece; abia după Midsommar reuşeşti să te desparţi de ghetuţe şi geacă pentru verii văratici ai acestora, sandalele şi bluziţele de vară. În rest, luna iulie a fost mai mult decât acceptabilă, cu duşuri sporadice, iar luna august se preconizează a fi cea mai călduroasă dintre ele şi, astfel, sunt convinsă că o voi îndrăgi cel mai mult.

duminică, 9 august 2009

Ce înseamnă să ai concediu în Suedia

Dacă tot este duminică, zi de relaxare, hai să vorbim despre concediile suedezilor. Potrivit unui articol apărut în ziarul Metro, ediţia de vineri, ce are drept sursă sondajul efectuat de către Eurofound, în 2008, suedezii au cel mai lung concediu din Europa, 33 de zile plătite de concediu, conducând detaşat peste media europenilor, de 25,2 de zile plătite de concediu. Sunt urmaţi de danezi şi nemţi, cu 30 de zile şi, pe locul 3, de italieni, cu 28 de zile. Suedezii au, conform legii, cel puţin 25 de zile plătite de concediu, în timp ce restul de europeni au cel puţin 20 de zile. Românii lucrează cel mai mult, 41,8 ore pe săptămână, în timp ce francezii lucrează cel mai puţin, 38,4 ore pe săptămână; în ceea ce-i priveşte pe suedezi, aceştia lucrează 39,6 ore pe săptămână.

sâmbătă, 8 august 2009

Citesc, deci exist!

Săptămâna aceasta nu a mai stat sub semnul plimbărilor lungi şi relaxante prin pădurile suedeze ci, mai degrabă, sub semnul cărţilor şi a proiectelor, că doar am început, din nou, şcoala!

Totuşi, ieri după-amiază, mi-am luat cartea nou începută şi am dat o fugă până la un lac din apropiere, pentru că ce poate fi mai frumos şi relaxant, decât o lectură pe malul lacului, la aer curat şi călduţ de august, cu foşnetul frunzelor pe fundal şi cu albastrul cerului la orizont. Trebuie să recunosc că citesc din ce în ce mai mult, în ultima vreme, mai ales în suedeză, un exerciţiu perfect pentru însuşirea unei limbi străine şi excelent pentru dobândirea de noi cunoştinţe.

Aici, cărţile sunt la mare preţ, oriunde întorci capul, în autobuz, în tren, într-o sală de aşteptare, îl vezi pe suedez cu cartea sau cu ziarul în braţe, citind cu conştiinciozitate. Suedezii sunt percepuţi, de fapt, ca fiind persoane destul de rezervate, cu un debit verbal destul de scăzut, dacă e să-i comparăm cu persoanele de sorginte latină, preferând, la drum lung, în autobuz sau tren, compania muzicii sau a ştirilor la căşti, a ziarului sau a cărţii preferate decât pe cea a vecinului de scaun. Aşa că, din punctul ăsta de vedere, mă încadrez perfect în peisajul suedez. Nu oi fi eu blondă, dar cu cartea în mână stau, 90% din timp :))

joi, 6 august 2009

Baby-boom la Stockholm

Pe la mijlocul lunii iunie, cum întorceam capul, cum vedeam o burtică, şi destul de măricică, de altfel. Că era mămica blondă, negresă sau cu năframă arăbească, burtica era la înaintare. De bine ce mă tot minunam eu de câte burtici măricele îmi tot ies în cale, într-o dimineaţă, în ziarul Metro, corespondentul Compactului de pe la noi, stătea scris cu litere de-o şchioapă că se aşteaptă un adevărat baby-boom în lunile iulie şi august,  punându-se această creştere spectaculoasă a bebeluşilor pe seama concediilor pe care şi le petrec suedezii în Thailanda în lunile noiembrie, decembrie.

Astăzi, în drum spre şcoală, dau să iau ziarul şi, ce să vezi, din nou, cu litere de-o şchioapă, "Baby-boom la Stockholm", un articol pe tema naşterilor numeroase care au avut loc în luna iulie, după cum urmează: la spitalul Karolinska din Solna s-au înregistrat 433 de naşteri, la spitalul Karolinska din Huddinge 388, la Södersjukhuset 652, la Danderyd 602, la spitalul din Södertälje 179, iar la clinicile particulare Södra BB 74 şi BB Stockholm 260.

Se pare că vacanţa suedezilor în ţările calde, pe timp de iarnă suedeză, dă roade din plin, pentru că în luna august sunt aşteptaţi cu 200 de bebeluşi mai mult decât media obişnuită.

Aşa că suedezii prosperi şi plimbăreţi pe tărâm asiatic au ignorat criza mondială şi ... s-au relaxat! :)) Şi, acum, culegem roadele! :))

luni, 3 august 2009

Să mergi pe (cu) un avion la 90 de ani!

Gata! Vacanţa a luat sfârşit, iar eu m-am întors, voioasă şi dornică, la şcoală! :))

Prima zi a fost lejeră, aşa ca pentru început, într-o nouă locaţie; ne-am luat orarul, cărţile, proiectele, iar de mâine, intrăm în pâine.

La întoarcerea de la şcoală, mi-am umplut cele 30 de minute de mers cu autobuzul răsfoind ziarul; în căutare de ştiri interesante, m-am oprit la o ştire despre Tom Lackey, un domn ajuns la 89 de ani, peste o lună va împlini 90 de ani, care, în putere fiind, practică wingwalking-ul. Toate bune şi frumoase, dar ce e wingwalking-ul (mersul pe aripă), o să mă întrebaţi. După cum puteţi vedea din poza de mai jos, Tom Lackey este legat, stând în picioare, de un suport, pe aripa unui avion. Iar pilotul, cu pasagerul la vedere, a executat la 1 august 2009, cu un avion cu doar 20 de ani mai tânăr decât pasagerul său, un zbor deasupra Canalului Mânecii. A fost cel de-al 20-lea wingwalk al bătrânelului, care a marcat, de altfel, cei 100 de ani de la primul zbor deasupra Canalului Mânecii, executat de către francezul Louis Bleriot. Cu patru ani în urmă, la doar 85 de ani :) Lackey a intrat în Cartea Recordurilor, ca fiind cea mai în vârstă persoană care practică wingwalking; în prezent, datorită hobby-ului său, reuşeşte să strângă fonduri pentru o asociaţie ce luptă împotriva cancerului, fiica sa fiind bolnavă de cancer.

Temperaturile normale pentru luna august

Temperaturile normale pentru luna august se încadrează între valorile menţionate mai jos, în funcție de poziționarea geografică. În mod normal, temperatura poate creşte până la 25 de grade de 1 - 2 ori în nord şi de 4 - 5 ori în sud.
  
 
Temperaturi maxime record pentru luna august. Când se vor înregistra mai mult de 37 de grade, se va stabili un nou record de temperatură pentru Suedia.
 
 
Temperaturi minime record pentru luna august.