vineri, 5 august 2011

Cu noaptea-n cap...

Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge, pare un laitmotiv care m-a urmărit de mic copil, martoră fiind a trezirilor matinale ale bunicii care întindea rufele în curte odată cu primul strigăt al cocoşului sau chiar al plecărilor matinale la serviciu ale părinţilor care se îngrijeau să-mi dea trezirea înainte de a ieşi pe uşă.

Aşadar, voit sau nu, de-a lungul diferitelor etape ale vieţii, trezitul dis-de-dimineaţă s-a vrut mai mult o necesitate care să-mi asigure reuşita zilei respective. Şi când suferi de sindromul ceasului deşteptător i.e mamă, tată sau soţ care să te trezească, invariabil, în fiecare dimineaţă, povara dimineţilor matinale poate atârna destul de mult, dar nu pe umerii mei. Umeri care, de altfel, se lasă învârtiţi de pe o parte pe alta de multe ori şi zdruncinaţi temeinic înainte de trezirea finală, care se face simţită la cel puţin un sfert de oră de la primul zgâlţâit sau clinchet deşteptător, după caz.

În ritualul dimineţilor matinale şi-a făcut loc şi lumina suedeză (cu variaţiuni - prea matinală vara şi prea leneşă iarna). Şi, astfel, înţelegi prezenţa transperantelor negre la ferestrele suedeze, transparente de felul lor. Eu cum am oroare de întuneric beznă şi cum mi-e de ajuns compania lui aproape 6 luni pe an, îmi place să mă las învăluită de lumina puternică a dimineţii, spre neînţelegerea celor din jur. Contează doar că eu înţeleg. Una e să fii motivat să te trezeşti la 4-5 dimineaţa pe motiv de drumuri stockholmiene incomensurabile şi alta e să te trezeşti, tot matinal, învăluit de lumina caldă a dimineţii, fără sunete stridente sau zgâlţâieturi zdravene care să te urnească, cât mai repede cu putinţă, pe drumurile întunecate şi înzăpezite sau nu, după anotimp.

Un alt must do al dimineţilor matinale sau nu este micul dejun şi "răsfoitul" internetului. Şi asta în zgomotul hărniciei comunale care-şi face simţită prezenţa de la primele ore ale dimineţii. Aşadar maşinile de tuns iarba, tăiat copacii şi boscheţii, dezăpezit sau strâns pietrişul stockholmian asigură o transhumanţă comunală lină şi permanentă, fără de care dimineţile mele ar fi mai sărace.

Îi mulţumesc Cristinei pentru iniţiativă şi imboldul pe care mi l-a dat, de a mai împrospăta cu ceva rânduri poveştile de departe şi pasez mai departe curiozitatea ritualurilor matinale lui Salmi, Tetris, Ninu şi Liei. Dacă aveţi timp şi vă simţiţi inspiraţi!