La mulţi ani, Mihăiţă!

Se întâmplă multe în doi ani de zile. Ai parte de clipe frumoase, memorabile, de unele mai puţin frumoase, multe dintre ele se sting din memorie, din secunda în care s-au şi consumat. Însă un moment extrem de important şi de emoţionant ca cel întâmplat acum doi ani, pe 19 septembrie 2007, la ora 16, la maternitatea Filantropia, când cumnata mea a născut o superbitate de băieţel de 3.450 kg şi 51 cm nu poate fi trecut cu vederea aşa uşor ci doar ferecat bine în sertarul cu amintiri ce-ţi provoacă noduri în gât şi lacrimi în ochi, când îl deschizi, de-a lungul anilor. Emoţia acelor clipe poate fi trăită de cei apropiaţi viitorilor părinţi, cu o aproximativă intensitate ca cea a mamei, în funcţie de gradul de sensibilitate din dotare, şi cum gena mea maternă dar şi cea paternă este una extrem de sensibilă şi, implicit, lacrimogenă, stau bine la capitolul ochi umezi şi voce tremurândă când e vorba de un nou-născut. Şi dacă el mai face parte şi din familie, vă imaginaţi tabloul complet.

Era într-o zi de miercuri, eram la serviciu, la terminarea programului, când sună telefonul şi mama, cu voce umedă, îmi spune că Oana naşte prin cezariană. Era ora 16, sfârşit de program, aşa că am cerut instrucţiuni preţioase de ghidare în spaţiu până la spital şi, într-o oră, am fost acolo. Se născuse, deja, Mihai Andrei şi am şi reuşit, preţ de câteva secunde, să-l imortalizez cu telefonul, în braţele asistentei, la camera de nou-născuţi. Eram extrem de emoţionată, mi-aduc aminte că tot drumul până la spital, unul lung de altfel, am avut lacrimi în ochi şi inima îmi bătea puternic. Dacă aşa am simţit ca mătuşă, mă întreb cum o să simt ca mamă! :))

Trebuie să recunosc că am o colecţie impresionantă de poze cu Mihăiţă, ordonate sistematic pe zile şi evenimente. Colecţie pe care o consult periodic :)) şi care este îmbunătăţită, acum, de tatăl meu, care are delicata misiune de a-i face poze copilului pentru mătuşica din pribegie :)) O misiune deloc uşoară pentru o persoană normală şi puţin talentată în ale fotografiei :)) dar care reuşeşte, totuşi, să-i facă pe plac fiicei iubitoare de Mihăiţă dar şi pasionată "de tras în poză" care, pe vremuri, "hăituia" copilul cu zeci de poze pe şedinţă :))

Este un copil reuşit, frumos şi deştept (de fapt, ce putea să iasă din doi părinţi pe măsură, stau eu şi vă întreb :))), pe care îl iubesc mult de tot şi care se bucură şi de un fan-club serios (prietenii ştiu de ce! :)))

În rest, vă las să vă clătiţi ochii cu minunăţia de băieţel!