Sfârșit de februarie, sfârșit (momentan) de emoții școlare cu iz de examen de trecere la SAS B, sfârșit al unei săptămâni ce a debutat viscolind de zor, blocând toată suflarea suedeză de la metrou și pendeltåg, mobilizând, astfel, zeci de autobuze, ce aveau deja rute bine definite, și țintuindu-ne, pe noi, dependenții de autobuze, minute bune în stații, la -15, -20 de grade în compania fulgilor viscoliți. Singurii calmi și resemnați, în tot vâjul viscolit și bulversant, erau, culmea, suedezii ce au fost nevoiți să se reorienteze la autobuzele de înlocuire a metroului ce era blocat din cauza liniilor înghețate (o bună parte a metroului suedez circulă pe la suprafață) și care așteptau, precum statuile ninse, minute în șir, cufundați în lectura dimineții sau amiezii.
Așa mi-am petrecut eu momente prețioase și extrem de încordate, înainte de a ajunge la examen, marțea trecută. Așa, adică în compania suedezului relaxat cu ziarul în brațe, iar eu, disperată topind "asfaltul" de gheață și pietriș și fulgi proaspeți de nea, tot pendulând pași la dreapta, pași la stânga, de nervi, nerăbdare, frig și emoții. Cele două ore pe care le-am calculat ca marjă pentru cele 45 de minute drum casă-școală, au fost alese inspirat, pentru a ajunge la timp la examen. Partea amuzantă a fost alta: stăteam la o masă rotundă, cu ai mei colegi la taclale extrem de înfierbântate, pe teme școlare :), atât de înfierbântate încât în momentul în care mi-am aruncat ochii pe ceas (îngerul meu păzitor a fost și de data asta la datorie) era ora 2 fără 5 minute. Am alergat ca nebunii pe scări vreo 4 etaje, că n-am mai nimerit nici liftul și am ajuns la fix în sala de examen, gâfâind și cu inima în gât de fugă și spaimă că era să ratăm examenul.
Examenul a fost (acum că sunt funcțională sufletește, moralicește și cu mintea limpede) relativ ușor. Adică, față de examenele precedente, a constat numai din două probe: una fiind proba de läsförståelse (un text de o pagină despre pasiunea suedezilor de a juca la loto, cu 20 de întrebări aferente la care trebuia să răspundem cu adevărat sau fals). Piece of cake, ce mai! :)) A doua probă, skivuppgift (compunerea), a fost la alegere din trei subiecte: primul despre rolul taților divorțați în viața copiilor. Să argumentăm dacă și de ce ar fi important ca un copil să rămână în custodia tatălui. Al doilea subiect despre viața într-o famile combinată: doi parteneri din relații anterioare cu tot cu copii întemeiază o nouă familie. Să explicăm dezavantajele unei astfel de familii, să dăm trei exemple pentru reușita unei astfel de familii și să le argumentăm. Al treilea subiect despre cum își văd vecinii vecinii :) În cazul meu, să povestim cum suntem văzuți noi, românii, de către vecinii noștri unguri :D, bulgari, sârbi, ucrainieni și moldoveni, dar partea amuzantă și haioasă. Mi-ar fi plăcut să vorbesc despre acest subiect dacă aș fi fost de altă nație, înconjurată de alți vecini. În situația dată, mi-a fost imposibil să găsesc acel amănunt funny pe care l-ar gândi vecinii noștri despre noi și despre care, zicem noi că nu-i adevărat. În cazul nordicilor, comentariile la adresa vecinilor sunt destul de pozitive, ei își reproșează unii altora că sunt fie prea tăcuți, fie prea precauți (suedezii), fie prea rezervați (finlandezii) sau expansivi (danezii) etc. În cazul românilor, dați-mi și mie, vă rog, exemple de lucruri drăguțe sau funny pe care le gândesc ungurii despre noi, spre exemplu :D că mie nu-mi vin în minte, deocamdată, nici acum când sunt relaxată, nici la examen când eram stresată și cu mintea încețoșată de teroarea ciclică ce mă acaparase cu o zi înainte.
Din fericire, rezultatul la examen ne-a parvenit, și de data asta, după numai trei zile. Așadar, rugămintea profului a fost să-i amintim pe mail, joi, să ne trimită rezultatul vineri dimineața. Ceea ce a și făcut, iar pe la ora 11 am deschis mailul cu mână tremurândă și, ca și când programul ar fi știut că mesajul cu pricina conține informații cauzatoare de palpitații, s-a lăsat îndelung așteptat pentru deschidere. Noroc că a meritat și bucuria mea a fost de nestăvilit când am găsit VG-ul mult dorit. Acum mai am marți prezentarea de final de nivel și prezentarea orală a romanului ales. Iar joi un ultim test de capitol. Apoi voi continua cu SAS B, ultimul nivel de învățare a limbii pentru nivel academic. După acest pas, mă așteaptă cele câteva luni bune de completare la facultate pe specialitatea aleasă. Țineți-mi pumnii! Mulțumesc! :)
12 comentarii:
Cu mare mare placere, ii tin in continuare! Nu de alta dar atunci cand e receiproc e mai bine ;).
Felicitari si mult mult succes mai departe! Stiu ca va fi bine pana la sfarsit, ai incredere ca va fi asa. Esti acolo unde trebuie, in miezul problemelor si fara alte probleme pe langa. Eu inca nu stiu in ce fel voi face cursurile, e mare problema la mine...dar am sa gasesc eu o solutie, nu ma las.
Sa nu uiti ca ambitia, gandirea pozitiva si optimismul, alaturi de increderea in tine trebuie sa iti fie cei mai buni prieteni, ok?
Te pup si te imbratisez cu drag, un we frumos!
Îți mulțumesc mult de tot pentru încurajări și gândurile pozitive! Așa e, un cocktail cu ingrediente ca ambiție, optimism și încredere în sine nu poate da greș nicicum, poate fi doar schimbat la gust :( de lipsurile aferente unei astfel de decizii și curse de durată.
Pupici mulți!
Felicitari! Si mult succes in continuare!
Iti tin si eu pumnii, sunt sigura ca va fi Ok!
Sa ne povestesti cum a fost
Bravo ! Felicitari ! Iti tin pumnii, sa nu ma faci de ras,lol...
Felicitari! Sunt alaturi de tine si iti doresc tot binele din lume! Te pup!
Vă mulțumesc mult de tot pentru încurajările și gândurile voastre frumoase! Chiar aveam nevoie de ele!
Bafta! Sigur ai sa treci cu brio si de acest examen!!
Felicitari Svea pentru SAS A si multa bafta in continuare cu B! Pot sa te intreb cat a durat sa termini cursul acesta? Si daca l-ai facut la Komvux? Vreau sa fac o comparatie cu ce am facut eu :)
Poppy, eu am facut SFP (svenska för pedagoger) si SAS in Stockholm City, nu la Komvux la comuna... este curs intensiv pentru profesori si eu am inceput de la SFP D pe 4 mai anul trecut si voi termina SAS B peste 10 saptamani... Bine, cazul meu e mai special ca eu am facut suedeza si la Bucuresti, acum 7 ani... la facultate, curs optional... si a contat cand m-am inscris. M-am dus cu actele si am specificat ca vreau de la nivelul D pentru ca facusem in Romania si uitasem foarte mult.
Ahh ok, mersi pentru informatii :)
Felicitari!Trebuie sa fii tare mandra de tine si ai de ce!!!Iti doresc sa ai parte si pe viitor de cat mai multe reusite!!!
Multumesc frumos! Sa dea Dumnezeu!!!
Trimiteți un comentariu