Dă şi mie krona, misteraşu' :(

Stimulată de postul lui Tetris dar şi de alte articole recente, pe aceeaşi temă, m-am hotărât să mă opresc asupra unui subiect deloc plăcut: cerşitul, în particular, la Stockholm.

Trebuie să recunosc că agasarea stradală  pusă la cale, strategic, de copii soioşi, bărbaţi sau femei mutilate, cerşind îndurare materială pentru a-şi duce zilele amărâte, mă lasă rece. Am auzit şi citit numeroase comentarii, de-a lungul timpului, despre amărâţii stradali care imploră câţiva lei, euro sau coroane, după caz, pentru a supravieţui -  multe dintre ele părtinitoare, nu foarte numeroase cele incriminatorii însă. Contradictoriu? Absolut, având în vedere disconfortul fizic şi psihic al celor ce trebuie să suporte tânguiala "oropsiţilor sorţii" sau virtuozitatea "cântăreţilor stradali" care-şi cer drepturile muzicale, vrei nu vrei, şi răsplătesc, în funcţie de generozitatea clientului inoportunat. După caz, sâr'mâna conaşu/misteraşu, trăiască copiii matale sau, dimpotrivă, flegma şi înjurătura maternă de rigoare. La urma urmei, ce ştie străinu'! Vede o prezenţă exotică, se poate gândi că e strămutată din neagra şi oropsita Africă (pigmentul, soarele şi jegul pot induce un "bronz" natural demn de invidiat chiar şi de rasa neagră) şi devine compătimitor, mai ales, în faţa insistenţelor sau a talentului muzical al celor în cauză. Mentalitatea occidentală, şi mai ales cea suedeză, dictează conştiinţei că fiecare muritor trebuie să muncească pentru bănuţul lui. Aşa că cei care lălăie sau se tânguie în ritm de doină românească sunt priviţi cu infinit mai multă îngăduinţă şi compătimire decât conaţionalii care-ţi strecoară câte-un bileţel cu o poveste a unui copil bolnav de leucemie sau a unui paralitic avut în custodie. La urma urmei, un stomac şi un picior gol pot distorsiona cumplit talentul înăscut al milogului cântăreţ aşa că suedezul răspunde promt încercărilor vocale sau acordeoniste (fie ele exotice şi dezacordate).

Nu odată mi s-a întâmplat să fiu poluată fonic în trenurile stockholmiene de vocile virtuoase ale "lucrătorilor stradali". Marea majoritate provine din spaţiul carpatin (poate una-două excepţii rătăcite din spaţiul rus sau asiatic) iar repertoriul Ionel-Ionelule, Trandafir de la Moldova reprezintă, probabil, găselniţa perfectă în strategia de marketing şi urmată cu sfinţenie, fie vocal sau instrumental. Spre disperarea mea şi amuzamentul, ignoranţa sau compătimirea suedezului călător. Care răsplăteşte. Nu mereu, dar suficient încât cei 50 de romi expulzaţi de oficialităţile suedeze, conform surselor oficiale, să mai lase în urmă destule mâini întinse şi voci virtuoase de care să se bucure şi cetăţeanul suedez plictisit sau obosit după o zi de lucru.

De ce condamn cu vehemenţă acest gen de "manifestare artistică" sau de ce nu-mi apare nici măcar un sfert de lacrimă în colţul ochiului la suferinţa aproapelui cerşetor de soartă mai îngăduitoare? Pentru că nu pot fi prostită într-atât încât să nu miros (pe lângă "odoarea" pestilenţială simţită de la o poştă) escrocheria bandelor organizate care transformă cerşitul în afacere rentabilă, de lungă durată. Şi nu mă puteţi convinge că există şi excepţii care confirmă regula! Mai ales acum, în era tehnologiei moderne când cei care au, într-adevăr, nevoie urgentă de ajutor pot face dovada neputinţei sau a unei boli nemiloase pentru a beneficia de bunăvoinţa celor cu suflet şi buzunar generoase prin teledonuri sau popularizarea cazurilor respective prin diverse mijloace media.