duminică, 29 noiembrie 2009

Ceaţă, peste câmpuri cu verdeaţă...

Astăzi am fost în ceaţă - la propriu, însă :) În rest, gânduri limpezi, optimiste, miros şi gust românesc de mămăliguţă cu tocăniţă de ciuperci, cuvinte româneşti cu ai noştri părinţi şi prieteni, muzică românească, sentimente româneşti derivate din gazetele consultate, cu sârg, pe net.

Şi totuşi ceva lipseşte din peisajul românesc la Stockholm; toamna bucureşteană, lungă şi colorată, încununată de cele 15-20 de grade, nejustificat de multe, de altfel, pentru această perioadă.

În schimb, justificată şi prezentă pe parcursul celor 6 ore de zi suedeză, ceaţa a persistat cu statornicie, astăzi.
La 9 dimineaţa - ceaţă, ora 10 - ceaţă, ora 12 - ceaţă, ora 14.30 - ceaţă, ora 15.30 - ceaţă şi înserare. Ora 16 - noapte neagră, luminată de timidele beculeţe ce împodobesc a sărbătoare de iarnă copacii din părculeţul din faţa blocului dar şi de lumânările de Advent ce-şi fac, treptat, apariţia în ferestrele suedeze.




Aşa arăta strada suedeză din faţa blocului, de la fereastra apartamentului, astăzi la ora 13, motiv pentru care gândurile mele s-au încăpătânat să nu părăsească perimetrul fizic al apartamentului însă, virtual, s-au lăsat purtate pe note muzicale, în compania Adei Milea.

Vă las să vă delectaţi cu atmosfera ceţoasă de sfârşit de noiembrie stockholmian :))


4 comentarii:

Anonim spunea...

Uf chiar ce ceata pe la voi...noi am avut soare azi, am facut o plimbare ca la inceputuri pe insula...ne era doooooor!

Svea spunea...

Super, din păcate, vremea aici nu a fost deloc generoasă în ultimile săptămâni; a fost senin şi soare, sâmbata trecută, doar, când am profitat şi am ieşit la plimbare prin Djurgården. În rest, frig şi înnorat.

Ana-Maria spunea...

Tare urata ceata aia de la voi....

Svea spunea...

Da, din păcate, deloc îmbietoare pentru o plimbare duminicală de sfârşit de noiembrie :( Aşa că ne-am mulţumit să ne plimbăm doar virtual, pe unde e cald şi frumos :)