miercuri, 27 ianuarie 2010

Mai bine despre vreme, decât...

Şi dacă tot am adus vorba despre vreme, e bine de ştiut că suedezii manifestă o înclinaţie deosebită :) pentru discuţiile despre starea vremii când vor să scape neinterogaţi despre propria persoană.

Buun, o să ziceţi, acest aspect este întâlnit şi în alte circumstanţe culturale, internaţionale, nu numai în mediul suedez! De acord! Şi totuşi, suedezii recunoscuţi pentru firile lor mai închise, destul de necomunicative (cel puţin în aparenţă :) se ascund în spatele conversaţiilor placide despre vreme pentru a pregăti terenul fertil discuţiilor "adevărate" sau pentru a nu intra, pur şi simplu, în detalii semnificative.

Mi-aduc aminte, cu amuzament, de răspunsul primit de Vali de la un fost profesor de suedeză cu care a interacţionat în perioada în care s-a aflat în Finlanda, cu mulţi ani în urmă, la bursă. Întors în ţară, Vali i-a trimis un mail de felicitare cu ocazia sărbătorilor de iarnă iar profesorul respectiv i-a mulţumit în trei cuvinte iar pe alte trei rânduri i-a prezentat starea meteo din localitate, la vremea respectivă! :))

Într-un fel sau altul, cu toţii purtăm discuţii de complezenţă la un moment dat, fie ele pe cale scrisă sau orală, dar stilul suedez al discuţiilor orientate spre vreme este binecunoscut deja şi chiar sunt "învinuiţi" cumva de faptul că-şi ascund timiditatea sau amănuntele vieţii private (mai ales dacă eşti nou-venit în gaşca lor :) în spatele norilor denşi şi pufoşi de pe cerul suedez :)) Ca de obicei, excepţiile confirmă regula!

2 comentarii:

salmi spunea...

Haha, perfect adevarat! dar si ei recunosac asta...pe mine m-a intrebat proful de suedeza ce parere am ca suedezilor le place sa vb mereu despre vreme...:)).

oana spunea...

nu stiu de suedezi,dar si italienii o fac,si din folclorul internazional,si englezii,...asa ca o fi o chestie universal valabila...-)))