Cu autobuzul prin Stockholm

Autobuzele suedeze, proiectate precum autocarele, îţi lasă un coridor îngust în care te poţi strecura în şir indian, pentru a sta în picioare în timpul orelor de vârf; în rest, toată lumea îşi are locurile bine stabilite: în faţă, loc special destinat pentru bagaje, scaune pentru persoane în vârstă, la mijloc, loc special pentru cărucioare şi persoane cu handicap. În spate au acces persoanele cu animale. Dacă posezi un patruped pe care vrei să-l scoţi la plimbare cu autobuzul :), este musai să mergi cu el în spatele autobuzului. Există inscripţii care te îndeamnă astfel iar regula este urmată cu sfinţenie, fără să mai fie obligat şoferul să-ţi atragă atenţia (decât în foarte rare cazuri, care confirmă regula, bineînţeles! :)

Scaunele din autobuze (tren şi metrou) sunt tapisate, marea majoritate, în culorile suedeze (albastru şi galben) şi sunt bine conservate. Deşi există mulţi puştani care obişnuiesc să-şi mai odihnească bocancii noroioşi pe scaunul din faţă (valabil doar în tren), vezi, cel mult, scaune cu urme de noroi, îndepărtat ulterior, şi foarte foarte foarte rar :) tapiseria tăiată.

Intrarea în autobuz se face numai pe la şofer, acesta fiind responsabil cu liniştea şi ordinea din autobuz. Nu mi s-a întâmplat să fiu martoră la certe între pasageri, ocheade înverşunate, vorbe aruncate peste umăr.
Şoferul este suveran în autobuz, el, de altfel, nu este protejat de cabina proprie ci are scaunul său marcat de o semi-platformă pe care sunt montate aparatele de taxat şi verificat biletele/abonamentele. Intervine de foarte puţine ori, de obicei numai când anunţă că locurile destinate cărucioarelor sunt ocupate regulamentar şi este nevoit să lase eventuale cărucioare pe dinafară. În mod normal, intră cam trei cărucioare în locul special amenajat. Şi cum locul respectiv este destinat şi persoanelor cu handicap, persoanelor în vârstă ce folosesc scaune speciale pentru deplasat sau posedă cărucioare de piaţă, cărucioarele pentru copii au prioritate, celelalte fiind nevoite fie să se plieze, fie să rămână pe dinafară, în cazul supraaglomerării. Am văzut astfel de cazuri, în nenumărate rânduri, dacă locul pentru cărucioare era deja ocupat, fie ger sau ninsoare, mămica a rămas cu pruncul în staţie până la sosirea următorului autobuz mai puţin aglomerat. Sau dacă aşteaptă 4 sau 5 cărucioare, se urcă în ordinea sosirii, fără să se plângă sau să se ia la ceartă. Urcarea în autobuz se face tot pe bază de coadă în şir indian. Când spaţiul dintre scaune în care încape o singură persoană, în coloană, se umple, se închid uşile şi eşti nevoit să aştepţi următorul autobuz la care vei intra, printre primii.

Autobuzele (trenurile, metrourile) sunt dotate cu sistem de supraveghere şi plăcuţe indicatoare de avertizare a camerelor de luat vederi, deşi se văd şi cu ochiul liber :) şi cu aparate de anunţare vizuală şi verbală a staţiei următoare, precum şi cu un aparat special pentru şofer de măsurare a timpului exact la care trebuie să ajungă în staţie. Fiecare staţie este prevăzută cu orarul autobuzelor (respectat cu sfinţenie :), prezent de altfel şi pe net, iar fiecare defecţiune majoră sau deviere a circulaţiei este semnalată pe pagina de internet a Stockholms Localtrafik, în timp real.

Au mai fost cazuri când şoferii au mai întârziat câteva minute ( 2-3-4) şi atunci pasagerii (de obicei suedezii) îi "trag la răspundere" :) pe un ton civilizat şi cumpătat. Acum o săptămână am avut parte de un episod destul de neplăcut când autobuzul a întârziat 10 minute :D În direcţia respectivă, în intervalul respectiv nu mai circula niciun mijloc de transport aşa că am fost nevoiţi, toţi din staţie, să aşteptăm pe ger şi ninsoare. În staţie eram amestecaţi suedezi cu diverse alte naţii :)) Dacă cei de origine latină chiar nu aveau nimic împotriva întârzierii (am observat asta din discuţia din spaniolă purtată între ei :) suedezii începuseră să-şi sune cunoscuţii să-şi anunţe întârzierea :)) Cele 10 minute s-au scurs în linişte deplină, fără nelinişte şi nervozitate vădit afişată ci, pur şi simplu, întreruptă la apariţia autobuzului de telefoanele de informare respective şi, bineînţeles, de "trasul la răspundere" al şoferului. Cu nonşalanţă, acesta a răspuns că a avut probleme cu autobuzul, a încercat să le remedieze prin schimbarea autobuzului dar nu a reuşit aşa că ne-am văzut nevoiţi să circulăm în condiţii mai puţin obişnuite (fără anunţarea staţiei şi cu posibilitatea de a folosi numai prima uşă de acces pentru coborâre/urcare). Chiar şi în condiţiile date, nimeni nu s-a plâns, s-au urcat şi coborât cărucioare şi scaune pentru bătrâni pe la şofer, în deplină ordine. Am avut şi norocul că nu era oră de vârf dar autobuzul era plin trei sferturi, totuşi :)

Ieri, am trecut printr-un episod asemănător, dar mult mai "dramatic" :) în care calmul suedez şi-a făcut simţită prezenţa în condiţii meteorologice mult mai aprige şi, de data asta, circumstanţe matinale. Aşadar, la ora 7 dimineaţa, în staţia de autobuz o masă de oameni ţinea prohodul autobuzului "decedat" la datorie :( Frig de crăpau pietrele, zăpadă cât casa, iar noi, oamenii de bine, cu diverse treburi şcolare sau "serviciale", aşteptam cu stoicism venirea înlocuitorului celui căzut în zăpadă :) Deşi intervalul de sosire a autobuzului în direcţia dorită este, dimineaţa, de 7 minute, am fost nevoită să aştept mai bine de jumătate de oră, timp în care s-au perindat mai multe autobuze a căror rută nu se intersecta absolut deloc cu cea de care aveam eu nevoie. În timpul ăsta, liniştea şi calmul dominante erau întrerupte, la vederea autobuzelor, doar de oftaturi dezamăgitoare sau de telefoanele de informare necesare pentru întârzierea produsă.