Despre gustul ştiuletelui de porumb mâncat pe tărâm nordic...

Din ciclul "Cum să te simţi la Stockholm, ca la mama acasă", am cumpărat astăzi porumb şi tocmai ce l-am terminat de fiert, fotografiat şi ingurgitat :)) Nu e pentru prima dată când mănânc porumb fiert la Stockholm,  numai că până acum am luat din supermarket porumb ambalat, congelat, gata de fiert în circa 10 minute.

Bună şi opţiunea asta, dacă nu eşti o persoană pretenţioasă şi dacă nu ţii neapărat să retrăieşti exact senzaţia din bucătăria mamei, când oala plină cu porumb împrăştie un miros apetisant de porumb fiert, iar tu, cu mâinile tremurânde şi salivând de zor, verifici din sfert în sfert de oră starea porumbului, deşi ştii că durează la fiert în jur de 2 ore. Apoi, cu aceleaşi mâini tremurânde, te lupţi cu ştiuletele clocotit ca să-l transferi pe farfurie şi să-i grăbeşti răcirea sub jetul de apă rece :) Şi tot acest "sacrificiu" pentru mirosul şi gustul extraordinar al porumbului proaspăt cules sau furat din lanul de la marginea Bucureştiului :)

Toate aceste senzaţii dispar când vine vorba să cumperi două bucăţi de porumb perfect egale, de mărime medie, frumos ambalate şi congelate, cu gust făinos şi uşor mai mult dulceag.

Oricum un lucru e clar, ştiuletele de porumb, indiferent că provine din lanul de porumb suedez sau din cel românesc, are acelaşi gust şi te incită la rememorarea amintirilor din copilărie :) doar cu o singură condiţie: să nu fie tratat termic sau chimic.

Poftiţi, de salivaţi! :))