miercuri, 7 iulie 2010

Şi, totuşi, am liber la iarbă! :)

Vara s-a instalat de săptămâni bune şi este pentru prima dată (mă refer ca an) când covorul de iarbă verde, tăiat, cu conştiinciozitate, la milimteru, a căpătat o culoare gălbuie, datorită generozităţii soarelui suedez care ne-a încăzit din plin (şi bine a făcut), anul acesta. Aşadar şi iarba verde suedeză a căpătat o paloare deloc îngrijorătoare ba chiar binevenită, din punctul meu (alergic :) de vedere.

Să fie ăsta răspunsul de anul acesta la starea mea de bine, pe timpul lunii iulie, lună ce abundă în polen al ierbii, la care mi-am descoperit, anul trecut, alergia? Posibil! Oricum, cu antecedentele anului trecut, nu pot fi decât precaută şi-mi iau, în continuare, medicamentul antialergic, însă starea mea şi, mai ales, accesul meu la iarbă sunt vizibil îmbunătăţite faţă de anul trecut. Să se fi obişnuit organismul meu cu aerul de iulie suedez? :) La Bucureşti dădeam semne alergice, însă nu de intensitatea celor de aici, nefiind forţată vreodată să recurg la remedii antialergice medicamentoase.

Aşadar, nu pot decât să mă bucur că mi-am recăpătat libertatea la iarbă! :) Mă refer strict la cea înflorită şi cu polen din abundenţă, de pe parcursul lunii iulie. În rest, no problem! :)

3 comentarii:

Raluca spunea...

Svea draga,ce ma bucur pentru tine ca poti sa admiri frumusetile naturii fara grija ca iarba ti-ar dauna.Dar au grija gradinarii suedezi sa nu-ti faca rau.Deci,profita si relaxeaza-te cat mai mult in mijlocul ei.

Ninulescu spunea...

Of :( si eu credeam cind am citit titlul ca te referi la altfel de iarba :))
Aia care cind se vinde la liber ofera certitudinea ca tara e in libertate totala.

floridecamp spunea...

sanatate ca e mai buna decat toate!!!
apropo ,ador mirosul ierbii cosite !!!