duminică, 25 august 2013

Popas pe Eckerö


Una dintre activitățile de weekend ale suedezului dornic de relaxare și petrecut împreună cu prietenii e îmbarcarea la bordul unui vas de croazieră pe una dintre rutele aflate la îndemână, gen Helsinki, Turku sau Tallinn.
 
 
Vorba unui Vali, ai chef de o băută mare, te îmbarci pe un vas de croazieră. Ai chef de o băută mică, te îmbarci pe una dintre rutele spre Åland (Eckerö sau Mariehamn), aparținând teritoriului finlandez.
 
 
Și da, noi am avut chef de o baie de soare și aer călduț, cu vânticel moderat și nori pufoși, creionați în mod aparte, cum numai pe cerul nordic de început de toamnă găsești.
 
 
Cu briza mării în nări, înconjurați de vocile vesele și vorbărețe ale partenerilor de călătorie, am stat pe punte și am savurat fiecare minuțel din cele două ore de călătorie spre insula Eckerö.
 
 
Pe insula finlandeză, popasul de 5 ore și jumătate a trecut ca o boare de sfârșit de august pe deasupra Mării Baltice, cu deschidere la o plajă micuță dar extrem de ofertantă :)
 
 
 
Oferta zilei - Marea Baltică cu apa până la brâu, în punctul maxim, de la un mal la altul, 16 grade apa mării și soare îmbietor. Ofertă de nerefuzat, de altfel :) Intrat în apă până la genunchi - eu și înotat plus mers prin apă, de la un mal la celălalt - Vali.
 
 
 
 
Relaxare, admirat cerul și dormit pe pătură, în briza călduță de sfârșit de august. Un colțișor de Mare Baltică finlandeză doar pentru noi doi. Rustic, simplu și de neuitat. Plăcerea stă în lucrurile mărunte, până la urmă, nu?
 
 
La întoarcere, ca bonus pentru ziua petrecută în natura scandinavă de început de toamnă, te încarci de licorile mult râvnite de la duty-free. Căci da, antidotul prohibiției, reprezentată de magazinele specializate - Systembolaget - de unde îți poți cumpăra în exclusivitate băuturi alcoolice dar la prețuri piperate, îl constituie magazinele de duty-free de pe vapor, de unde cei mai mulți pleacă încărcați cu baxuri de bere sau alte alegeri, după bunul plac :)
 
Compania maritimă ce operează pe linia Eckerö pune la dispoziție bilete accesibile (90 kr dus-întors + autocar inclus până în Stockholm Central).
 
Principala atracție o constituie cumpărăturile de băuturi alcoolice de la duty free, astfel că majoritatea celor îmbarcați pe vapor fac drumul până pe Eckerö și cu aceeași cursă se întorc înapoi. Relaxarea și distracția în sine o constituie cele 4 ore petrecute dus-întors pe vapor, timp în care socializează la ... mai multe pahare de... vorbă cu prietenii.
 
Socializarea de acest tip necesită prezența a doi agenți de ordine care îl însoțesc pe șofer pe perioada călătoriei cu autocarul de la vapor până în centrul orașului. Prezența lor este, din păcate, justificată pentru că cel puțin jumătate dintre cei prezenți în autocar au ochii tulburi, pașii împleticiți și dorințe extrem de nepotrivite pentru un loc public închis. Cum ar fi, în cazul cel mai fericit, socializarea cu partenerii de călătorie prin cântece și chiuituri sau, cel mai nefericit cu putință, urinarea la piciorul scaunului din față. Moment de scandalizare maximă a unei doamne care a rupt tăcerea și a strigat din toți rărunchii la vecinul de scaun din față, să se oprească din urinat și să aștepte până se eliberează toaleta.
 
Norocul meu că am rău de autobuz și ocup, de fiecare dată, locul din față, aproape de șofer, așa că am fost privată de mirosuri și priveliști inadecvate. Nu însă și de discuția șoferului exasperat cu unul dintre agenții de ordine, căruia i se confesa că preferă o duzină de adolescenți turmentați în locul matolilor (adică a maturilor :) ieșiți de sub control.
 
Trebuie să recunosc că în cercul meu restrâns de contemplare a naturii și plimbare agale prin oraș, nu m-am confruntat direct, până acum, cu situații jenante sau ridicole din partea suedezilor prieteni cu băutura. Deși reputația există și discrepanța între natura lor ușor rigidă sau timidă, după caz și exuberanța mai mult sau mai puțin deranjantă, la beție, este extrem de evidentă.
 
Și ca să termin postarea într-un mod idilic și optimist, vă las în compania unei gazde timide, dar binevoitoare, de pe insulă :)
 
 

2 comentarii:

cristina spunea...

Au si ei uscaturile lor ...

Svea spunea...

Padure fara, nu exista. Oricat de frumoasa ar fi ea! ;)