La revedere, 2011!

Mai avem patru ore, ora Stockholmului, din anul 2011. Un an plin cu bune, cu rele, cu reuşite, cu nereuşite, un an ce n-a ieşit cu mult din tipicul anilor precedenţi. Ca niciodată, simt oarece regret că se mai încheie un an. Tendinţa generală e să faci bilanţul, să tragi linie şi în funcţie de minusurile şi plusurile acumulate să te bucuri că se termină sau nu.

Nu pot spune că a fost un an excelent, dar nici un an catastrofal. Contează enorm perspectiva din care faci "inventarul". La o primă vedere, la capitolul boală năpustită asupra celor dragi mie, am trasat o mare bifă. Însă, cum tot răul e spre bine şi atâta timp cât există voinţă, speranţă şi o soartă prielnică, parcă-parcă nu-ţi mai vine să urli atât de tare a disperare. Nu că n-aş fi făcut-o intens până acum, aşa că se poate uşor interpreta că "resemnarea" momentană vine ca o relaxare după o perioadă de zbucium interior puternic.

La capitolul satisfacţii personale, nici aici nu stau prea bine, dar la fel perspectiva contează. Să considerăm că urc eu prea mult ştacheta şi de aici şi micile insatisfacţii :) Asta pentru că trebuie gândit pozitiv la sfârşit de an, nu?

Mi-aş fi dorit să pot scrie mai mult pe blog anul acesta, dar n-a fost să fie. N-o să-mi propun s-o fac anul ce vine. N-o să-mi propun planuri măreţe; n-o să-mi propun decât să am înţelepciunea să gestionez cum se cuvine bunele şi relele ce-mi vor apărea în cale şi să nu-mi pierd speranţa că-ntotdeauna după ploaie vine şi soare, chiar dacă vremea urâtă poate dura o perioadă mai îndelungată decât e de dorit sau îndurat.

Acestea fiind zise, vă doresc un An Nou cu împliniri şi bucurii, cu multe bune şi foarte puţine rele, pe cât posibil, cu veselie şi belşug! Şi, mai ales, cu multă sănătate!

Şi acum mă retrag la o binemeritată oră de odihnă, urmată de o plimbare prin oraşul acoperit de lumini şi artificii. Voi reveni cu mărturii vizuale :) That's a promise! Singura, de altfel, pe care mi-o pot permite!

La mulţi ani şi petrecere frumoasă şi îmbelşugată! Însă fără excese! Promiteţi, da? :)

Cadou de ziua mea

În Suedia, luna noiembrie face trecerea către micşorarea considerabilă a zilei, pentru pregătirea echinoţiului de iarnă când ziua stockholmiană durează doar şase ore. Noiembrie suedez e o lună monotonă, de cele mai multe ori, fără sărbători, fără lumină, dacă zăpada întârzie să apară, atmosfera dickensiană e prezentă din plin atât pe retina cât şi în sufletul suedez. Şi totuşi, dacă eşti descinsă de pe plaiuri româneşti, dacă părinţii şi-au unit destinele în urmă cu 43 de ani în două frumoase zile de început de noiembrie, iar tatăl născut la sfârşit de noiembrie a primit un frumos dar de ziua lui, în avans cu două zile, dar purtător a numelor celor doi arhangheli Mihail şi Gavriil, noiembrie cel înceţoşat şi cenuşiu capată brusc valenţe luminoase, de sărbătoare şi bucurie a zilelor festive mai sus enumerate.

Şi dacă telefonul sună în miez de noapte iar messengerul e invadat de mesaje:

LA MULTI ANI,,,,,,,,,,!!!!!!!!

03:11 11/24 cu sanatate, bucurii si noroc

03:12 11/24 In cateva minute se naste al doilea nepotel

03:12 11/24 de ziua ta

03:12 11/24 un foarte frumos cadou

03:13 11/24 i s-a rupt apa,,,,,,,,Oana e la spital

03:13 11/24 e 4 dimineata

03:14 11/24 Exact ca la tine,,,,,,,,,,,,,joi,,,,,,,,,,,24 nov

06:05 11/24 la 5,30 s-a nascut un baietel brunetel de 3 kg 900 gr,,,,,,,,,,,,

cei 2000 şi ceva de kilometri, topiţi demult prin puterea dragostei şi a grijii purtate celor rămaşi fizic pe plaiuri bucureştene, nu reuşesc, câtuşi de puţin, să-mi frâneze tremurul mîinii şi lacrimile de bucurie.

Devenise un obicei de ziua mea să lăcrămez a nostalgia anilor scurşi şi poate a ştachetei prea sus înălţate. Şi dintr-o dată toate vorbele de încurajare primite în ultima vreme (datorită unor circumstanţe familiare) au prins contur. E incredibil cum, acolo sus, cineva ne iubeşte şi cum balanţa se poate echilibra într-o clipă. Cum zecile de nopţi nedormite şi cearcănele se pot şterge într-o secundă, cum bucuria unui dar nepreţios, sosit la ceas de sărbătoare, îţi poate însenina ziua cea ploioasă cu iz aniversar.

Aşa că, pentru mine, noiembrie e o lună specială. Trebuie să recunosc că-mi doream să se întâmple asta şi nu îndrăzneam să mă gândesc că se poate îndeplini. Aşa că gaşca de săgetători "aprigi" s-a mărit considerabil. E greu şi impropriu să judeci caracterul unei persoane după zodia din care provine (absolut că mediul şi educaţia cântăresc şi ele considerabil), însă oricât aş vrea să rămân de obiectivă, există trăsături ale semnului zodiacal care se reflectă fidel în caracterul persoanei respective, de aici şi preferinţele pentru anumite zodii. Fără a fi lipsită de modestie şi obiectivitate :), săgetătorul mi se pare o zodie reuşită şi foarte multe dintre trăsături mi se potrivesc mănuşă şi chiar mă bucur că e aşa. Dacă mă contraziceţi, încercaţi să aruncaţi doar cu baloane şi flori :) O cere evenimentul!

Oana, felicitări!

Să vă trăiască şi să ne aducă tuturor numai bucurii şi împliiri!

Trăiască gaşca de arcaşi! :))

P.S. Şi proaspăta mămică s-a grăbit cu cadoul de ziua ei, în avans cu două săptămâni! 

Cu noaptea-n cap...

Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge, pare un laitmotiv care m-a urmărit de mic copil, martoră fiind a trezirilor matinale ale bunicii care întindea rufele în curte odată cu primul strigăt al cocoşului sau chiar al plecărilor matinale la serviciu ale părinţilor care se îngrijeau să-mi dea trezirea înainte de a ieşi pe uşă.

Aşadar, voit sau nu, de-a lungul diferitelor etape ale vieţii, trezitul dis-de-dimineaţă s-a vrut mai mult o necesitate care să-mi asigure reuşita zilei respective. Şi când suferi de sindromul ceasului deşteptător i.e mamă, tată sau soţ care să te trezească, invariabil, în fiecare dimineaţă, povara dimineţilor matinale poate atârna destul de mult, dar nu pe umerii mei. Umeri care, de altfel, se lasă învârtiţi de pe o parte pe alta de multe ori şi zdruncinaţi temeinic înainte de trezirea finală, care se face simţită la cel puţin un sfert de oră de la primul zgâlţâit sau clinchet deşteptător, după caz.

În ritualul dimineţilor matinale şi-a făcut loc şi lumina suedeză (cu variaţiuni - prea matinală vara şi prea leneşă iarna). Şi, astfel, înţelegi prezenţa transperantelor negre la ferestrele suedeze, transparente de felul lor. Eu cum am oroare de întuneric beznă şi cum mi-e de ajuns compania lui aproape 6 luni pe an, îmi place să mă las învăluită de lumina puternică a dimineţii, spre neînţelegerea celor din jur. Contează doar că eu înţeleg. Una e să fii motivat să te trezeşti la 4-5 dimineaţa pe motiv de drumuri stockholmiene incomensurabile şi alta e să te trezeşti, tot matinal, învăluit de lumina caldă a dimineţii, fără sunete stridente sau zgâlţâieturi zdravene care să te urnească, cât mai repede cu putinţă, pe drumurile întunecate şi înzăpezite sau nu, după anotimp.

Un alt must do al dimineţilor matinale sau nu este micul dejun şi "răsfoitul" internetului. Şi asta în zgomotul hărniciei comunale care-şi face simţită prezenţa de la primele ore ale dimineţii. Aşadar maşinile de tuns iarba, tăiat copacii şi boscheţii, dezăpezit sau strâns pietrişul stockholmian asigură o transhumanţă comunală lină şi permanentă, fără de care dimineţile mele ar fi mai sărace.

Îi mulţumesc Cristinei pentru iniţiativă şi imboldul pe care mi l-a dat, de a mai împrospăta cu ceva rânduri poveştile de departe şi pasez mai departe curiozitatea ritualurilor matinale lui Salmi, Tetris, Ninu şi Liei. Dacă aveţi timp şi vă simţiţi inspiraţi!

Cu tolba poştală, prin Stockholm

Şi pentru că un post anterior a strâns destule comentarii legate de sistemul poştal în Suedia, găsesc oportun să explic detaliat cum stă treaba cu poşta suedeză. Mă ţineam de multă vreme să postez pe o astfel de temă, dar am tot amânat.

În Suedia, toate actele importante le trimiţi sau le primeşti prin poştă. Şi te întrebi, firesc, dacă e înţeleaptă o astfel de orânduială. Este! În condiţiile în care corespondenţa îţi este livrată pe preşul din hol, prin fanta de la uşă. Asta dacă stai la bloc. Cu alte cuvinte, nu există cutii poştale la intrarea în bloc. Că este bloc de 2-3 etaje, de 10 sau chiar mai multe (mai sunt şi astfel de excepţii în Stockholm), poştaşul împarte corespondenţa din uşă în uşă, de sus în jos. Adică urcă cu liftul până la ultimul etaj şi apoi coboară pe scări, distribuind scrisorile din uşă în uşă.

Uşa este dotată cu o fantă prin care pot fi strecurate scrisorile şi ziarele. Când am văzut sistemul pentru prima oară, în paranoia mea, îmi şi imaginam copiii care vor să-ţi facă vreo farsă sau vreun vecin supărat care să-ţi strecoare în casă varii lucruri, să-ţi facă viaţa mai frumoasă! :) Din fericire, se pare că nu am supărat pe nimeni până acum ;) sau suedezii nu au o astfel de imaginaţie malefică de a-şi regla conturile între ei în acest fel :)

Cât despre lucrătorii poştali de teren, imaginea factorului poştal de sex feminin, micuţ, grăsuţ, cu tolba plină, care se leagănă agale sub povara greutăţii banilor şi a scrisorilor ce le are de distribuit, a dispărut complet în peisajul suedez. Majoritatea personalului este tânără, suplă, obligatoriu deţinătoare de carnet de conducere sau cunoscătoare de mers pe bicicletă. Asta pentru că la distanţele stockholmiene şi la efortul fizic depus, nici nu ar fi posibil altfel. Totuşi, există şi excepţii burtoase :) (ca domnul din imagine), dar majoritatea este suplă şi foarte tânără :)

Livrarea corespondenţei se face cu ajutorul bicicletei sau a maşinuţelor precum cea din imagine. Un element care pe mine m-a lăsat cu gura căscată a fost acela de a constata cum îşi lasă factorul poştal "averea" la îndemâna trecătorilor zonali (precum şoferul cu autobuzul, dintr-o postare anterioară) şi împarte liniştit corespondenţa. Fără să-şi facă probleme că cineva ar putea atenta la conţinutul transportului poştal. Din răutate, prostie, nebuneală! Aşa că ce consider eu lipsă de profesionalism, este de fapt o îndoctrinare în funcţionalitatea unui sistem gândit să aibă la bază încrederea în bunul simţ civic al aproapelui.

În cazul în care primeşti o trimitere mai voluminoasă, ţi se strecoară prin fanta uşii un aviz prin care eşti rugat să te prezinţi la poştă pentru ridicarea ei. Nimic ieşit din comun până acum. Doar că, odată ajuns la ghişeu, este posibil să dai peste o coadă de 5-7 persoane (arareori) dar chiar şi atunci timpul de aşteptare este redus la minim, asta pentru că funcţionarele se mişcă extrem de rapid, atribuţiile lor reducându-se la a lipi un sticker pe pachet şi a-l scana cu cititorul de coduri. Nu există cerinţa de a îmbrăca pachetele în hârtie albă, de a le lega cu sfoară, de a completa diverse formulare, de a fi nevoit să aştepţi la ghişeu minute bune până când funcţionara trebuie să completeze nenumărate date pe pachet şi apoi în calculator. Un sistem optimizat care are milă de timpul şi nervii clientului :)

Cum să-ţi pese de aproapele tău

Se ştie că suedezii sunt extrem de calculaţi şi ordonaţi, dând dovadă de o disciplină bine înrădăcinată. Pentru că aşa s-au autoeducat şi continuă să se educe. Unii pe alţii.

Tu, cel care mergi cu bicicleta, gândeşte-te la noi!

Adună după câinele tău!

Dacă primele două indicatoare se află în aer liber şi ne previn să avem grijă de aproapele nostru, atunci când suntem pe bicicletă sau să curăţăm după patrupedul din dotare, când îl scoatem la plimbare, prin al treilea avertisment, care se află la avizierul blocului, ni se aduce la cunoştinţă să fim responsabili pentru "copiii cu blană ce fac miau".

Pentru că pisicile care sunt lăsate afară sunt obişnuite să considere locul de joacă cu nisip al copiilor drept "lădiţa" personală în care îşi fac nevoile. Şi cum este scârbos dar şi neigienic ca un copil să găsească fecalele animalelor de companie la locul de joacă preferat, ni se cere fie să ţinem animalul în casă, fie dacă îl lăsăm liber, să-l supraveghem şi să curăţăm după el. Acum îmi explic de ce am văzut destule feline mieunătoare în lesă :)

Şi pentru o siguranţă totală, locul de joacă cu nisip este acoperit cu plasă :)

Grija suedeză pentru aproapele patruped

Vorbeam şi cu alte ocazii despre grija suedezului pentru aproapele său. Grijă extinsă şi către aproapele patruped. Vecinul meu patruped, de apartament, este un plimbăreţ care-şi petrece nopţile în tandem cu stăpânul. Stăpânul la slujbă, iar el hoinărind printre blocuri în căutare de libertate pisicească. N-aş putea spune cu precizie dacă se află  în căutări aventuroase, pentru că se ştie că pisicile suedeze plimbăreţe sunt toate castrate şi însemnate. Oricum toate felinele mieunătoare suedeze sunt fie posesoare de stăpâni iubitori, fie se află  în adăposturi speciale.

Aşadar, amicul blond mieunător cerşeşte în fiecare dimineaţă intrarea în bloc, iar peste zi, ieşirea din bloc. Apoi ajunge în faţa uşii de la apartamentul stăpânului şi aşteaptă cuminte, până când acesta are inspiraţia să verifice dacă copilu-i cu blană se află la uşă. Specific că nu are vizor. Sau poate dezvoltă telepatie, pentru că nu pare să zăbovească mult în faţa uşii.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre un alt blănos, vecin de scară, pentru care soarta a fost mult mai prielnică :) Stăpânii stau la etajul 1 şi deşi împarte dragostea acestora cu un partener de apartament, partea bună e că împarte şi scăriţa care-i asigură acces direct la libertatea pisicească mult râvnită.

Ca de obicei, povestea este documentată fotografic. Pentru veridicitate :) Enjoy! :)

Aaa, că era să uit: se pare că stăpânii nu au temeri legate de musafiri nepoftiţi, fie ei patrupezi sau bipezi. După cum se poate bine observa, geamul de deasupra intrării acoperite nu e prevăzut cu grilaj, iar scăriţa de acces este exclusiv pisicească :) Trebuie să recunosc că nervii mei îndoctrinaţi într-un anumit sistem de siguranţă :) nu au reuşit să se relaxexe total, iar geamurile apartamentelor de la parter încă îmi par golaşe fără binecunoscutele grilaje protectoare :)

MAI vreau o floare! :)

După o lungă şi friguroasă iarnă, primăvara şi-a intrat pe deplin în drepturi, de săptămâni bune, iar mai cel floral ne răsfaţă pe deplin simţurile. Pentru că avem nevoie şi merităm! Enjoy! :)

La umbra pădurii

Am mai spus cu varii ocazii că sunt fascinată de Stockholm. O alternare perfectă de aşezări omeneşti, apă şi pădure. Kilometri întregi de pădure, întreruptă de pâlcuri de case sau blocuri, urmate de o continuare firească de apă şi din nou câmp verde cât vezi cu ochii. Suprafeţe întinse de pământ stockholmian rezervate naturii pentru a se desfăşura în toată splendoarea ei.

Aşa se face că în comuna în care locuiesc (Stockholmul este împărţit, din punct de vedere administrativ, în 25 de comune) pădurea ocupă un loc important în viaţa stockholmianului. Dacă de o parte a şoselei se înalţă blocuri minione, multe de 3-4 etaje, alternate cu case dar şi cu blocuri semeţe de 6-10 etaje, de cealaltă parte a şoselei, natura şi-a rezervat dreptul ei de a-şi conserva pădurea ca o necesitate a unui echilibru necesar în ecosistemul stockholmian.

Dacă te "aventurezi" dincolo de câmpul verde şi te îndrepţi cu paşi hotărâţi pe potecile de pădure de câmpie, reuşeşti, în doar câteva secunde, să uiţi că te afli în inima unei capitale europene, pădurea cu liniştea şi susurul ei ademenitor reuşind să te transpună într-o altă lume.

Îngemănarea celor două lumi este atât de naturală încât nu are cum să te mire că pe pajiştea din faţa blocului te poţi trezi cu patru iepuri dolofani, ţopăind nestingheriţi, scăldaţi în razele soarelui de dimineaţă şi supravegheaţi de o pisică, de la o distanţă nu foarte mare, dar suficientă pentru a reuşi să bată în retragere, la nevoie. La fel de nestingherit te poţi plimba şi tu pe aleile pădurii iar căprioarele să te supravegheze, de la aceeaşi distanţă protectivă, în periplul tău prin templul lor verde. Enjoy! :)

  

Ce-ţi doreşti şi ce-ţi iese :)

Cum se poate transforma un tort tiramisu într-un tort cu cremă mascarpone şi de căpşuni?

Ei bine, cum? Simplu! Să începem cu una bucată "gospodină" pornită să evite cât mai mult cu putinţă e-urile din comerţ şi, în acelaşi timp, curioasă şi dornică să încerce bunătăţile prezentate pe blogurile culinare şi nu numai. Şi de aici, orele petrecute în bucătărie, imaginaţia debordantă care poate transforma orice reţetă decentă în varii combinaţii, că aşa se întâmplă când tragi cu ochiul la mai multe surse. Şi cum pe drumul de la calculator la blatul de bucătărie, memoria-ţi poate juca feste, uite aşa, un tort tiramisu se poate tranforma într-un tort cu cremă şi fructe! :)

Ştiu, se poate printa reţeta, poţi să te duci cu ea în dinţi la supermarket şi să-ţi procuri absolut toate ingredientele necesare pentru o reuşită desăvârşită precum reuşita gospodinelor care şi-au pus la dispoziţie pe net talentul şi secretele culinare. Dar viaţa ar fi prea simplă şi plictisitoare! :) Aşa că astăzi vă voi da trimitere către sursele mele de inspiraţie, cu rugămintea de a presta ca acolo tortul tiramisu, în caz că asta doriţi. Pentru că ce mi-a ieşit mie este un tort personalizat, parfumat, cu mascarpone şi căpşuni, fără pic de cafea sau cacao, ci doar uşor alcoolizat, aşa ca de sărbătoare :) Precizez că încercarea s-a petrecut de Paşte :)

La plimbare prin Kungsträdgården

Şi pentru că este weekend, cu 15 grade astăzi, 18-20 de grade mâine şi poimâine, urmat de o săptămână caldă cu temperaturi de 20-23 de grade, a venit timpul să vă răsfăţ cu cireşii japonezi din Kungsträdsgården, la care am reuşit să ajung weekendul trecut.

Spun asta, pentru că există tradiţia de a păşi, anual, în lumea celor două alei de cireşi, pline de frumuseţe roză, candoare şi curiozitate turistică şi nu numai. O frumuseţe simplă prin magie de culoare şi parfum.

Săptămâna ce a trecut a venit, pe neaşteptate, cu temperaturi extrem de scăzute şi chiar ninsoare, după cele două săptămâni însorite şi calde, în care natura a reînviat, îndreptându-se spre un nou ciclu văratic de culoare şi miros floral ameţitoare. Ca la început de weekend, să renunţăm din nou la hainele groase pentru cel puţin o săptămână.

Până la imortalizarea noilor plimbări stockholmiene, să ne bucurăm simţurile cu frumuseţea japoneză din Kungsträdgården (Grădina regală) mai sus menţionată.

Ninsoare de mai

De-abia în luna aprilie am reuşit să renunţ la haina cea groasă de iarnă, căciulă şi mănuşi. Asta pentru că şi Stockholmul a renunţat la hăinuţa cea albă şi groasă de omăt, îndelung purtată anul acesta, timp de aproximativ 5 luni, fără întrerupere.

Nu pot să spun că a fost o trecere bruscă, dar aprilie, meteorologic vorbind, a venit cu călduri extrem de ridicate pentru această perioadă, în Suedia. Astfel, timp de vreo două săptămâni, am putut să mă bucur de aerul cald stockholmian, de soarele blând şi generos care a mângâiat natura cea dornică de trezire la viaţă. Aşa că mâneca lungă şi călduroasă a gecii a fost, cu uşurinţă, înlocuită de tricou şi maieu chiar, de către suedezii care la 15-20 de grade consideră vara instalată deja.

Se pare însă că vremea călduroasă de sfârşit de aprilie a fost doar o iluzie, pentru că de două zile avem parte, din nou, de temperaturi scăzute. Ca astăzi, când mi-am îndreptat ochii mijiţi spre fereastră, să constat cu uimire şi cu multă neîncredere că ningea. Cu fulgi mari, peste lalele, narcise, magnolii, copaci înmuguriţi şi înfloriţi, iarba de un verde crud. Repet, cu fulgi mari, oarecum apoşi, nu cu petale de cireş japonez, ca pe aleile din Kungsträdgården, unde mi-am răsfăţat simţurile, sâmbătă, la o plimbare binemeritată.

Cum v-am obişnuit deja, orice afirmaţie trebuie documentată fotografic. Enjoy! :)

Focuri valpurgice şi salve regale

30 aprilie are dublă semnificaţie pe tărâm suedez. Dacă pe timp de zi, suedezul dar şi emigrantul şi turistul de pe teritoriul Suediei au posibilitatea să asiste la salvele de tun lansate în cinstea regelui, pe înserat, focurile valpurgice constituie prilej de cântat, dansat şi băut în jurul impunătorilor "munţi" de crengi uscate înflăcărate menite să sărbătorească venirea primăverii şi trecerea la un nou ciclu al naturii.

Noaptea Valpurgiei este o săbătoare europeană care este celebrată în noaptea de 30 aprilie a fiecărui an. Denumirea vine de la sfânta Walburga, a cărei zi este pe 1 mai.

În credinţa populară din Germania şi ţările nordice, în această noapte vrăjitoarele şi demonii se dezlănţuie pentru câteva ore, vestind sosirea primăverii. Tot în Germania se spune că pe 1 mai îşi fac apariţia spiritele pământului şi zânele, pentru a trece pământul în siguranţă la sezonul de vară. Oamenii sărbătoresc prin petreceri mari, cu mâncare şi băutură., în faţa focurilor care simbolizează curăţirea şi înnoirea naturii.

Seara, mi-am îndreptat paşii către un foc valpurgic comunal. Zona aleasă, curtea şcolii, în prelungire cu pădurea Tullinge. Fascinant în Stockholm, şi nu numai, este apropierea de pădure, chiar contopirea cu aceasta, astfel încât prezenţa căprioarelor, iepurilor, elanilor, în unele zone chiar a lupilor şi vulpilor :) în bătătura casei nu mai uimeşte pe nimeni. Şcolile dedică ore speciale educaţiei în natură şi foarte multe clase preferă să-şi ţină activitatea în natură, indiferent de vârsta şcolarilor şi de nivelul mercurului din termometre :) Mi s-a întâmplat de multe ori să văd şiruri-şiruri de preşcolari prestând activităţi în curtea grădiniţei sau scoşi la plimbare prin pădure, la temperaturi sub zero grade.

Dar să revenim la focul nostru valpurgic, amplasat, cum spuneam, în curtea şcolii, în prelungire cu pădurea :) Lume destulă, cu preponderenţă mămici şi tătici cu cărucioare şi căţei, mulţi copii, adolescenţi, toţi paşnici, consumatori de dulciuri şi suc, cu preponderenţă. Fac aceste precizări, pentru că în funcţie de locul de desfăşurare al focurilor, comunale sau private, mulţimea prezentă (cam din jurul orei 20 până pe la 22-23, oficial :) petrece în stilul caracteristic nordic, la una-două-nouă doze de bere care pot încinge atmosfera şi mai mult decât o face mormanul de vreascuri înflăcărate. Din presa locală, am aflat că în Uppsala, focul valpurgic a încins atmosfera îndemnând la violuri şi acte de violenţă. În schimb, autorităţile din Gotland şi Göteborg s-au declarat mai mult decât mulţumite, semnalând doar cazuri de ebrietate şi încăierări uşoare care sunt de fapt parte a spectacolului valpurgic.

Important e că focul la care am participat eu a fost unul câmpenesc, extrem de paşnic, motiv pentru care am şi reuşit să-l imortalizez în linişte :)


Anul acesta am reuşit să mă nimeresc în oraş, la ora prânzului, exact la locul de lansare al salvelor în cinstea regelui Carl Gustav XVI. Nu aveam cum să fiu în două locuri în acelaşi timp, aşa că am ales, pentru autenticitate, să rămân în apropierea salvelor. La parada regală am fost şi cu alte ocazii şi dacă nu reuşeşti să prinzi un loc cu vizibilitate bună, te duci doar pentru amintirea de a participa la faţa locului :)

Regele a împlinit, anul acesta, 65 de ani şi deocamdată nu se gândeşte la retragerea de pe tronul Suediei, în favoarea fiicei sale, Victoria. Dacă acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, Victoria va deveni prima regină din dinastia Bernadotte, dinastie care se află la conducerea Suediei de 200 de ani. În perioada modernă a istoriei sale, Suedia a mai avut doar două regine: Kristina (1632-1654) şi Ulrika Elenora (1719-1720).

Cam astea au fost dovezile foto ale ultimei zile de aprilie 2011 şi sper să vă fi plăcut. Zilele acestea am reuşit să mă plimb cu aparatul foto prin oraş, aşa că în curând veţi avea parte de şedinţe foto la firul ierbii, ca în vremurile bune. Long live the spring! :)