joi, 31 decembrie 2009

La mulţi ani, 2010!

Mai sunt doar câteva ore şi Noul An 2010 îşi va face, triumfător, apariţia în sunetul pocnitorilor, focurilor de artificii şi al clinchetului paharelor de şampanie!

Te aşteptăm, 2010 cu multă speranţă şi încredere în vremuri mai bune, mai luminoase, cu multă linişte sufletească!

Cu fiecare an ce trece, sperăm la fel, să devenim mai buni, mai curaţi, mai liniştiti, mai încrezători în aproapele nostru!

Cu fiecare an ce trece, speranţele noastre se aprind mai puternic şi nutrim dorinţe de sănătate, pace, fericire şi bunăstare!

Viaţa este un cocktail de greutăţi, neîmpliniri, dezamăgiri şi bucurii, împliniri, clipe minunate, de netăgăduit!
Contează în ce procent avem parte de ele şi dacă combinaţia finală ne conduce spre extaz sau delir.

Şi de aceea, sperăm, cu fiece an ce trece, să avem parte de picături dulci şi aromate ale unei vieţi cu mai multe reuşite decât dureri şi deznădejdi! Perfect normal! Perfect uman!

Până nu demult, aveam un gust destul de amar la finele fiecărui an, contabilizam succesele, clipele monotone, insuccesele, mă întristam că viaţa mea nu are un ritm mai alert, mai palpitant, că nu am lăsat urme mult mai vizibile până acum şi făceam comparaţie cu cei din jurul meu.

Până la un moment dat când nu numai că am conştientizat (poate asta făcusem mai demult) ci, pur şi simplu, am reuşit să trec peste această abordare subiectivă şi naivă a vieţii mele şi să realizez că dacă nu am fost greu încercată de boli eu sau persoane din apropierea mea sufletească, dacă cercul de prieteni şi rude nu s-a împuţinat pe motivul atingerii numărătorii inverse, dacă am trăit vremuri tulburi dar nu îndeajuns de tumultoase încât să trecem prin războaie sau catastrofe iremediabile, atunci, anul pe care-l finalizăm a fost doar un an din suita de ani fericiţi, cu nenumăratele lui clipe de împliniri şi bucurii ce conduc spre satisfacţiile personale dar şi de eşecuri şi greutăţi ce nu fac decât să ne pună la încercare voinţa şi tăria de caracter şi să ne întărească în luarea deciziilor ulterioare.

Anul 2009 a fost pentru noi un an complet diferit de cei trecuţi! Am luat, de comun acord, decizia emigrării şi ne-am zbătut să ne-o ducem la îndeplinire! Încă ne zbatem şi ne vom mai zbate! O decizie de durată, luată cu responsabilitate, în ciuda greutăţilor ivite pe parcurs. O decizie de care nu ne plângem, indiferent de cât de greu ne este! O decizie pe care ne-o asumăm şi de care, poate, voi vorbi, ulterior, la rece! Deocamdată, tumultul noii vieţi îmi poate umbri cu subiectivism încercările mele de a prezenta totul într-o lumină obiectivă.

Îmi doresc de la anul 2010 să am acelaşi curaj, voinţă şi putere de a analiza lucrurile cât mai realist cu putinţă şi de a lua deciziile potrivite!

Îmi doresc, în 2010, să fim sănătoşi, noi, rudele, prietenii, apropiaţii, cunoscuţii!

Îmi doresc, în 2010, să fim mai buni, mai înţelepţi, mai liniştiţi, sufleteşte!

Îmi doresc, în 2010, să ni se îndeplinească o mică parte din visele la care nutrim, pentru a mai rămâne vise şi pentru anii următori!

Îmi doresc, în 2010, să avem parte de cât mai puţine cataclisme naturale, conflicte şi războaie!

Îmi doresc, în 2010, să aud mai multe veşti bune de la cei cu care interacţionez şi să ne citim cu acelaşi interes şi plăcere ca şi până acum!

Tuturor vă doresc ce-mi doresc şi mie!

LA MULŢI ANI, 2010!!!


UPDATE: Aseară, am uitat să însoţesc postarea mea (deşi îmi propusesem) de haiosul şi inspiratul desen al Roxanei care l-a făcut cadou tuturor cititorilor blogului ei. Mulţumim!


duminică, 27 decembrie 2009

Momente de relaxare cu Sissel Kyrkjebø







Sissel Kyrkjebø (24 iunie 1969, Bergen), cunoscută ca Sissel, este o soprană de origine norvegiană.

Sissel este considerată a fi una dintre sopranele de vârf din lume care îmbină cu uşurinţă o varietate largă de stiluri muzicale: de la arii de operă şi melodii clasice la melodii pop şi folk.

Cântă cu preponderenţă în engleză şi norvegiană, dar interpretează cântece şi în suedeză, daneză, galeză, italiană, franceză, rusă, islandeză, feroeză, germană, spaniolă, māori, japoneză şi latină.

A intonat Imnul Olimpic la deschiderea şi închiderea ceremoniei Jocurilor olimpice de iarnă din 1994 de la Lillehamer, Norvegia, a interpretat arii celebre alături de Plácido Domingo, Charles Aznavour, José Carreras, Neil Sedaka, Warren G, Dee Dee Bridgewater, Josh Groban, Diana Krall, Russell Watson and The Chieftains şi a participat pe coloana sonoră a filmului Titanic.

Sissel a înregistrat vânzări record la albumele sale solo (fără a menţiona şi albumele în care apare ca invitat), vânzări ce se ridică la cifra de 10 milioane de albume, majoritatea în Norvegia - ţară cu 4,7 milioane de locuitori. Un număr semnificativ de albume a vândut şi în Suedia şi Danemarca. Vânzările albumelor sale solo combinate cu contribuţia adusă la coloana sonoră a filmului Titanic, Christmas in Vienna şi alte colaborări ridică vânzările record la aproximativ 35 de milioane de albume.

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Un Crăciun fericit!

Sunt primele sărbători de iarnă pe care le petrec în afara ţării, departe de părinţii, rudele şi persoanele dragi de la Bucureşti.

Crăciunul de anul acesta a avut un gust aparte, din fericire, deloc amărui, iar starea noastră de spirit a fost, surprinzător, una foarte bună, deşi mă temeam că vom fi melancolici şi uşor trişti.

Nu a fost aşa, datorită unui cocktail miraculos format din pulbere magică specifică sărbătorilor de iarnă, una bucată prieten cu dispoziţie şi generozitate de a împărţi, cu noi, bucuria sărbătorilor de iarnă precum şi din magica conexiune la internet care a făcut posibilă, şi de data aceasta, anularea celor 3000 km distanţă Stockholm - Bucureşti.

Şi ca să nu mai lungesc vorba, las imaginile următoare să vă povestească, pentru început, despre magia pomului de Crăciun 2009 :)









miercuri, 23 decembrie 2009

"Scăunelul" plimbăreţ :))

Ia te uită, un nou scăunel! Interesant, oare o fi confortabil?

Hmmm, ce sunet, parcă până acum scăunelele nu scoteau sunete şi mă şi plimbă, mamă, dar ce mă plimbă şi nu ştiu cum să-l controlez!

Ce stai mă şi te holbezi aşa? Dă-te la o parte, ce mă enervezi! Poftim belea, după ce că nu m-a instruit nimeni cum să-l folosesc, acum mai îmi stai şi tu în cale.

Dă-te la o parte, îţi spun, nu-nţelegi de vorbă bună? Sau fă ceva să se oprească minunea asta plimbăreaţă de mă izbeşte de toţi pereţii!

Aaaaa... buuuun, s-a oprit! Ce uşurare!! :))



De Crăciun, cu mult drag...

Filmuleţul următor îl dedic, de Crăciun, cu mult drag, nepoţelului meu, Mihăiţă, care priveşte cu multă atenţie şi plăcere la desenele cu Mickey Mouse şi nu numai.

De asemenea, dedic filmuleţul tuturor copiilor cuminţi ale căror mămici mă vizitează şi le citesc blogurile cu multă plăcere şi nerăbdare pentru a descoperi noi şi noi peripeţii inocente dar şi chipuri drăgălaşe :)

Pentru toţi copiii, cu mult drag, din partea mea:



luni, 21 decembrie 2009

Leapşa cu colinde preferate

Tot de la Adra_bell am primit şi leapşa cu colinde preferate. Gând la gând cu bucurie, pentru că îmi propusesem, în perioada asta, să scriu, cu preponderenţă, despre tradiţii şi colinde de Crăciun.

Aşa că am un motiv în plus să afişez colinde dragi din repertoriul românesc şi internaţional.

Îmi este foarte greu să fac o selecţie, de aceea voi începe doar cu câteva din repertoriul internaţional, urmând, ulterior, să le postez şi pe următoarele, preferate.

Pasez leapşa mămicii_de_Basse, mămicii_de_Guguluf şi lui Ninu.








Am primit premiu!

Adra_bell s-a gândit la mine şi m-a premiat! Îi mulţumesc frumos pentru premiul cel arătos şi perfect potrivit cu sărbătorile de iarnă ce tocmai bat la uşă! Îţi mulţumesc frumos, mămică de Eva!

Te citesc cu multă plăcere şi, câteodată, am mare dilemă dacă nerăbdarea cu care aştept post după post pe blogul tău se datorează scrisului tău cel măestrit şi amuzant sau Evei cea pufoasă, cuminte şi fotogenică!



Premiul primit merge mai departe, cu mult drag şi gânduri calde, la mămica_de_Basse, mămica_de_Guguluf şi Ninu. Sper să vă bucure premiul de sărbătoare, pentru că îl meritaţi din plin!

Deocamdată am ales doar trei bloguri "câştigătoare", după criteriul că acest premiu este unul destul de plimbăreţ în perioada asta, ajungând deja pe blogurile la care m-am gândit să le premiez.

Oricum, se ştie că toate blogurile odată ajunse în blogroll sunt câştigătoare :)

vineri, 18 decembrie 2009

Iarnă, bine-ai venit!

După dansul dezlănţuit al fulgilor de nea de ieri, astăzi, am avut parte de o zi de iarnă, superbă, cu cer senin şi soare luminos dar nu şi călduros :) cum se cere, de altfel, iarna :)

Aşadar, ne-am bucurat de o plimbare binemeritată prin împrejurimi, însoţiţi, şi de astă dată, numai de telefonul mobil care a făcut faţă cerinţelor şi a imortalizat, cu brio, secvenţe iernatice de pe meleag stockholmian.

Enjoy them!

















joi, 17 decembrie 2009

Dansul fulgilor de nea

Să continuăm în acelaşi ton!
După o ninsoare ce a durat două nopţi şi o zi, ieri a fost o zi de iarnă, liniştită, fără ninsoare, ca azi-noapte şi în continuare să viscolească puternic.

Dansul fulgilor de nea este unul turbat de-a binelea, ceea ce duce la creşterea rapidă a stratului de zăpadă.

Am scos nasul pe fereastră în dimineaţa asta şi am mai dat de o tură de poze de exemplificare a vremii de poveste. Am înţeles că nu a mai fost nins aşa în decembrie, la Stockholm de vreo 5-6 ani. Anul trecut a nins susţinut din ianuarie până prin martie, dar potolit, la intervale, fără excese.

Acum, afară, arată aşa!









marți, 15 decembrie 2009

Mult râvnita zăpadă... :))

Dacă am promis, iată că mă ţin de promisiune! Doar că, de data asta, v-am adus simple poze - mărturie pentru vremea de poveste de pe meleag stockholmian.

Mărturii imortalizate cu telefonul deşi aveam şi aparatul la mine dar, de data asta, din comoditate, am ales doar pozele mărturii spre simpla exemplificare, lăsând pe altă dată fotografiile artistice :)















Ninge de rupe :))

Când m-am trezit, ningea mărunt, liniştit, dar cu consecvenţă încât stratul de zăpadă creşte văzând cu ochii.

Însă sunetul specific plugului de dezăpezit m-a atenţionat că responsabilii comunei sunt vigilenţi şi veghează la starea de bine a compatrioţilor suedezi.



Două ore mai târziu, mă uit din nou pe fereastră şi dansul dezlănţuit al fulgilor de nea îmi confirmă prognoza meteo care anunţă mărirea stratului de zăpadă.

Ciudat e că nu am văzut pe nimeni plângându-se de venirea iernii şi, implicit, a zăpezii, drumurile nu sunt blocate, utilajele funcţionează periodic chiar dacă stratul de zăpadă se reface aproape instantaneu.

Ce bine că ţin blogul în română şi nu sunt nevoită să şochez vreun suedez cu gândurile mele tipic româneşti :))

Aaaa, şi la Bucureşti ninge! Atât! :D

luni, 14 decembrie 2009

Prima zăpadă la Stockholm

În perioada asta, am decis ca blogul meu să-şi schimbe hăinuţa de sărbătoare aproape zilnic. Aşa că ieri, am ales o hăinuţă albă, de nea, pentru blogul meu, care a anticipat la fix ceea ce am purtat şi eu, astăzi dimineaţă, pe drumul spre şcoală.

Aşteptam nerăbdătoare primii fulgi de nea care să adere în strat gros şi călduros pe pământul îngheţat al Stockholmului şi, deşi am avut parte, în ultimile zile, de fulgi rebeli, iarna cea friguroasă se pare că nu se hotărâse pe deplin dacă să poposească sau nu, timp mai îndelungat, cu hăinuţa-i albă peste aşezările stockholmiene.

Şi iat-o că s-a hotărât! În sfârşit! Dimineaţă, mi-am îndrumat paşii cu grijă şi mare atenţie pe drumul spre pendeltåg dar şi cu ceva stres, ca stratul alunecos de gheaţă să nu-mi joace feste şi să mă trezesc pe la urgenţă :) :(

M-am cam mirat eu şi am bodogănit de zor lipsa pietrişului de pe caldarâm, dar am avut noroc şi nu am plonjat nici măcar pe treptele îngheţate şi alunecoase de la intrarea în staţia de la pendeltåg. Se pare că ninsoarea de azi-noapte i-a luat prin surprindere pe vrednicii şi responsabilii comunei, dar lucrurile au reintrat în normal, ulterior, astfel că la întoarcerea acasă, maşinile de dezăpezire funcţionau la cote maxime (deşi stratul de zăpadă nu depăşeşte UN CENTIMETRU) iar tonele de pietriş au fost revărsate cu generozitate din recipientele special amenajate la fiecare staţie de tren sau la aproape fiecare bloc.

Aşa că pot vedea din nou bătrânei în baston sau ajutaţi de scaunele speciale de deplasat care se plimbă sau îşi fac cumpărăturile chiar şi pe ninsoare.

Ca să vă faceţi o idee despre peisajul stockholmian nins, imortalizat de pe balcon, astăzi, vă las în compania câtorva poze grăitoare ce vor preceda alte fotografii, mult mai sugestive, pe care mă angajez să le "produc" zilele următoare.







duminică, 13 decembrie 2009

Călătorie în timp...

Sankta Lucia 1999. Exact, încă de pe vremea aceea ştiam cum sărbătoresc suedezii Sankta Lucia şi chiar am făcut parte din corul St. Lucia.

Şi iată şi dovezi de acum fix 10 ani :)) Cine şi-ar fi imaginat că peste zece ani vom fi în Suedia şi vom admira cu curiozitate şi nostalgie, pe rafturile din supermarket, costumele şi accesorile folosite cu prilejul sărbătorii respective.


În culise, pregătindu-ne să ne facem apariţia :)


La fabrica unde am susţinut mini-concertul de St. Lucia


Cu Vali, în cabinetul de lb. suedeză,
în timpul mini-petrecerii de St. Lucia

Scuzaţi calitatea inferioară a materialelor de arhivă :)) dar prima poză este obţinută prin decupare, de pe filmuleţul de Sankta Lucia iar celelalte, prin scanare. Vremuri apuse demult, cu tehnică rudimentară deh :))

Despre Sankta Lucia

Povestea a început în jurul anului 300 d.H. în oraşul Siracuza din Sicilia, unde puterea stătea în mâna romanilor şi nu a creştinilor. În acea perioadă, s-a născut Lucia, într-o familie de creştini, ca singurul copil al familiei. Încă de mic copil, a uimit cu frumuseţea ei, cu părul ei blond, cu tenul ei alb şi, mai ales, cu ochii ei extrem de fascinanţi.

Într-o zi, a întâlnit un prinţ păgân care atras de ochii ei, s-a îndrăgostit de ea şi a cerut-o în căsătorie. Însă Lucia a refuzat să se mărite cu un păgân.

Prinţul era foarte hotărât să se căsătorească cu ea, iar Lucia, obosită de insistenţele lui, şi-a scos ochii şi i-a dăruit, pentru că de fapt ochii erau cei de care prinţul era atât de îndrăgostit. Pentru că avea doar 14 ani, Dumnezeu a iertat-o şi i-a dat alţi ochi în schimb.

Timpul trecea şi Lucia tot mai frumoasă se făcea. Când a împlinit 17 ani, părinţii săi au hotărât s-o mărite şi chiar i-au pregătit lada de zestre. Însă mama ei s-a îmbolnăvit brusc, fiind pe moarte. Atunci, Lucia a început să se roage în fiecare zi pentru mama ei şi să-i promită lui Dumnezeu că dacă o va vindeca îi va da toată zestrea ei. Când a venit primăvara, Lucia a mers la biserică şi după slujbă a rămas să se roage când a văzut un înger care i-a spus că Dumnezeu i-a auzit rugăciunea. Atunci, Lucia a făcut precum îi promisese lui Dumnezeu şi a împărţit toată zestrea sa săracilor.

Când logodnicul Luciei a aflat ce-a făcut aceasta cu zestrea, s-a mâniat teribil pentru că ţinea să se căsătorească cu ea mai mult pentru averea ei aşa că s-a dus la romani şi a a denunţat-o că este creştină şi, ca atare, vrăjitoare. Astfel, Lucia a fost condamnată la moarte şi la ardere pe rug, pe 13 decembrie 304 d.H. Lucia a fost aşezată pe rug, dar flăcările nu au atins-o. Atunci, soldaţii romani s-au enervat şi, în cele din urmă, un soldat i-a tăiat mijlocul cu sabia şi, astfel, a omorât-o. Panglica roşie pe care o poartă la brâu fata ce o întruchipează pe Lucia simbolizează sângele vărsat în urma tăierii cu sabia.

Treptat, Lucia a devenit sfântă în cadrul bisericii romano-catolice şi este sărbătorită ca zi memorabilă, alături de alţi sfinţi şi martiri.

În Suedia, ea este celebrată ca sărbătoare aparte, întruchipată de o fată care să amintească de Lucia ca martiră pentru credinţa ei.

În secolele XVI-XVII, a apărut pentru prima dată tradiţia de a o întruchipa pe Lucia şi de a colinda în grupuri de fete şi băieţi din poartă în poartă. Băieţii purtau blănuri iar fetele cămăşi lungi, albe şi câte o lumânare în mână. Ei cântau şi primeau mâncare şi băutură.

Prima fată care a întruchipat-o pe Lucia nu a purtat coroană cu lumânări pe cap şi nu a fost însoţită de cortegiul de sărbătoare al Luciei. Tradiţia actuală a început în Suedia, în secolul XVIII,  când Lucia a primit coroana cu lumânări pe cap şi a fost urmată de cortegiul de fete şi băieţi.

Tradiţia de a alege Lucia locului datează la Stockholm din 1927; un ziar a cerut cititorilor săi să aleagă Lucia anului respectiv. În prezent, a devenit extrem de popular s-o alegi pe cea care o va reprezenta pe Lucia Suediei, a unui anumit oraş sau a unei anumite colectivităţi. Aproape pretutindeni în Suedia, se organizează petreceri de Sankta Lucia, când se alege Lucia unei anumite colectivităţi şi se serbează cu cântece, mâncare şi băutură.

Gunnar Wennerberg a venit în Napoli la începutul secolului XIX şi, auzind cântecul despre Sankta Lucia, în care se vorbea despre un frumos port din Napoli, i-a venit ideea ca frumoasa melodie să treacă drept cântec de Sankta Lucia. Astfel că,  melodia a fost preluată pentru prima dată în Suedia, în anul 1920.





Sankta Lucia
Sankta Lucia, ljusklara hägring,
sprid i vår vinternatt ljus av din fägring.
// Drömmar med vingesus under oss sia,
tänd dina vita ljus, Sankta Lucia. //

Kom i din vita skrud, huld med din maning.
Skänk oss, du julens brud, julfröjders aning.
// Drömmar med vingesus, undret oss sia,
tänd dina vita ljus, Sankta Lucia. //

Trollsejd och mörkermakt ljust du betvingar,
signade lågors vakt skydd åt oss bringar.
// Drömmar med vingesus, undret oss sia,
tänd dina vita ljus, Sankta Lucia. //

Stjärnor som leda oss, vägen att finna,
bli dina klara bloss, fagra prästinna.
// Drömmar med vingesus, undret oss sia,
tänd dina vita ljus, Sankta Lucia. //

Text av Sigrid Elmblad (1924)
Musik: Teodoro Cottrau



Lucia-sången
Natten går tunga fjät
runt gård och stuva.
Kring jord som sol´n förlät,
skuggorna ruva.
//:Då i vårt mörka hus
stiger med tända ljus
Sancta Lucia, Sancta Lucia://

Natten är stor och stum.
Nu hör det svingar
i alla tysta rum
sus som av vingar.
//:Se, på vår tröskel står
vitklädd, med ljus i hår
Sancta Lucia, Sancta Lucia://

Mörkret skall flykta snart
ur jordens dalar.
Så hon ett underbart
ord till oss talar.
//:Dagen skall åter ny
stiga ur rosig sky.
Sancta Lucia, Sancta Lucia.://

Text: Arvid Rosén (1928)
Musik: Teodoro Cottrau


În prezent, Santa Lucia reprezintă o sărbătoare a luminii şi a veseliei, care nu mai are un aşa puternic caracter religios, ca în trecut, şi care a devenit mai mult o tradiţie de familie; copiii merg la rude, împart turtă dulce numită “lussenkatt” (”pisicile de Lucia”) şi răspândesc bucurie şi veselie printre adulţi cu lumânările aprinse şi cântecele specifice sărbătorii.

duminică, 6 decembrie 2009

Et si tu n'existais pas...

O dedicaţie specială pentru tatăl meu, care-şi sărbătoreşte, astăzi, ziua onomastică.
La mulţi ani şi să nu uiţi că te iubesc enorm (nu că ai avea cum :)!


Îţi mulţumesc, Moş Nicolae, că exişti!

Prima mea întâlnire cu Moş Nicolae, aici, pe tărâm suedez.

Azi, dimineaţă, când am deschis ochii, mi-am adus aminte, cu nostalgie, cum în fiecare dimineaţă de 6 decembrie, găseam papucii îndesaţi cu dulciuri sau alte mici cadouri, de suflet.

Cu toate că sunt adult, de foarte mult timp :) nu mă gândesc să renunţ la stropii de copilărie cu care mă revigorez, de multe ori, când dau să cad în butoiul cu melancolie sau deznădejde. Şi cum, pentru părinţi rămânem veşnic copii, şi cum eu sunt un adult cuminte din fire :D, an de an ghetuţele erau, invariabil, umplute cu mici atenţii de la Moşul cel generos şi grijuliu.

Dimineaţă, am simţit un sentiment de gol, de pustiu, de lipsă a Moşului, până când am ajuns la calculator şi am constatat că, nici anul ăsta, Moşul meu cel darnic şi bun nu m-a uitat; aşadar Moşul s-a modernizat şi adaptat noilor cerinţe, iar în inboxul de messenger se afla o minunăţie de cutiuţă cu fursecuri, frumos ornamentată.

Şi, dintr-o dată, m-am simţit, la fel, ca în toţi anii, când Moş Nicolae autohton nu mă ocolea, m-am simţit alături de cei dragi mie, aşa cum m-am simţit şi de 1 Martie şi de 8 Martie când am primit aceleaşi invariabile cadouri de suflet, ca şi când aş fi fost aproape, acolo, cu ei!!! Pentru că, până la urmă, gestul contează cel mai mult!

Mulţumesc Moşului meu Nicolae (şi ajutorului lui de nădejde!) că nu m-a uitat şi că reuşeşte, astfel, să facă invizibili cei 3000 de km distanţă fizică dintre Stockholm şi Bucureşti.



vineri, 4 decembrie 2009

Leapşa despre starea de normalitate

De câteva zile încoace, urmăresc cu interes evoluţia lepşei despre starea de normalitate şi mă întrebam dacă va ajunge la mine deşi îmi doream să mă ocolească :)

Nu s-a întâmplat acest lucru, pentru că Salmi s-a gândit la mine (şi îi mulţumesc că se gândeşte, de fiecare dată) şi mi-a pasat leapşa de care mă temeam, din cauza răspunsului sincer pe care sunt nevoită să-l afişez :D

Momentan, starea mea de normalitate se compune dintr-un cocktail exploziv, alcătuit din multă incertitudine, stres, teamă de viitor, meşteşugit combinate cu speranţă şi dorinţa de a reuşi ceea ce ne-am propus.

Dar cum omul se înţelepţeşte, o dată cu trecerea anilor, iar eu am adăugat, de curând, încă o toamnă în calendarul vieţii, pot spune că lupt să dau la o parte temerile şi nesiguranţa care a pus stăpânire pe mine, lunile acestea şi să mă îmbrac în haina de sărbătoare, viu colorată şi aducătoare de multe speranţe şi gânduri optimiste.

Pasez leapşa, mai departe, lui Ninu, pentru a ne spune şi el în ce constă starea lui de normalitate.

luni, 30 noiembrie 2009

La mulţi ani, Mihai Andrei!

Un al doilea motiv de bucurie pentru Mihăiţă luna aceasta, când de Sf. Andrei îşi sărbătoreşte cea de-a doua zi de onomastică, prilej cu care mătuşa şi unchiu' de departe îi trimit mulţi pupicei şi cadouri de suflet.

Dacă pe primul dintre ele, îl puteţi admira alăturat:


la cel de-al doilea, vă invit, chiar adulţi fiind, să faceţi rost de 10 minute, timp în care vă veţi relaxa şi binedispune, garantat!

Desenele animate şi, mai ales, cele Disney rezistă în timp şi reuşesc să încânte zeci de generaţii cu farmecul lor aparte.

Aşadar, pentru nepoţelul meu, Mihai Andrei, o dedicaţie specială de ziua lui onomastică, pentru că ştiu că piticii şi Albă ca Zăpada se numără printre preferaţii lui.

duminică, 29 noiembrie 2009

Ceaţă, peste câmpuri cu verdeaţă...

Astăzi am fost în ceaţă - la propriu, însă :) În rest, gânduri limpezi, optimiste, miros şi gust românesc de mămăliguţă cu tocăniţă de ciuperci, cuvinte româneşti cu ai noştri părinţi şi prieteni, muzică românească, sentimente româneşti derivate din gazetele consultate, cu sârg, pe net.

Şi totuşi ceva lipseşte din peisajul românesc la Stockholm; toamna bucureşteană, lungă şi colorată, încununată de cele 15-20 de grade, nejustificat de multe, de altfel, pentru această perioadă.

În schimb, justificată şi prezentă pe parcursul celor 6 ore de zi suedeză, ceaţa a persistat cu statornicie, astăzi.
La 9 dimineaţa - ceaţă, ora 10 - ceaţă, ora 12 - ceaţă, ora 14.30 - ceaţă, ora 15.30 - ceaţă şi înserare. Ora 16 - noapte neagră, luminată de timidele beculeţe ce împodobesc a sărbătoare de iarnă copacii din părculeţul din faţa blocului dar şi de lumânările de Advent ce-şi fac, treptat, apariţia în ferestrele suedeze.




Aşa arăta strada suedeză din faţa blocului, de la fereastra apartamentului, astăzi la ora 13, motiv pentru care gândurile mele s-au încăpătânat să nu părăsească perimetrul fizic al apartamentului însă, virtual, s-au lăsat purtate pe note muzicale, în compania Adei Milea.

Vă las să vă delectaţi cu atmosfera ceţoasă de sfârşit de noiembrie stockholmian :))


Mov şi orhidee

Mi-am schimbat look-ul, momentan. Poate vă întrebaţi de ce am optat pentru un header cu orhidee pe fond mov :) într-un blog cu gânduri şi impresii suedeze.

Look-ul este unul temporar, căci peste o săptămână mă gândesc să îmbrac blogul în haine de sărbătoare, să-l aştepte şi el, cum se cuvine, pe moşul dolofan cu barbă albă :)

De ce orhidee? Ei bine, pentru că sunt florile mele preferate, iar fotografia cu pricina este recent făcută şi imortalizează cadoul primit de la Vali de ziua mea onomastică, de acum trei săptămâni (Sf. Mihail şi Gavril).
Şi se potriveşte cu ideea de iarnă, albul orhideei anticipând perfect, vizual, zăpada cea mult aşteptată.

Movul din fundal este ales, din nou, pe considerent de culoare preferată dar şi pentru că, simbolistic, reprezintă ideea de rece, de venire a gerului.

Aşadar, ceea ce părea doar un moft de gust propriu a condus şi la o simbolistică tocmai bună pentru blogul de pe tărâm friguros şi întunecos :)

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

De inimă albastră... cu Lisa Ekdahl



Hon Förtjänar Hela Himlen
Hon är inte nåt man får,
hon är nån man ska förtjäna
Du höll henne aldrig högt,
du låg aldrig nere på knäna
Hon är inte nåt man har,
inget att förfoga över
Du sa att hon var så svår,
men klagar för att det är över

Löftet hon gav var aldrig att vara i ditt våld, att stå
under din kontroll
Löftet hon gav rörde något annat,
men jag antar att det inte längre
spelar någon roll
För hon kommer aldrig mera hit
Jag ska försvara henne om jag kan
För hon förtjänar hela himmelen
Och en mycket bättre man

Du sa att du är beredd,
att va storsint, att förlåta
Vad svarar man på sånt,
ska man skratta, ska man gråta
Du som gjort henne så illa,
ska du kalla henne brottslig nu?
Om hon någonsin ska förlåta,
är det hon, inte du

Löftet hon gav, var aldrig att följa dina nycker
Att ingå i ditt spel
Löftet hon gav rörde något annat,
så nu kan hon inte klandras
så nu kan hon inte klandras Hon gör inte något fel
För hon kommer aldrig mera hit
Jag ska försvara henne om jag kan
För hon förtjänar hela himmelen
Och en mycket bättre man

Du sa att hon var så svår,
rent omöjlig att förstå
Det kan nog tänkas du har rätt,
mellan er två var det så
Men nu vill du åberopa brott
Och nu säjer du i raseri,
att den förräderskan har gått
Jag säjer hon har gjort sig fri
Hon har gjort sig fri

[Hon Förtjänar Hela Himlen Lyrics on http://www.lyricsmania.com/]

joi, 26 noiembrie 2009

La mulţi ani cu lacrimi în glas!

Suntem mulţi cei ce ne binecuvântăm bagajul genetic moştenit şi ne lăudăm cu părinţii noştri pe care ajungem, de multe ori, să îi apreciem pentru ceea ce sunt şi ne-au dăruit doar când rămânem cu amintirea învăţăturilor şi gesturilor lor, a mirosurilor din copilărie (mirosul cozonacilor, plăcintelor făcute de mama şi bunica, al florilor de primăvară din parcurile în care ne plimbam cu părinţii şi bunicii etc) şi a vorbelor pline sau nu de dojană când, de-a lungul timpului, s-au chinuit să ne îndrume paşii către maturitate.

Indiferent de vârsta biologică, cei mai mulţi dintre noi tânjim la vârsta copilăriei, când dăm de potecile anevoios de escaladat şi ne amintim ce bine era la mama, la tata, deşi copii şi adolescenţi fiind, cu sângele clocotind de febra necunoscutului ne dorim reuşita în viaţă pe forţe proprii. Şi totuşi, vine o vreme când vrei din nou în sânul familiei dintâi, deşi ai propria familie.

Am făcut această introducere, pentru că, astăzi, îmi miroase a acasă de departe, acasă de pe tărâm românesc, acasă unde sunt părinţii mei, acasă unde tata îşi sărbătoreşte astăzi 65 de toamne pline de înţelepciune şi curaj de a lua viaţa aşa cum e, cu bucurii şi împliniri dar şi cu deznădejde şi dezamăgiri.
Şi, totuşi, este unul dintre optimiştii incurabili, care indiferent de ce i-a oferit viaţa, a ştiut să aleagă cu responsabilitate şi curaj şi sunt extrem de mândră şi, în acelaşi timp, datoare să-i calc pe urme cu fruntea sus.

Mi s-a "reproşat" adesea că, pur şi simplu, îl divinizez, că eu pentru el sunt totul şi el pentru mine, la fel. Ei bine, rezonăm extraordinar, poate şi pentru faptul că sunt cadou de ziua lui (în avans cu două zile), adică împărţim aceeaşi zodie şi genă (se spune că fetele seamănă cu taţii, deşi nu e o regulă bătută-n cuie :)) Şi, totuşi, el mai are şi un băiat la care ţine la fel de mult ca la mine şi eu ţin la fel de mult şi la mama. Ni se reproşează, adesea, că nu este aşa :)) De vină e, cum am mai spus, faptul că rezonăm foarte bine, că ne identificăm la gusturi şi gândire şi că îl apreciez foarte mult pentru ceea ce este: un om integru, care luptă pentru ceea ce simte şi gândeşte.

De multe ori, când mă simt descurajată sau nu ştiu care decizie este mai înţeleaptă, mă gândesc la tata, la faptul că nu trebuie să-l dezamăgesc, la încurajările lui, la vorbele lui meşteşugite şi reuşesc, de fiecare dată, ceea ce mi-am propus, chiar dacă în timp şi cu multă luptă. Important este nu să ajungi pe vârful muntelui, ci să ai o călătorie sigură şi plăcută până acolo şi, odată ajuns pe munte, să ai puterea şi curajul să te uiţi înapoi fără să ameţeşti şi să cazi în abis.

Sunt o idealistă şi o melancolică incurabilă şi mă întreb, dacă prima însuşire o am, în mod sigur de la tata, la cea de-a doua, trebuie să mă decid cât procent acord fiecăruia :)) Zilele astea mi-a spus mama de n ori cu câtă nostalgie răsfoieşte tata cărţile primite cadou de la noi de-a lungul aniversărilor lui. Că vorbeam de idealizare şi melancolie, dacă vrei să-l faci fericit pe tata, spune-i o vorbă bună (din suflet), pune-l să vorbească de familie, adu-i aminte de persoane şi locuri dragi, poartă cu el discuţii de orice gen (le ţine faţă cu brio) şi dă-i o carte. Aşa îl faci fericit! Aşa se simte în elementul lui!  Tată, ţin la tine enorm de mult şi ştii asta din ochii mei care se umezesc numai când mă gândesc la tine! La mulţi mulţi ani în care să primeşti gândurile mele, recunoştinţa şi mândria că sunt sânge din sângele tău! Tată, te iubesc!

marți, 24 noiembrie 2009

Cine-i născut în noiembrie, hai sus, hai sus, hai sus!!!

Aşa sună un celebru cântec de petrecere, întâlnit cu preponderenţă la nunţi şi botezuri :))
Aşa că, astăzi de dimineaţă, m-am trezit cu melodia şi cuvintele în urechi!
Mi-am spus, sus, sus, că azi ai de dat piept cu noianul de melancolie combinată cu exaltarea împlinirii unei noi vârste! Sună alambicat şi, la prima vedere, contradictoriu, dar exact aşa simt, multă nostalgie, melancolie, combinate cu bucurie şi fericire!

Am moştenit din plin sentimentalismul părinţilor, de a analiza trecutul, de a-l întoarce pe toate părţile, am moştenit şi consecvenţa şi spiritul de luptă al amândurora, aşa că sunt o săgetătoare zbătătarnică, care deşi dă semne de slăbiciune şi deznădejde, de multe ori, se mobilizează exact în momentele critice şi reuşeşte să rămână, în picioare, pe marginea prăpastiei!

Astăzi împlinesc 32 de toamne, dintre care una petrecută pe tărâm suedez. Viaţa îţi rezervă surprize de tot felul şi chiar dacă visam şi speram de mult timp la realizarea concretă a visului nostru, totuşi nu eram convinsă că vom apuca să facem şi acest lucru. Deocamdată, suntem încă la stadiul de cucerire a bătălie după bătălie, până ne apropiem de "iluzia" cuceririi întregului război cu ... noi înşine, de fapt, cu crezurile, speranţele şi idealurile noastre.

Mi-am făcut, de curând, cadou de noiembrie, luarea unui examen dificil, i.e. trecerea la o altă etapă de asimilare a limbii suedeze pentru nivel universitar. Sunt etape ce trebuie parcurse obligatoriu, dacă vrem să ne încadrăm în sistemul lor, şi pe care, deocamdată, le-am parcurs cu brio, deşi mi se pare că am facut doar paşi mici şi lenţi, adevărul e că în aproape un an de zile, am reuşit cât de cât să ne menţinem pe drum(ul suedez) şi nu alături de el. Dar drumul e extrem de lung, anevoios, bunăvoinţă, răbdare, nervi de oţel, bani şi speranţă să existe, şi vom continua seria victoriilor, pas cu pas.

duminică, 22 noiembrie 2009

Delectare de duminică :))

Şi dacă tot este duminică, vă las să vă delectaţi cu următoarele filmuleţe :))







Enjoy them!

Leapşa de la Mihaela

Am primit de la Mihaela două lepşe drăguţe. Trebuie să recunosc că le-am văzut prin blogosferă şi erau bloguri unde invitaţia era deschisă, dar nu le-am preluat din proprie iniţiativă; acum, că am primit invitaţie specială de la Mihaela :) răspund cu plăcere :))
Când am citit răspunsurile ei la cele două lepşe m-am gândit că în momentul când le va citi şi ea pe ale mele o să aibă impresia că am preluat leapşa prin copy/paste fără să modific nimic :)) Ei bine, pe aproape, căci gusturile sunt extrem de apropiate, deşi ne cunoaştem de câteva luni prin intermediul blogosferei :))

Dar să trecem la treabă; prima leapşă sună aşa:

În ce fel de animal ai vrea să te reîncarnezi? – Eu nu cred în reîncarnare :) dar pentru că trebuie să răspund, voi alege leul.

Ce ţi-ar lipsi cel mai mult în viaţă? – Familia şi prietenii adevăraţi

Ce apreciezi cel mai mult la o persoană? – Sinceritatea şi loialitatea

Care-i culoarea preferată pentru haine? – Albastrul (urmat de mov şi roşu)

Trei cuvinte care te definesc ca persoană  – Sinceră, săritoare, panicoasă

O călătorie pe care ai vrea să o faci şi ţara pe care ai vrea să o vizitezi – Să vizitez Peru sau să fac o călătorie în jurul lumii.

Citatul/zicala preferată – Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face…

Ce ţi-ar place cel mai mult să faci? – Să călătoresc non-stop.

Dacă nu ai face ceea ce faci în fiecare zi, cu ce altceva ai dori să-ţi umpli timpul? – Să fiu fotograf pentru o revistă de gen National Geographic, să fiu în echipă cu Vali şi să cutreierăm lumea împreună :) în interes de serviciu.

Care e cea mai mare extravaganţă a ta? – Faptul că am venit în Suedia :)) că am lăsat totul în urmă şi luăm viaţa de la capăt aici.

A doua leapşă are iz culinar:

1. Care e madlena domniei voastre?
2. Care este bau-baul din farfurie?

1. Îmi place foarte mult mămăliguţa cu multă smântână şi brânză şi eventual ceapă.
Sunt o devoratoare de fructe şi legume, pe cât posibil în stare crudă :) Dacă ar fi după mine, nu aş mai fierbe nimic, aş ronţăi non-stop morcovi, ţelină, păstârnac, varză, pătrunjel, ceapă verde şi usturoi verde etc
Ador tocăniţa de ciuperci, pizza, peştele şi puiul (mai ales copănele).
Mănânc aproape orice, chiar dacă îmi place mai mult sau mai puţin. În principiu, mă gândesc să fie cât mai sănătos.

2. Bau-baul din farfurie îl constituie fructele de mare de care îmi e şi silă şi frică. De curând, am experimentat supa de räkor, deşi m-am încăpăţânat multă vreme să nu pun gura pe ea, am mâncat la un restaurant şi am găsit-o delicioasă. Dar de restul fructelor de mare tot mi-e frică să mă apropii. Şi, totuşi, ador peştele.
Alt bau-bau îl constituie carnea de miel care miroase îngrozitor, indiferent cât de bine este gătită. Mai am prejudecăţi şi în ceea ce priveşte vânatul sau alte cărnuri pe care nu le mănânc de mila animalelor respective. Nu mi-am impus niciodată să fiu lacto-vegetariană, dar mi-a surâs ideea de multe ori.

Îi mulţumesc încă o dată Mihaelei pentru că s-a gândit la mine şi pasez, mai departe, lepşele tuturor celor care îmi vor citi postul, au blog şi vor să răspundă la ele, cu rugămintea să-mi lase un link să mă delectez şi eu cu preferinţele şi bau-baurile lor :)) Mulţumesc!

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Despre examenele vieţii :))

Am dispărut o perioadă de pe blog, recunosc! Nu, nu am abandonat hobby-ul de a scrie pentru voi, cei care vrei să aveţi idee ce mai fac, cum îmi mai e sau, pur şi simplu, mi-aţi descoperit gândurile şi peripeţiile de pe tărâm suedez şi mi le urmăriţi cu consecvenţă!

Deşi mi-am făcut cont şi pe blogger, tocmai pentru că blogul meu de pe weblog este în întreţinere de mai bine de o lună, iar în ultima perioadă este în imposibilitate de abordare şi de către utilizatori şi de către vizitatori, nu m-am învrednicit să mai postez măcar câteva rânduri la ceva intervale. M-am lăsat acaparată complet de examenul pe care l-am susţinut săptămâna aceasta şi pe care, am şi aflat deja, că l-am luat. Aşa că de pe 30 noiembrie încep, oficial, următorul nivel, SAS A.

Am fost extrem de inspirată să accept oferta profesoarei de a susţine examenul în luna noiembrie, câştigând, astfel, timp dar şi un frumos cadou de ziua mea care stă să bată la uşă :) dar şi de mult aşteptatele sărbători de iarnă.

Am fost extrem de stresată pe toată perioada de susţinere a examenului. Am avut de pregătit, timp de două săptămâni, o temă "Vad väljer du?" (Ce alegi?), temă ce stă la baza textelor ce trebuie pregătite pentru examen. A fost o temă generoasă şi frumoasă care mi-a dat posibilitatea să obţin MVG (punctaj maxim) la proba de înţelegere a textului.

În ceea ce priveşte proba scrisă, am avut de ales între patru teme, să scriem o povestire, un articol, despre o dezbatere sau o cronică. Fiecare tip de compunere avea o temă aferentă. Eu mi-am ales Konsten att ta det lugnt (Arta de a o lua mai uşor/domol / Arta de-a nu te pierde cu firea) şi am vorbit despre stres. O temă generoasă, de altfel, m-am întins pe patru pagini şi jumătate timp de 2 ore şi 20 de minute. Despre stres poţi scrie sute de cărţi, nu că nu s-ar fi scris deja :)) Dar timp de 2 ore şi ceva am fost obligaţi să scriem o cronică despre stres ce trebuie inclusă într-un ziar pentru tineri. Aşadar, m-am concentrat, mai mult, pe stresul pe care îl întâmpină tinerii şi copiii în ziua de azi, am subliniat faptul că în prezent nu mai pare atât de ciudat faptul că vârsta la care oamenii devin stresaţi a început să scadă vertiginos. Astăzi, auzim şi copii de 8-10 ani care se plâng că sunt stresaţi, indiferent că stresul lor este dat de condiţiile grele de viaţă, război sau tragedii în familie sau pur şi simplu de teribilismul vârstei de a avea haine şi obiecte la modă, de a fi în compania anumitor persoane etc. Apoi am analizat câteva motive de stres la copii şi adolescenţi şi, pe final, am venit cu sfaturi de combatere a stresului (erau cerinţe obligatorii).

La proba de ascultare a unui text şi de comentare pe marginea lui, profele ne-au ales un text despre un cuplu care este împreună de aproape un an şi care află că el suferă de cancer. În text se vorbea despre frământările celor doi şi, la final, despre decizia lor de a fi împreună şi de a se căsători în ciuda faptului că el mai avea, poate, doar câteva luni de trăit. Cerinţa era să înţelegem despre ce este vorba în text şi să comentăm cu un partener de discuţie, în timp ce profele ascultă şi analizează prestaţia noastră. Textul nu a fost dificil de înţeles, din contră, dar subiectul a fost destul de ciudat, mai ales că Iwona, colega mea şi partenera mea de examen, a trecut printr-o situaţe similară nu cu mult timp în urmă şi de-abia a reuşit să facă faţă probei. A parat foarte mult, a înţeles textul şi a comentat bine, dar la final, lacrimile i-au năvălit pe obraji când am fost întrebate, noi cum am reacţiona într-o astfel de situaţie. Ce-am alege? Şi ea, atunci, a mărturisit că a trecut printr-o situaţie similară şi poate vorbi despre tema asta din proprie experienţă. Atunci şi-au dat şi profele seama că nu au fost foarte inspirate când au ales subiectul cu pricina, dar până la urmă, examenele şi cursul, în sine, se bazează pe situaţii reale de viaţă.

Tot ce pot spune e că am avut noroc să aflu rezultatul foarte repede pentru că, ieri, la ora de conversaţie cu profa, când trebuia să ne aducă la cunoştinţă părerea ei despre prestaţia noastră în timpul prezentării finale dinaintea examenului, când a trebuit să prezentăm o temă în faţa clasei, colega mea, Iwona, i-a spus că săptămâna viitoare când se dau, oficial, rezultatele, ea este plecată în Polonia. Profa a fost foarte drăguţă şi i-a spus că se poate duce liniştită acasă să-şi rezolve problemele, pentru că a luat examenul şi s-o aştepte după ore să-i dea şi foaia cu rezultatul oficial. Iniţial, am întrebat-o şi eu despre mine dar nu mi-a spus decât să stăm fără grijă în weekend şi atât. Aşadar, am rămas şi eu să-i ţin de urât Iwonei în aşteptarea rezultatului oficial şi am constatat cu stupoare şi cu mare bucurie că a venit şi cu rezultatul meu. Chiar i-am spus că mi-a făcut o mare surpriză şi acum pot să-mi sărbătoresc ziua de naştere în linişte :))

Bun, încă o victorie binemeritată, încă o luptă dusă la bun sfârşit, rămâne de văzut când voi câştiga şi bătălia finală! :)) Până atunci, SAS A veeeeeniiiiiiim!!!! :))

duminică, 8 noiembrie 2009

La mulţi ani, Mihăiţă!

Şi dacă tot am menţionat că luna noiembrie este o lună plină de surprize şi bucurii, astăzi, pe lângă toţi cunoscuţii şi prietenii care împărtăşesc acelaşi motiv de sărbătoare cu mine, se numără şi nepoţelul meu, Mihai Andrei, al cărui tătic oficiază, astăzi, slujba de hram a bisericii pe care o păstoreşte.

Aşadar, mătuşica de departe şi, totuşi, atât de aproape cu sufletul şi gândul de toţi cei care o iubesc şi se gândesc la ea, trimite mulţi pupici călduroşi de drag şi dor nepoţelului ei cel frumos, scump şi cuminte.



De ziua numelui...

În urmă cu 41 de ani, pe 7 noiembrie şi respectiv 10 noiembrie, părinţii mei şi-au spus un da hotărât în faţa ofiţerului stării civile şi în faţa lui Dumnezeu, un da care a avut o puternică rezonanţă pe parcursul celor 41 de ani petrecuţi împreună la bine şi la rău. Un da încununat, nouă şi zece ani mai târziu, de două roade pârguite între timp, roade extrem de dorite şi preţuite. Roade de noiembrie şi, respectiv, decembrie, când moşul a venit, punctual, în ajun, cu cadoul nepreţuit, mult aşteptat.

Luna noiembrie este o lună de iarnă, de trecere de la haina colorată a toamnei multicolore la cea albă, de nea a iernei friguroase, de poveste. Este o lună scăldată în ploi, ceaţă, burniţă sau lapoviţă, o lună cenuşie, dar totuşi extrem de caldă şi de luminoasă pentru cei care au motiv de sărbătoare. Iar eu am din plin! Pe lângă cele două motive menţionate anterior (şi altele pe care le voi menţiona la vremea lor :)),
8 noiembrie, ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil,  este motiv de mare sărbătoare şi bucurie sufletească pentru cei care le poartă numele, şi mă număr printe fericiţii posesori ai ambelor nume. Aşadar, pentru cei care nu aveau cum să ştie, în spatele numelui de blog Svea vă întâmpină, cu mult drag, de ziua ei onomastică, Gabriela Mihaela :))

Ţin foarte mult la ambele nume, deşi se sărbătoresc în aceeaşi zi, motiv de surprindere pentru mulţi că am fost botezată cu ambele nume, dar motiv de dublă bucurie pentru mine, pentru că tata şi-a dorit să fiu Gabriela, iar după naşă, am devenit şi Mihaela.

miercuri, 4 noiembrie 2009

Cu gândul la ... pisici :))

Recunosc, sunt o mare iubitoare de animale ce fac miau, ham sau nechează! :))

Am acasă, la Bucureşti, copii cu blană, ce fac miau :))

Mi-e foarte dor de ei; periodic, le văd boticurile roz şi umede şi ochişorii migdalaţi, curioşi prin intermediul webcam-ului şi mă simt mai bine!

Am primit, de curând, de la un prieten drag, un link cu poze haioase, de unde am selectat pozele cele mai reuşite pe care le voi împărtăşi cu voi, în cele ce urmează. Enjoy!