Prima duminică de Advent

Iarna a poposit pe tărâm stockholmian încă de pe 22 octombrie, când am avut parte de primii fulgi de nea. De atunci, a nins de nenumărate ori, temperaturile au fost extrem de scăzute ca acum, de câteva zile bune, să ningă în continuu când cu fulgi mărunţi, când mai vârtos, aşa încât stratul de zăpadă a crescut considerabil.

Am avut parte de viscol, chiar de ziua mea, în continuare de temperaturi scăzute, în jur de -10 grade, de alunecuş, zăpadă cât cuprinde, maşini de dezăpezire la datorie, nisip împrăştiat pentru a nu înmulţi cozile la ortopedie, peisaj de vis şi acum intrăm în linie dreaptă în aşteptarea Crăciunului.

Astăzi a fost prima duminică de Advent şi, conform tradiţiei, se aprinde şi prima lumânare de Advent. Aprinderea succesivă a lumânărilor indică apropierea treptată a Crăciunului. În prezent, se folosesc la ferestre lumânări electrice şi diferite alte decoraţiuni de iluminare electrică ce "încălzesc" şi înlocuiesc lumina naturală prezentă doar 6 ore în decembrie.

N-am reuşit astăzi să-mi iau la spinare trepiedul şi să înfrunt gerul imortalizând feeria luminilor de Advent şi a decoraţiunilor de Crăciun din cartier. Poate o voi face în zilele următoare. Am reuşit doar din balcon să vă fac o idee despre transparenţa si luminozitatea ferestrelor suedeze pe timp de iarnă. Enjoy!

 

 

 

De ziua mea

Exact cum anticipam, astăzi a nins intens toată ziua, mărunt dar neîntrerupt, viscolit chiar, aşa că stratul de zăpadă a crescut simţitor.

A mai nins şi cu urări de bine şi surprize, la ceas de sărbătoare. Te simţi bine când persoanele dragi ţie sau simpli necunoscuţi îţi doresc, din suflet, de bine. Nu ai cum să nu simţi că bucuria lor e sinceră iar surpriza produsă este pe măsură. Astăzi, am avut parte de multe urări revărsate prin majoritatea căilor de comunicare moderne care au topit cei 3000 de km distanţă dintre România şi Suedia. Aşa că messengerul, skypeul, mailul, facebookul şi blogul au rezonat la unison şi mi-au urat să fiu sănătoasă, voioasă şi devreme acasă :) Asta ca să rimeze :)

La facultate am avut parte de un moment foarte emoţionant. Colegele mele nu ştiau de ziua mea de naştere şi în pauza de masă, stând de vorbă despre una, despre alta, au observat că sunt destul de tăcută şi rezervată şi nu s-au lăsat până nu au scos de la mine motivul melancoliei mele. În secunda imediat următoare, masa la care eram aşezate a răsunat de acordurile "La mulţi ani-ului" suedez, ca zece minute mai târziu, sala de clasă unde s-a ţinut seminarul să vibreze pe 25 de voci, din nou, în acordurile binecunoscutului cântec, de data asta în compania unui "tortuleţ" improvizat cu tot cu lumânărică.

Momentul a fost atât de neşteptat şi plăcut surprinzător încât scrisul mi-a fost tremurat aproape întreaga oră de curs. Totuşi, anul acesta am reuşit performanţa de a nu mai adăpa şoriceii care erau de obicei înecaţi în carafe întregi de apă sărată :)

Al doilea moment emoţionant l-a constituit primirea unei felicitări super haioase, în stilul binecunoscut, made by Lenuş, talentată într-ale desenatului şi photoshopatului, ce are grijă să-şi cadorisească actualii sau foştii colegi, şi nu numai, cu minunăţiile care-i ies din mâinile dibace. Mulţumesc, Lenuş, că nu m-ai uitat! Nu că ai avea cum! :))

Să mai pomenesc şi smsul pe care îl primesc de la mama în fiecare an, la ora 12 ziua, ora la care m-am născut? Nelipsita orhidee de ziua mea? Sau zecile de urări de la foste colege de serviciu, şcoală, prieteni, cunoscuţi?

Da şi vă mulţumesc tuturor că vă gândiţi la mine şi vă asigur că şi eu sunt cu gândul la voi, mai des decât v-aţi imagina!

24 la puterea 33 :)

Întotdeauna am considerat luna noiembrie, din punct de vedere calendaristic, greu de digerat! Mi s-a părut mereu prea caldă pentru o lună de început de iarnă şi am tânjit mereu după primii fulgi de zăpadă, ca după un preţios cadou la zi de sărbătoare. Pentru că aşa cum v-am mai spus, luna noiembrie, la noi în familie, este aducătoare de multe momente de veselie şi bucurie la ceas de aniversare, onomastică şi zi de naştere.

Şi cum tatăl meu merita cel mai frumos şi preţios cadou din lume, s-a întâmplat ca într-o zi de joi, cu 30 şi ceva de ierni în urmă, mama să-i dăruiască mult râvnitul cadou la ceas de sărbătoare. Dublă, de altfel, la doar două zile distanţă!

Aşa că, poposind pe tărâm nordic, dorinţa de a ninge în noiembrie mi s-a îndeplinit. Încă din octombrie, dar asta e altă poveste! Şi de multe ori până acum, inclusiv astăzi. Dar ce e mai important e că va ninge şi mâine! Cu fulgi de nea, pufoşi, argintii dar şi cu dorinţe de mai bine şi speranţa unui viitor aşa cum mi-l doresc! Pentru că atunci când buchetul vieţii devine mai stufos, se cade să-ţi faci un bilanţ dar şi un wish-list! Şi eu, conştiincioasă, mi le fac! Şi de fiecare dată devin mai răbdătoare, mai înţeleaptă şi mai puternică  în aşteptarea visurilor pentru care lupt.

De 8 noiembrie

După cum vă povesteam şi ieri, 7 noiembrie a deschis lunga serie a sărbătorilor de la noi din familie, ca astăzi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil să-mi ofere din nou momente de bucurie pentru motivul deja menţionat aici, acum un an :)

Aşa că nu-mi rămâne decât să mă bucur de frumoasa sărbătoare religioasă şi să-i felicit pe toţi purtătorii numelor celor doi sfinţi: cei care intraţi pe acest blog, prieteni, foşti colegi, rude, în capul listei aflându-se nepoţelul meu cel scump, Mihăiţă Andrei.

Pupici mulţi şi călduroşi, din Stockholmul cu cele -5 grade ale sale, matinale pentru Salmi, pe care o citesc cu mult drag şi relaxare.

La mulţi ani, tuturor!

De 42 de ani, la bine şi la greu!

Luna noiembrie deschide lunga suită de zile onomastice şi de naştere de la noi din familie, prilej de mare bucurie şi emoţie. Startul este dat de zilele de 7 şi respectiv 10 noiembrie, când în urmă cu 42 de ani, părinţii mei s-au hotărât să se lege... de verighete, ca să nu-i mai doară capul, pentru că la urma urmei, o decizie luată în doi e mult mai sigură şi o familie de patru sparge monotonia unei vieţi "liniştite" fără surprizele şi greutăţile pe care ţi le oferă responsabilitatea de a fi părinte.

Decizia a fost una de bun augur şi iată-i ajunşi, după 42 de ani "la bine şi la greu", tot împreună, fericiţi şi îndrăgostiţi ca-n prima zi. Nici nu se putea altfel, când sufletul le e tânăr, chiar dacă anii trecuţi şi-au lăsat ampreta înţelepciunii.

Chiar departe fiind, relaţiile mele cu ei sunt extrem de strânse şi puternice, tehnica modernă reuşind să anihileze, în mod miraculos, cei 3000 de kilometri distanţă fizică. Sunt fericită şi mândră că Dumnezeu m-a "înzestrat" cu doi părinţi extraordinari care reuşesc să mă alimenteze pozitiv în momentele dificile şi descurajante.

La mulţi, mulţi ani fericiţi şi împliniţi şi de acum înainte, tot împreună, la bine şi la greu!

Vă iubesc enorm!