Afară plouă liniștit, iar eu vă urez Crăciun Fericit!

Afară ninge liniștit și-n sobă arde focul... ar spune românul parafrazând versuri tradiționale. Însă realitatea crăciunistică din Stockholmul anului 2013 ne prezintă o ploaie mocănească persistentă ce lovește încet dar obsesiv în geamurile neaburite. Grade pe plus, covor de iarbă verde crud, siluetele copacilor gri-cenușii, cer plumburiu, toate armonizându-se într-un tablou de toamnă târzie.

 

Doar liniștea de început de lume, presărată pe alocuri cu perechi sau grupuri de trecători împovărați de cadouri te duce cu gândul la sfârșit de decembrie, de sărbătoare natală.

 

Sărmăluțele mele în foi de viță și cu carne de pui așteaptă cuminți să fie înfulecate, colindele se aud vesele pe fundal, luminițele pomului își fac datoria conștiincioase și ne luminează casa și sufletele. Messengerul, skypeul și facebookul întregesc și ele atmosfera de sărbătoare.

 

Crăciun fericit, tuturor, vă doresc! Cu multă iubire, liniște și belșug! Și cadouri pe măsura așteptărilor! ;)

 

O oală cu sarmale la ceas de sărbătoare

Astăzi este 24 decembrie. Zi de sărbătoare. Ziua de naștere a fratelui meu. Ajunul Crăciunului. Miros de cozonac și de bunătăți festive, nu neapărat tradiționale. Pe motiv de vezică biliară bucuclașă.

Ieri am bolit dar, din fericire, am reușit să mă refac la timp. Dar să refac și meniul de sărbătoare. Și cum prietenul la nevoie se cunoaște, părtașii mesei de Crăciun de anul acesta s-au declarat solidari cu mine, renunțând la meniul (oarecum) tradițional anunțat inițial și au savurat alături de mine (deocamdată, în ajun) minunata supă cremă de broccoli, friptura la cuptor (mai mult ei, mai puțin eu) și salata din belșug. Totuși, nu mă plâng. Chiar și așa, miroase divin în casă. Și se simte la fel!

 

Noroc cu vacanța de iarnă că, astfel, am reușit zilele astea să robotesc din timp, în așa fel încât criza biliară să nu-mi afecteze foarte mult dispoziția de sărbătoare. Nu am ajuns acasă la ai mei, dar Skype-ul își face partea lui de magie, binemeritată.

Și dacă am renunțat la tobă, cârnați și alte produse tradiționale specifice Crăciunului românesc, m-am gândit la o situație de compromis. Să nu renunț la sarmale, dar să le fac accesibile și pentru gustul meu dar, mai ales, pentru vezica mea biliară răzvrătită. În foi de viță și cu carne de pui. Și așa am recurs la minunatele sărmăluțe menite să întregească, alături de colindele autohtone, atmosfera românească de la mii de kilometri depărtare.

Depărtare anihilată aproape instantaneu în momentul în care scoți cu mâna tremurândă pachețelul cu foi de viță de vie adus de la București. Dar și nuca, ambele de proveniență cunoscută. De la tanti Marioara din curte. Culese, alese și conservate cu grijă. Și brusc, când le-am manevrat, mustăceala inițială mi s-a transformat într-un zâmbet de încuviințare. Asta și pentru că am trecut o dată prin experiența manipulării unor produse similare existente pe rafturile din supermarket.

Și uite așa, mai cu mâna în aluat, mai cu lingura în sarmale, mai cu ochiul pe messengerul părintesc :) Crăciunul devine acel moment special și unic (prin repetabilitatea lui) când te reunești cu cei dragi și încerci să uiți de tracasarea și de stresul cotidiene.

Nu știu alții cum sunt, dar gradul de melancolie din venele-mi este unul extrem de ridicat. Moștenire genetică, cu siguranță. Și uite așa, astăzi am retrăit în gând și în urechi istorisirea celei care cu 35 de ani în urmă devenea pentru a doua oară mamă. Un moment special, retrăit în fiecare an și repovestit dacă nu chiar în ziua respectivă, în zilele imediat următoare, negreșit. O incursiune într-un trecut sacru și frumos, cu conotație deosebită pentru ea. Cea care în ajun de Crăciun năștea. Mai devreme decât era programat. Cu o grabă prielnică aș spune, care l-a însoțit mai mereu până acum.

Să ne trăiești, să fii sănătos și să aduci numai bucurii și împliniri celor din jurul tău. Tuturor, deopotrivă! La mulți ani!

Ziua tatălui...meu

Luna noiembrie, o lună rece și neprimitoare de toamnă târzie, reprezintă pentru mine un lung șir de aniversări, onomastici și zile de naștere sărbătorite cu emoție și lacrimi în glas, de fiecare dată, la trecerea ei prin calendarul vieții.

Azi, tata își aniversează ziua de naștere și sunt foarte bucuroasă că sunt cadou de ziua lui (cu două zile în avans) și că împărțim aceeași zodie. Să ne trăiești, tătică, să rămâi același om spontan și vesel, integru și zbătătarnic de care sunt foarte mândră.

Sunt mândră de aerul lui jovial, de licărirea din ochi când nu își mai surprinde interlocutorul cu zecile de versuri și cunoștințe de tot felul, de care face uz cu fiecare ocazie pe care o are. Chiar și atunci când situația îi cere cunoștințe practice, el tot cu natura filologică se scoate, cu nonșalanță, șoptindu-i meșterului la ureche versuri din tainele clasicilor. E farmecul lui aparte, un farmec scăpătat parcă dintr-un alt timp și lume, dar pe care reușește, totuși, să îl integreze cu grație și nonșalanță în tumultul vieții actuale cu stresul și agasarea cotidiene.

De-a lungul timpului, l-am avut de varii ori drept etalon pe tata. Am fost o norocoasă să am la cine să întorc capul și de la cine să învăț. Să învăț că oamenii trebuie respectați pentru ceea ce sunt și pot, nu pe considerente economice sau sociale. Să mă zbat pentru ideile în care cred și pe care să le susțin cu argumente. Să lupt pentru ceea ce îmi doresc și să nu îmi fie rușine de ceea ce sunt.

Se spune că fetele seamănă cu tații si băieții cu mamele. În foarte multe cazuri se întâmplă să fie așa. În cazul nostru, se adeverește vorba din popor. Și sunt fericită că e așa. Deși, de multe ori, mi-aș fi dorit să pot mai mult. Și chiar dacă, uneori, mă simt dezamăgită de mine însămi, știu că tata e lângă mine și mă susține, indiferent de vise și ambiții. Necondiționat. Și înseamnă enorm! Înseamnă drumul sigur spre reușită.

 

Tătică, îți mulțumesc enorm că exiști! Și, mai ales, că exist! Știi cât de mult te iubesc, știi de câte mii de ori ți-am spus-o și mai știi că simt nevoia să o spun la infinit. Pentru că meriți. O lacrimă în colțul ochilor și glasul sugrumat de emoție. Pentru că te cunosc!

 

Simplitatea de a fi

Cum se percep suedezii poate fi o întrebare pertinentă. Chiar așa, cum le place să se eticheteze? Dacă îi observi dar și dacă îi întrebi, ajungi invariabil la aceleași cuvinte cheie: ordine, simplitate, curățenie, protejare, cooperare, cercetare, reflectare. Enumerarea este aleatorie, fiecare cuvânt cheie cântărind la fel de mult, în ansamblu.

 

Eurovisionul de anul acesta s-a ținut la Malmö, oraș din sudul Suediei, prilej cu care, în cadrul festivității de deschidere, s-a mers pe un spectacol-prezentare a mentalității suedeze prin punctarea cu umor și autocritică a ceea ce se presupune a fi "typisk svensk" - tipic suedez.

 

Suedezii sunt conștienți de localizarea lor pe hartă, într-un ținut rece, cu vegetație majoritară de tundră, cu un pământ roditor în fructe de pădure, ciuperci, cartofi și morcovi, cu preponderență.

 

Cu mult teritoriu la activ (ca suprafață, Suedia măsoară de trei ori cât România), bogat în stâncă, pădure de conifere și apă, suedezii au realizat că frumusețea și bogăția unui popor pot consta în păstrarea lucrurilor așa cum le-au fost date și exploatarea lor prin simplitatea ce le caracterizează.

 

 

 

 

Te uiți în jur și vezi un peisaj repetitiv la infinit.  La infinitul teritoriului suedez. De apă, stâncă și pădure. De mesteacăn și conifere. Cât vezi cu ochii. O alternanță repetitivă, ce lasă loc de surprindere doar în partea de sud-vest a țării, unde se întrezăresc timide, fiordurile ce anunță apropierea de granița cu Norvegia.

 

Fauna, pe măsura teritoriului avut la dispoziție - căprioare, iepuri, arici, vulpi, elani, reni etc., surprinde doar prin nonșalanța cu care îi poți întâlni la aproape tot pasul. Că da, pădurea ce se întinde, în toată măreția ei, la colțul casei sau a pâlcului de blocuri, te face să-ți pui problema dacă tu ești pe teritoriul animalului sau animalul e pe teritoriul tău.

 

 

Și atunci se pune accentul pe cooperarea între specii. Căci suedezul, încă de la vârstă fragedă, este inoculat cu dragostea pentru tot ce-l înconjoară, în toată simplitatea existentă și repetitivă. Ceea ce nu-l oprește, totuși, din contemplarea și extazul de a se fi născut într-un loc rece, dar pitoresc. În care înveți să te bucuri de imensitatea câmpiei, în care înveți că fiecare  plantă are o denumire aparte și că înfrumusețează locul prin prezența ei timidă și de scurtă durată, atât cât lumina și soarele îi permit.

 

 

Că stratul generos de zăpadă și întunericul copleșitor sunt puncte de pornire către un nou ciclu de viață, de care trebuie să te bucuri savurând perioada în care soarele strălucește și încălzește, chiar și pentru scurte momente. Că ploaia și noroiul aferent nu sunt surse de disconfort și boli, dacă ești corespunzător îmbrăcat și, mai ales, obișnuit cu ele, prin petrecerea a cât mai mult timp în natură. Că pot fi și chiar sunt surse excelente de distracție, de petrecere utilă și de relaxare în aer liber.

 

Că totul e să vrei să descoperi frumusețea în simplitatea din jur. Că bogăția unei nații constă în cum percepi și știi să explorezi și să exploatezi ceea ce ți-e dat. Prin păstrare și protejare.

 

Că trebuie să cercetezi, să descoperi și să reflectezi cum să trăiești simplu, dar eficient. Și cum să te bucuri dar să îi bucuri și pe cei din jur. Cum să dai peste rețete simple dar funcționale într-un mediu aparent neofertant și, totuși, extrem de generos, doar prin cooperare și unirea forțelor.

 

 

Și nu, nu este raiul pe pământ. Ci doar un colț nordic de Europă, în care locuitorii destinați să îl populeze au găsit "secretul" unui trai decent prin simplitate, rigurozitate și toleranță.

Dreptul la normalitate prin cercetare, constatare și reflectare

Ieri am asistat la o lecție de chimie pentru clasa a patra. Din postura de "studiehandledare" (îndrumător) pentru un elev român venit în Suedia. Orice elev nou-venit are dreptul la o perioadă de adaptare la sistemul suedez de învățământ (petrecând, astfel, o etapă școlară la clasa ajutătoare - förberedelseklass). Ulterior, când este introdus la clasa corespunzătoare nivelului său, în funcție de necesitățile individuale, elevul are dreptul, în continuare, la un "studiehandledare" care să îl îndrume și să îi explice nelămuririle prin prisma limbii materne.

 

De data asta a fost rândul chimiei, la care am asistat și am elucidat mistere. Inclusiv "bau-baul" meu referitor la modalitatea de abordare a laboratoarelor și a învățării prin cercetare, constatare și reflectare.

 

Lecția a început prin aducerea la cunoștință a regulilor de manevrare și de securitate în momentul mânuirii borcănașelor cu substanțe. Activitatea de "upplevelse" (cercetare, experimentare) s-a desfășurat pe perechi.

Fiecare pereche a primit un tabel în care trebuia să noteze ceea ce a experimentat referitor la cum arată substanța, cum miroase și cum se simte la atingere. Cele cinci borcănașe cu substanțe albe erau etichetate cu buline de culori diferite (roșu, galben, oranj, albastru și verde). Au primit ochelari de protecție, lupe, cinci spatule diferite etichetate în culorile mai sus menționate și o tăviță pe care se afla un carton cu câte un cerc în culorile deja enumerate.

 

Fiecare pereche trebuia să deschidă borcănașul, apoi cu ajutorul spatulei să pună din substanța corespunzătoare borcănașului etichetat cu roșu, spre exemplu, în cercul de culoare roșie. Și tot așa cu fiecare substanță în parte, pe rând.

 

În dreptul rubricii "utseende" (aspect) trebuia menționat cum arată, prin descriere. De exemplu: arată ca niște bobițe mici, rotunde, ca niște cristale de sare, ca zăpada, ca niște bucățele de ceva sau nu îmi dau seama, ca niște bucățele mici de tot, de ceva foarte fin etc.

Același lucru l-au repetat și în dreptul rubricii "lukt" (miros). Miroase urât sau miroase a lipici, dar ceva mai estompat, miroase puternic, miroase a legume, a garaj, a ulei de barcă, a praf de copt, a detergent de rufe au fost câteva dintre răspunsurile oferite de copii. Răspunsuri venite în urma experimentării proprii cu referire la percepția fiecăruia asupra substanțelor date spre examinare. Nu a fost loc de răspuns greșit sau corect. Scopul experimentului fiind propria percepție și descoperire a unor substanțe.

 

Referitor la abordarea materiilor gen chimie, fizică, biologie, accentul cade aproape exclusiv pe partea practică de descoperire și acumulare de cunoștințe prin cercetare, constatare și reflectare. Copilul este încurajat individual să constate și să împărtășească cu cei din jur propriile constatări și reflecții, chiar dacă ele au fost deja împărtășite și de alți colegi. Copiii primesc planșe de colorat și de completat termenii noi, dobândiți, sunt încurajați să citească foarte mult și să privească filmulețe documentare corespunzătoare vârstei.

 

Explorarea naturii înconjurătoare joacă un rol extrem de important iar repetarea activităților practice duce la fixarea temeinică a cunoștințelor, în timp. Chiar dacă abordarea pare simplistă și repetitivă. Accentul cade pe cooperare, studiu de grup și individual. La concret, astfel încât fiecare copil să aibă dreptul și ocazia să-și însușească cunoștințele în acest mod.

 

 

Tot ieri, copiii au avut ocazia să urmărească, în direct, pe tabla interactivă, transmisiunea de pe SVT1 a sosirii la Stockholm a președintelui Obama. Răspunsurile la întrebări de genul: cine este, de ce a venit, cu cine a venit, de ce este însoțit de escortă, de ce a fost oprită circulația pe anumite artere, cu cine va vorbi, despre ce va vorbi, ce va face la Stockholm, ce va vizita etc, au fost oferite în mod interactiv de către copii prin interacțiunea de grup cu profesorul.

 

O altă temă abordată ieri la ora de "samhällskunskap" (cultură civică) a fost "Vad är normallt". Ce presupune a fi normal. Ce presupune un comportament normal. Sau un comportament corect versus comportament greșit. Cum ar arăta oamenii dacă toți ar fi normali? Cine decide că cineva sau ceva este sau nu normal? Înseamnă a fi normal același lucru pentru toți din diferite colțuri ale lumii? A fi normal a avut aceeași semnificație de-a lungul timpului? De ce multora le este greu să îi accepte pe cei care nu sunt la fel ca majoritatea?

 

Întrebările enumerate mai sus au fost subiect de discuție în grup și, ulterior, cu profesorul pentru însușirea părerilor la nivel de grup și a cum se vede "normalitatea" prin ochii unui copil de zece ani, cu mentalitate suedeză sau nu :)

 

De prin natură adunate și înapoi la lume date

Început de septembrie cu cer senin și nori generoși, pufoși, tomnatici cum numai cerul scandinav știe să ni-i ofere.

 

 

 

 

 

17 grade stockholmiene, vânticel rece tomnatic, dar totuși o stare de bine și relaxare plutește în aer.

 

Început calendaristic de toamnă românească dar și început timid de toamnă stockholmiană care pare să nu se grăbească dacă cercetăm cu atenție cele 23 de grade pronosticate pentru săptămâna viitoare.

 

Natura e încă verde, soarele nu pare să fie speriat de dușurile alternante de ieri, așa că avem toate motivele să ne bucurăm din plin de natura suedeză de început de septembrie.

 

 

Nu că ploaia ar trebui să ne strice cheful de admirat natura în toată splendoarea ei. Cel puțin suedezilor nu li-l strică, judecând după "îndoctrinarea" de la vârstă fragedă (cca 1 an jumătate) când copiilor de grădiniță li se insuflă bucuria, reprezentată prin chiuituri și urale, la vederea ploii, noroiului și a băltoacelor de apă cu care sunt încurajați să se joace, echipați corespunzător, evident.

 

Calendaristic, mijlocul lui august reprezintă începutul toamnei suedeze așa că școlile în Suedia se grăbesc să înceapă pe 20 august. Bucuria celor mici de a-și revedea colegii nu este estompată însă de povara orelor încărcate cu teorie multă și lecții apăsătoare acasă.

 

Accentul cade foarte mult pe explicații combinate cu multe exerciții practice dar și pe încurajarea copiilor la cercetare, reflectare și constatare prin activități variate. Pauzele sunt și ele obligatoriu gândite ca recreere în aer liber, în curtea școlii. Și, astfel, îmbinarea dintre teorie și practică, joc și acumulare de noi cunoștințe se face treptat și pe nesimțite.

 

Cum septembrie cel cu recolta bogată (mai ales pe teritoriu românesc) ne-a bătut deja la ușă, ne-am grăbit și noi să cutreierăm pădurile în căutarea roadelor exclusiviste suedeze: fructele de pădure și ciupercile. Cum nici norocoasă nu mă simt, dar nici o expertă în culesul celor din urmă, mă declar mulțumită cu peregrinările mele prin pădure și cu recolta modestă de bobițe roșii și violete :)

 

 

 

Și cum zmeura, murele de stâncă sau afinele sunt surse bogate de antioxidanți nu poți decât să le savurezi cu plăcere, agale prin natură sau acasă, deșertând cutiuțele cu prețioasele bobițe peste coca fragedă ce de-abia așteaptă să se transforme într-o delicioasă și binemeritată tartă.

 

Să nu uităm că începutul de toamnă, pe lângă încântarea papilelor gustative, ne răsfață și ochiul cu frumusețea florală de sfârșit de august. Enjoy it!

 

Popas pe Eckerö

Una dintre activitățile de weekend ale suedezului dornic de relaxare și petrecut împreună cu prietenii e îmbarcarea la bordul unui vas de croazieră pe una dintre rutele aflate la îndemână, gen Helsinki, Turku sau Tallinn.
 

 

Vorba unui Vali, ai chef de o băută mare, te îmbarci pe un vas de croazieră. Ai chef de o băută mică, te îmbarci pe una dintre rutele spre Åland (Eckerö sau Mariehamn), aparținând teritoriului finlandez.
 

 

Și da, noi am avut chef de o baie de soare și aer călduț, cu vânticel moderat și nori pufoși, creionați în mod aparte, cum numai pe cerul nordic de început de toamnă găsești.
 

 

Cu briza mării în nări, înconjurați de vocile vesele și vorbărețe ale partenerilor de călătorie, am stat pe punte și am savurat fiecare minuțel din cele două ore de călătorie spre insula Eckerö.
 

 

Pe insula finlandeză, popasul de 5 ore și jumătate a trecut ca o boare de sfârșit de august pe deasupra Mării Baltice, cu deschidere la o plajă micuță dar extrem de ofertantă :)
 

 

 

Oferta zilei - Marea Baltică cu apa până la brâu, în punctul maxim, de la un mal la altul, 16 grade apa mării și soare îmbietor. Ofertă de nerefuzat, de altfel :) Intrat în apă până la genunchi - eu și înotat plus mers prin apă, de la un mal la celălalt - Vali.
 

 

 

 

Relaxare, admirat cerul și dormit pe pătură, în briza călduță de sfârșit de august. Un colțișor de Mare Baltică finlandeză doar pentru noi doi. Rustic, simplu și de neuitat. Plăcerea stă în lucrurile mărunte, până la urmă, nu?
 

 

La întoarcere, ca bonus pentru ziua petrecută în natura scandinavă de început de toamnă, te încarci de licorile mult râvnite de la duty-free. Căci da, antidotul prohibiției, reprezentată de magazinele specializate - Systembolaget - de unde îți poți cumpăra în exclusivitate băuturi alcoolice dar la prețuri piperate, îl constituie magazinele de duty-free de pe vapor, de unde cei mai mulți pleacă încărcați cu baxuri de bere sau alte alegeri, după bunul plac :)
 

Compania maritimă ce operează pe linia Eckerö pune la dispoziție bilete accesibile (90 kr dus-întors + autocar inclus până în Stockholm Central).
 

Principala atracție o constituie cumpărăturile de băuturi alcoolice de la duty free, astfel că majoritatea celor îmbarcați pe vapor fac drumul până pe Eckerö și cu aceeași cursă se întorc înapoi. Relaxarea și distracția în sine o constituie cele 4 ore petrecute dus-întors pe vapor, timp în care socializează la ... mai multe pahare de... vorbă cu prietenii.
 

Socializarea de acest tip necesită prezența a doi agenți de ordine care îl însoțesc pe șofer pe perioada călătoriei cu autocarul de la vapor până în centrul orașului. Prezența lor este, din păcate, justificată pentru că cel puțin jumătate dintre cei prezenți în autocar au ochii tulburi, pașii împleticiți și dorințe extrem de nepotrivite pentru un loc public închis. Cum ar fi, în cazul cel mai fericit, socializarea cu partenerii de călătorie prin cântece și chiuituri sau, cel mai nefericit cu putință, urinarea la piciorul scaunului din față. Moment de scandalizare maximă a unei doamne care a rupt tăcerea și a strigat din toți rărunchii la vecinul de scaun din față, să se oprească din urinat și să aștepte până se eliberează toaleta.
 

Norocul meu că am rău de autobuz și ocup, de fiecare dată, locul din față, aproape de șofer, așa că am fost privată de mirosuri și priveliști inadecvate. Nu însă și de discuția șoferului exasperat cu unul dintre agenții de ordine, căruia i se confesa că preferă o duzină de adolescenți turmentați în locul matolilor (adică a maturilor :) ieșiți de sub control.
 

Trebuie să recunosc că în cercul meu restrâns de contemplare a naturii și plimbare agale prin oraș, nu m-am confruntat direct, până acum, cu situații jenante sau ridicole din partea suedezilor prieteni cu băutura. Deși reputația există și discrepanța între natura lor ușor rigidă sau timidă, după caz și exuberanța mai mult sau mai puțin deranjantă, la beție, este extrem de evidentă.
 

Și ca să termin postarea într-un mod idilic și optimist, vă las în compania unei gazde timide, dar binevoitoare, de pe insulă :)
 

 

Joacă de copii :)

  

Hai că poți! Nu-i greu! Nu-ți fie frică!
 

 

 

Hai, încă un pic! Curaj!

 

 

Mă mai bârâi mult? Pot și singur, în liniște!

 

 

Hai, spală putina, să am și eu puțin spațiu pentru mine!

 

 

Hai, vin' la mama, să îți arăt niște mingii drăguțe!

 

 

Vezi, puiul mamii, și astea sunt la fel de alunecoase!

 

 

Locație: Muzeul în aer liber - Skansen



Skansen - periplu istoric în cotidianul suedez

Vara suedeză și-a intrat in drepturi, în toată splendoarea ei - frumoasă, luminoasă, capricioasă. Explozia florală și de verde suedez și, implicit, peisajul în sine devin speciale prin uniformitatea, simplitatea dar și repetabilitatea motivelor întâlnite.

 

Final de an școlar cu iz de serbări și plimbări cu grupul la Skansen sau Gröna Lund (printre principalele atracții stockholmiene îndrăgite deopotrivă de mari și mici).

Miercuri am purces și eu alături de copii la o plimbare prelungită (în cazul meu, datorită unei ședințe la ceas de seară, motiv pentru care am preferat să zăbovesc mai mult în compania aparatului foto) la Skansen - muzeu în aer liber al satului si specificului suedez.

 

Mai fusesem odată, însă reîntâlnirea a fost una debordantă, mai ales când te afli în compania unor copii entuziaști și energici. Dacă mai adaugi în ecuație și entuziasmul din dotare pentru regnul vegetal si animal, cei 300 000 de metri pătrați puși la diapoziție, un cer senin ca lacrima și un soare extrem de generos, atunci cele 7 ore petrecute pe tărâm skansenian pare că s-au scurs în doar câteva minute.

 

Povestea celui mai vechi muzeu in aer liber din lume începe în toamna anului 1891, când profesorul, lingvistul și etnograful Artur Hazelius (1833-1901) vădit preocupat de schimbările social-economice locale ale acelei vremi, deschide muzeul Skansen în ideea conservării patrimoniului cultural.

Suprafața sa inițială de 30 000 de metri pătrați a reunit clădiri aduse din diferite colțuri ale Suediei. Dacă la început, casele și clădirile tradițional suedeze au fost populate de păpuși în mărime naturală, îmbrăcate în costume populare, mărturii ale tradițiilor și obiceiurilor suedeze ale vremii, cu timpul ele au fost substituite de actori care redau autenticitatea vremurilor respective.

În prezent, muzeul Skansen se bucură de aproximativ 150 de clădiri cultural istorice din întreaga Suedie, ce înfățișează arhitectura, tradițiile și obiceiurile din sec. XVIII-XIX, însă întinderea temporală poate ajunge din sec. XIV până în anii 1930.

 

 

 

 

Însă Hazelius nu și-a dorit ca Skansen să fie un doar un muzeu în aer liber cu case specifice vremii, un mic sat suedez, cu moară, farmacie, han ci și-a dorit să integreze și animalele domestice și sălbatice de pe teritoriul Suediei, ca parte componentă din viața oamenilor vremii. A ținut astfel să recreeze habitatul natural al animalelor sălbatice nordice din păduri și munți așa că urșii, lupii, vulpile, elanii și renii, porcii mistreți, dar și numeroase animale domestice fac deliciul unei zile petrecute în aer liber.

 

Nu lipsește nici Skansen Akvariet unde poți întâlni de la maimuțe la șerpi veninoși, crocodili, scorpioni, papagali și broaște. Un adevărat cocktail de bună-dispoziție, relaxare și acumulare de noi cunoștințe.

Un adevărat paradis pentru copiii de toate vârstele, Skansen oferă activități recreative variate de la spectacole de teatru și muzică interactive până la activități creative în care copiii sunt introduși în universul unei gospodării din secolele trecute.

Zumzăitorul matinal

Nu seamănă degetele de la o mână unul cu altul, însă două zile de iunie pot semăna ca două picături de ploaie. Ploaie suedeză, de vară răcoroasă, care își face simțită prezența în continuare.

 

Ieri, începând cu ora 07.00 dimineața, în dormitorul a cărui fereastră dă spre spatele blocului, zumzăitul lucrătorului comunal care tunde iarba a persistat ore bune, până când îndatorirea de serviciu a fost dusă la bun sfârșit.

 

Astăzi, de la ora 07.00 dimineața, în sufrageria a cărei fereastră dă spre fața blocului, zumzăitul lucrătorului comunal care tunde iarba persistă în continuare de două ore :) Spațiu verde suficient cât să mi se obișnuiască urechile și nervii cu minunatul fundal sonor :)

 

Ceea ce este mai puțin benefic pentru urechi dar extrem de benefic pentru nasul și ochii alergicilor la polenul ierbii, printre care mă și număr, e că povestea zgomotoasă se repetă odată la două săptămâni. Iar vremea neprietenoasă nu pare un impediment :) Aviz amatorilor :)

De veghe în lanul cu ... flori :)

Fiecare anotimp își are farmecul lui aparte în funcție de colțul de lume în care te găsești. Când vorbim de anotimpurile suedeze, luna iunie e considerată lună de vară suedeză, mai răcoroasă, ploioasă, însă luminoasă și care își deschide porțile pentru iulie cel cald și îndelung așteptat.

 

Îmi plac deopotrivă și vara și toamna. Vara cu ziua senină și însorită încă de cu dimineață, cu aer cald și înmiresmat, cu boarea Balticii în nări dar și toamna cu ploaia cea rece și statornică întreaga zi. Pentru cei nehotărâți și nostalgici după ambele anotimpuri, natura suedeză a găsit împăciuitoare soluția ideală. Fie ore alternative de băi de soare cu dușuri tomnatice târzii, fie zile alternative de vară-toamnă.

 

Și uite așa ziua văratică de ieri petrecută în sânul naturii suedeze a dispărut ca prin farmec odată cu cele câteva ore de întuneric care au adus cu sine o nouă zi, de data asta tomnatică, cu ploaie rece și vânt întețit. Noroc cu mărturiile fotografice și urmele de bronz ale pielii că altfel aș fi zis că visez. Într-adevăr, visez la plajă și tolăneală, plimbări în aer liber și admirat câmpurile cu flori.

 

Ceea ce vă îndemn și pe voi să faceți :)

 

 

 

P.S. După cum se poate observa, fotografiile au fost gândite inițial pentru blogul meu cu povești fotografice stockholmiene "A Touch of Stockholm". Ulterior, m-am decis să le folosesc și pe blogul românesc. Dacă vreți mai multe povești fotografice cu iz stockholmian, nu ezitați să mă vizitați și aici.