Crăciun fericit!

În Sfânta zi de Crăciun vă urez Sărbători fericite şi sper ca Moşul să fi venit cu sacul plin de sănătate, fericire, belşug, bucurii şi împliniri pentru voi şi toţi cei dragi vouă!

O felicitare handmade :), cu dedicaţie, şi cu tradiţionala urare de Crăciun, în suedeză, cu mult drag, pentru voi!

P.S. Vă mulţumesc frumos, tuturor, pentru urările primite de Crăciun! La mulţi ani!

Pentru copiii cuminţi!

Şi, mai ales, pentru Mihăiţă! Cu mult drag şi dor de la mătuşa şi unchiul de departe!

Seara de Ajun este o seară magică pentru toţi copiii cuminţi care aşteaptă cu nerăbdare sosirea Moşului cel darnic şi nelipsit!

De aceea, m-am gândit ca în aşteptarea Moşului, Mihăiţă, şi nu numai, să primească de la mine trei videoclipuri magice marca Disney! Enjoy!

P.S. Cunosc cel puţin un adult care se va extazia în faţa darului muzical primit, la fel de mult ca şi Mihăiţă et comp! :)



Afară ninge liniştit...

... şi necontenit! Iar peisajul stockholmian, devenit de mai mult de o lună, unul de poveste, nu face decât să-şi primenească hăinuţa de sărbătoare cu una şi mai albă, mai pufoasă şi mai călduroasă.

Aşa arată, de la fereastră, iarna suedeză cu ninsoare abundentă, ce pare să nu se mai oprească. Cel puţin, momentan! Enjoy!

A doua duminica de Advent

Aşa cum v-am promis, revin cu lumineţele de Advent, imortalizate în cartier, pe timp de zi, data trecută când am realizat şedinţa foto pe ninsoare. Enjoy!

Iarna-i grea, omătul mare...

Cam ăsta ar fi motto-ul primelor zile de decembrie, lună ce a debutat cu ninsori abundente şi temperaturi scăzute. Stratul de zăpadă s-a mărit considerabil iar peisajul stockholmian a căpătat o hăinuţă de poveste, în adevăratul sens al cuvântului. Deşi maşinile de dezăpezire ies la datorie în mod regulat, paşii-ţi scârţâie pe cărările bătătorite de zăpadă amestecată cu pietriş.

Orele de ninsoare abundentă, cu fulgi mari şi deşi, alternează cu pauze binemeritate de cer senin şi sticlos şi ger de crapă pietrele. Ambele - ipostaze iernatice tocmai bune de admirat din spatele geamului împodobit de Advent, cu nasul, mâinile şi picioarele la căldura şemineului sau, pentru cei mai puţin norocoşi, a caloriferului :) În orice caz, ochiul e cel ce merită să se bucure de splendoarea iernatică, dar numai de la adăpostul comfortabil al celor 22-24 de grade de interior. Ceea ce vă îndemn şi pe voi s-o faceţi, prin intermediul fotografiilor surprinse pe ninsoare abundentă.

Îmi place extrem de mult când ninge şi-mi doresc luni de iarnă pline de omăt, însă nu chiar până în mai, februarie inclusiv cred că ar fi la limita suficientului :) Însă cum ne-au ameninţat că vom avea parte de o iarnă albă cel puţin la fel de lungă ca cea de anul trecut, nu-mi rămâne decât să exploatez fotografic, la maxim, peisajul de poveste şi să vă las şi pe voi să vă bucuraţi de splendoarea albă nordică.

Prima duminică de Advent

Iarna a poposit pe tărâm stockholmian încă de pe 22 octombrie, când am avut parte de primii fulgi de nea. De atunci, a nins de nenumărate ori, temperaturile au fost extrem de scăzute ca acum, de câteva zile bune, să ningă în continuu când cu fulgi mărunţi, când mai vârtos, aşa încât stratul de zăpadă a crescut considerabil.

Am avut parte de viscol, chiar de ziua mea, în continuare de temperaturi scăzute, în jur de -10 grade, de alunecuş, zăpadă cât cuprinde, maşini de dezăpezire la datorie, nisip împrăştiat pentru a nu înmulţi cozile la ortopedie, peisaj de vis şi acum intrăm în linie dreaptă în aşteptarea Crăciunului.

Astăzi a fost prima duminică de Advent şi, conform tradiţiei, se aprinde şi prima lumânare de Advent. Aprinderea succesivă a lumânărilor indică apropierea treptată a Crăciunului. În prezent, se folosesc la ferestre lumânări electrice şi diferite alte decoraţiuni de iluminare electrică ce "încălzesc" şi înlocuiesc lumina naturală prezentă doar 6 ore în decembrie.

N-am reuşit astăzi să-mi iau la spinare trepiedul şi să înfrunt gerul imortalizând feeria luminilor de Advent şi a decoraţiunilor de Crăciun din cartier. Poate o voi face în zilele următoare. Am reuşit doar din balcon să vă fac o idee despre transparenţa si luminozitatea ferestrelor suedeze pe timp de iarnă. Enjoy!

 

 

 

De ziua mea

Exact cum anticipam, astăzi a nins intens toată ziua, mărunt dar neîntrerupt, viscolit chiar, aşa că stratul de zăpadă a crescut simţitor.

A mai nins şi cu urări de bine şi surprize, la ceas de sărbătoare. Te simţi bine când persoanele dragi ţie sau simpli necunoscuţi îţi doresc, din suflet, de bine. Nu ai cum să nu simţi că bucuria lor e sinceră iar surpriza produsă este pe măsură. Astăzi, am avut parte de multe urări revărsate prin majoritatea căilor de comunicare moderne care au topit cei 3000 de km distanţă dintre România şi Suedia. Aşa că messengerul, skypeul, mailul, facebookul şi blogul au rezonat la unison şi mi-au urat să fiu sănătoasă, voioasă şi devreme acasă :) Asta ca să rimeze :)

La facultate am avut parte de un moment foarte emoţionant. Colegele mele nu ştiau de ziua mea de naştere şi în pauza de masă, stând de vorbă despre una, despre alta, au observat că sunt destul de tăcută şi rezervată şi nu s-au lăsat până nu au scos de la mine motivul melancoliei mele. În secunda imediat următoare, masa la care eram aşezate a răsunat de acordurile "La mulţi ani-ului" suedez, ca zece minute mai târziu, sala de clasă unde s-a ţinut seminarul să vibreze pe 25 de voci, din nou, în acordurile binecunoscutului cântec, de data asta în compania unui "tortuleţ" improvizat cu tot cu lumânărică.

Momentul a fost atât de neşteptat şi plăcut surprinzător încât scrisul mi-a fost tremurat aproape întreaga oră de curs. Totuşi, anul acesta am reuşit performanţa de a nu mai adăpa şoriceii care erau de obicei înecaţi în carafe întregi de apă sărată :)

Al doilea moment emoţionant l-a constituit primirea unei felicitări super haioase, în stilul binecunoscut, made by Lenuş, talentată într-ale desenatului şi photoshopatului, ce are grijă să-şi cadorisească actualii sau foştii colegi, şi nu numai, cu minunăţiile care-i ies din mâinile dibace. Mulţumesc, Lenuş, că nu m-ai uitat! Nu că ai avea cum! :))

Să mai pomenesc şi smsul pe care îl primesc de la mama în fiecare an, la ora 12 ziua, ora la care m-am născut? Nelipsita orhidee de ziua mea? Sau zecile de urări de la foste colege de serviciu, şcoală, prieteni, cunoscuţi?

Da şi vă mulţumesc tuturor că vă gândiţi la mine şi vă asigur că şi eu sunt cu gândul la voi, mai des decât v-aţi imagina!

24 la puterea 33 :)

Întotdeauna am considerat luna noiembrie, din punct de vedere calendaristic, greu de digerat! Mi s-a părut mereu prea caldă pentru o lună de început de iarnă şi am tânjit mereu după primii fulgi de zăpadă, ca după un preţios cadou la zi de sărbătoare. Pentru că aşa cum v-am mai spus, luna noiembrie, la noi în familie, este aducătoare de multe momente de veselie şi bucurie la ceas de aniversare, onomastică şi zi de naştere.

Şi cum tatăl meu merita cel mai frumos şi preţios cadou din lume, s-a întâmplat ca într-o zi de joi, cu 30 şi ceva de ierni în urmă, mama să-i dăruiască mult râvnitul cadou la ceas de sărbătoare. Dublă, de altfel, la doar două zile distanţă!

Aşa că, poposind pe tărâm nordic, dorinţa de a ninge în noiembrie mi s-a îndeplinit. Încă din octombrie, dar asta e altă poveste! Şi de multe ori până acum, inclusiv astăzi. Dar ce e mai important e că va ninge şi mâine! Cu fulgi de nea, pufoşi, argintii dar şi cu dorinţe de mai bine şi speranţa unui viitor aşa cum mi-l doresc! Pentru că atunci când buchetul vieţii devine mai stufos, se cade să-ţi faci un bilanţ dar şi un wish-list! Şi eu, conştiincioasă, mi le fac! Şi de fiecare dată devin mai răbdătoare, mai înţeleaptă şi mai puternică  în aşteptarea visurilor pentru care lupt.

De 8 noiembrie

După cum vă povesteam şi ieri, 7 noiembrie a deschis lunga serie a sărbătorilor de la noi din familie, ca astăzi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil să-mi ofere din nou momente de bucurie pentru motivul deja menţionat aici, acum un an :)

Aşa că nu-mi rămâne decât să mă bucur de frumoasa sărbătoare religioasă şi să-i felicit pe toţi purtătorii numelor celor doi sfinţi: cei care intraţi pe acest blog, prieteni, foşti colegi, rude, în capul listei aflându-se nepoţelul meu cel scump, Mihăiţă Andrei.

Pupici mulţi şi călduroşi, din Stockholmul cu cele -5 grade ale sale, matinale pentru Salmi, pe care o citesc cu mult drag şi relaxare.

La mulţi ani, tuturor!

De 42 de ani, la bine şi la greu!

Luna noiembrie deschide lunga suită de zile onomastice şi de naştere de la noi din familie, prilej de mare bucurie şi emoţie. Startul este dat de zilele de 7 şi respectiv 10 noiembrie, când în urmă cu 42 de ani, părinţii mei s-au hotărât să se lege... de verighete, ca să nu-i mai doară capul, pentru că la urma urmei, o decizie luată în doi e mult mai sigură şi o familie de patru sparge monotonia unei vieţi "liniştite" fără surprizele şi greutăţile pe care ţi le oferă responsabilitatea de a fi părinte.

Decizia a fost una de bun augur şi iată-i ajunşi, după 42 de ani "la bine şi la greu", tot împreună, fericiţi şi îndrăgostiţi ca-n prima zi. Nici nu se putea altfel, când sufletul le e tânăr, chiar dacă anii trecuţi şi-au lăsat ampreta înţelepciunii.

Chiar departe fiind, relaţiile mele cu ei sunt extrem de strânse şi puternice, tehnica modernă reuşind să anihileze, în mod miraculos, cei 3000 de kilometri distanţă fizică. Sunt fericită şi mândră că Dumnezeu m-a "înzestrat" cu doi părinţi extraordinari care reuşesc să mă alimenteze pozitiv în momentele dificile şi descurajante.

La mulţi, mulţi ani fericiţi şi împliniţi şi de acum înainte, tot împreună, la bine şi la greu!

Vă iubesc enorm!

Mai avem nevoie şi de iarnă! Oare? :))

Se pare că toamna cea bogată în temperaturi iernatice (zilele astea nu au fost mai mult de 3grC), ploi mocăneşti, copaci deja dezbrăcaţi de hăinuţa cea multicoloră pastelată, teancuri de maculatură ce se vrea ingerată rapid, a reuşit să mă ţină departe de activitatea blogosferică. Rar am mai reuşit să păşesc pragul blogurilor dragi şi să las cuvinte de bineţe şi, ce-i mai rău, filele jurnalului meu suedez au rămas albe, în aşteptarea momentelor de inspiraţie mult râvnită.

Zilele de toamnă suedeză rece au fost acaparate de zecile de pagini de documentare într-ale sistemului de învăţământ suedez. Dacă în cadrul cursului intensiv de învăţare a limbii suedeze pentru profesori (Svenska för pedagoger) am avut parte şi de Orientering kurs care mi-a oferit informaţii binevenite  despre sistemul de învăţământ suedez (într-un limbaj prietenos), acum în cadrul studiilor de completare, strâmb din nas şi casc cât cuprinde din cauza terminologiei "captivante" în care ţi se prezintă în n cărţi mentalitatea şi principiile funcţionalităţii unui sistem de învăţământ ce se vrea ideal.

Proiectele te incită să te dezvolţi pe un număr de pagini impus în care să diseci planul de învăţământ şi cărţile oferite spre masticare. Cursul îţi oferă posibilitatea de a studia la distanţă (parţial) cu anumite zile de prezenţă la facultate, iar restul presupune comunicare prin intermediul siteului facultăţii unde există forum de discuţii precum şi toate informaţiile necesare, toate structurate ireproşabil.

În aceeaşi notă se desfăşoară şi celelalte cursuri la distanţă la care m-am angrenat din pasiune, de data asta şi /sau din dorinţa atestării suedeze a unor cunoştinţe dobândite şi uzitate deja pe pământ românesc. Şi mă refer aici la cursurile de fotografie şi prelucrare digitală, pe care le ador şi care reuşesc, cu brio, să mă scoată din monotonia bla-bla-ului cu iz şcolar.

Spre surprinderea mea, astăzi dimineaţă am mai avut parte de un element neaşteptat menit să mă scoată din monotonia toamnei mohorâte şi ploioase şi care a reuşit să mă aducă cu degetele pe tastatură :) în doi paşi şi trei mişcări :) Asta, înainte de a mă trimite în balcon cu Nikonul în braţe pentru a imortaliza hăinuţa cea albă aşternută deja la sfârşit de octombrie. Ce-i drept, temperaturile iernatice cu minus grade noaptea dar şi prognoza meteorologilor care ne "ameninţaseră" deja cu zăpadă încă de marţi aveau să prevestească instalarea iernii, cu tot cu fulgi de zăpadă.

Noroc că am reuşit să imortalizez natura tomnatică în toată splendoarea ei în câteva şedinţe foto cu care nu am reuşit să vă încânt. Dar lucrez la două proiecte fotografice, pe care sper să le termin cât mai curând posibil pentru a vi le împărtăşi.

Deocamdată, vă las în compania primilor fulgi de nea stockholmieni :)

E toamnă şi ... am revenit!

Poate vă întrebaţi unde am dispărut sau de ce nu am mai scris nimic de atât amar de vreme. Ei bine, nu am dat bir cu fugiţii încă, mă aflu în continuare pe tărâm stockholmian, însă se pare că toamna cu bogăţia ei de zile reci, ploioase, ceţoase dar şi cu multitudinea de activităţi şcolare în care m-am angrenat a pus stăpânire totală pe mine, astfel încât nicio fărâmă de inspiraţie nu a fost lăsată liberă să zburde pe blog întru delectarea simţurilor celor doritori de veşti a la svea.

Doar Mihăiţă la cei trei anişori ai lui a reuşit să-mi smulgă singurul post de pe luna septembrie. În rest, toată concentrarea şi inspiraţia mea au fost absorbite de cursurile în care m-am angrenat cu bună ştiinţă. Deşi nu şi cu multă înţelepciune, pentru că mă văd oarecum strâmtorată de volumul mare de teme şi proiecte pe care trebuie să le duc la bun sfârşit cu brio.

În altă ordine de idei, toamna a început încet-încet să-şi îmbrace hăinuţa multicoloră aşa încât natura cea frumos colorată devine o adevărată încântare pentru ochi şi suflet. Temperaturile extrem de scăzute ale dimineţii (de multe ori ajunse la 0 grade) urcă treptat spre orele amiezii până la 11 grade dar nu reuşesc să depăşească pragul psihologic de 15 grade. Şi asta de mai bine de o lună şi jumătate, de când toamna şi-a intrat în drepturile ei suedeze, pentru că da, aici toamna soseşte de pe la mijlocul lui august şi sălăsluieşte cu consecvenţă până la mijloc de noiembrie.

Au fost zile în care ploaia a pus stăpânire pe natura suedeză pe care a udat-o din belşug, pregătind-o de schimbare, de acceptare a hăinuţei ruginii ce va marca un nou început, ce-i drept după o lungă hibernare şi amorţeală a naturii. A plouat nu numai cu stropi mari şi grei, uneori cenuşii, dar şi cu un cocktail de tristeţi, neîmpliniri, dubii, iluzii, dorinţe, speranţe. A plouat din abundenţă dar s-a oprit. Şi astfel am reuşit să revin în peisajul blogosferic. Hăinuţa cea nouă a naturii m-a inspirat să caut bucuria pastelului de toamnă prin lentila fotografică şi s-o captez întru desfătarea simţurilor. Ceea ce voi face şi în continuare. Aşadar, astăzi, voi descinde la o binemeritată plimbare duminicală pentru a surprinde bogăţia de culori tomnatice şi de a v-o reda în stilu-mi caracteristic, cu ajutorul prietenului fotografic fidel.

Pentru Mihăiţă, la 3 anişori!

Cu fiecare copil ce se naşte, se naşte o nouă speranţă, se naşte o nouă grijă. Se naşte grija de a-l creşte sănătos şi în siguranţă, grija de a-l creşte într-un cămin cald şi confortabil. Grija de a-i oferi cele mai bune condiţii şi de a-i îndeplini vise şi dorinţe de multe ori transferate din propriile dorinţe neîmplinite în copilăria demult apusă. Şi speranţa că boţul de om va creşte mare şi va dobândi trăsături altruiste, generoase, oneste, că te vei putea mândri cu fiecare realizare a lui, de la primii paşi şi primele cuvinte şi până la absolvirea şcolii şi primul serviciu. Că va reuşi să treacă prin încercările vieţii, cât mai puţin şifonat, transformând fiecare eşec sau neîmplinire în pilde asimilate doar din proprie experienţă. Că aşa învaţă omul cel mai bine. În rest, totul se poate dobândi accidental, doar.

A mai trecut un an şi mă regăsesc în faţa calculatorului, cu bucurie dar şi emoţie ce se transmit prin buricele degetelor tremurânde pe tastatura cu ajutorul căreia încerc să-mi aştern sentimentele de iubire, dor şi speranţa unei revederi cât mai apropiate cu cei dragi de acasă şi cu Mihăiţă, în special.

A mai trecut un an şi mă regăsesc în faţa aceleiaşi "maşinării" de transmitere şi stocare a gândurilor mele de dragoste şi dor pentru un omuleţ de doar 3 ani care reuşeşte prin intermediul fotografiilor şi al filmuleţelor să-mi transmită energie pozitivă şi să mă învăluie cu candoarea şi inocenţa specifice vârstei şi sufletului său de copil pur.

Te iubim, Mihăiţă şi ne este tare dor de tine! Dar, în acelaşi timp, suntem bucuroşi şi fericiţi că eşti un copil deştept, frumos, dezvoltat echilibrat şi armonios, înconjurat de dragostea şi căldura părinţilor, bunicilor, străbunicilor şi a celor dragi din preajmă care veghează să ai o copilărie lină şi lipsită de griji.

Te iubim şi-ţi mulţumim pentru zâmbetul ştrengăresc inocent cu care ne încălzeşti inimile aici, departe şi, totuşi, atât de aproape prin gândul şi sufletul mereu alături de tine.

La mulţi ani, Mihăiţă şi mulţi pupici de la mătuşa şi unchiul de departe!

Împreună, la bine şi la greu!

Şi după DA-ul hotărât a urmat şi o frumoasă ceremonie religioasă oficiată de fratele meu şi de alţi doi preoţi.

Momentul este unic şi deseori rememorat, iar la ceas de aniversare trăirile de atunci revin cu o intensitate greu de descris. Şi astăzi plec devreme şi stau la facultate până târziu, dar pe seară şi întregul week-end avem timp suficient pentru a (re)savura amintirile de atunci.

Un DA hotărât

Cu siguranţă că nu vă întrebaţi ce făceam eu acum 5 ani, la ora amiezei, într-o zi de vineri, pe vremea aceea! :) În schimb, eu îmi amintesc cu emoţii şi plăcere acele momente, despre care am scris, şi anul trecut, aici. Am postat destul de târziu, având în vedere că pe 25, 26 şi 27 august sunt la facultate în intervalul 09.00-17.00 plus două ore drumul dus-întors. Aşa că de sărbătorit, vom sărbători în week-end.

Păţanii birocratice suedeze

A trecut ceva timp de când n-am mai scris nimic. Din lipsă de inspiraţie, provocată de mult stres. Nu că până acum n-aş fi avut multe perioade stresante, dar de data asta, m-am confruntat cu o situaţie tipic românească, aş putea spune, aici, pe tărâm stockholmian, unde corectitudinea şi dreptatea se vor la ele acasă. Se mai întâmplă şi greşeli sau situaţii penibile, bazate pe erori umane, dar în procentaj redus că, până la urmă, nu există pădure fără uscături. Din nefericire, nu ştiu cum fac dar nu reuşesc să le ocolesc. Pe ele, uscăturile din sistem.

De felul meu, sunt o persoană calculată (poate nu par întotdeauna sau poate, uneori, par prea mult) şi măsor de multe ori înainte să iau o decizie. Eram extrem de conştientă şi bine informată înainte de a porni la drum stockholmian şi, totuşi, destinul mi-a jucat feste. Nu foarte mari, puteţi spune, la câte grozăvii se întâmplă pe lumea asta! Dar îndeajuns de sâcâitoare şi perturbatoare când te gândeşti s-o iei de la capăt, pe forţe proprii, într-o ţară străină, pentru a-ţi satisface visele şi năzuinţele personale, pe deplin asumate, de altfel şi vrei s-o faci cât mai repede.

De fiecare dată, până acum, la fiecare pas hotărâtor din birocraţia suedeză, am întâmpinat probleme. Se ştie că Suedia este o ţară relativ greu de abordat, pentru că trebuie să te supui sistemului şi mentalităţii bine înrădăcinate. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care am ales această ţară. Că mă identific cu mentalitatea. Şi pentru asta am şi aşteptat şi am cântărit bine înainte de a face pasul, încercând să acumulez cât mai mulţi aşi în mânecă, doar-doar o fi drumul mai lin. Lin nu a fost, nici extrem de întortocheat, pentru că am ceva aşi acumulaţi. Dar dacă nu-ţi cunoşti drepturile şi nu lupţi pentru a nu-ţi fi confundate drepturile de emigrant din UE cu cele ale emigranţilor de pretutindeni, pierzi foarte mult timp şi nervi. Că deh, nu e interesul nimănui să te integrezi tu în sistem la timp. Plus că funcţionarii suedezi cunosc, mai degrabă, cu ochii închişi, drepturile emigranţilor somalezi, irakieni etc decât cele pe ale românilor din Uniunea Europeană.

Dar să revin la cea de-a treia situaţie birocratică suedeză care mi-a dat ceva palpitaţii şi care m-a făcut să mă simt mult mai aproape de România :) Vă povesteam aici (la comentarii) despre păţaniile mele anterioare cu funcţionarii suedezi, aşa că acum mă voi referi la cea mai nouă aventură birocratică de pe tărâm stockholmian. Este vorba despre admiterea la studiile de completare pentru a deveni profesor cu drepturi depline in Suedia. Paşii sunt relativ simpli :) dar de durată, după cum urmează: obţii număr personal de Suedia, îţi traduci actele de studii universitare din ţara de provenienţă, le depui la Högskoleverket, aştepţi între 4-6 luni (6 luni în cazul meu, că am prins perioada de vară) ca să ţi le verifice şi să primeşti hârtia de autentificare a studiilor, în timpul ăsta te înscrii la Komvux normal sau la SFP (Svenska för pedagoger = suedeza pentru profesori) pentru a învăţa limba suedeză pentru nivel academic şi pentru a intra în posesia diplomei de SAS B care-ţi dă dreptul să te înscrii la orice curs universitar sau nu.

Buun, odată ce am terminat SAS B (la nivel intensiv), am urmat procedura firească de a mă înscrie la ULV sau KPH (studii de completare pentru profesorii străini sau cei care au absolvit o facultate de profil la ei în ţară şi vor să predea în Suedia dar nu au făcut-o vreodată; se poate şi aşa): am depus dosarul (cei care studiază suedeza la SFP pot opta pentru trimiterea dosarului prin proful de la cursul de SAS B - ceea ce am şi făcut, de altfel. Am trimis dosarul până pe data de 15 aprilie, ca să fie mai sigur, deşi cei de la SFP pot opta pentru ULV şi după această dată oficială de înscriere pentru orice curs de toamnă, rămânând să trimit şi diploma de SAS B imediat după ce am obţinut-o (am dat examenul la sfârşitul lui aprilie şi am obţinut-o după două săptămâni). Între timp, pe 26 mai am primit răspuns scris de la ULV că am aplicat la ei şi că deocamdată nu mă pot admite că nu au diploma de SAS B dar că pot s-o trimit în continuare şi când vor intra în posesia ei, mă vor admite. A doua zi, după primirea răspunsului, am fugit la facultate să i-o dau profesorului personal, pentru mai multă siguranţă. Era la cursuri, aşa că i-am lăsat-o secretarei. Şi am aşteptat toată vara hârtie de la ULV cu răspunsul final de admitere. Am stat eu cu inima strânsă şi cu o presimţire ciudată; am aşteptat cuminte, dat fiind faptul că de la sfârşitul lui iunie până pe la jumătatea lui august este vacanţă, dar până la urmă, la începutul lui august, m-am alertat şi am încercat să-i contactez. După mailuri automate în care se specifica să revin pe 16 august, după vacanţă, am reuşit pe 9 august dimineaţă, după multe apeluri, pentru că suna ocupat, să iau legătura cu un responsabil de la facultate căruia i-am expus problema mea. Respectiva doamnă a promis că ia legătura cu profesorul responsabil cu astfel de probleme şi mă anunţă telefonic, în câteva minute. Cele câteva minute de aşteptare au fost curmate de o veste şoc: Daniel, profesorul căruia îi trimisesem actele şi-a făcut datoria, trimisese hârtia de SAS B lăsată secretarei (cei de la ULV o primiseră) dar, în schimb, afirmau că dosarul meu nu există. Că nu au primit nimic de la Daniel, în afară de hârtia respectivă. Şi ca atare, nu puteam să fiu admisă, în lipsa dosarului de aplicare la studiile respective. M-au căutat în baza lor de date şi nu figuram înscrisă în ultimii doi ani. Moment şoc pentru mine: pentru că pe masă trona hârtia de la ei, primită cu trei luni în urmă, în care-mi confirmau primirea actelor, verificarea lor şi admiterea în momentul în care soseşte diploma de SAS B. Şi eu în receptor primeam o veste care nu concorda absolut deloc cu ceea ce percepeam vizual. Pe tărâm românesc, aş fi elucidat misterul cu gândul la pile, mânării, şpagă (ştiu, e pleonasm :), dar aici, unde băieţii cu părul blond şi cu ochi albaştri se laudă cu altruismul şi corectitudinea tipic suedeze, nu mi se lega treaba. Şi astfel am purces la o discuţie de vreun sfert de oră, descinsă parcă din teatrul absurd, în care eu pledam pentru locul meu la curs, obţinut în urma admiterii şi a dovezii palpabile din faţa ochilor, iar profesorul cu o voce iritată şi cu destul de multă neîncredere în buna mea credinţă, mă trimitea la plimbare şi la o îndelung aşteptată aplicare pentru cursurile din primăvară. Pe motiv că eu nu figurez în sistemul lor şi doar hârtia de SAS B primită de la Daniel nu e suficientă. Cu alte cuvinte, cucoană, nu eşti prima căzută din copac care nu citeşte cum se cuvinte instrucţiunile de aplicare la cursuri şi se trezeşte tam-nesam să aplice în necunoştinţă de cauză. Aşa că, ia fă bine şi scuteşte-mă de momentul penibil şi holbează-te eficient pe site, bagă la cap ce trebuie să faci ca să aplici corect şi ne vedem (auzim) la primăvară.

Norocul meu că suedezul nu e neam prost şi se pretează la aşa zise explicaţii pentru tâmpiţi şi timp de vreo 15 minute în care el îmi explica că nu se poate, nu am dosar la ei, să aplic la primăvară, eu nu şi nu, că am fost admisă, Daniel a trimis dosarul, am dovada primirii lui de către ei, deci vreau loc, vreau dreptate. Până la urmă, dracul nu a fost atât de negru, se pare că nici suedeza mea şi nici puterea mea de convingere, că am reuşit să-l determin să trimit din nou actele şi să ajungă la el până pe 16 august când începea oficial serviciul, ca el să le verifice şi să ia o decizie.

Sinceră să fiu, atât de şocată şi de nervoasă am fost, că săptămâna respectivă m-am perpelit, fel şi chip, emiţând tot soiul de scenarii plauzibile sau nu pentru a intui cât de cât decizia. Nu speram să mai apuc loc din toamnă (iniţial mi-a spus că locurile sunt ocupate şi nu are cum să mă ajute), dar decizia pozitivă a venit într-o zi de marţi, pe 17 august. Să mai zică cineva ceva de cele trei ceasuri rele :) Asta după ce am hotărât să-l bombardez şi cu mail martor al dovezii mele scanate dar şi să mă duc personal la facultate să-i înmânez dosarul. Cum era în vacanţă, l-am lăsat unui coleg. Moment maxim de stres şi de totală neîncredere că va mai intra vreodată în posesia lui. Sau să spună că nu, dacă era de rea-credinţă. Aşa că rămân la convingerea că ce s-a întâmplat a fost o simplă eroare (nu am cum să mi-o explic) dar simplă eroare nu vreo mânărie sau ceva. Sper.

Cert e că acum sunt înscrisă la studiile de completare şi mâine la ora 9.00 mă prezint pentru cursul introductiv. Vă ţin la curent! :)

Paste cu legume wok, de weekend!

Dacă este weekend, trebuie să plouă ceea ce mă inspiră să gătesc ceva mai elaborat decât tradiţionala supă sau salată cu care ne hrănim de-a lungul săptămânii. Perfect sănătoase şi gustoase, însă în weekend, de când cu vremea ploioasă, dau inspiraţia şi pofta peste mine şi încerc diverse combinaţii deja întâlnite sau nu. De data asta, am atentat la o pungă de legume wok din congelator, pe care le-am combinat nu cu asia noodles cu care fac casă farfurie bună :) ci cu fusilli. Cu alte cuvinte, paste cu legume wok! Şi cu fripturică la cuptor! Procedeul culinar, extrem de simplu, se poate deduce din poze! Poftă bună!

Dă şi mie krona, misteraşu' :(

Stimulată de postul lui Tetris dar şi de alte articole recente, pe aceeaşi temă, m-am hotărât să mă opresc asupra unui subiect deloc plăcut: cerşitul, în particular, la Stockholm.

Trebuie să recunosc că agasarea stradală  pusă la cale, strategic, de copii soioşi, bărbaţi sau femei mutilate, cerşind îndurare materială pentru a-şi duce zilele amărâte, mă lasă rece. Am auzit şi citit numeroase comentarii, de-a lungul timpului, despre amărâţii stradali care imploră câţiva lei, euro sau coroane, după caz, pentru a supravieţui -  multe dintre ele părtinitoare, nu foarte numeroase cele incriminatorii însă. Contradictoriu? Absolut, având în vedere disconfortul fizic şi psihic al celor ce trebuie să suporte tânguiala "oropsiţilor sorţii" sau virtuozitatea "cântăreţilor stradali" care-şi cer drepturile muzicale, vrei nu vrei, şi răsplătesc, în funcţie de generozitatea clientului inoportunat. După caz, sâr'mâna conaşu/misteraşu, trăiască copiii matale sau, dimpotrivă, flegma şi înjurătura maternă de rigoare. La urma urmei, ce ştie străinu'! Vede o prezenţă exotică, se poate gândi că e strămutată din neagra şi oropsita Africă (pigmentul, soarele şi jegul pot induce un "bronz" natural demn de invidiat chiar şi de rasa neagră) şi devine compătimitor, mai ales, în faţa insistenţelor sau a talentului muzical al celor în cauză. Mentalitatea occidentală, şi mai ales cea suedeză, dictează conştiinţei că fiecare muritor trebuie să muncească pentru bănuţul lui. Aşa că cei care lălăie sau se tânguie în ritm de doină românească sunt priviţi cu infinit mai multă îngăduinţă şi compătimire decât conaţionalii care-ţi strecoară câte-un bileţel cu o poveste a unui copil bolnav de leucemie sau a unui paralitic avut în custodie. La urma urmei, un stomac şi un picior gol pot distorsiona cumplit talentul înăscut al milogului cântăreţ aşa că suedezul răspunde promt încercărilor vocale sau acordeoniste (fie ele exotice şi dezacordate).

Nu odată mi s-a întâmplat să fiu poluată fonic în trenurile stockholmiene de vocile virtuoase ale "lucrătorilor stradali". Marea majoritate provine din spaţiul carpatin (poate una-două excepţii rătăcite din spaţiul rus sau asiatic) iar repertoriul Ionel-Ionelule, Trandafir de la Moldova reprezintă, probabil, găselniţa perfectă în strategia de marketing şi urmată cu sfinţenie, fie vocal sau instrumental. Spre disperarea mea şi amuzamentul, ignoranţa sau compătimirea suedezului călător. Care răsplăteşte. Nu mereu, dar suficient încât cei 50 de romi expulzaţi de oficialităţile suedeze, conform surselor oficiale, să mai lase în urmă destule mâini întinse şi voci virtuoase de care să se bucure şi cetăţeanul suedez plictisit sau obosit după o zi de lucru.

De ce condamn cu vehemenţă acest gen de "manifestare artistică" sau de ce nu-mi apare nici măcar un sfert de lacrimă în colţul ochiului la suferinţa aproapelui cerşetor de soartă mai îngăduitoare? Pentru că nu pot fi prostită într-atât încât să nu miros (pe lângă "odoarea" pestilenţială simţită de la o poştă) escrocheria bandelor organizate care transformă cerşitul în afacere rentabilă, de lungă durată. Şi nu mă puteţi convinge că există şi excepţii care confirmă regula! Mai ales acum, în era tehnologiei moderne când cei care au, într-adevăr, nevoie urgentă de ajutor pot face dovada neputinţei sau a unei boli nemiloase pentru a beneficia de bunăvoinţa celor cu suflet şi buzunar generoase prin teledonuri sau popularizarea cazurilor respective prin diverse mijloace media.

E verde, din nou!

Natura suedeză, cameleonică, aşa cum s-a dovedit a fi în ultima vreme, mă fascinează, pur şi simplu! Dacă la un moment dat nu mai speram să scap de luuunga şi pufoasa iarnă ce pusese stăpânire peste noi, iar odată cu topirea zăpezii nu-mi imaginam cum va reuşi covorul verde proaspăt primăvăratic să înlocuiască paloarea iernatică a ierbii, acum mă tot minunez cum doar câteva zile ploioase au reuşit să conducă, din nou, la transformarea radicală a covorului de paie terne într-un covor proaspăt de iarbă cu aspect de mai şi nicidecum de august torid. Şi asta pentru că zilele de iulie canicular au fost înlocuite cu zile ploioase, binevenite să învioreze pământul Suediei arid şi setos şi, mai ales, neobişnuit cu un asemenea tratament dogoritor.

Cam aşa se prezintă Stockholmul momentan! Răcoros, cu cer plumburiu, natură veeeeerde şi udăăăăă! Da, plouă de rupe şi, acum, nu mă mai plâng! :)

O şedinţă foto fără nicio grabă :)

Săptămânile acestea am găsit diferite subiecte fotografice, care mai statice, care mai ţopăitoare, astfel că sarcina mea fotografică nu a fost una tocmai uşoară în multe dintre cazuri.

De data asta, o să vă expun un subiect oarecum aşezat, care nu s-a grăbit defel :) în momentul în care mi-a detectat prezenţa-mi sâcâitoare. Mai mult, s-a dovedit, la un moment dat, extrem de cooperant, înţelegând că nu e de glumit cu mine. Ori mă ajută, lăsându-mă să-l descopăr în toată splendoarea lui, ori stau pe capul casa lui mai mult decât ar fi fost indicat sau ar fi putut suporta :) Şi astfel, în doar câteva minute, am reuşit să pun de-o şedinţă foto pe cinste! Ei, ce ziceţi, nu-i aşa? :)

Historia de un amor :)

După cum bine aţi observat, în ultima vreme, blogul meu a căpătat o tentă fotografică destul de pronunţată. Noroc că subiectele sunt originare din Stockholm şi, astfel, nu mă îndepărtez prea mult de tema iniţială a blogului :) 

Pasiunea mea fotografică îşi are rădăcini în timpuri imemoriale, pe când hăituiam prieteni şi rude cu aparatul pe film la petreceri sau pur şi simplu în vizită, la plimbare prin parc sau concedii. Atunci eram îngrădită de celebrele 24 sau 36 de poziţii pe film. Dar chiar şi aşa, prezenţa mea era simţită, din plin, pe pielea bieţilor oameni care nu se doreau traşi în poză la orice pas.

Odată cu descoperirea minunii digitale şi a programelor de editat, pasiunea mea fotografică a cunoscut limite greu de stăvilit :) Aşa am ajuns în posesia primului aparat digital de împrumut, în aprilie 2003: un sony DSC-P72, ca în august 2004 un Olympus C-220Z să-mi devină partener digital de neoprit în hăituiala mea fotografică pasionată. Ulterior, pasiunea mea fotografică a fost hrănită, rând pe rând, de încercări de upgrade ale partenerilor mei foto: un olympus C-2040 (iunie 2005) ce a înfruntat cu stoicism cadre unice şi de neuitat ale nunţii noastre şi ale lunii de miere şi un Minolta Dimage 7i (septembrie 2007), instrument fidel in slujba fotografiei macro. Borcanul cu miere fotografică digitală semipro (gama DSLR) a fost îndelung savurat când, în mai 2008, m-am hotărât asupra unui Nikon D70, socotind tot atunci că ar fi cazul să-mi răsfăţ pasiunea cu un curs de fotografie şi prelucrare digitală în Photoshop, ce a durat 6 săptămâni. Săptămâni în care am descoperit funcţia manuala a aparatului dar şi multe alte noţiuni de compoziţie şi reguli fotografice, care mi-erau complet străine până la data respectivă. Aşa am reuşit să urăsc tonele de poze de până atunci, păstrându-le dragi doar prin prisma calităţii lor de fotografii document ale unor ani apuşi. Cât despre tehnica fotografică - total inexistentă în perioada anterioară cursului :) Şi în curs de perfecţionare prin perseverenţă şi pasiunea de a fotografia din ce în ce mai mult.

Astfel, de unde nici prin gând nu-mi trecea să-mi frec coatele pe băncile suedeze un timp prea îndelungat, considerând că o completare a studiilor universitare bucureştene îmi va fi suficientă pentru obţinerea unui post de dascăl şi, implicit, a unei slujbe decente şi sigure pe pământ suedez, m-am văzut acum patru luni în posesia genialei idei de a mai urma nişte cursuri la distanţă în arta fotografică. Şi cum paleta este bogată şi gratuită, dacă aplici pentru cursuri de stat, însă condiţionată de echivalarea studiilor liceale, m-am văzut nevoită să mă scarpin cu mâna stângă la urechea dreaptă, să fac rost de foaia matricolă de liceu, s-o traduc şi să aştept echivalarea studiilor liceale, care a venit încununată de acceptarea la cursurile la care am poftit.

Aşadar, începând cu sfârşitul lunii august (când începe anul şcolar în Suedia) mă voi delecta, în paralel cu studiile de completare pentru obţinerea dreptului deplin de a profesa în Suedia şi cu mult râvnitele cursuri de fotografie şi prelucrare digitală. Despre care vă voi povesti, în detaliu şi cu entuziasm, fireşte, la vremea respectivă. Până atunci, uraţi-mi succes şi fiţi, mai ales, critici cu încercările mele fotografice :)

Şedinţă foto la firul ierbii

Deşi vremea e destul de schimbătoare în ultimele zile, vara încă nu se dă bătută şi se simte. Mai ales când te apleci la nivelul ierbii şi observi viaţa de la acel nivel. Şi de data asta am avut destule modele cu care m-am delectat minute bune în şir fără să atrag atenţia curioşilor, zona respectivă nefiind intens circulată. Ce-a ieşit, vă las pe voi să judecaţi! :)