La mulţi ani, Mihai Andrei!

Un al doilea motiv de bucurie pentru Mihăiţă luna aceasta, când de Sf. Andrei îşi sărbătoreşte cea de-a doua zi de onomastică, prilej cu care mătuşa şi unchiu' de departe îi trimit mulţi pupicei şi cadouri de suflet.

Dacă pe primul dintre ele, îl puteţi admira alăturat:

la cel de-al doilea, vă invit, chiar adulţi fiind, să faceţi rost de 10 minute, timp în care vă veţi relaxa şi binedispune, garantat!

Desenele animate şi, mai ales, cele Disney rezistă în timp şi reuşesc să încânte zeci de generaţii cu farmecul lor aparte.

Aşadar, pentru nepoţelul meu, Mihai Andrei, o dedicaţie specială de ziua lui onomastică, pentru că ştiu că piticii şi Albă ca Zăpada se numără printre preferaţii lui.

Ceaţă, peste câmpuri cu verdeaţă...

Astăzi am fost în ceaţă - la propriu, însă :) În rest, gânduri limpezi, optimiste, miros şi gust românesc de mămăliguţă cu tocăniţă de ciuperci, cuvinte româneşti cu ai noştri părinţi şi prieteni, muzică românească, sentimente româneşti derivate din gazetele consultate, cu sârg, pe net.

Şi totuşi ceva lipseşte din peisajul românesc la Stockholm; toamna bucureşteană, lungă şi colorată, încununată de cele 15-20 de grade, nejustificat de multe, de altfel, pentru această perioadă.

În schimb, justificată şi prezentă pe parcursul celor 6 ore de zi suedeză, ceaţa a persistat cu statornicie, astăzi.

La 9 dimineaţa - ceaţă, ora 10 - ceaţă, ora 12 - ceaţă, ora 14.30 - ceaţă, ora 15.30 - ceaţă şi înserare. Ora 16 - noapte neagră, luminată de timidele beculeţe ce împodobesc a sărbătoare de iarnă copacii din părculeţul din faţa blocului dar şi de lumânările de Advent ce-şi fac, treptat, apariţia în ferestrele suedeze.

Aşa arăta strada suedeză din faţa blocului, de la fereastra apartamentului, astăzi la ora 13, motiv pentru care gândurile mele s-au încăpătânat să nu părăsească perimetrul fizic al apartamentului însă, virtual, s-au lăsat purtate pe note muzicale, în compania Adei Milea.

Vă las să vă delectaţi cu atmosfera ceţoasă de sfârşit de noiembrie stockholmian :))

Mov şi orhidee

Mi-am schimbat look-ul, momentan. Poate vă întrebaţi de ce am optat pentru un header cu orhidee pe fond mov :) într-un blog cu gânduri şi impresii suedeze.

Look-ul este unul temporar, căci peste o săptămână mă gândesc să îmbrac blogul în haine de sărbătoare, să-l aştepte şi el, cum se cuvine, pe moşul dolofan cu barbă albă :)

De ce orhidee? Ei bine, pentru că sunt florile mele preferate, iar fotografia cu pricina este recent făcută şi imortalizează cadoul primit de la Vali de ziua mea onomastică, de acum trei săptămâni (Sf. Mihail şi Gavril).
Şi se potriveşte cu ideea de iarnă, albul orhideei anticipând perfect, vizual, zăpada cea mult aşteptată.

Movul din fundal este ales, din nou, pe considerent de culoare preferată dar şi pentru că, simbolistic, reprezintă ideea de rece, de venire a gerului.

Aşadar, ceea ce părea doar un moft de gust propriu a condus şi la o simbolistică tocmai bună pentru blogul de pe tărâm friguros şi întunecos :)

De inimă albastră... cu Lisa Ekdahl

Hon Förtjänar Hela Himlen

Hon är inte nåt man får,

hon är nån man ska förtjäna

Du höll henne aldrig högt,

du låg aldrig nere på knäna

Hon är inte nåt man har,

inget att förfoga över

Du sa att hon var så svår,

men klagar för att det är över

Löftet hon gav var aldrig att vara i ditt våld, att stå
under din kontroll

Löftet hon gav rörde något annat,

men jag antar att det inte längre

spelar någon roll

För hon kommer aldrig mera hit

Jag ska försvara henne om jag kan

För hon förtjänar hela himmelen

Och en mycket bättre man

Du sa att du är beredd,

att va storsint, att förlåta

Vad svarar man på sånt,

ska man skratta, ska man gråta

Du som gjort henne så illa,

ska du kalla henne brottslig nu?

Om hon någonsin ska förlåta,

är det hon, inte du

Löftet hon gav, var aldrig att följa dina nycker

Att ingå i ditt spel

Löftet hon gav rörde något annat,

så nu kan hon inte klandras

så nu kan hon inte klandras Hon gör inte något fel

För hon kommer aldrig mera hit

Jag ska försvara henne om jag kan

För hon förtjänar hela himmelen

Och en mycket bättre man

Du sa att hon var så svår,

rent omöjlig att förstå

Det kan nog tänkas du har rätt,

mellan er två var det så

Men nu vill du åberopa brott

Och nu säjer du i raseri,

att den förräderskan har gått

Jag säjer hon har gjort sig fri

Hon har gjort sig fri

[Hon Förtjänar Hela Himlen Lyrics on http://www.lyricsmania.com/]

http://www.lisaekdahl.com/

La mulţi ani cu lacrimi în glas!

Suntem mulţi cei ce ne binecuvântăm bagajul genetic moştenit şi ne lăudăm cu părinţii noştri pe care ajungem, de multe ori, să îi apreciem pentru ceea ce sunt şi ne-au dăruit doar când rămânem cu amintirea învăţăturilor şi gesturilor lor, a mirosurilor din copilărie (mirosul cozonacilor, plăcintelor făcute de mama şi bunica, al florilor de primăvară din parcurile în care ne plimbam cu părinţii şi bunicii etc) şi a vorbelor pline sau nu de dojană când, de-a lungul timpului, s-au chinuit să ne îndrume paşii către maturitate.

Indiferent de vârsta biologică, cei mai mulţi dintre noi tânjim la vârsta copilăriei, când dăm de potecile anevoios de escaladat şi ne amintim ce bine era la mama, la tata, deşi copii şi adolescenţi fiind, cu sângele clocotind de febra necunoscutului ne dorim reuşita în viaţă pe forţe proprii. Şi totuşi, vine o vreme când vrei din nou în sânul familiei dintâi, deşi ai propria familie.

Am făcut această introducere, pentru că, astăzi, îmi miroase a acasă de departe, acasă de pe tărâm românesc, acasă unde sunt părinţii mei, acasă unde tata îşi sărbătoreşte astăzi 65 de toamne pline de înţelepciune şi curaj de a lua viaţa aşa cum e, cu bucurii şi împliniri dar şi cu deznădejde şi dezamăgiri.

Şi, totuşi, este unul dintre optimiştii incurabili, care indiferent de ce i-a oferit viaţa, a ştiut să aleagă cu responsabilitate şi curaj şi sunt extrem de mândră şi, în acelaşi timp, datoare să-i calc pe urme cu fruntea sus.

Mi s-a "reproşat" adesea că, pur şi simplu, îl divinizez, că eu pentru el sunt totul şi el pentru mine, la fel. Ei bine, rezonăm extraordinar, poate şi pentru faptul că sunt cadou de ziua lui (în avans cu două zile), adică împărţim aceeaşi zodie şi genă (se spune că fetele seamănă cu taţii, deşi nu e o regulă bătută-n cuie :)) Şi, totuşi, el mai are şi un băiat la care ţine la fel de mult ca la mine şi eu ţin la fel de mult şi la mama. Ni se reproşează, adesea, că nu este aşa :)) De vină e, cum am mai spus, faptul că rezonăm foarte bine, că ne identificăm la gusturi şi gândire şi că îl apreciez foarte mult pentru ceea ce este: un om integru, care luptă pentru ceea ce simte şi gândeşte.

De multe ori, când mă simt descurajată sau nu ştiu care decizie este mai înţeleaptă, mă gândesc la tata, la faptul că nu trebuie să-l dezamăgesc, la încurajările lui, la vorbele lui meşteşugite şi reuşesc, de fiecare dată, ceea ce mi-am propus, chiar dacă în timp şi cu multă luptă. Important este nu să ajungi pe vârful muntelui, ci să ai o călătorie sigură şi plăcută până acolo şi, odată ajuns pe munte, să ai puterea şi curajul să te uiţi înapoi fără să ameţeşti şi să cazi în abis.

Sunt o idealistă şi o melancolică incurabilă şi mă întreb, dacă prima însuşire o am, în mod sigur de la tata, la cea de-a doua, trebuie să mă decid cât procent acord fiecăruia :)) Zilele astea mi-a spus mama de n ori cu câtă nostalgie răsfoieşte tata cărţile primite cadou de la noi de-a lungul aniversărilor lui. Că vorbeam de idealizare şi melancolie, dacă vrei să-l faci fericit pe tata, spune-i o vorbă bună (din suflet), pune-l să vorbească de familie, adu-i aminte de persoane şi locuri dragi, poartă cu el discuţii de orice gen (le ţine faţă cu brio) şi dă-i o carte. Aşa îl faci fericit! Aşa se simte în elementul lui!  Tată, ţin la tine enorm de mult şi ştii asta din ochii mei care se umezesc numai când mă gândesc la tine! La mulţi mulţi ani în care să primeşti gândurile mele, recunoştinţa şi mândria că sunt sânge din sângele tău! Tată, te iubesc!

Cine-i născut în noiembrie, hai sus, hai sus, hai sus!!!

Aşa sună un celebru cântec de petrecere, întâlnit cu preponderenţă la nunţi şi botezuri :))

Aşa că, astăzi de dimineaţă, m-am trezit cu melodia şi cuvintele în urechi!

Mi-am spus, sus, sus, că azi ai de dat piept cu noianul de melancolie combinată cu exaltarea împlinirii unei noi vârste! Sună alambicat şi, la prima vedere, contradictoriu, dar exact aşa simt, multă nostalgie, melancolie, combinate cu bucurie şi fericire!

Am moştenit din plin sentimentalismul părinţilor, de a analiza trecutul, de a-l întoarce pe toate părţile, am moştenit şi consecvenţa şi spiritul de luptă al amândurora, aşa că sunt o săgetătoare zbătătarnică, care deşi dă semne de slăbiciune şi deznădejde, de multe ori, se mobilizează exact în momentele critice şi reuşeşte să rămână, în picioare, pe marginea prăpastiei!

Astăzi împlinesc 32 de toamne, dintre care una petrecută pe tărâm suedez. Viaţa îţi rezervă surprize de tot felul şi chiar dacă visam şi speram de mult timp la realizarea concretă a visului nostru, totuşi nu eram convinsă că vom apuca să facem şi acest lucru. Deocamdată, suntem încă la stadiul de cucerire a bătălie după bătălie, până ne apropiem de "iluzia" cuceririi întregului război cu ... noi înşine, de fapt, cu crezurile, speranţele şi idealurile noastre.

Mi-am făcut, de curând, cadou de noiembrie, luarea unui examen dificil, i.e. trecerea la o altă etapă de asimilare a limbii suedeze pentru nivel universitar. Sunt etape ce trebuie parcurse obligatoriu, dacă vrem să ne încadrăm în sistemul lor, şi pe care, deocamdată, le-am parcurs cu brio, deşi mi se pare că am facut doar paşi mici şi lenţi, adevărul e că în aproape un an de zile, am reuşit cât de cât să ne menţinem pe drum(ul suedez) şi nu alături de el. Dar drumul e extrem de lung, anevoios, bunăvoinţă, răbdare, nervi de oţel, bani şi speranţă să existe, şi vom continua seria victoriilor, pas cu pas.

Delectare de duminică :))

Şi dacă tot este duminică, vă las să vă delectaţi cu următoarele filmuleţe :))

Enjoy them!

Leapşa de la Mihaela

Am primit de la Mihaela două lepşe drăguţe. Trebuie să recunosc că le-am văzut prin blogosferă şi erau bloguri unde invitaţia era deschisă, dar nu le-am preluat din proprie iniţiativă; acum, că am primit invitaţie specială de la Mihaela :) răspund cu plăcere :))

Când am citit răspunsurile ei la cele două lepşe m-am gândit că în momentul când le va citi şi ea pe ale mele o să aibă impresia că am preluat leapşa prin copy/paste fără să modific nimic :)) Ei bine, pe aproape, căci gusturile sunt extrem de apropiate, deşi ne cunoaştem de câteva luni prin intermediul blogosferei :))

Dar să trecem la treabă; prima leapşă sună aşa:

În ce fel de animal ai vrea să te reîncarnezi? – Eu nu cred în reîncarnare :) dar pentru că trebuie să răspund, voi alege leul.

Ce ţi-ar lipsi cel mai mult în viaţă? – Familia şi prietenii adevăraţi

Ce apreciezi cel mai mult la o persoană? – Sinceritatea şi loialitatea

Care-i culoarea preferată pentru haine? – Albastrul (urmat de mov şi roşu)

Trei cuvinte care te definesc ca persoană  – Sinceră, săritoare, panicoasă

O călătorie pe care ai vrea să o faci şi ţara pe care ai vrea să o vizitezi – Să vizitez Peru sau să fac o călătorie în jurul lumii.

Citatul/zicala preferată – Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face…

Ce ţi-ar place cel mai mult să faci? – Să călătoresc non-stop.

Dacă nu ai face ceea ce faci în fiecare zi, cu ce altceva ai dori să-ţi umpli timpul? – Să fiu fotograf pentru o revistă de gen National Geographic, să fiu în echipă cu Vali şi să cutreierăm lumea împreună :) în interes de serviciu.

Care e cea mai mare extravaganţă a ta? – Faptul că am venit în Suedia :)) că am lăsat totul în urmă şi luăm viaţa de la capăt aici.

A doua leapşă are iz culinar:

1. Care e madlena domniei voastre?

2. Care este bau-baul din farfurie?

1. Îmi place foarte mult mămăliguţa cu multă smântână şi brânză şi eventual ceapă.

Sunt o devoratoare de fructe şi legume, pe cât posibil în stare crudă :) Dacă ar fi după mine, nu aş mai fierbe nimic, aş ronţăi non-stop morcovi, ţelină, păstârnac, varză, pătrunjel, ceapă verde şi usturoi verde etc

Ador tocăniţa de ciuperci, pizza, peştele şi puiul (mai ales copănele).

Mănânc aproape orice, chiar dacă îmi place mai mult sau mai puţin. În principiu, mă gândesc să fie cât mai sănătos.

2. Bau-baul din farfurie îl constituie fructele de mare de care îmi e şi silă şi frică. De curând, am experimentat supa de räkor, deşi m-am încăpăţânat multă vreme să nu pun gura pe ea, am mâncat la un restaurant şi am găsit-o delicioasă. Dar de restul fructelor de mare tot mi-e frică să mă apropii. Şi, totuşi, ador peştele.

Alt bau-bau îl constituie carnea de miel care miroase îngrozitor, indiferent cât de bine este gătită. Mai am prejudecăţi şi în ceea ce priveşte vânatul sau alte cărnuri pe care nu le mănânc de mila animalelor respective. Nu mi-am impus niciodată să fiu lacto-vegetariană, dar mi-a surâs ideea de multe ori.

Îi mulţumesc încă o dată Mihaelei pentru că s-a gândit la mine şi pasez, mai departe, lepşele tuturor celor care îmi vor citi postul, au blog şi vor să răspundă la ele, cu rugămintea să-mi lase un link să mă delectez şi eu cu preferinţele şi bau-baurile lor :)) Mulţumesc!

Despre examenele vieţii :))

Am dispărut o perioadă de pe blog, recunosc! Nu, nu am abandonat hobby-ul de a scrie pentru voi, cei care vrei să aveţi idee ce mai fac, cum îmi mai e sau, pur şi simplu, mi-aţi descoperit gândurile şi peripeţiile de pe tărâm suedez şi mi le urmăriţi cu consecvenţă!

Deşi mi-am făcut cont şi pe blogger, tocmai pentru că blogul meu de pe weblog este în întreţinere de mai bine de o lună, iar în ultima perioadă este în imposibilitate de abordare şi de către utilizatori şi de către vizitatori, nu m-am învrednicit să mai postez măcar câteva rânduri la ceva intervale. M-am lăsat acaparată complet de examenul pe care l-am susţinut săptămâna aceasta şi pe care, am şi aflat deja, că l-am luat. Aşa că de pe 30 noiembrie încep, oficial, următorul nivel, SAS A.

Am fost extrem de inspirată să accept oferta profesoarei de a susţine examenul în luna noiembrie, câştigând, astfel, timp dar şi un frumos cadou de ziua mea care stă să bată la uşă :) dar şi de mult aşteptatele sărbători de iarnă.

Am fost extrem de stresată pe toată perioada de susţinere a examenului. Am avut de pregătit, timp de două săptămâni, o temă "Vad väljer du?" (Ce alegi?), temă ce stă la baza textelor ce trebuie pregătite pentru examen. A fost o temă generoasă şi frumoasă care mi-a dat posibilitatea să obţin MVG (punctaj maxim) la proba de înţelegere a textului.

În ceea ce priveşte proba scrisă, am avut de ales între patru teme, să scriem o povestire, un articol, despre o dezbatere sau o cronică. Fiecare tip de compunere avea o temă aferentă. Eu mi-am ales Konsten att ta det lugnt (Arta de a o lua mai uşor/domol / Arta de-a nu te pierde cu firea) şi am vorbit despre stres. O temă generoasă, de altfel, m-am întins pe patru pagini şi jumătate timp de 2 ore şi 20 de minute. Despre stres poţi scrie sute de cărţi, nu că nu s-ar fi scris deja :)) Dar timp de 2 ore şi ceva am fost obligaţi să scriem o cronică despre stres ce trebuie inclusă într-un ziar pentru tineri. Aşadar, m-am concentrat, mai mult, pe stresul pe care îl întâmpină tinerii şi copiii în ziua de azi, am subliniat faptul că în prezent nu mai pare atât de ciudat faptul că vârsta la care oamenii devin stresaţi a început să scadă vertiginos. Astăzi, auzim şi copii de 8-10 ani care se plâng că sunt stresaţi, indiferent că stresul lor este dat de condiţiile grele de viaţă, război sau tragedii în familie sau pur şi simplu de teribilismul vârstei de a avea haine şi obiecte la modă, de a fi în compania anumitor persoane etc. Apoi am analizat câteva motive de stres la copii şi adolescenţi şi, pe final, am venit cu sfaturi de combatere a stresului (erau cerinţe obligatorii).

La proba de ascultare a unui text şi de comentare pe marginea lui, profele ne-au ales un text despre un cuplu care este împreună de aproape un an şi care află că el suferă de cancer. În text se vorbea despre frământările celor doi şi, la final, despre decizia lor de a fi împreună şi de a se căsători în ciuda faptului că el mai avea, poate, doar câteva luni de trăit. Cerinţa era să înţelegem despre ce este vorba în text şi să comentăm cu un partener de discuţie, în timp ce profele ascultă şi analizează prestaţia noastră. Textul nu a fost dificil de înţeles, din contră, dar subiectul a fost destul de ciudat, mai ales că Iwona, colega mea şi partenera mea de examen, a trecut printr-o situaţe similară nu cu mult timp în urmă şi de-abia a reuşit să facă faţă probei. A parat foarte mult, a înţeles textul şi a comentat bine, dar la final, lacrimile i-au năvălit pe obraji când am fost întrebate, noi cum am reacţiona într-o astfel de situaţie. Ce-am alege? Şi ea, atunci, a mărturisit că a trecut printr-o situaţie similară şi poate vorbi despre tema asta din proprie experienţă. Atunci şi-au dat şi profele seama că nu au fost foarte inspirate când au ales subiectul cu pricina, dar până la urmă, examenele şi cursul, în sine, se bazează pe situaţii reale de viaţă.

Tot ce pot spune e că am avut noroc să aflu rezultatul foarte repede pentru că, ieri, la ora de conversaţie cu profa, când trebuia să ne aducă la cunoştinţă părerea ei despre prestaţia noastră în timpul prezentării finale dinaintea examenului, când a trebuit să prezentăm o temă în faţa clasei, colega mea, Iwona, i-a spus că săptămâna viitoare când se dau, oficial, rezultatele, ea este plecată în Polonia. Profa a fost foarte drăguţă şi i-a spus că se poate duce liniştită acasă să-şi rezolve problemele, pentru că a luat examenul şi s-o aştepte după ore să-i dea şi foaia cu rezultatul oficial. Iniţial, am întrebat-o şi eu despre mine dar nu mi-a spus decât să stăm fără grijă în weekend şi atât. Aşadar, am rămas şi eu să-i ţin de urât Iwonei în aşteptarea rezultatului oficial şi am constatat cu stupoare şi cu mare bucurie că a venit şi cu rezultatul meu. Chiar i-am spus că mi-a făcut o mare surpriză şi acum pot să-mi sărbătoresc ziua de naştere în linişte :))

Bun, încă o victorie binemeritată, încă o luptă dusă la bun sfârşit, rămâne de văzut când voi câştiga şi bătălia finală! :)) Până atunci, SAS A veeeeeniiiiiiim!!!! :))

Detalii autumnale

La mulţi ani, Mihăiţă!

Şi dacă tot am menţionat că luna noiembrie este o lună plină de surprize şi bucurii, astăzi, pe lângă toţi cunoscuţii şi prietenii care împărtăşesc acelaşi motiv de sărbătoare cu mine, se numără şi nepoţelul meu, Mihai Andrei, al cărui tătic oficiază, astăzi, slujba de hram a bisericii pe care o păstoreşte.

Aşadar, mătuşica de departe şi, totuşi, atât de aproape cu sufletul şi gândul de toţi cei care o iubesc şi se gândesc la ea, trimite mulţi pupici călduroşi de drag şi dor nepoţelului ei cel frumos, scump şi cuminte.

De ziua numelui...

În urmă cu 41 de ani, pe 7 noiembrie şi respectiv 10 noiembrie, părinţii mei şi-au spus un da hotărât în faţa ofiţerului stării civile şi în faţa lui Dumnezeu, un da care a avut o puternică rezonanţă pe parcursul celor 41 de ani petrecuţi împreună la bine şi la rău. Un da încununat, nouă şi zece ani mai târziu, de două roade pârguite între timp, roade extrem de dorite şi preţuite. Roade de noiembrie şi, respectiv, decembrie, când moşul a venit, punctual, în ajun, cu cadoul nepreţuit, mult aşteptat.

Luna noiembrie este o lună de iarnă, de trecere de la haina colorată a toamnei multicolore la cea albă, de nea a iernei friguroase, de poveste. Este o lună scăldată în ploi, ceaţă, burniţă sau lapoviţă, o lună cenuşie, dar totuşi extrem de caldă şi de luminoasă pentru cei care au motiv de sărbătoare. Iar eu am din plin! Pe lângă cele două motive menţionate anterior (şi altele pe care le voi menţiona la vremea lor :)),
8 noiembrie, ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil,  este motiv de mare sărbătoare şi bucurie sufletească pentru cei care le poartă numele, şi mă număr printe fericiţii posesori ai ambelor nume. Aşadar, pentru cei care nu aveau cum să ştie, în spatele numelui de blog Svea vă întâmpină, cu mult drag, de ziua ei onomastică, Gabriela Mihaela :))

Ţin foarte mult la ambele nume, deşi se sărbătoresc în aceeaşi zi, motiv de surprindere pentru mulţi că am fost botezată cu ambele nume, dar motiv de dublă bucurie pentru mine, pentru că tata şi-a dorit să fiu Gabriela, iar după naşă, am devenit şi Mihaela.

Cu gândul la ... pisici :))

Recunosc, sunt o mare iubitoare de animale ce fac miau, ham sau nechează! :))

Am acasă, la Bucureşti, copii cu blană, ce fac miau :))

Mi-e foarte dor de ei; periodic, le văd boticurile roz şi umede şi ochişorii migdalaţi, curioşi prin intermediul webcam-ului şi mă simt mai bine!

Am primit, de curând, de la un prieten drag, un link cu poze haioase, de unde am selectat pozele cele mai reuşite pe care le voi împărtăşi cu voi, în cele ce urmează. Enjoy!

Cu gândul la şcoală...

Au trecut deja trei zile din luna noiembrie, mai am exact 2 săptămâni până la examen, am primit ieri "caietul" cu textele ce trebuie pregătite pentru examen şi din care vom da examenul scris. Peste o săptămână, avem întâlnire cu profa să discutăm pe marginea textelor. Suntem patru cei care susţinem examenul pentru trecerea la SAS A. Miercurea viitoare am prezentare finală, în faţa clasei şi am ales ca temă să vorbesc despre România. Poţi alege orice temă doreşti, dar având în vedere că, în continuare, sunt foarte puţini cei care ştiu unde se află România, din ce grup de limbi face parte limba română, şi care identifică România numai cu Ceauşescu, Dracula, Nadia Comăneci şi Ilie Năstase, am decis să nu prezint doar o personalitate românească sau o temă cu iz românesc ci, pur şi simplu, să trec cu ajutorul unei prezentări de tip PowerPoint prin informaţii şi imagini despre reperele geografice, sociale şi culturale ale României care să rămână pe retina şi în urechile colegiilor arabi, europeni, asiatici care ştiu mult prea puţin despre noi, ca popor.

În altă ordine de idei, ieri am avut, după cum bine ştiţi, o zi plină; cursuri, Crucea Roşie, voluntariat pentru ajutor la lecţii. Săptămâna trecută a fost vacanţă iar ieri, au venit, cu mic cu mare, să primescă ajutor la lecţii pentru testele ce-i aşteaptă în zilele ce urmează. Astfel, am reuşit performanţa să nu mă deslipesc de pe scaun, timp de două ore şi să explic cu sârg unei fătuci din clasa a opta, care are test la engleză, mâine, din jumătate de manual. Bineînţeles că engleza nu este punctul ei forte, din păcate, iar temele au fost făcute cu ajutorul rezolvării de la finele caietului cu exerciţii, aşa că lacunele s-au acumulat, iar eu am avut "plăcuta" misiune să fac ceva lumină în căpşorul brunet al tinerei noastre kurde care numai cu gândul la engleză nu era. Până la urmă, am scos-o la capăt, am reuşit să-i clarific nişte reguli de gramatică care trebuie ingurgitate ca atare, chiar din primele ore de engleză; iniţial, fătuca a dat vina pe diferenţele lingvistice dintre noi (ea poate fluent suedeză, eu engleză, ea se chinuie în engleză, eu în suedeză) şi mi-au trebuit câteva minute bune să o fac să înţeleagă că dacă se concentrează şi lucrează constant la engleză poate înregistra progrese, că la gramatică e ca şi la matematică, dai peste reguli, pe care le iei ca atare şi ţi le însuşeşti. E adevărat, limba maternă o deprinzi de la sine şi apoi te chinui să-i înveţi regulile gramaticale; în cazul unei limbi străine, cu cât înaintezi în vârstă, cu atât devine mai complicat să înveţi limba, prin conştientizarea regulilor şi, apoi, prin automatizarea structurilor. Plus că ai nevoie şi de talent; poţi învăţa o limbă de nevoie, că te afli în ţara respectivă, şi cu minim sau maxim efort, o deprinzi până la urmă, sau o înveţi din plăcere şi pasiune.

Buuun, toată polologhia asta ca să o fac să înţeleagă două reguli simple: diferenţa dintre DO (forma verbului to do, care se foloseşte la toate celelalte persoane, în afară de pers a III-a sg) şi DOES (forma verbului to do care se foloseşte la pers.a III-a sg) şi că după prepoziţie verbul este folosit întotdeauna cu formă de -ing.

Ce a fost şi mai amuzant, la un moment dat, o ajutam la o traducere a textului din carte, din engleză în suedeză, ei i s-a părut un cuvânt tradus de mine că nu sună bine şi s-a uitat în jur, după un suedez, ceva, care să-i clarifice mai bine propoziţia. Şi a dat cu ochii de Fredrik, directorul adjunct al şcolii respective, care se afla în trecere, cu treburi administrative. Cu dezinvoltură, l-a strigat şi i-a cerut ajutorul. Eu am făcut ochii mari, ştiam cine este (că am avut plăcerea să-l cunosc la şedinţa de pe 14 septembrie, cu noi toţi, cei care ajutăm la lecţii în cadrul şcolii pe care o conduce); omul s-a apropiat, precipitat, şi-a aruncat ochii peste propoziţia cu pricina şi a tradus-o întocmai ca şi mine, motiv de jubilare pentru mine şi de mai multă mirare pentru ea.

Oricum, relatarea asta conduce la două concluzii: una, eu, ca emigrant, vorbitor de suedeză scâlciată, momentan, trebuie să fiu extrem de răbdătoare şi perseverentă, să-i conving că eu ştiu bine engleză chiar dacă explicaţiile mele în suedeză au rezonanţă scâlciată (mă refer că şi lookul şi accentul meu mă dau drept vorbitor de suedeză la mâna a doua :)), iar a doua concluzie, copilul suedez, indiferent că e pripăşit în Suedia sau are rădăcini neaoşe, capătă aceeaşi dezinvoltură în a se adresa autorităţilor şcolare şi dascălilor. O fi bine, o fi rău, ştiu doar că subiectul ăsta naşte multe discuţii fierbinţi printre noi, emgranţii, care vrem să accedem la un post de profesor pe tărâm suedez, rămânând uimiţi, ca să nu spun contrariaţi, având în vedere backgroundul nostru strict şi sever cu privire la educaţia din şcoală şi la relaţia profesor - elev.

De Halloween, cu întârziere! :))