duminică, 29 noiembrie 2009

Mov şi orhidee

Mi-am schimbat look-ul, momentan. Poate vă întrebaţi de ce am optat pentru un header cu orhidee pe fond mov :) într-un blog cu gânduri şi impresii suedeze.

Look-ul este unul temporar, căci peste o săptămână mă gândesc să îmbrac blogul în haine de sărbătoare, să-l aştepte şi el, cum se cuvine, pe moşul dolofan cu barbă albă :)

De ce orhidee? Ei bine, pentru că sunt florile mele preferate, iar fotografia cu pricina este recent făcută şi imortalizează cadoul primit de la Vali de ziua mea onomastică, de acum trei săptămâni (Sf. Mihail şi Gavril).
Şi se potriveşte cu ideea de iarnă, albul orhideei anticipând perfect, vizual, zăpada cea mult aşteptată.

Movul din fundal este ales, din nou, pe considerent de culoare preferată dar şi pentru că, simbolistic, reprezintă ideea de rece, de venire a gerului.

Aşadar, ceea ce părea doar un moft de gust propriu a condus şi la o simbolistică tocmai bună pentru blogul de pe tărâm friguros şi întunecos :)

6 comentarii:

julia spunea...

Svea este foarte linistitor acest fundal si orhideele sunt superbe!

Svea spunea...

Julia, mulţumesc frumos pentru aprecieri!

Ana-Maria spunea...

Sunt faine florile,iar movul asta e tare vesel,apetisant si vioi...imi place lookul tau si culoarea aleasa!:)

Anonim spunea...

Frmos fundal, frumoase orhidee...eu le admir de fiacre data cand intru in magazine. Inca nu am apucat sa imi cumpar, nici nu am primit. La laborator e obicei(colega mea filipineza care adora orhideele l-a instituit) ca de zile de nastere sa cadoriseasca ccc cate o orhidee. M-a intrebat si pe mine cand mi-e ziua :).

Svea spunea...

Mulţumesc frumos pentru aprecieri şi mă bucur să constat că şi vouă vă place noua mea hăinuţă, temporară, la care o să mă întorc, totuşi, după sărbători :)
E bine că vă place, că blogul meu e şi al vostru şi trebuie să placă nu numai ca şi conţinut dar şi ca design :) ca să reveniţi cu plăcere.

Svea spunea...

Salmi, orhideele sunt florile mele preferate; ele fiind cadoul preferat, de-a lungul anilor. Tânjeam, de multe ori, să am şi orhidee la ghiveci dar nu m-am îndurat, niciodată, la Bucureşti, să-mi cumpăr, din cauza preţului inaccesibil. În schimb, aici, a îndrăznit Vali, de vreo câteva ori, găsindu-le la reduceri. Culmea, sunt mai ieftine decât la noi.
Ce bine, noroc cu colega filipineză, să ai parte şi tu de orhidee cadou :)) Sunt longevive şi foarte frumoase. Merită!