Astăzi este 24 decembrie. Zi de sărbătoare. Ziua de naștere a fratelui meu. Ajunul Crăciunului. Miros de cozonac și de bunătăți festive, nu neapărat tradiționale. Pe motiv de vezică biliară bucuclașă.
Ieri am bolit dar, din fericire, am reușit să mă refac la timp. Dar să refac și meniul de sărbătoare. Și cum prietenul la nevoie se cunoaște, părtașii mesei de Crăciun de anul acesta s-au declarat solidari cu mine, renunțând la meniul (oarecum) tradițional anunțat inițial și au savurat alături de mine (deocamdată, în ajun) minunata supă cremă de broccoli, friptura la cuptor (mai mult ei, mai puțin eu) și salata din belșug. Totuși, nu mă plâng. Chiar și așa, miroase divin în casă. Și se simte la fel!
Ieri am bolit dar, din fericire, am reușit să mă refac la timp. Dar să refac și meniul de sărbătoare. Și cum prietenul la nevoie se cunoaște, părtașii mesei de Crăciun de anul acesta s-au declarat solidari cu mine, renunțând la meniul (oarecum) tradițional anunțat inițial și au savurat alături de mine (deocamdată, în ajun) minunata supă cremă de broccoli, friptura la cuptor (mai mult ei, mai puțin eu) și salata din belșug. Totuși, nu mă plâng. Chiar și așa, miroase divin în casă. Și se simte la fel!
Noroc cu vacanța de iarnă că, astfel, am reușit zilele astea să robotesc din timp, în așa fel încât criza biliară să nu-mi afecteze foarte mult dispoziția de sărbătoare. Nu am ajuns acasă la ai mei, dar Skype-ul își face partea lui de magie, binemeritată.
Și dacă am renunțat la tobă, cârnați și alte produse tradiționale specifice Crăciunului românesc, m-am gândit la o situație de compromis. Să nu renunț la sarmale, dar să le fac accesibile și pentru gustul meu dar, mai ales, pentru vezica mea biliară răzvrătită. În foi de viță și cu carne de pui. Și așa am recurs la minunatele sărmăluțe menite să întregească, alături de colindele autohtone, atmosfera românească de la mii de kilometri depărtare.
Depărtare anihilată aproape instantaneu în momentul în care scoți cu mâna tremurândă pachețelul cu foi de viță de vie adus de la București. Dar și nuca, ambele de proveniență cunoscută. De la tanti Marioara din curte. Culese, alese și conservate cu grijă. Și brusc, când le-am manevrat, mustăceala inițială mi s-a transformat într-un zâmbet de încuviințare. Asta și pentru că am trecut o dată prin experiența manipulării unor produse similare existente pe rafturile din supermarket.
Și uite așa, mai cu mâna în aluat, mai cu lingura în sarmale, mai cu ochiul pe messengerul părintesc :) Crăciunul devine acel moment special și unic (prin repetabilitatea lui) când te reunești cu cei dragi și încerci să uiți de tracasarea și de stresul cotidiene.
Nu știu alții cum sunt, dar gradul de melancolie din venele-mi este unul extrem de ridicat. Moștenire genetică, cu siguranță. Și uite așa, astăzi am retrăit în gând și în urechi istorisirea celei care cu 35 de ani în urmă devenea pentru a doua oară mamă. Un moment special, retrăit în fiecare an și repovestit dacă nu chiar în ziua respectivă, în zilele imediat următoare, negreșit. O incursiune într-un trecut sacru și frumos, cu conotație deosebită pentru ea. Cea care în ajun de Crăciun năștea. Mai devreme decât era programat. Cu o grabă prielnică aș spune, care l-a însoțit mai mereu până acum.
Să ne trăiești, să fii sănătos și să aduci numai bucurii și împliniri celor din jurul tău. Tuturor, deopotrivă! La mulți ani!
Și dacă am renunțat la tobă, cârnați și alte produse tradiționale specifice Crăciunului românesc, m-am gândit la o situație de compromis. Să nu renunț la sarmale, dar să le fac accesibile și pentru gustul meu dar, mai ales, pentru vezica mea biliară răzvrătită. În foi de viță și cu carne de pui. Și așa am recurs la minunatele sărmăluțe menite să întregească, alături de colindele autohtone, atmosfera românească de la mii de kilometri depărtare.
Depărtare anihilată aproape instantaneu în momentul în care scoți cu mâna tremurândă pachețelul cu foi de viță de vie adus de la București. Dar și nuca, ambele de proveniență cunoscută. De la tanti Marioara din curte. Culese, alese și conservate cu grijă. Și brusc, când le-am manevrat, mustăceala inițială mi s-a transformat într-un zâmbet de încuviințare. Asta și pentru că am trecut o dată prin experiența manipulării unor produse similare existente pe rafturile din supermarket.
Și uite așa, mai cu mâna în aluat, mai cu lingura în sarmale, mai cu ochiul pe messengerul părintesc :) Crăciunul devine acel moment special și unic (prin repetabilitatea lui) când te reunești cu cei dragi și încerci să uiți de tracasarea și de stresul cotidiene.
Nu știu alții cum sunt, dar gradul de melancolie din venele-mi este unul extrem de ridicat. Moștenire genetică, cu siguranță. Și uite așa, astăzi am retrăit în gând și în urechi istorisirea celei care cu 35 de ani în urmă devenea pentru a doua oară mamă. Un moment special, retrăit în fiecare an și repovestit dacă nu chiar în ziua respectivă, în zilele imediat următoare, negreșit. O incursiune într-un trecut sacru și frumos, cu conotație deosebită pentru ea. Cea care în ajun de Crăciun năștea. Mai devreme decât era programat. Cu o grabă prielnică aș spune, care l-a însoțit mai mereu până acum.
Să ne trăiești, să fii sănătos și să aduci numai bucurii și împliniri celor din jurul tău. Tuturor, deopotrivă! La mulți ani!
Un comentariu:
La Multi Ani
Cu sanatate si noroc!
Un Craciun bun si frumos tuturor!!
Trimiteți un comentariu