Cât trăim nu încetăm să numărăm. Numărăm orele de lucru, zilele și orele până la începerea unui meci, spectacol, căsătorie sau nașterea copiilor. Așteptăm și numărăm perpetuu. Punem la cale evenimente și apoi așteptăm cu nerăbdare să le vină rândul. Și numărăm. Și sperăm să ne iasă așa cum ne dorim.
Se scurg zilele și odată cu ele numărătoarea noastră avansează. O numărătoare a secundelor, minutelor, zilelor, saptămânilor, lunilor și anilor care ne marchează existența. O încolonare a lor, înregimentate în cifre care exprimă, în principiu, același lucru. Speranțe și dorințe, regrete și eșecuri.
Am numărat cu nerăbdare zilele ce se scurgeau până la venirea Crăciunului, a Anului Nou. Fiecare din motive proprii și, totuși, universale. Să fie liber, să meargă în vacanța mult râvnită sau poate să se bucure de câteva zile de relaxare alături de cei dragi.
Am început deja numărătoarea inversă a zilelor sau poate a orelor până la reînceperea programului de lucru. Sau poate a altor evenimente plăcute sau nu din viitorul imediat apropiat. Și continuăm să numărăm. Și suntem fericiți că o putem face. Indiferent de motive. Pentru că atât timp cât vom avea ce număra, va exista speranța. Pentru orice ne-am propus.
La mulți ani, 2014! Ți-am epuizat două zile, mai avem 363. Și continuăm să numărăm...
4 comentarii:
La multi ani, cu nenumarate zile bune si frumoase!
Si eu numar...acum numar zilele, vinerea viitoare pe vremea asta voi numara orele...si tot asa inapoi...si apoi numar zile pana la urmatoarea calatorie...:). Sa fie un an bun pentru noi toti!!!
La multi ani, cu multe bucurii si impliniri, pentru noi toti!
Miha, vacanta frumoasa iti doresc si abia astept sa-ti citesc amintirile din calatorie!
La mulţi ani 2014, cu bucurii şi vise împlinite !
Trimiteți un comentariu