duminică, 20 iunie 2010

O după-amiază princiară (I)

Am avut norocul să mă aflu la Stockholm, pe 19 iunie 2010, pentru a face parte din mulţimea stockholmiană, şi nu numai, care s-a adunat, cu mic cu mare, în cinstea nunţii prinţesei Suediei, Victoria Ingrid Alice Desiree Bernadotte cu Mr. Daniel Wrestling, devenit, cu această ocazie, prinţ. Nunta a fost anunţată încă de anul trecut şi trebuie să recunosc că febra Nunţii Regale nu m-a cuprins absolut deloc. Nici măcar odată cu trecerea timpului şi a apropierii mult fericitei date, nu am fremătat de nerăbdare sau emoţii în preajma mult aşteptatului eveniment.

Cu ocazia acestei nunţi, Stockholmul a găzduit festivalul Love Stockholm 2010, menit să celebreze dragostea cuplului regal, festival ce a găzduit multe evenimente festive atrăgătoare de turişti şi momente de relaxare şi bună-dispoziţie. Festivalul, în sine, nu mi-a făcut nici el cu ochiul, mai mult din cauza stării mele de dispoziţie nu prea bune, aşadar nu mi-am făcut simţită prezenţa pe străzile centrale stockholmiene  în cele două săptămâni de veselie şi petrecăreală.

Din fericire, am avut gândul înţelept şi tragerea de inimă necesare să mă urnesc ieri după-amiază şi să iau pulsul Stockholmului, live, chiar din faţa Palatului Regal unde am poposit în jur de 6 ore în aşteptarea cuplului princiar care, după oficierea nunţii în biserica Storkyrka, şi a turului de onoare prin centrul Stockholmului, a salutat poporul suedez din balconul Palatului Regal. Aşteptarea a meritat pe deplin şi cele 20 de minute festive în care fericitul cuplu a împărţit zâmbete, aplauze şi cuvinte de mulţumire mi-au oferit o amintire de neuitat.

Iniţial, aveam o mare temere să mă amestec în mulţimea suedeză şi străină prezentă la eveniment, de frica unor eventuale incidente, dar am fost plăcut surprinsă de cât de civilizat şi de în siguranţă s-a desfăşurat totul. Lume a fost foarte multă, pestriţă, din multe colţuri ale lumii, cum de altfel este alcătuită şi populaţia suedeză :) însă organizarea evenimentului a fost impecabilă. Înghesuială, ce-i drept, dar civilizată, fără să te calci în picioare, fără sentimentul de sufocare sau apăsare a mulţimii. Nicidecum. Oboseala şi-a făcut simţită prezenţa, că nu e uşor să stai în picioare 5 ore şi ulterior o oră, pe loc, în aşteptare :) Dar în tot acest timp am reuşit să surprind instantanee unice ale evenimentului şi mulţimii din jur, pe care vi le împărtăşesc în cele ce urmează :)

Nici de data asta, comercianţii de steguleţe şi îndemnuri regale nu puteau lipsi, mai ales că s-a dorit o sărbătorire ecologică a evenimentului, baloanele cu heliu sau confetti lipsind cu desăvârşire. Aşa că au fost substituite, cu succes, de coroniţe şi steaguri la purtător sau desenate pe faţă.



Modalităţile de felicitare a cuplului regal au fost din cele mai diverse:




La mare preţ au fost şi materialele cu însemnele Familiei Regale, menite să atragă turiştii doritori de suveniruri regale:



 


Străzile stockholmiene s-au umplut la refuz, dar entuziasmul şi curiozitatea cetăţenilor regatului şi ale turiştilor nu au fost copleşitoare, ci mai degrabă au condus la relaxare şi dorinţa de a petrece câteva ore împreună, la înghesuială, fără incidente sau amintiri neplăcute, în cinstea cuplului princiar, care a răsplătit aşteptarea, la final, prin prezenţa în balconul regal şi salutul mulţimii.










Foarte mulţi s-au adunat pe străzile stockholmiene încă de dimineaţă, pentru a prinde un loc bun, dar majoritatea a sosit la amiază, când şi-a ocupat locurile şi a aşteptat, liniştită :) turul de onoare a cuplului princiar. Cei mai norocoşi au avut o privelişte excelentă şi comodă de la ferestrele blocurilor de pe traseul regal.




 

 

Ceasul bisericii în care s-a desfăşurat cununia religioasă
arată jumătate de oră rămasă până la începerea slujbei.


Şi acelaşi ceas al bisericii Storkyrka care arată 16.40,
ora la care cuplul principiar şi-a început turul de salut
al mulţimii suedeze pe străzile stockholmiene,
pentru ca la ora 18 să ajungă înapoi la Palatul Regal
pentru a saluta poporul suedez din balconul regal.






 

 



Aaa, şi să nu uit, ţineţi aproape, că despre Nunta Regală Suedeză 2010 voi mai povesti. Dacă în săptămânile ce au precedat fericitul eveniment nu am scris absolut nimic, acum cu mult material la purtător (mai ales fotografic) am ce să vă împărtăşesc! :) Enjoy! :)

10 comentarii:

tetris spunea...

Ce sentimete trebuie sa aiba cuplul regal cand sunt asteptati si aclamati de atatia oameni! Multumim pentru pozele de la fata locului si asteptam cu nerabdare si restul

PS Mi-am amintit cand a venit regele Mihai, de Paste, prin '92 parca, cata lumea era pe strazi si ce atmosfera ...

Anonim spunea...

Superb! I-am vazut si la stiri....am ramas impresionata!

Svea spunea...

Da, Tetris, exact la asta mă gândeam şi eu, cum trebuie să se fi simţit cuplul princiar cu atâtea milioane de ochi aţintite asupra lor! Ce feeling! Gosh! Când doar ceremonia în sine are o încărcătură afectivă deosebită, ceea ce s-a văzut şi în cazul lor, aceştia lăcrimând în momentul jurămintelor!

Mulţumesc, Ana-Maria! Într-adevăr, a fost un moment unic, pe care mă bucur că nu l-am ratat, deşi iniţial nu am fost deloc cuprinsă de febra Nunţii Regale.

Anonim spunea...

Chiar ma gandeam, cand i-am vazut la stiri, ce minunat ca esti acolo, la fata locului, in toiul evenimentelor si-i poti vedea live.Superb! Sunt minunati amandoi si e minunat, cred, sa te nasti cu stea in frunte :-), sa ai parte de asemenea nunta.Foarte frumos totul, multumim pentru foto.

Svea spunea...

Multumesc frumos, Ayandari, asa e, de-abia acum realizez si eu unicitatea si frumusetea momentului! Si il savurez pe deplin! Asa e, mare noroc sa te nasti cu stea in frunte! :)

mamica de Sebastian spunea...

Ah de cind asteptam sa scrii despre asta.Ma bucucr ca te-ai dus sa ne impartasesti si noua ginduri si trairi:)Astept poze:)

salmi spunea...

Multumesc din suflet! Te salut si imbratisez cu drag de pe meleaguri romanesti, taman din NV-ul tarii, din Zalau :). E primul reportaj si primele fotografii pe care le vad de la eveniment, am intrat de cum am avut ocazia pe blogul tau, stiam ca voi avea o surpriza placuta ;).

Svea spunea...

Pai sa stii, Salmi, ca datorita tie m-am dus! Nu am avut o stare de spirit extraordinara saptamana trecuta si era cat pe ce sa pierd evenimentul! Noroc ca ti-am promis ca ma voi duce si am reusit sa ma mobilizez! :)
Pupici multi stockholmieni!

salmi spunea...

Da, stiu ca eu te-am impulsionat oarecum indirect :). Am vazut acum si inregistrarea de la biserica si apoi cortegiul cu calaesca, impresionant...simplu si frumos, emotionant. I-am vazut acolo si pe printesa Margareta cu principele Radu, alaturi de alte capete incoronate. Tare frumos, mi-au dat si mie lacrimile la ceremonie.

Svea spunea...

Da, a fost foarte frumos! Chiar ca o nunta ca-n povesti! Cu mult bun-simt, fast dar nu unul intruziv, deranjant! Un eveniment de neuitat si pentru privitori, tocmai prin simplitatea ceremonialului! Pe gustul meu!