miercuri, 2 mai 2012

Revenire primăvăratică

Soarele călduţ, primăvăratic ne îmbie, cu mic cu mare, la început de mai, să părăsim locaţiile citadine cu aglomerări de blocuri şi clădiri pentru a evada în natură şi a ne bucura de briza mării, liniştea peisajului suedez, animat în zilele de sărbătoare de glasuri vesele de copii şi adulţi care-şi împărtăşesc bucuria weekendurilor şi a zilelor de relaxare în mijlocul naturii.


Ce-mi place mult la mentalitatea suedeză este, printre altele, cultul pentru simplitate şi păstrarea în armonie a legii naturii. Natura suedeză este spectaculoasă numai în măsura prin care reuşeşte să surprindă de fiecare dată prin simplitate, repetabilitate şi respectul suedezului de rând pentru ceea ce are ea simplu şi frumos să ne ofere.

Alternanţa de câmpie, pădure, lacuri, mare, aşezări omeneşti este adusă într-o repetabilitate care îţi creează senzaţia bizară de unicitate dar şi impresia că ai mai fost odată în acel loc. Şi totuşi, nu reuşeşte să te plictisească. Cel puţin, nu pe mine :) 

Aşa se face că weekend-ul de sfârşit de aprilie, prelungindu-se cu sărbătoarea de Valborg, i-a creat suedezului dornic de odihnă posibilitatea să se bucure de soarele călduţ de început de mai şi de natura în curs de renaştere florală :) Şi cu mic cu mare a luat cu asalt casele de vacanţă din varii locuri de atracţie suedeze, mai sudice şi mai călduroase dar şi pe cele stockholmiene, generoase de altfel în a oferi atracţii odihnitoare şi nu numai.

De data asta, am optat pentru o descindere la Marea Baltică, într-un colţ de plajă mai rustic, pietrele şi stufărişul alese bucurându-ne după-amiaza, deşi la câteva sute de metri distanţă aveam şi varianta cu nisip.

Vă las cu fotografiile extrem de grăitoare, pentru că după o pauză de scris atât de lungă, se cade s-o iau încet într-ale depănatului de amintiri pe blog :)









6 comentarii:

Vocea-de-departe spunea...

Frumoasă invitaţie la visare şi călătorie... Bine ai revenit...

Svea spunea...

Multumesc frumos! Bine te-am regasit! :)

Dana spunea...

Bine ai revent! Superbe imagini de primavara!

Tilia spunea...

Buna Svea si bine te-am regasit. In aceasta primavara am ajuns si eu in Tara Vikingilor. Curioasa m-am documentat ca de obicei. Am dat peste blogul tau. Mana cereasca. Am aflat atatea lucruri incat i-am surprins cand am ajuns in Stockolm atat pe sotul meu cat si pe prietenii nostri romani. Pastele ortodox l-am prins in Suedia. In timp ce vopseam ouale zapada era fara pana la genunchi. De Pasti am fost la o catedrala catolica unde s-a oficoat slujba in romaneste. O sa ti se para ciudat , dar incercam sa te reperez dupa pozele postate sa te salut si sa iti spun personal ca faci o treaba minunata. Din pacate nu te-am intalnit.
Ca o parere personala m-a surprins in mod placut grija suedezilor pentru copii, animale si natura. Pentru suedez bataia copilului este egala cu decaderea din drepturile parintesti iar in rezervatia de la Nacka am vazut morminte ale unor animale de companie cu cruce, poza si candele aprinse. Un alt aspect e faptul ca in relatiile cu institutiile statului fie ca e vorba de scoala ori spital statul iti asigura gratuit translator, si de asemenea ai posibilitatea sa urmezi tot fara bani cursurile de limba asta daca lucrezi cu acte in regula sau macar unul din soti.
A fost o experienta placuta pe care vreau sa o continuam. Anul viitor vrem sa ne mutam alaturi de sot in Stockolm. Pana tunci exersez notiunile de baza ale suedezei. Am gasit si un site audio pentru incepatori pe care il recomand celor interesati www.internetpolyglot.ro
Svea, multumesc pentru povestile de departe pe care le voi citi cu foarte mare interes

Unknown spunea...

Salut!
Ai un blog interesant. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/.
Un an nou fericit iti doresc!

P.S. Si eu locuiesc in Stockholm, de aproape 11 ani, esti de mult aici?

Fernando Santos (Chana) spunea...

Belas fotografias...Espectacular....
Cumprimentos