miercuri, 31 decembrie 2014

Încă o filă din calendar

Peste câteva ore mai întoarcem o filă din calendar. Din calendarul vieții. Fila 2015 însumând un număr mai mare sau mai mic de ani pentru fiecare, în funcție de momentul în care am început să-l răsfoim. Un calendar cu bune și rele, împliniri și dezamăgiri, dorințe împlinite sau nu. În momentul în care întoarcem foaia. Și speranța că o dată întoarsă, vom lăsa în urmă relele și neîmplinirile și ne vom da șansa să ne agățăm de cele bune și frumoase. Cu speranța de mai bine. De fiecare dată.
 

Clișeu sau nu, intră în firea umană să ne punem speranța în Noul An. Cu majuscule. Cu toată ființa. Să sperăm că va șterge ce a fost greu și mizer, denigrant și covârșitor. Că va veni cu șanse și oportunități, vise îndelung muncite și râvnite cu scrâșnet din dinți și inimă sângerândă. Până în noaptea dintre ani, când osteniți de povara cotidiană încercăm să ne acoperim cearcănele cu sclipiciul magiei de An Nou. Să ne îmbrăcăm festiv nu doar trupurile ci și gândurile, pentru ca noul, sclipirea și pozitivul afișate să atragă magnetic ceea ce ne dorim. Un trai bun, cu bucurii îndelung așteptate.
 
Să ne fie în 2015 conform așteptărilor! Și dacă nu va fi să fie la anul, treisuteșaizecișicincidezile vor trece ca și gândul... din noaptea dintre ani. De fiecare dată.
 
La mulți ani!
 
 

7 comentarii:

ghemulet spunea...

Draga mea,sa ai un an minunat si plin de dorinte implinite...Sa fi fericita si iubita....

https://dorsidor.wordpress.com spunea...

La Multi Ani!

ghemulet spunea...

O primavara frumoasa si multa veselie sa fie in jurul tau...

"Șiruri negre de cocoare
, Ploi călduțe și ușoare,
Fir de ghiocel plăpând,
Cântec îngânat în gând,
Sărbătoare…
Zumzet viu prin zarzări.
Oare Cântă florile la soare?
Că pe crengi de floare pline
Nu știi: flori sunt, ori albine?
Pentru cine?…
Pentru tine, primăvară,
Care-aduci belșug în țară,
Care vii,
Peste câmpii,
Cu bănuți de păpădii
Și cu cântec de copii!"

iulius spunea...

pentru anul acesta niciun articol?

alexandra spunea...

pentru acest an niciun articol?

valentina spunea...

Buna ziua, nu mai scrieti?

dorina spunea...

multa sanatate!