luni, 26 decembrie 2016

Skansen pe repeat

Sarmale ce se topesc în gură, cozonaci pufoși, bradul de Crăciun scânteietor, muzică în surdină, multe filme și, mai ales, multă liniște. Program de skype și facebook cu familia și prietenii. Cam așa pot descrie Crăciunul de anul acesta. 

Un Crăciun repetabil în ultimii ani, slavă Domnului, departe de alergătura tipic românească, și nu numai, din preajma sărbătorilor dar și de indigestiile caracteristice perioadei. Le-am ratat și anul acesta. Și bine am făcut, pentru că mă resimt după luni intense în care visam la relaxarea de sărbători.

Ajunul de Crăciun l-am petrecut, ca de obicei, la Skansen unde nu mă plictisesc să revin indiferent de anotimp. Intrarea este liberă pe 24 decembrie, în fiecare an, iar aleile sunt luate cu asalt de doritori gură-cască la cele câteva animăluțe ce-și desfășoară rutina zilnică sub ochii curioșilor.

De data aceasta, vremea a ținut cu noi, așa că atmosfera de octombrie târziu, scăldată de soare blând tomnatic, a fost tocmai propice pasiunii mele fotografice cu care îmi fac simțită prezența de fiecare dată pe aleile Skansen-ului. Fără să mă plictisesc!





















Niciun comentariu: