Am manifestat întotdeauna o afinitate față de tehnica modernă. Am norocul ca Vali (soțul meu) să aibă pasiune dar și cunoștințe solide în a mânui instrumente ce ne facilitează comunicarea virtuală și nu numai. În același timp, mă simt veșnic ca un pantofar ce duce lipsă de pantofi. Pentru că sunt înconjurată de varii device-uri care știu a face minuni dar simt totuși că nu am destul timp pentru a le folosi la adevărata lor valoare.
Anii trec și amintirile se acumulează. Nu știu alții cum sunt, dar eu am adunate zeci de mii de fotografii și amintiri. Am rafturi sau sertare burdușite cu albume, dovezi palpabile pe hârtie îngălbenită de vreme sau nu. Dar și dovezi digitale stocate pe harduri externe, de care eram doar la un click și totuși la zeci de ani distanță.
Azi am redescoperit cu nostalgie și recunoștință mii de amintiri îndesate pe un harddisk extern. Am simțit într-o fracțiune de secundă un soi de teleportare în vremuri demult apuse dar răscolite și retrăite prin prisma gravării digitale a unor experiențe și trăiri din trecut.
Fotografia poate fi magie. A fost și în urmă cu aproape două sute de ani când a fost descoperită tehnica de a imortaliza chipuri și locuri. Este și va fi în orice secundă în care va reda și altfel decât cu ochii minții și sufletului sentimente și trăiri adânc îngropate.
Pentru mine a face fotografii reprezintă mai mult decât o maimuțăreală transpusă în selfiuri prelucrate de softuri automatizate. Fotografia presupune mânuirea unor dispozitive și programe specializate ce capătă noi valențe prin a putea crea sau reda momente unice. Pentru că orice moment al existenței noastre este unic. Important e cum îl trăiești și imortalizezi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu