A trecut ceva timp de când n-am mai scris nimic. Din lipsă de inspiraţie, provocată de mult stres. Nu că până acum n-aş fi avut multe perioade stresante, dar de data asta, m-am confruntat cu o situaţie tipic românească, aş putea spune, aici, pe tărâm stockholmian, unde corectitudinea şi dreptatea se vor la ele acasă. Se mai întâmplă şi greşeli sau situaţii penibile, bazate pe erori umane, dar în procentaj redus că, până la urmă, nu există pădure fără uscături. Din nefericire, nu ştiu cum fac dar nu reuşesc să le ocolesc. Pe ele, uscăturile din sistem.
De felul meu, sunt o persoană calculată (poate nu par întotdeauna sau poate, uneori, par prea mult) şi măsor de multe ori înainte să iau o decizie. Eram extrem de conştientă şi bine informată înainte de a porni la drum stockholmian şi, totuşi, destinul mi-a jucat feste. Nu foarte mari, puteţi spune, la câte grozăvii se întâmplă pe lumea asta! Dar îndeajuns de sâcâitoare şi perturbatoare când te gândeşti s-o iei de la capăt, pe forţe proprii, într-o ţară străină, pentru a-ţi satisface visele şi năzuinţele personale, pe deplin asumate, de altfel şi vrei s-o faci cât mai repede.
De fiecare dată, până acum, la fiecare pas hotărâtor din birocraţia suedeză, am întâmpinat probleme. Se ştie că Suedia este o ţară relativ greu de abordat, pentru că trebuie să te supui sistemului şi mentalităţii bine înrădăcinate. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care am ales această ţară. Că mă identific cu mentalitatea. Şi pentru asta am şi aşteptat şi am cântărit bine înainte de a face pasul, încercând să acumulez cât mai mulţi aşi în mânecă, doar-doar o fi drumul mai lin. Lin nu a fost, nici extrem de întortocheat, pentru că am ceva aşi acumulaţi. Dar dacă nu-ţi cunoşti drepturile şi nu lupţi pentru a nu-ţi fi confundate drepturile de emigrant din UE cu cele ale emigranţilor de pretutindeni, pierzi foarte mult timp şi nervi. Că deh, nu e interesul nimănui să te integrezi tu în sistem la timp. Plus că funcţionarii suedezi cunosc, mai degrabă, cu ochii închişi, drepturile emigranţilor somalezi, irakieni etc decât cele pe ale românilor din Uniunea Europeană.
Dar să revin la cea de-a treia situaţie birocratică suedeză care mi-a dat ceva palpitaţii şi care m-a făcut să mă simt mult mai aproape de România :) Vă povesteam
aici (la comentarii) despre păţaniile mele anterioare cu funcţionarii suedezi, aşa că acum mă voi referi la cea mai nouă aventură birocratică de pe tărâm stockholmian. Este vorba despre admiterea la studiile de completare pentru a deveni profesor cu drepturi depline in Suedia. Paşii sunt relativ simpli :) dar de durată, după cum urmează: obţii număr personal de Suedia, îţi traduci actele de studii universitare din ţara de provenienţă, le depui la Högskoleverket, aştepţi între 4-6 luni (6 luni în cazul meu, că am prins perioada de vară) ca să ţi le verifice şi să primeşti hârtia de autentificare a studiilor, în timpul ăsta te înscrii la Komvux normal sau la SFP (Svenska för pedagoger = suedeza pentru profesori) pentru a învăţa limba suedeză pentru nivel academic şi pentru a intra în posesia diplomei de SAS B care-ţi dă dreptul să te înscrii la orice curs universitar sau nu.
Buun, odată ce am terminat SAS B
(la nivel intensiv), am urmat procedura firească de a mă înscrie la ULV sau KPH (studii de completare pentru profesorii străini sau cei care au absolvit o facultate de profil la ei în ţară şi vor să predea în Suedia dar nu au făcut-o vreodată; se poate şi aşa): am depus dosarul (cei care studiază suedeza la SFP pot opta pentru trimiterea dosarului prin proful de la cursul de SAS B - ceea ce am şi făcut, de altfel. Am trimis dosarul până pe data de 15 aprilie, ca să fie mai sigur, deşi cei de la SFP pot opta pentru ULV şi după această dată oficială de înscriere pentru orice curs de toamnă, rămânând să trimit şi diploma de SAS B imediat după ce am obţinut-o (am dat examenul la sfârşitul lui aprilie şi am obţinut-o după două săptămâni). Între timp, pe 26 mai am primit răspuns scris de la ULV că am aplicat la ei şi că deocamdată nu mă pot admite că nu au diploma de SAS B dar că pot s-o trimit în continuare şi când vor intra în posesia ei, mă vor admite. A doua zi, după primirea răspunsului, am fugit la facultate să i-o dau profesorului personal, pentru mai multă siguranţă. Era la cursuri, aşa că i-am lăsat-o secretarei. Şi am aşteptat toată vara hârtie de la ULV cu răspunsul final de admitere. Am stat eu cu inima strânsă şi cu o presimţire ciudată; am aşteptat cuminte, dat fiind faptul că de la sfârşitul lui iunie până pe la jumătatea lui august este vacanţă, dar până la urmă, la începutul lui august, m-am alertat şi am încercat să-i contactez. După mailuri automate în care se specifica să revin pe 16 august, după vacanţă, am reuşit pe 9 august dimineaţă, după multe apeluri, pentru că suna ocupat, să iau legătura cu un responsabil de la facultate căruia i-am expus problema mea. Respectiva doamnă a promis că ia legătura cu profesorul responsabil cu astfel de probleme şi mă anunţă telefonic, în câteva minute. Cele câteva minute de aşteptare au fost curmate de o veste şoc: Daniel, profesorul căruia îi trimisesem actele şi-a făcut datoria, trimisese hârtia de SAS B lăsată secretarei (cei de la ULV o primiseră) dar, în schimb, afirmau că dosarul meu nu există. Că nu au primit nimic de la Daniel, în afară de hârtia respectivă. Şi ca atare, nu puteam să fiu admisă, în lipsa dosarului de aplicare la studiile respective. M-au căutat în baza lor de date şi nu figuram înscrisă în ultimii doi ani. Moment şoc pentru mine: pentru că pe masă trona hârtia de la ei, primită cu trei luni în urmă, în care-mi confirmau primirea actelor, verificarea lor şi admiterea în momentul în care soseşte diploma de SAS B. Şi eu în receptor primeam o veste care nu concorda absolut deloc cu ceea ce percepeam vizual. Pe tărâm românesc, aş fi elucidat misterul cu gândul la pile, mânării, şpagă (ştiu, e pleonasm :), dar aici, unde băieţii cu părul blond şi cu ochi albaştri se laudă cu altruismul şi corectitudinea tipic suedeze, nu mi se lega treaba. Şi astfel am purces la o discuţie de vreun sfert de oră, descinsă parcă din teatrul absurd, în care eu pledam pentru locul meu la curs, obţinut în urma admiterii şi a dovezii palpabile din faţa ochilor, iar profesorul cu o voce iritată şi cu destul de multă neîncredere în buna mea credinţă, mă trimitea la plimbare şi la o îndelung aşteptată aplicare pentru cursurile din primăvară. Pe motiv că eu nu figurez în sistemul lor şi doar hârtia de SAS B primită de la Daniel nu e suficientă. Cu alte cuvinte, cucoană, nu eşti prima căzută din copac care nu citeşte cum se cuvinte instrucţiunile de aplicare la cursuri şi se trezeşte tam-nesam să aplice în necunoştinţă de cauză. Aşa că, ia fă bine şi scuteşte-mă de momentul penibil şi holbează-te eficient pe site, bagă la cap ce trebuie să faci ca să aplici corect şi ne vedem (auzim) la primăvară.
Norocul meu că suedezul nu e neam prost şi se pretează la aşa zise explicaţii pentru tâmpiţi şi timp de vreo 15 minute în care el îmi explica că nu se poate, nu am dosar la ei, să aplic la primăvară, eu nu şi nu, că am fost admisă, Daniel a trimis dosarul, am dovada primirii lui de către ei, deci vreau loc, vreau dreptate. Până la urmă, dracul nu a fost atât de negru, se pare că nici suedeza mea şi nici puterea mea de convingere, că am reuşit să-l determin să trimit din nou actele şi să ajungă la el până pe 16 august când începea oficial serviciul, ca el să le verifice şi să ia o decizie.
Sinceră să fiu, atât de şocată şi de nervoasă am fost, că săptămâna respectivă m-am perpelit, fel şi chip, emiţând tot soiul de scenarii plauzibile sau nu pentru a intui cât de cât decizia. Nu speram să mai apuc loc din toamnă (iniţial mi-a spus că locurile sunt ocupate şi nu are cum să mă ajute), dar decizia pozitivă a venit într-o zi de marţi, pe 17 august. Să mai zică cineva ceva de cele trei ceasuri rele :) Asta după ce am hotărât să-l bombardez şi cu mail martor al dovezii mele scanate dar şi să mă duc personal la facultate să-i înmânez dosarul. Cum era în vacanţă, l-am lăsat unui coleg. Moment maxim de stres şi de totală neîncredere că va mai intra vreodată în posesia lui. Sau să spună că nu, dacă era de rea-credinţă. Aşa că rămân la convingerea că ce s-a întâmplat a fost o simplă eroare (nu am cum să mi-o explic) dar simplă eroare nu vreo mânărie sau ceva. Sper.
Cert e că acum sunt înscrisă la studiile de completare şi mâine la ora 9.00 mă prezint pentru cursul introductiv. Vă ţin la curent! :)
