sâmbătă, 27 februarie 2021

Fotografice și lunatice

Sfârșit de februarie senin, luminos, însorit. Motive suficiente ca ieri după-amiază să dau o tură prin împrejurimi. De data asta, fără aparatul dSLR. O lungă perioadă am abandonat din comoditate aparatul, folosind mobilul și, astfel, am ajuns la mii de fotografii de-a lungul anilor. Bineînțeles că în timpul ăsta am alternat și cu dSLR-ul dar calitatea și opțiunile pe care le ai cu un aparat cu diferite obiective sunt incomparabile față de ce îți oferă camera unui telefon mobil. 

Fac acest preambul pentru că, probabil, undeva în subconștient mi-a rămas regretul că nu am putut imortaliza aseară luna plină în adevărata ei splendoare. Azi dimineață, fără să-mi stea în obișnuință pentru o zi de sâmbătă, am fost extrem de matinală. Trezită cu noaptea în cap, am tot încercat să mă culcușesc și să adorm la loc, dar fără succes. Asta până când am dat cu ochii de luna imensă de cu seară și, fără să mai stau pe gânduri, am luat aparatul și am purces la colțul străzii de unde cu ușurință se vede pădurea și, implicit, luna, în toată frumusețea ei. Așadar, am recuperat ce pierdusem cu o seară înainte.

Astăzi vă las în compania fotografiilor cu lună, cer colorat și răsărit de soare, pentru că de multe ori fotografiile fac cât o mie de cuvinte. Enjoy!










Un comentariu:

Raluca spunea...

FOARTE FRUMOASE POZE