Deviza regală: “FÖR SVERIGE - I TIDEN!”
“PENTRU SUEDIA, ÎN RITMUL TIMPULUI!”
Şi dacă tot v-am introdus în atmosfera regală, printr-un fotoreportaj realizat, duminică, la festivitatea de schimbare a gărzii, se impune şi o incursiune în analele istoriei regale a Suediei.
Suedia este monarhie constituţională. Parlamentul este unicameral. Primul ministru şi parlamentul (Riksdag), care are 349 de membri, sunt aleşi pentru perioade de patru ani prin vot direct şi reprezentare proporţională. Începand din anul 1980, când s-a modificat legea succesiunii, coroana se transmite în ordinea primogeniturii, indiferent de sex. Până atunci, conform vechilor reguli, valabile din anul 1810, coroana se transmitea numai descendenţilor de sex masculin. În lipsa unui mostenitor, suveranul este ales de către Parlament.
Istoria Suediei începe odată cu perioada vikingă, când poporul suonilor reprezenta nucleul regatului de astăzi. În secolele IX şi X, cultura vikingă a înflorit în Suedia, comerţul, atacurile şi colonizarea făcându-se către est, spre Statele Baltice, Rusia şi Marea Neagră.
Până în anul 1397, la conducerea Suediei s-au succedat mai multe dinastii: Stenkil, Sverker, Folkung, urmând ca, după o perioadă de anarhie, tronul să fie preluat de către regele Erik (mort în anul 1160), misionar evanghelist şi patron al Suediei.
În 1397, cele 3 ţări scandinave: Norvegia, Danemarca şi Suedia au fost unite sub un singur rege. Aceasta a fost o uniune personală, nu una politică, şi în secolul XV Suedia a rezistat încercărilor de conducere centralizată ale regelui danez, chiar şi prin rebeliune armată. Coroana suedeză s-a despărtit în 1521 de această uniune personală, când, viitorul rege Gustav I al Suediei, a devenit regent (1523). Acesta reface unitatea regatului, introduce Reforma luterană, instaurează monarhia ereditară şi instalează dinastia familiei Vasa, care domneşte în linie directă până la regina Christina (1689) şi, indirect, până la regele Karl XIII (1818).
Secolul XVII a fost martorul ridicării Suediei ca una dintre marile puteri ale Europei prin participarea la Războiul de 30 de ani. Lui Gustav II Adolf (1594-1632), poreclit şi „Leul Nordului”, îi revine meritul de a fi obţinut victoria în urma acestui război.
La sfârşitul secolului XVIII, tronul Suediei este preluat de Gustav III – un descendent îndepărtat al lui Gustav Vasa. Pasionat de arte şi, în special, de muzică, acesta este asasinat în timpul unui bal mascat. Îi urmează la tron fiul său, Gustav IV Adolf, care devine rege la numai 14 ani. Acesta este atras de războaiele napoleoniene şi luptă în Franţa, de partea englezilor. În urma Tratatului de la Tilsit, însă, Rusia preia hăţurile Europei de Nord şi, în cele din urmă, în 1809, rupe Finlanda din estul Suediei şi o declară Mare Ducat rusesc. Acest eşec i-a fost atribuit lui Gustav Adolf, fapt pentru care el a fost retronat, iar descendenţa sa, îndepartată de la succesiune în favoarea unchiului său - Karl XIII (1748-1818). Acesta preia tronul la o vârstă înaintată, fără a avea moştenitori, fapt pentru care recurge la adopţia prinţului Christian de Augustenburg. Din nefericire pentru familia Vasa, prinţul se stinge din viaţă în mod subit, în 1810, iar succesiunea la tronul Suediei devine o problemă.
Iniţiativa tânărului locotenent, Otto Morner, de a-l întâlni la Paris pe mareşalul Bernadotte salvează situaţia. Jean Baptiste Bernadotte, născut la Pau, în anul 1964, dintr-un tată, jurist şi o mamă provenind dintr-o familie de ţărani înstăriţi, se angajează în armată de la o vârstă fragedă şi are o evoluţie spectaculoasă pe scara socială, ascensiune ce s-a datorat, în mare măsură căsătoriei sale cu fosta logodnică a lui Napoleon – Desiree Clary. După cucerirea Lubeck-ului, în 1806, mareşalul a dat dovadă de o clemenţă remarcabilă, eliberând 1600 de prizonieri suedezi, fapt apreciat de Gustav Morner – unchiul locotenentului Otto Morner. Pe acest fond vine propunerea de a deveni rege al Suediei, într-un moment în care ţara se confrunta cu probleme ce păreau de nerezolvat: Suedia pierduse Finlanda, era ameninţată de a fi cucerită de Napoleon şi lipsită de succesori la tron. Deşi bătrânul rege Karl XIII se opune, initial, acestei candidaturi, argumentând că ar fi ridicol ca moţtenitorul Coroanei să fie un caporal francez, în cele din urmă, ţinând cont de situaţia gravă a ţării sale, îl acceptă ca succesor. La 5 noiembrie 1810 are loc ceremonia de adopţie şi Jean Baptiste devine fiul şi mostenitorul lui Karl XIII.
La 5 februarie 1818, după moartea lui Karl XIII, Jean Baptiste Bernadotte devine rege al Suediei sub numele de Karl XIV Johan. Cel care fusese poreclit, în armată, „sergent Picior Frumos”, datorită prestaţiei sale deosebite, suferă către sfârşitul vieţii, de o îngroşare a arterelor şi cangrenă a piciorului drept. Fapt pentru care trebuie să i se ia sânge. În timpul acestei operaţiuni, medicul observă că regele are tatuat pe braţ o bonetă frigiană (emblema revoluţionarilor francezi) cu deviza: „Moarte regilor!”
Karl Johan moare în 1844 şi este urmat la domnie de către fiul său, Oskar I, care, atins de o maladie mentală, abandonează tronul în anul 1857 în favoarea primului său fiu, Karl, devenit Karl XV, care-i succede în anul 1859. În anul 1872, Karl XV moare, fără să aibă moştenitori de sex bărbătesc, iar tronul revine fratelui său mai mic, Oskar.
Oskar II se naşte la 21 ianuarie 1829 la Stockholm. Este cel de-al doilea fiu al lui Oskar I şi nepotul lui Bernadotte. Având un spirit curios, care se manifesta încă din copilărie, Oskar va petrece foarte mult timp în singurătatea cabinetului său de lucru şi va întreprinde numeroase călătorii. Înainte de a deveni rege al Suediei, prinţul urmează o carieră în marină.Este ultimul suveran suedez care a fost încoronat, în acelaşi timp, rege al Suediei şi rege al Norvegiei. Fiind un bun diplomat, regele reuşeşte să negocieze pe cale amiabilă separarea Norvegiei de ţara sa. Uniunea a fost dizolvată, în mod paşnic, în 1905. De atunci, Suedia nu a mai participat niciodată la niciun conflict militar sau politic.
Împreună cu Sofia de Nassau Weilburg, care-i devine soţie în anul 1857, are patru copii: Gustaf (moştenitorul tronului), Oskar, Karl şi Eugene – Napoleon.
Gustaf V se naşte la 16 iunie 1858 în castelul de la Drottningholm şi este ţinut deasupra cristelniţei de către străbunica lui, regina Desideria. Urmează cariera militară, ajungând la gradul de general. Este pasionat de vânătoare şi de tenis - sport la care câştigă numeroase cupe de-a lungul vietii.În anul 1907 urcă pe tronul Suediei şi este primul rege al dinastiei care nu a fost încoronat, pentru a nu încărca inutil bugetul statului. Ca şi tatăl său, Gustaf este un rege rezervat şi serios, cu un puternic simţ diplomatic. În timpul domniei sale, Suedia atinge o dezvoltare economică fără precedent şi un progres material impresionabil. Pe plan internaţional, regele reuşeşte să menţină Suedia în afara conflictelor, evitând cu tact şi diplomaţie implicarea în cele două războaie mondiale.
Se căsătoreşte la 20 septembrie 1881 cu prinţesa Victoria de Baden, care descinde pe linie femeiască din vechea dinastie suedeză a lui Gustav IV Adolf, detronat în 1809. Împreună cu aceasta are trei copii: Gustaf Adolf, Wilhelm şi Erik.
Gustaf VI Adolf se naşte în 1882 la Stockholm şi preia tronul de la tatăl său la 29 octombrie 1950, la şaizeci şi unu de ani, după ce fusese prinţ moştenitor vreme de 43 de ani. Asemenea acestuia, refuză să fie încoronat, pentru a scuti naţiunea suedeză de o cheltuială grea şi inutilă.Este pasionat de arheologie şi întreprinde câteva campanii de săpături în Grecia, Italia şi China. De asemenea, printre pasiunile lui, se numără şi horticultura, mergând până-ntr-acolo încât să realizeze butaşi ciudaţi şi grefe neaşteptate de orhidee şi camelii.
Gustaf VI Adolf dispune de o personalitate puternică şi este înzestrat cu numeroase calităţi: este entuziast şi curios, erudit (biblioteca sa numără peste 8000 de volume), pasionat de sport şi, în acelaşi timp, preocupat de soarta ţării sale. Regele reuşeşte să împiedice planurile social-democraţilor de a instaura republica şi devine foarte popular în rândul suedezilor.
În 1973 este internat în spital şi află că suferă de ulcer stomacal şi că unul dintre rinichi îi este grav afectat. Pe lângă mesajele de simpatie şi florile primite în semn de gratitudine, regele este plăcut impresionat să constate că există mai multe persoane care sunt dispuse să îi ofere un rinichi pentru transplant. Din nefericire, se stinge din viaţă la 15 septembrie, fiind regretat şi plâns de toată populaţia Suediei.
Gustaf VI Adolf a fost căsătorit de două ori: cu Margaret de Connaught, prinţesa de Marea Britanie şi Irlanda, în anul 1905 şi cu lady Louise Mountbatten, în anul 1923, la trei ani după decesul primei soţii.
Descendenţii săi provin din prima căsătorie: Gustaf Adolf, Sigvard, Ingrid, Bertil şi Carl Johan.
Gustaf Adolf, prinţ de Suedia şi duce de Vasterbotten, născut la 22 aprilie 1906 este succesorul lui Gustaf VI Adolf şi moştenitorul tronului Suediei. Astfel că el se pregăteşte din timp pentru a ocupa tronul lui Bernadotte, urmând o carieră militară şi asistându-şi tatăl în îndeplinirea atribuţiilor de rege. A dus o viaţă liniştită, la castelul familiei regale din Haga, alături de soţia sa, Sibylla de Saxa Coburg Gotha şi de cei patru copii ai lor: Margaretha, Brigitta, Desiree, Chistina şi Carl Gustaf Folke Hubertus.
La zece luni după naşterea fiului său, prinţul participă la o vânătoare în Olanda, la invitaţia lui Bernhard al Ţărilor de Jos. La 26 ianuarie 1947, la întoarcerea acasă, avionul în care se afla moştenitorul Suediei se prăbuşeşte în flăcări în apropiere de Kastrup. Astfel că tronul îi revine lui Carl Gustaf, singurul moştenitor de sex masculin al prinţului Gustaf Adolf.
(articol preluat de pe http://www.artline.ro/)
