Cum să-ţi pese de aproapele tău

Se ştie că suedezii sunt extrem de calculaţi şi ordonaţi, dând dovadă de o disciplină bine înrădăcinată. Pentru că aşa s-au autoeducat şi continuă să se educe. Unii pe alţii.

Tu, cel care mergi cu bicicleta, gândeşte-te la noi!

Adună după câinele tău!

Dacă primele două indicatoare se află în aer liber şi ne previn să avem grijă de aproapele nostru, atunci când suntem pe bicicletă sau să curăţăm după patrupedul din dotare, când îl scoatem la plimbare, prin al treilea avertisment, care se află la avizierul blocului, ni se aduce la cunoştinţă să fim responsabili pentru "copiii cu blană ce fac miau".

Pentru că pisicile care sunt lăsate afară sunt obişnuite să considere locul de joacă cu nisip al copiilor drept "lădiţa" personală în care îşi fac nevoile. Şi cum este scârbos dar şi neigienic ca un copil să găsească fecalele animalelor de companie la locul de joacă preferat, ni se cere fie să ţinem animalul în casă, fie dacă îl lăsăm liber, să-l supraveghem şi să curăţăm după el. Acum îmi explic de ce am văzut destule feline mieunătoare în lesă :)

Şi pentru o siguranţă totală, locul de joacă cu nisip este acoperit cu plasă :)

Grija suedeză pentru aproapele patruped

Vorbeam şi cu alte ocazii despre grija suedezului pentru aproapele său. Grijă extinsă şi către aproapele patruped. Vecinul meu patruped, de apartament, este un plimbăreţ care-şi petrece nopţile în tandem cu stăpânul. Stăpânul la slujbă, iar el hoinărind printre blocuri în căutare de libertate pisicească. N-aş putea spune cu precizie dacă se află  în căutări aventuroase, pentru că se ştie că pisicile suedeze plimbăreţe sunt toate castrate şi însemnate. Oricum toate felinele mieunătoare suedeze sunt fie posesoare de stăpâni iubitori, fie se află  în adăposturi speciale.

Aşadar, amicul blond mieunător cerşeşte în fiecare dimineaţă intrarea în bloc, iar peste zi, ieşirea din bloc. Apoi ajunge în faţa uşii de la apartamentul stăpânului şi aşteaptă cuminte, până când acesta are inspiraţia să verifice dacă copilu-i cu blană se află la uşă. Specific că nu are vizor. Sau poate dezvoltă telepatie, pentru că nu pare să zăbovească mult în faţa uşii.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre un alt blănos, vecin de scară, pentru care soarta a fost mult mai prielnică :) Stăpânii stau la etajul 1 şi deşi împarte dragostea acestora cu un partener de apartament, partea bună e că împarte şi scăriţa care-i asigură acces direct la libertatea pisicească mult râvnită.

Ca de obicei, povestea este documentată fotografic. Pentru veridicitate :) Enjoy! :)

Aaa, că era să uit: se pare că stăpânii nu au temeri legate de musafiri nepoftiţi, fie ei patrupezi sau bipezi. După cum se poate bine observa, geamul de deasupra intrării acoperite nu e prevăzut cu grilaj, iar scăriţa de acces este exclusiv pisicească :) Trebuie să recunosc că nervii mei îndoctrinaţi într-un anumit sistem de siguranţă :) nu au reuşit să se relaxexe total, iar geamurile apartamentelor de la parter încă îmi par golaşe fără binecunoscutele grilaje protectoare :)

MAI vreau o floare! :)

După o lungă şi friguroasă iarnă, primăvara şi-a intrat pe deplin în drepturi, de săptămâni bune, iar mai cel floral ne răsfaţă pe deplin simţurile. Pentru că avem nevoie şi merităm! Enjoy! :)

La umbra pădurii

Am mai spus cu varii ocazii că sunt fascinată de Stockholm. O alternare perfectă de aşezări omeneşti, apă şi pădure. Kilometri întregi de pădure, întreruptă de pâlcuri de case sau blocuri, urmate de o continuare firească de apă şi din nou câmp verde cât vezi cu ochii. Suprafeţe întinse de pământ stockholmian rezervate naturii pentru a se desfăşura în toată splendoarea ei.

Aşa se face că în comuna în care locuiesc (Stockholmul este împărţit, din punct de vedere administrativ, în 25 de comune) pădurea ocupă un loc important în viaţa stockholmianului. Dacă de o parte a şoselei se înalţă blocuri minione, multe de 3-4 etaje, alternate cu case dar şi cu blocuri semeţe de 6-10 etaje, de cealaltă parte a şoselei, natura şi-a rezervat dreptul ei de a-şi conserva pădurea ca o necesitate a unui echilibru necesar în ecosistemul stockholmian.

Dacă te "aventurezi" dincolo de câmpul verde şi te îndrepţi cu paşi hotărâţi pe potecile de pădure de câmpie, reuşeşti, în doar câteva secunde, să uiţi că te afli în inima unei capitale europene, pădurea cu liniştea şi susurul ei ademenitor reuşind să te transpună într-o altă lume.

Îngemănarea celor două lumi este atât de naturală încât nu are cum să te mire că pe pajiştea din faţa blocului te poţi trezi cu patru iepuri dolofani, ţopăind nestingheriţi, scăldaţi în razele soarelui de dimineaţă şi supravegheaţi de o pisică, de la o distanţă nu foarte mare, dar suficientă pentru a reuşi să bată în retragere, la nevoie. La fel de nestingherit te poţi plimba şi tu pe aleile pădurii iar căprioarele să te supravegheze, de la aceeaşi distanţă protectivă, în periplul tău prin templul lor verde. Enjoy! :)

  

Ce-ţi doreşti şi ce-ţi iese :)

Cum se poate transforma un tort tiramisu într-un tort cu cremă mascarpone şi de căpşuni?

Ei bine, cum? Simplu! Să începem cu una bucată "gospodină" pornită să evite cât mai mult cu putinţă e-urile din comerţ şi, în acelaşi timp, curioasă şi dornică să încerce bunătăţile prezentate pe blogurile culinare şi nu numai. Şi de aici, orele petrecute în bucătărie, imaginaţia debordantă care poate transforma orice reţetă decentă în varii combinaţii, că aşa se întâmplă când tragi cu ochiul la mai multe surse. Şi cum pe drumul de la calculator la blatul de bucătărie, memoria-ţi poate juca feste, uite aşa, un tort tiramisu se poate tranforma într-un tort cu cremă şi fructe! :)

Ştiu, se poate printa reţeta, poţi să te duci cu ea în dinţi la supermarket şi să-ţi procuri absolut toate ingredientele necesare pentru o reuşită desăvârşită precum reuşita gospodinelor care şi-au pus la dispoziţie pe net talentul şi secretele culinare. Dar viaţa ar fi prea simplă şi plictisitoare! :) Aşa că astăzi vă voi da trimitere către sursele mele de inspiraţie, cu rugămintea de a presta ca acolo tortul tiramisu, în caz că asta doriţi. Pentru că ce mi-a ieşit mie este un tort personalizat, parfumat, cu mascarpone şi căpşuni, fără pic de cafea sau cacao, ci doar uşor alcoolizat, aşa ca de sărbătoare :) Precizez că încercarea s-a petrecut de Paşte :)

La plimbare prin Kungsträdgården

Şi pentru că este weekend, cu 15 grade astăzi, 18-20 de grade mâine şi poimâine, urmat de o săptămână caldă cu temperaturi de 20-23 de grade, a venit timpul să vă răsfăţ cu cireşii japonezi din Kungsträdsgården, la care am reuşit să ajung weekendul trecut.

Spun asta, pentru că există tradiţia de a păşi, anual, în lumea celor două alei de cireşi, pline de frumuseţe roză, candoare şi curiozitate turistică şi nu numai. O frumuseţe simplă prin magie de culoare şi parfum.

Săptămâna ce a trecut a venit, pe neaşteptate, cu temperaturi extrem de scăzute şi chiar ninsoare, după cele două săptămâni însorite şi calde, în care natura a reînviat, îndreptându-se spre un nou ciclu văratic de culoare şi miros floral ameţitoare. Ca la început de weekend, să renunţăm din nou la hainele groase pentru cel puţin o săptămână.

Până la imortalizarea noilor plimbări stockholmiene, să ne bucurăm simţurile cu frumuseţea japoneză din Kungsträdgården (Grădina regală) mai sus menţionată.

Ninsoare de mai

De-abia în luna aprilie am reuşit să renunţ la haina cea groasă de iarnă, căciulă şi mănuşi. Asta pentru că şi Stockholmul a renunţat la hăinuţa cea albă şi groasă de omăt, îndelung purtată anul acesta, timp de aproximativ 5 luni, fără întrerupere.

Nu pot să spun că a fost o trecere bruscă, dar aprilie, meteorologic vorbind, a venit cu călduri extrem de ridicate pentru această perioadă, în Suedia. Astfel, timp de vreo două săptămâni, am putut să mă bucur de aerul cald stockholmian, de soarele blând şi generos care a mângâiat natura cea dornică de trezire la viaţă. Aşa că mâneca lungă şi călduroasă a gecii a fost, cu uşurinţă, înlocuită de tricou şi maieu chiar, de către suedezii care la 15-20 de grade consideră vara instalată deja.

Se pare însă că vremea călduroasă de sfârşit de aprilie a fost doar o iluzie, pentru că de două zile avem parte, din nou, de temperaturi scăzute. Ca astăzi, când mi-am îndreptat ochii mijiţi spre fereastră, să constat cu uimire şi cu multă neîncredere că ningea. Cu fulgi mari, peste lalele, narcise, magnolii, copaci înmuguriţi şi înfloriţi, iarba de un verde crud. Repet, cu fulgi mari, oarecum apoşi, nu cu petale de cireş japonez, ca pe aleile din Kungsträdgården, unde mi-am răsfăţat simţurile, sâmbătă, la o plimbare binemeritată.

Cum v-am obişnuit deja, orice afirmaţie trebuie documentată fotografic. Enjoy! :)

Focuri valpurgice şi salve regale

30 aprilie are dublă semnificaţie pe tărâm suedez. Dacă pe timp de zi, suedezul dar şi emigrantul şi turistul de pe teritoriul Suediei au posibilitatea să asiste la salvele de tun lansate în cinstea regelui, pe înserat, focurile valpurgice constituie prilej de cântat, dansat şi băut în jurul impunătorilor "munţi" de crengi uscate înflăcărate menite să sărbătorească venirea primăverii şi trecerea la un nou ciclu al naturii.

Noaptea Valpurgiei este o săbătoare europeană care este celebrată în noaptea de 30 aprilie a fiecărui an. Denumirea vine de la sfânta Walburga, a cărei zi este pe 1 mai.

În credinţa populară din Germania şi ţările nordice, în această noapte vrăjitoarele şi demonii se dezlănţuie pentru câteva ore, vestind sosirea primăverii. Tot în Germania se spune că pe 1 mai îşi fac apariţia spiritele pământului şi zânele, pentru a trece pământul în siguranţă la sezonul de vară. Oamenii sărbătoresc prin petreceri mari, cu mâncare şi băutură., în faţa focurilor care simbolizează curăţirea şi înnoirea naturii.

Seara, mi-am îndreptat paşii către un foc valpurgic comunal. Zona aleasă, curtea şcolii, în prelungire cu pădurea Tullinge. Fascinant în Stockholm, şi nu numai, este apropierea de pădure, chiar contopirea cu aceasta, astfel încât prezenţa căprioarelor, iepurilor, elanilor, în unele zone chiar a lupilor şi vulpilor :) în bătătura casei nu mai uimeşte pe nimeni. Şcolile dedică ore speciale educaţiei în natură şi foarte multe clase preferă să-şi ţină activitatea în natură, indiferent de vârsta şcolarilor şi de nivelul mercurului din termometre :) Mi s-a întâmplat de multe ori să văd şiruri-şiruri de preşcolari prestând activităţi în curtea grădiniţei sau scoşi la plimbare prin pădure, la temperaturi sub zero grade.

Dar să revenim la focul nostru valpurgic, amplasat, cum spuneam, în curtea şcolii, în prelungire cu pădurea :) Lume destulă, cu preponderenţă mămici şi tătici cu cărucioare şi căţei, mulţi copii, adolescenţi, toţi paşnici, consumatori de dulciuri şi suc, cu preponderenţă. Fac aceste precizări, pentru că în funcţie de locul de desfăşurare al focurilor, comunale sau private, mulţimea prezentă (cam din jurul orei 20 până pe la 22-23, oficial :) petrece în stilul caracteristic nordic, la una-două-nouă doze de bere care pot încinge atmosfera şi mai mult decât o face mormanul de vreascuri înflăcărate. Din presa locală, am aflat că în Uppsala, focul valpurgic a încins atmosfera îndemnând la violuri şi acte de violenţă. În schimb, autorităţile din Gotland şi Göteborg s-au declarat mai mult decât mulţumite, semnalând doar cazuri de ebrietate şi încăierări uşoare care sunt de fapt parte a spectacolului valpurgic.

Important e că focul la care am participat eu a fost unul câmpenesc, extrem de paşnic, motiv pentru care am şi reuşit să-l imortalizez în linişte :)


Anul acesta am reuşit să mă nimeresc în oraş, la ora prânzului, exact la locul de lansare al salvelor în cinstea regelui Carl Gustav XVI. Nu aveam cum să fiu în două locuri în acelaşi timp, aşa că am ales, pentru autenticitate, să rămân în apropierea salvelor. La parada regală am fost şi cu alte ocazii şi dacă nu reuşeşti să prinzi un loc cu vizibilitate bună, te duci doar pentru amintirea de a participa la faţa locului :)

Regele a împlinit, anul acesta, 65 de ani şi deocamdată nu se gândeşte la retragerea de pe tronul Suediei, în favoarea fiicei sale, Victoria. Dacă acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, Victoria va deveni prima regină din dinastia Bernadotte, dinastie care se află la conducerea Suediei de 200 de ani. În perioada modernă a istoriei sale, Suedia a mai avut doar două regine: Kristina (1632-1654) şi Ulrika Elenora (1719-1720).

Cam astea au fost dovezile foto ale ultimei zile de aprilie 2011 şi sper să vă fi plăcut. Zilele acestea am reuşit să mă plimb cu aparatul foto prin oraş, aşa că în curând veţi avea parte de şedinţe foto la firul ierbii, ca în vremurile bune. Long live the spring! :)

Hristos a înviat!

O felicitare, 100% handmade, cu drag pentru voi! :)

Cu drag, de la mama!

Ce se întâmplă când primeşti? Ce? Orice! Contează să fie de la o persoană dragă, să aibă o anume semnificaţie sau să fie primit cu ocazia unei zile speciale. Vă spun eu ce se întâmplă! Indiferent de obiectul primit, se creează un reflex pavlovian, activat, de fiecare dată, în preajma evenimentului sau a persoanei care oferă emoţia sau plăcerea respectivă. Aşa se întâmplă de câteva luni bune, în ajunul sărbătorilor sau a zilei de naştere, când mi se activează simţurile şi stau cu urechea ciulită să aud când aterizează poşta pe preş. Aici, dacă stai la bloc, nu dispui de cutie poştală, ci ai, pur şi simplu, o fantă în uşă, prin care poştaşul îţi dă drumul la corespondenţă direct pe preşul din dotare.

Aşadar, cum spuneam, vine Crăciunul, Paştele, ziua de naştere, mai nou, sunt conectată mental la numărătoarea şi la ghicirea zilei exacte în care felicitarea de la Bucureşti a fost expediată, prin poşta tradiţională. Fix trei zile îi ia să aterizeze pe preş! (Se pare că distanţa Bucureşti - Stockholm este mult mai rapidă decât cea de la Craiova la Bucureşti, de exemplu! Pe verificate! :) Răspunzătoare pentru surpriza cu parfum de "odinioară" - cine alta, decât mama. Tot mama, săraca! (Vorba unei reclame, cu acelaşi parfum de demult :) Cu toate că mânuieşte bine "tehnica" trimiterii felicitării electronice, continuă să trimită, şi nu numai mie, felicitări tradiţionale, înnobilate de scrisul de mână dar şi de grija şi priceperea cu care alege mesajele vizuale, menite să creeze o amprentă emoţională mult mai puternică decât mass-ul de pe messenger, like-ul de pe facebook sau felicitările de duzină trimite în masă cu ajutorul siteurilor specializate de trimis felicitări virtuale.

Chiar dacă suntem în era ipodurilor, ipadurilor şi al altor mijloace de comunicare şi acces rapid la informaţii de orice natură, un lucru e sigur. Cartea, ziarul, revista sau felicitarea tradiţionale (format pe hârtie) nu au cum să dispară. Deşi subiecte ale multor dezbateri de gen, s-a dovedit, de-a lungul anilor, că cele două surori (surata virtuală şi cea tradiţională)  reuşesc să facă casă bună împreună, completându-se reciproc iar supravieţuirea uneia nu afectează negativ extinderea celeilalte.

Automatisme suedeze

Ştiu că nu am mai scris de un car de ani şi că, de fiecare dată, îmi propun dar nu reusesc. Dar tocmai ce am poposit pe blogul Danei, care se hotărâse să ne priveze, de aici înainte, de inspiratele-i rânduri scriitoriceşti, izvorâte dintr-un suflet sensibil dar şi dintr-un simţ critic bine ancorat în realitate. Citind răspunsu-i la încurajarea mea şi nu numai de a continua, am simţit un zvâc revigorant de a posta câteva rânduri şi în căsuţa mea virtuală. Cum bine m-a sfătuit, şi anume să-mi notez idei şi gânduri şi să le reiau când găsesc mai mult timp, mi-am adus aminte că dimineaţă, am asistat la o întâmplare neobişnuită, greu de imaginat că poate fi pusă în practică mai ales pe alte tărâmuri mai puţin îndoctrinate când vine vorba de ordine şi civilizaţie (deşi excepţii există, tocmai pentru a confirma regula :)

Aşadar, dimineaţă, la o oră extrem de matinală, coborâsem din tren şi-mi urmam traseul binecunoscut către autobuzul care avea să mă ducă spre locaţia dorită. Am coborât din tren, însoţită de o masă de suedezi care se orienta, grăbită şi, totuşi, ordonată, spre staţia de autobuze. Am urmat şirul indian de suedezi, care se formase, oarecum involuntar, datorită trotuarului îngust şi am purces spre intrarea în autobuz. Care se afla la capăt, staţionar, cu toate usile deschise. De precizat că în Suedia, urcarea în autobuz se face numai pe la şofer, acesta neavând o cabină separată şi fiind înconjurat de aparatele de taxat. Aşadar, taxarea biletului este obligatorie.

Am rămas mută de uimire când am realizat că tocmai mă urcasem într-un autobuz, staţionar la capăt, fără şofer, cu toate uşile deschise. Gestul meu firesc de a taxa biletul la aparatul de taxat s-a încadrat perfect în peisajul de suedezi care urcau în autobuz, ca pe bandă rulantă, toţi făcând acelaşi gest automat, de parcă ne aflam cu toţii în faţa unui şofer invizibil.

Nimeni nu s-a urcat pe la celelalte uşi, nimeni nu a schiţat vreo grimasă de uimire că autobuzul este fără stăpân. Bine, de obicei, suedezii au gesturile atât de înrădăcinate, încât cu greu se pot abate de la ele :) Chiar şi eu am fost atât de suedeză în momentul urcării, ulterior analizând cu atenţie comportamentul tuturor.

În maşina aproape plină de persoane matinale, cu ziare la purtător sau ipoduri furnizoare de muzică şi ştiri, eram în aşteptarea orei potrivite de plecare. Şi, cu doar un minut înainte de plecare, şoferul invizibil s-a dovedit extrem de vizibil, îndreptându-se spre autobuz, cu paşi calmi dar fermi şi cu cheile la purtător, pornind fix la ora programată.