Afară ninge liniștit preț de un Crăciun fericit

După un început de iarnă atipică pentru emisfera nordică, dar extrem de tipică pentru încălzirea globală a ultimilor ani, cu un decembrie nedorit de călduros, am primit cu multă bucurie prognoza meteo care s-a și îndeplinit.

Crăciun de poveste, cu fulgi de nea, mărunți și mulți care au acoperit pământul întunecat și rece timp de două zile cu o mantie luminoasă. Prilej de bucurie și plimbare în natura frumos înveștmântată.

Magie prin fotografie

Am manifestat întotdeauna o afinitate față de tehnica modernă. Am norocul ca Vali (soțul meu) să aibă pasiune dar și cunoștințe solide în a mânui instrumente ce ne facilitează comunicarea virtuală și nu numai. În același timp, mă simt veșnic ca un pantofar ce duce lipsă de pantofi. Pentru că sunt înconjurată de varii device-uri care știu a face minuni dar simt totuși că nu am destul timp pentru a le folosi la adevărata lor valoare. 

Anii trec și amintirile se acumulează. Nu știu alții cum sunt, dar eu am adunate zeci de mii de fotografii și amintiri. Am rafturi sau sertare burdușite cu albume, dovezi palpabile pe hârtie îngălbenită de vreme sau nu. Dar și dovezi digitale stocate pe harduri externe, de care eram doar la un click și totuși la zeci de ani distanță. 

Azi am redescoperit cu nostalgie și recunoștință mii de amintiri îndesate pe un harddisk extern. Am simțit într-o fracțiune de secundă un soi de teleportare în vremuri demult apuse dar răscolite și retrăite prin prisma gravării digitale a unor experiențe și trăiri din trecut. 

Fotografia poate fi magie. A fost și în urmă cu aproape două sute de ani când a fost descoperită tehnica de a imortaliza chipuri și locuri. Este și va fi în orice secundă în care va reda și altfel decât cu ochii minții și sufletului sentimente și trăiri adânc îngropate. 

Pentru mine a face fotografii reprezintă mai mult decât o maimuțăreală transpusă în selfiuri prelucrate de softuri automatizate. Fotografia presupune mânuirea unor dispozitive și programe specializate ce capătă noi valențe prin a putea crea sau reda momente unice. Pentru că orice moment al existenței noastre este unic. Important e cum îl trăiești și imortalizezi.

E scris în ... caietul bunicii

Necesitatea de a lăsa urme întipărite nu numai în memorie a existat din vremuri îndepărtate. Că altfel mintea umană nu ar fi ajuns să descopere scrisul. Modalități de întipărire a lui au tot fost variate și nenumărate și indiferent de cât de rudimentare sau revoluționare ne par astăzi, le putem crea valențe demne de luat în seamă. 

Tocmai ce am primit prin poștă un plic cadou cu ceva ce părea a fi carte înăuntru. Nu m-am înșelat deloc iar coperta viu colorată și titlul My favourites recipes m-au transpus imediat în lumea culinară și chiar stârnit curiozitatea. Câteva fracțiuni de secundă m-am gândit ce ar putea să mă surprindă sau încânte. Când am început să răsfoiesc cartea, am realizat că înăuntru erau pagini libere atent organizate ca tu, cel care o primești, să-ți scrii rețetele preferate. Definitiv, un caiet al bunicii, variantă modernă dar totodată cu parfum de odinioară. Un caiet în care să-ți scrii manual rețetele îndrăgite, îmbunătățite sau inventate. O variantă clasică, în haine noi, a celebrului caiet plin de ulei și îngălbenit de vreme al bunicii. Mi-a surâs ideea, mi s-a încălzit sufletul și am început deja să mă gândesc care vor fi primele rețete care se vor cuibări între filele cărții. 

Există loc pentru nou și vechi în inima mea și deși sunt o pasionată a tehnicii moderne sub diferite forme, deși suntem înconjurați de rețete și informații ce se prăvălesc peste noi de pe cele mai noi și în vogă platforme gen instagram, tiktok sau deja mai clasicele facebook, bloguri sau youtube, acest caiet al bunicii își va avea și el un loc în inima mea precum o bucățică de lucru manual cu parfum de vremuri de demult. Un parfum bun, nobil și durabil. Mulțumesc, Eva, ai avut o idee extrem de inspirată. O idee de suflet de la un om de suflet. 

Skansen pe repeat

Sarmale ce se topesc în gură, cozonaci pufoși, bradul de Crăciun scânteietor, muzică în surdină, multe filme și, mai ales, multă liniște. Program de skype și facebook cu familia și prietenii. Cam așa pot descrie Crăciunul de anul acesta. 

Un Crăciun repetabil în ultimii ani, slavă Domnului, departe de alergătura tipic românească, și nu numai, din preajma sărbătorilor dar și de indigestiile caracteristice perioadei. Le-am ratat și anul acesta. Și bine am făcut, pentru că mă resimt după luni intense în care visam la relaxarea de sărbători.

Ajunul de Crăciun l-am petrecut, ca de obicei, la Skansen unde nu mă plictisesc să revin indiferent de anotimp. Intrarea este liberă pe 24 decembrie, în fiecare an, iar aleile sunt luate cu asalt de doritori gură-cască la cele câteva animăluțe ce-și desfășoară rutina zilnică sub ochii curioșilor.

De data aceasta, vremea a ținut cu noi, așa că atmosfera de octombrie târziu, scăldată de soare blând tomnatic, a fost tocmai propice pasiunii mele fotografice cu care îmi fac simțită prezența de fiecare dată pe aleile Skansen-ului. Fără să mă plictisesc!

Încă o filă din calendar

Peste câteva ore mai întoarcem o filă din calendar. Din calendarul vieții. Fila 2015 însumând un număr mai mare sau mai mic de ani pentru fiecare, în funcție de momentul în care am început să-l răsfoim. Un calendar cu bune și rele, împliniri și dezamăgiri, dorințe împlinite sau nu. În momentul în care întoarcem foaia. Și speranța că o dată întoarsă, vom lăsa în urmă relele și neîmplinirile și ne vom da șansa să ne agățăm de cele bune și frumoase. Cu speranța de mai bine. De fiecare dată.

 



Clișeu sau nu, intră în firea umană să ne punem speranța în Noul An. Cu majuscule. Cu toată ființa. Să sperăm că va șterge ce a fost greu și mizer, denigrant și covârșitor. Că va veni cu șanse și oportunități, vise îndelung muncite și râvnite cu scrâșnet din dinți și inimă sângerândă. Până în noaptea dintre ani, când osteniți de povara cotidiană încercăm să ne acoperim cearcănele cu sclipiciul magiei de An Nou. Să ne îmbrăcăm festiv nu doar trupurile ci și gândurile, pentru ca noul, sclipirea și pozitivul afișate să atragă magnetic ceea ce ne dorim. Un trai bun, cu bucurii îndelung așteptate.

 

Să ne fie în 2015 conform așteptărilor! Și dacă nu va fi să fie la anul, treisuteșaizecișicincidezile vor trece ca și gândul... din noaptea dintre ani. De fiecare dată.

 

La mulți ani!

 

 

De ziua Ta, frate, în pragul Crăciunului!

În urmă cu 36 de ani, mama îl născuse deja pe cel de-al doilea copil, fratele meu, la interval de 1 an si o lună. Aceeași dată de 24, de data asta, ajunul Crăciunului. Dacă eu am mai zăbovit trei zile în pântecul mamei, fratele meu  a fost extrem de nerăbdător și a dorit să le dea binețe părinților cu două săptămâni mai devreme. Grabă care l-a urmărit întreaga viață, fiind de multe ori benefică.

Acum, la ceas de sărbătoare creștinească, când toți, cu mic cu mare, sunt cuprinși de magia sărbătorilor de iarnă, rememorez și eu miracolul nașterii fratelui meu, istorisită an de an de către mama. Pentru că da, am cea mai sensibilă și melancolică mamă care retrăiește trecutul cu un patos greu de imaginat. Imaginabil, doar când o auzi. An de an, neobosită.

La mulți ani, să ne trăiești așa cum îți dorești. Și mai presus, sănătos, voios, fericit și împlinit!

Pentru tata, cu Dragoste!

Ce aș fi fost eu dacă nu mi-ai fi fost tată Tu? Nu este pentru prima oară când îți aștern gânduri la ceas de sărbătoare. Singura diferență ar fi că acum schimbi prefixul. Un început al unui nou deceniu de viață. Al șaptelea. E mult? E puțin? Depinde cum privești. Și știu că tu privești cu înțelepciunea omului care regretă ușor că a lăsat mult în urmă dar știe, totodată, să se bucure de ceea ce a lăsat, să descopere cu bucurie prezentul și să întâmpine cu multă curiozitate viitorul. Iar viitorul sună bine, pentru că voi fi mereu alături de tine! Și asta pentru că de un lucru ai fost întotdeauna sigur! 

Te iubesc enorm până la stele și înapoi! La mulți ani!

De 24 noiembrie, de ziua Ta, Luca!

Noiembrie suedez e de obicei rece, gri și umed. Chiar și cu vânt puternic. Nici ziua de azi nu face excepție. Și, totuși, în suflet îmi este cald și bine. Speranță și iubire. Nu numai pentru că mă sărbatoresc azi ci și pentru că, în mod simbolic, am predat ștafeta mai departe. De acum trei ani, când s-a născut nepoțelul meu. Să fii sanatos, Gabriel Alexandru Luca, puternic și voios! Întelept, independent și capabil să discerni, indiferent de griul sau rozul din jurul tău! Și știu că va fi așa! O simt! La mulți ani! Și un crin, ca dar virtual, simbol al purității celor trei anișori împliniți! Te iubesc!

De ziua mea, La mulți ani, Mamă!

Am bunul obicei, moștenit probabil tot de la mama (pentru că și ea face același lucru), de a felicita o mamă de ziua copilului ei. De aceea, mamă, azi de ziua mea, îți zic La mulți ani sănătoși, voioși și fericiți! Să ne scriem zeci de rânduri zilnic, să ne trimitem mailuri și linkuri și poze, să înroșim skypeul la fel de mult ca și până acum. Să tresar la fiecare țârâit și, mai apoi, să îți aud glasul îngrijorat deși au trecut doar câteva ore de când nu am comunicat.

Îmi aduc aminte cum cu doar 7 ani în urmă, calculatorul din casă reprezenta acel instrument în compania căruia copilul tău petrecea timp departe de realitatea cotidiană. Acum, fără el, realitatea copilului tău nu ar mai fi doar la un click distanță. Un click plin de emoție dar și de siguranță, că știi că e bine. În permanență!

Îți doresc, Mama, ani buni în care să ne bucurăm una de alta, să râdem și să plângem împreună. Să ne îmbrățișăm strâns, la fiecare sosire de a mea. Și mai strâns, la fiecare plecare a mea. Să cobor scările și să te las în catul ușii cu lacrimi în ochi, apoi sprijinind pervazul geamului, urmărindu-mă cu privirea tristă dar cu sufletul plin de siguranța că peste câteva luni vom repeta același ritual.

Îți mulțumesc, Mama, că exiști și că mi-ai dat viață. Tocmai Tu! Tocmai mie! Îți mulțumesc că îți pot spune, Mama, te iubesc! Pentru ceea ce ești! Așa cum ești!

De prin balcon adunate și inapoi la lume date

Peste trei zile mai întoarcem o filă din calendar și trecem deja în cea de-a patra lună a anului. Uimitor de repede se succed zilele și chiar dacă sună a clișeu, nu mă pot abține să nu fac și eu remarca asta.

 

Anul acesta am fost norocoși, pot spune, fiind răsfățați cu o iarnă blândă, deși întunecată ca de obicei. O iarnă albă, scurtă, care a lăsat cu generozitate timpurie loc spre instalare gradelor pe plus, favorizând ghioceii, brândușele și alte minunății florale primăvăratice.

 

Tot anul acesta am experimentat pentru prima dată plantarea de cu toamnă a varii bulbi (brândușe, zambile, lalele, iriși etc) în jardiniere pe balcon. Norocul începătorului a făcut să am parte de condiții meteorologice favorabile care nu au condus la degerarea micilor mele lădițe păstrătoare de comori primăvăratice.

 

Și uite așa am întâmpinat primăvara cu tulpinițe timide ce și-au făcut apariția încurajate de razele calde de început de martie. Au urmat, ulterior, zile mai friguroase și capricioase, cu viscol subit și vânt puternic. Norocul a fost că am balcon tip lojă iar jardinierele erau încă la adăpostul creat pentru gradele multe pe minus din timpul iernii.

 

 

 

Iar acum mă desfăt cu narcisele care au înflorit primele. Am avut două tipuri de bulbi. Unii de anul trecut, rămași de la narcise micuțe și gingașe, crescute în ghiveci și alții mai vechi, de vreo patru ani, de la narcise mai mari și viguroase, tot la ghiveci. Cele micuțe au fost mai vrednice, celelalte se lasă încă așteptate.

 

 

Nici celelalte flori nu se lasă mai prejos și își urmează ciclul, încet dar sigur. Plănuiesc o descindere de weekend (ușor întârziată) pentru procurare de noi semințe pentru un balcon văratic înflorit la maxim. O să vă țin la curent, pe parcurs.

 

Mantie albă pentru zile întunecate

Ca un obicei împământenit, dorm cu jaluzelele trase. Și cu ceasul proiectat pe tavan. Ca să am control asupra timpului, evident, mai ales că orele mele de trezire sunt prea matinale.

Astăzi am urmat același ritual de trezire, urmărind cu ochii mijiți cifrele roșii, fluorescente, proiectate deasupra patului și, nemulțumită că și într-o zi de sâmbătă m-am trezit tot din reflex, ca într-o zi lucrătoare, am decis să mai rămân în așternut o bucată de vreme.

Când, într-un final, m-am hotărât să cobor din pat și să-mi urmez activitățile cotidiene, am dat cu ochii de fereastra cea mare din sufragerie care îmi dezvăluia peisajul din fața blocului, acoperit de un strat generos de zăpadă.

După mai bine de două luni de iarnă camuflate în spirit de toamnă târzie, cu un Crăciun și un început de An Nou impregnate de burniță și ploaie mocănească, parcă îți doreai ca cenușiul cerului și umezeala aferentă să nu mai creeze senzația permanentă de înserare și să capete o notă mai optimistă.

De care am dat și eu dovadă, de altfel, prin chiot, la propriu, la vederea albului de afară. Fără să mă mai gândesc la cum se simt gradele pe minus, după ce petreci ore bune cu copiii afară, în zăpada de care am cam dus lipsă până acum.

 

O prognozaseră, iar eu o intuiam și o așteptam. Știu, poate părea ciudat, mai ales că Suedia este recunoscută pentru iernile sale lungi, bogate în zăpadă. Și poate tocmai de asta i-am simțit atât de mult lipsa. Pentru că în contextul întunecat din acest colț de lume își are rostul ei de a lumina, de a îmbia la diferite activități în aer liber și de a întreține buna dispoziție în serile lungi de iarnă care încep de pe la 3 după-amiaza. 

 

 

La multi ani, 2014!

Cât trăim nu încetăm să numărăm. Numărăm orele de lucru, zilele și orele până la începerea unui meci, spectacol, căsătorie sau nașterea copiilor. Așteptăm și numărăm perpetuu. Punem la cale evenimente și apoi așteptăm cu nerăbdare să le vină rândul. Și numărăm. Și sperăm să ne iasă așa cum ne dorim.

 

Se scurg zilele și odată cu ele numărătoarea noastră avansează. O numărătoare a secundelor, minutelor, zilelor, saptămânilor, lunilor și anilor care ne marchează existența. O încolonare a lor,  înregimentate în cifre care exprimă, în principiu, același lucru.  Speranțe și dorințe, regrete și eșecuri.

 

Am numărat cu nerăbdare zilele ce se scurgeau până la venirea Crăciunului, a Anului Nou. Fiecare din motive proprii și, totuși, universale. Să fie liber, să meargă în vacanța mult râvnită sau poate să se bucure de câteva zile de relaxare alături de cei dragi.

 

Am început deja numărătoarea inversă a zilelor sau poate a orelor până la reînceperea programului de lucru. Sau poate a altor evenimente plăcute sau nu din viitorul imediat apropiat. Și continuăm să numărăm. Și suntem fericiți că o putem face. Indiferent de motive. Pentru că atât timp cât vom avea ce număra, va exista speranța. Pentru orice ne-am propus.

 

La mulți ani, 2014! Ți-am epuizat două zile, mai avem 363. Și continuăm să numărăm...

 

 

Afară plouă liniștit, iar eu vă urez Crăciun Fericit!

Afară ninge liniștit și-n sobă arde focul... ar spune românul parafrazând versuri tradiționale. Însă realitatea crăciunistică din Stockholmul anului 2013 ne prezintă o ploaie mocănească persistentă ce lovește încet dar obsesiv în geamurile neaburite. Grade pe plus, covor de iarbă verde crud, siluetele copacilor gri-cenușii, cer plumburiu, toate armonizându-se într-un tablou de toamnă târzie.

 

Doar liniștea de început de lume, presărată pe alocuri cu perechi sau grupuri de trecători împovărați de cadouri te duce cu gândul la sfârșit de decembrie, de sărbătoare natală.

 

Sărmăluțele mele în foi de viță și cu carne de pui așteaptă cuminți să fie înfulecate, colindele se aud vesele pe fundal, luminițele pomului își fac datoria conștiincioase și ne luminează casa și sufletele. Messengerul, skypeul și facebookul întregesc și ele atmosfera de sărbătoare.

 

Crăciun fericit, tuturor, vă doresc! Cu multă iubire, liniște și belșug! Și cadouri pe măsura așteptărilor! ;)

 

O oală cu sarmale la ceas de sărbătoare

Astăzi este 24 decembrie. Zi de sărbătoare. Ziua de naștere a fratelui meu. Ajunul Crăciunului. Miros de cozonac și de bunătăți festive, nu neapărat tradiționale. Pe motiv de vezică biliară bucuclașă.

Ieri am bolit dar, din fericire, am reușit să mă refac la timp. Dar să refac și meniul de sărbătoare. Și cum prietenul la nevoie se cunoaște, părtașii mesei de Crăciun de anul acesta s-au declarat solidari cu mine, renunțând la meniul (oarecum) tradițional anunțat inițial și au savurat alături de mine (deocamdată, în ajun) minunata supă cremă de broccoli, friptura la cuptor (mai mult ei, mai puțin eu) și salata din belșug. Totuși, nu mă plâng. Chiar și așa, miroase divin în casă. Și se simte la fel!

 

Noroc cu vacanța de iarnă că, astfel, am reușit zilele astea să robotesc din timp, în așa fel încât criza biliară să nu-mi afecteze foarte mult dispoziția de sărbătoare. Nu am ajuns acasă la ai mei, dar Skype-ul își face partea lui de magie, binemeritată.

Și dacă am renunțat la tobă, cârnați și alte produse tradiționale specifice Crăciunului românesc, m-am gândit la o situație de compromis. Să nu renunț la sarmale, dar să le fac accesibile și pentru gustul meu dar, mai ales, pentru vezica mea biliară răzvrătită. În foi de viță și cu carne de pui. Și așa am recurs la minunatele sărmăluțe menite să întregească, alături de colindele autohtone, atmosfera românească de la mii de kilometri depărtare.

Depărtare anihilată aproape instantaneu în momentul în care scoți cu mâna tremurândă pachețelul cu foi de viță de vie adus de la București. Dar și nuca, ambele de proveniență cunoscută. De la tanti Marioara din curte. Culese, alese și conservate cu grijă. Și brusc, când le-am manevrat, mustăceala inițială mi s-a transformat într-un zâmbet de încuviințare. Asta și pentru că am trecut o dată prin experiența manipulării unor produse similare existente pe rafturile din supermarket.

Și uite așa, mai cu mâna în aluat, mai cu lingura în sarmale, mai cu ochiul pe messengerul părintesc :) Crăciunul devine acel moment special și unic (prin repetabilitatea lui) când te reunești cu cei dragi și încerci să uiți de tracasarea și de stresul cotidiene.

Nu știu alții cum sunt, dar gradul de melancolie din venele-mi este unul extrem de ridicat. Moștenire genetică, cu siguranță. Și uite așa, astăzi am retrăit în gând și în urechi istorisirea celei care cu 35 de ani în urmă devenea pentru a doua oară mamă. Un moment special, retrăit în fiecare an și repovestit dacă nu chiar în ziua respectivă, în zilele imediat următoare, negreșit. O incursiune într-un trecut sacru și frumos, cu conotație deosebită pentru ea. Cea care în ajun de Crăciun năștea. Mai devreme decât era programat. Cu o grabă prielnică aș spune, care l-a însoțit mai mereu până acum.

Să ne trăiești, să fii sănătos și să aduci numai bucurii și împliniri celor din jurul tău. Tuturor, deopotrivă! La mulți ani!

Ziua tatălui...meu

Luna noiembrie, o lună rece și neprimitoare de toamnă târzie, reprezintă pentru mine un lung șir de aniversări, onomastici și zile de naștere sărbătorite cu emoție și lacrimi în glas, de fiecare dată, la trecerea ei prin calendarul vieții.

Azi, tata își aniversează ziua de naștere și sunt foarte bucuroasă că sunt cadou de ziua lui (cu două zile în avans) și că împărțim aceeași zodie. Să ne trăiești, tătică, să rămâi același om spontan și vesel, integru și zbătătarnic de care sunt foarte mândră.

Sunt mândră de aerul lui jovial, de licărirea din ochi când nu își mai surprinde interlocutorul cu zecile de versuri și cunoștințe de tot felul, de care face uz cu fiecare ocazie pe care o are. Chiar și atunci când situația îi cere cunoștințe practice, el tot cu natura filologică se scoate, cu nonșalanță, șoptindu-i meșterului la ureche versuri din tainele clasicilor. E farmecul lui aparte, un farmec scăpătat parcă dintr-un alt timp și lume, dar pe care reușește, totuși, să îl integreze cu grație și nonșalanță în tumultul vieții actuale cu stresul și agasarea cotidiene.

De-a lungul timpului, l-am avut de varii ori drept etalon pe tata. Am fost o norocoasă să am la cine să întorc capul și de la cine să învăț. Să învăț că oamenii trebuie respectați pentru ceea ce sunt și pot, nu pe considerente economice sau sociale. Să mă zbat pentru ideile în care cred și pe care să le susțin cu argumente. Să lupt pentru ceea ce îmi doresc și să nu îmi fie rușine de ceea ce sunt.

Se spune că fetele seamănă cu tații si băieții cu mamele. În foarte multe cazuri se întâmplă să fie așa. În cazul nostru, se adeverește vorba din popor. Și sunt fericită că e așa. Deși, de multe ori, mi-aș fi dorit să pot mai mult. Și chiar dacă, uneori, mă simt dezamăgită de mine însămi, știu că tata e lângă mine și mă susține, indiferent de vise și ambiții. Necondiționat. Și înseamnă enorm! Înseamnă drumul sigur spre reușită.

 

Tătică, îți mulțumesc enorm că exiști! Și, mai ales, că exist! Știi cât de mult te iubesc, știi de câte mii de ori ți-am spus-o și mai știi că simt nevoia să o spun la infinit. Pentru că meriți. O lacrimă în colțul ochilor și glasul sugrumat de emoție. Pentru că te cunosc!

 

Simplitatea de a fi

Cum se percep suedezii poate fi o întrebare pertinentă. Chiar așa, cum le place să se eticheteze? Dacă îi observi dar și dacă îi întrebi, ajungi invariabil la aceleași cuvinte cheie: ordine, simplitate, curățenie, protejare, cooperare, cercetare, reflectare. Enumerarea este aleatorie, fiecare cuvânt cheie cântărind la fel de mult, în ansamblu.

 

Eurovisionul de anul acesta s-a ținut la Malmö, oraș din sudul Suediei, prilej cu care, în cadrul festivității de deschidere, s-a mers pe un spectacol-prezentare a mentalității suedeze prin punctarea cu umor și autocritică a ceea ce se presupune a fi "typisk svensk" - tipic suedez.

 

Suedezii sunt conștienți de localizarea lor pe hartă, într-un ținut rece, cu vegetație majoritară de tundră, cu un pământ roditor în fructe de pădure, ciuperci, cartofi și morcovi, cu preponderență.

 

Cu mult teritoriu la activ (ca suprafață, Suedia măsoară de trei ori cât România), bogat în stâncă, pădure de conifere și apă, suedezii au realizat că frumusețea și bogăția unui popor pot consta în păstrarea lucrurilor așa cum le-au fost date și exploatarea lor prin simplitatea ce le caracterizează.

 

 

 

 

Te uiți în jur și vezi un peisaj repetitiv la infinit.  La infinitul teritoriului suedez. De apă, stâncă și pădure. De mesteacăn și conifere. Cât vezi cu ochii. O alternanță repetitivă, ce lasă loc de surprindere doar în partea de sud-vest a țării, unde se întrezăresc timide, fiordurile ce anunță apropierea de granița cu Norvegia.

 

Fauna, pe măsura teritoriului avut la dispoziție - căprioare, iepuri, arici, vulpi, elani, reni etc., surprinde doar prin nonșalanța cu care îi poți întâlni la aproape tot pasul. Că da, pădurea ce se întinde, în toată măreția ei, la colțul casei sau a pâlcului de blocuri, te face să-ți pui problema dacă tu ești pe teritoriul animalului sau animalul e pe teritoriul tău.

 

 

Și atunci se pune accentul pe cooperarea între specii. Căci suedezul, încă de la vârstă fragedă, este inoculat cu dragostea pentru tot ce-l înconjoară, în toată simplitatea existentă și repetitivă. Ceea ce nu-l oprește, totuși, din contemplarea și extazul de a se fi născut într-un loc rece, dar pitoresc. În care înveți să te bucuri de imensitatea câmpiei, în care înveți că fiecare  plantă are o denumire aparte și că înfrumusețează locul prin prezența ei timidă și de scurtă durată, atât cât lumina și soarele îi permit.

 

 

Că stratul generos de zăpadă și întunericul copleșitor sunt puncte de pornire către un nou ciclu de viață, de care trebuie să te bucuri savurând perioada în care soarele strălucește și încălzește, chiar și pentru scurte momente. Că ploaia și noroiul aferent nu sunt surse de disconfort și boli, dacă ești corespunzător îmbrăcat și, mai ales, obișnuit cu ele, prin petrecerea a cât mai mult timp în natură. Că pot fi și chiar sunt surse excelente de distracție, de petrecere utilă și de relaxare în aer liber.

 

Că totul e să vrei să descoperi frumusețea în simplitatea din jur. Că bogăția unei nații constă în cum percepi și știi să explorezi și să exploatezi ceea ce ți-e dat. Prin păstrare și protejare.

 

Că trebuie să cercetezi, să descoperi și să reflectezi cum să trăiești simplu, dar eficient. Și cum să te bucuri dar să îi bucuri și pe cei din jur. Cum să dai peste rețete simple dar funcționale într-un mediu aparent neofertant și, totuși, extrem de generos, doar prin cooperare și unirea forțelor.

 

 

Și nu, nu este raiul pe pământ. Ci doar un colț nordic de Europă, în care locuitorii destinați să îl populeze au găsit "secretul" unui trai decent prin simplitate, rigurozitate și toleranță.

Dreptul la normalitate prin cercetare, constatare și reflectare

Ieri am asistat la o lecție de chimie pentru clasa a patra. Din postura de "studiehandledare" (îndrumător) pentru un elev român venit în Suedia. Orice elev nou-venit are dreptul la o perioadă de adaptare la sistemul suedez de învățământ (petrecând, astfel, o etapă școlară la clasa ajutătoare - förberedelseklass). Ulterior, când este introdus la clasa corespunzătoare nivelului său, în funcție de necesitățile individuale, elevul are dreptul, în continuare, la un "studiehandledare" care să îl îndrume și să îi explice nelămuririle prin prisma limbii materne.

 

De data asta a fost rândul chimiei, la care am asistat și am elucidat mistere. Inclusiv "bau-baul" meu referitor la modalitatea de abordare a laboratoarelor și a învățării prin cercetare, constatare și reflectare.

 

Lecția a început prin aducerea la cunoștință a regulilor de manevrare și de securitate în momentul mânuirii borcănașelor cu substanțe. Activitatea de "upplevelse" (cercetare, experimentare) s-a desfășurat pe perechi.

Fiecare pereche a primit un tabel în care trebuia să noteze ceea ce a experimentat referitor la cum arată substanța, cum miroase și cum se simte la atingere. Cele cinci borcănașe cu substanțe albe erau etichetate cu buline de culori diferite (roșu, galben, oranj, albastru și verde). Au primit ochelari de protecție, lupe, cinci spatule diferite etichetate în culorile mai sus menționate și o tăviță pe care se afla un carton cu câte un cerc în culorile deja enumerate.

 

Fiecare pereche trebuia să deschidă borcănașul, apoi cu ajutorul spatulei să pună din substanța corespunzătoare borcănașului etichetat cu roșu, spre exemplu, în cercul de culoare roșie. Și tot așa cu fiecare substanță în parte, pe rând.

 

În dreptul rubricii "utseende" (aspect) trebuia menționat cum arată, prin descriere. De exemplu: arată ca niște bobițe mici, rotunde, ca niște cristale de sare, ca zăpada, ca niște bucățele de ceva sau nu îmi dau seama, ca niște bucățele mici de tot, de ceva foarte fin etc.

Același lucru l-au repetat și în dreptul rubricii "lukt" (miros). Miroase urât sau miroase a lipici, dar ceva mai estompat, miroase puternic, miroase a legume, a garaj, a ulei de barcă, a praf de copt, a detergent de rufe au fost câteva dintre răspunsurile oferite de copii. Răspunsuri venite în urma experimentării proprii cu referire la percepția fiecăruia asupra substanțelor date spre examinare. Nu a fost loc de răspuns greșit sau corect. Scopul experimentului fiind propria percepție și descoperire a unor substanțe.

 

Referitor la abordarea materiilor gen chimie, fizică, biologie, accentul cade aproape exclusiv pe partea practică de descoperire și acumulare de cunoștințe prin cercetare, constatare și reflectare. Copilul este încurajat individual să constate și să împărtășească cu cei din jur propriile constatări și reflecții, chiar dacă ele au fost deja împărtășite și de alți colegi. Copiii primesc planșe de colorat și de completat termenii noi, dobândiți, sunt încurajați să citească foarte mult și să privească filmulețe documentare corespunzătoare vârstei.

 

Explorarea naturii înconjurătoare joacă un rol extrem de important iar repetarea activităților practice duce la fixarea temeinică a cunoștințelor, în timp. Chiar dacă abordarea pare simplistă și repetitivă. Accentul cade pe cooperare, studiu de grup și individual. La concret, astfel încât fiecare copil să aibă dreptul și ocazia să-și însușească cunoștințele în acest mod.

 

 

Tot ieri, copiii au avut ocazia să urmărească, în direct, pe tabla interactivă, transmisiunea de pe SVT1 a sosirii la Stockholm a președintelui Obama. Răspunsurile la întrebări de genul: cine este, de ce a venit, cu cine a venit, de ce este însoțit de escortă, de ce a fost oprită circulația pe anumite artere, cu cine va vorbi, despre ce va vorbi, ce va face la Stockholm, ce va vizita etc, au fost oferite în mod interactiv de către copii prin interacțiunea de grup cu profesorul.

 

O altă temă abordată ieri la ora de "samhällskunskap" (cultură civică) a fost "Vad är normallt". Ce presupune a fi normal. Ce presupune un comportament normal. Sau un comportament corect versus comportament greșit. Cum ar arăta oamenii dacă toți ar fi normali? Cine decide că cineva sau ceva este sau nu normal? Înseamnă a fi normal același lucru pentru toți din diferite colțuri ale lumii? A fi normal a avut aceeași semnificație de-a lungul timpului? De ce multora le este greu să îi accepte pe cei care nu sunt la fel ca majoritatea?

 

Întrebările enumerate mai sus au fost subiect de discuție în grup și, ulterior, cu profesorul pentru însușirea părerilor la nivel de grup și a cum se vede "normalitatea" prin ochii unui copil de zece ani, cu mentalitate suedeză sau nu :)