joi, 27 august 2009

La (cât mai) mulţi 27 august împreună!!!

Acum patru ani, pe vremea asta, eram în biserică, iar fratele meu, alături de alţi doi preoţi, oficia cununia noastră religioasă în faţa lui Dumnezeu şi a persoanelor dragi, prezente alături de noi. A fost frumos, emoţionat, într-un cuvânt, un moment unic.

Trebuie să recunosc că nu m-am visat niciodată mireasă sau îmbrăcată în rochie albă. Este visul fetelor, încă de mici, dar nu a fost şi al meu. Însă, am avut mare noroc să-l întâlnesc pe Vali, să ne descoperim unul pe altul şi să ne dăm seama că suntem fiecare jumătatea celuilalt. Dar pentru asta, a fost nevoie de timp, răbdare şi de multe momente petrecute împreună, şi la bine şi la rău. Am luat-o treptat, ne-am descoperit, am clădit împreună relaţia noastră şi încă mai avem să ne descoperim şi să realizăm împreună visele la care tânjim de mult timp.

A fost o ceremonie religioasă frumoasă, intimă, oficiată de către fratele meu, un lucru extrem de important pentru mine - în fapt, am aşteptat să devină preot pentru a putea oficia slujba, iar ca naşi ne-au fost alături prietena mea, încă din liceu, şi soţul ei. Am ţinut mult şi la acest amănunt, care mi s-a îndeplinit, chiar cu preţul unor sacrificii din partea lor, la momentul respectiv. Motiv pentru care le sunt recunoscătoare şi le mulţumesc din suflet.

De fapt, pentru noi au contat şi contează, în continuare, detaliile simbolice, de suflet şi mai puţin momentele fastuoase de dragul tradiţiei, de ochii lumii sau în scop pur material. De aceea, ţin să le mulţumesc tuturor celor care ne-au fost aproape (chiar dacă nu şi fizic) în acele momente importante şi emoţionante pentru amândoi, aducându-şi aportul sufletesc şi material pentru reuşita ceremoniei.

Deşi vobesc zilnic cu mama, minute în şir, am primit şi pe cale electronică un mesaj de la ea, pe care o să-l reproduc aici:

"La mulţi ani înainte de acum încolo ... cum a fost exact acum 4 ani de frumos, soare şi cald, şi cum este la fel şi azi, la fel să fie nu numai pe 27 august în fiecare an, ci în toate zilele din toţi anii care vor urma ... zeci ..."

Urmarea? Lacrimi pe tastatură! :)) Oricum, suntem o familie lacrimogenă, pariu că nu ne întrece nimeni! :))



10 comentarii:

svea spunea...

Mulţumim mult de tot pentru urări, aşa să dea Dumnezeu!

Ninu spunea...

La multi, multi ani si din partea mea, plini de bucurii, fericire, prosperitate, si copiiiiii !

svea spunea...

Mulţumim! :)

raluca spunea...

Un lucru deosebit de important....ca fratele preot sa-si cunune sora....!!!si impresionant in acelasi timp...La Multi Ani,impreuna.....mi-n chipui ce fericiti au fost parintii....

svea spunea...

Mulţumim frumos pentru urări! Să dea Dumnezeu!

greenfield spunea...

La Multi Ani! Sa fiti fericiti! Sa ramaneti asa ca acum multi ani de-acum incolo!

svea spunea...

săru'mâna mult pentru urări! :)

Mihaela spunea...

Frumosi, amandoi...sa aveti numai soare in viata, cum zicea mama ta...multi multi ani.

radu spunea...

frumoase momente in viata fiecarui om,da, la multi ani pt tot pt cei 4 ani de buna convietuire impreuna,sa -ti mearga bine

svea spunea...

@Radu, mulţumesc frumos pentru urări! Mai bine mai târziu, decât niciodată! :)