Skansen - periplu istoric în cotidianul suedez

Vara suedeză și-a intrat in drepturi, în toată splendoarea ei - frumoasă, luminoasă, capricioasă. Explozia florală și de verde suedez și, implicit, peisajul în sine devin speciale prin uniformitatea, simplitatea dar și repetabilitatea motivelor întâlnite.

 

Final de an școlar cu iz de serbări și plimbări cu grupul la Skansen sau Gröna Lund (printre principalele atracții stockholmiene îndrăgite deopotrivă de mari și mici).

Miercuri am purces și eu alături de copii la o plimbare prelungită (în cazul meu, datorită unei ședințe la ceas de seară, motiv pentru care am preferat să zăbovesc mai mult în compania aparatului foto) la Skansen - muzeu în aer liber al satului si specificului suedez.

 

Mai fusesem odată, însă reîntâlnirea a fost una debordantă, mai ales când te afli în compania unor copii entuziaști și energici. Dacă mai adaugi în ecuație și entuziasmul din dotare pentru regnul vegetal si animal, cei 300 000 de metri pătrați puși la diapoziție, un cer senin ca lacrima și un soare extrem de generos, atunci cele 7 ore petrecute pe tărâm skansenian pare că s-au scurs în doar câteva minute.

 

Povestea celui mai vechi muzeu in aer liber din lume începe în toamna anului 1891, când profesorul, lingvistul și etnograful Artur Hazelius (1833-1901) vădit preocupat de schimbările social-economice locale ale acelei vremi, deschide muzeul Skansen în ideea conservării patrimoniului cultural.

Suprafața sa inițială de 30 000 de metri pătrați a reunit clădiri aduse din diferite colțuri ale Suediei. Dacă la început, casele și clădirile tradițional suedeze au fost populate de păpuși în mărime naturală, îmbrăcate în costume populare, mărturii ale tradițiilor și obiceiurilor suedeze ale vremii, cu timpul ele au fost substituite de actori care redau autenticitatea vremurilor respective.

În prezent, muzeul Skansen se bucură de aproximativ 150 de clădiri cultural istorice din întreaga Suedie, ce înfățișează arhitectura, tradițiile și obiceiurile din sec. XVIII-XIX, însă întinderea temporală poate ajunge din sec. XIV până în anii 1930.

 

 

 

 

Însă Hazelius nu și-a dorit ca Skansen să fie un doar un muzeu în aer liber cu case specifice vremii, un mic sat suedez, cu moară, farmacie, han ci și-a dorit să integreze și animalele domestice și sălbatice de pe teritoriul Suediei, ca parte componentă din viața oamenilor vremii. A ținut astfel să recreeze habitatul natural al animalelor sălbatice nordice din păduri și munți așa că urșii, lupii, vulpile, elanii și renii, porcii mistreți, dar și numeroase animale domestice fac deliciul unei zile petrecute în aer liber.

 

Nu lipsește nici Skansen Akvariet unde poți întâlni de la maimuțe la șerpi veninoși, crocodili, scorpioni, papagali și broaște. Un adevărat cocktail de bună-dispoziție, relaxare și acumulare de noi cunoștințe.

Un adevărat paradis pentru copiii de toate vârstele, Skansen oferă activități recreative variate de la spectacole de teatru și muzică interactive până la activități creative în care copiii sunt introduși în universul unei gospodării din secolele trecute.

Zumzăitorul matinal

Nu seamănă degetele de la o mână unul cu altul, însă două zile de iunie pot semăna ca două picături de ploaie. Ploaie suedeză, de vară răcoroasă, care își face simțită prezența în continuare.

 

Ieri, începând cu ora 07.00 dimineața, în dormitorul a cărui fereastră dă spre spatele blocului, zumzăitul lucrătorului comunal care tunde iarba a persistat ore bune, până când îndatorirea de serviciu a fost dusă la bun sfârșit.

 

Astăzi, de la ora 07.00 dimineața, în sufrageria a cărei fereastră dă spre fața blocului, zumzăitul lucrătorului comunal care tunde iarba persistă în continuare de două ore :) Spațiu verde suficient cât să mi se obișnuiască urechile și nervii cu minunatul fundal sonor :)

 

Ceea ce este mai puțin benefic pentru urechi dar extrem de benefic pentru nasul și ochii alergicilor la polenul ierbii, printre care mă și număr, e că povestea zgomotoasă se repetă odată la două săptămâni. Iar vremea neprietenoasă nu pare un impediment :) Aviz amatorilor :)

De veghe în lanul cu ... flori :)

Fiecare anotimp își are farmecul lui aparte în funcție de colțul de lume în care te găsești. Când vorbim de anotimpurile suedeze, luna iunie e considerată lună de vară suedeză, mai răcoroasă, ploioasă, însă luminoasă și care își deschide porțile pentru iulie cel cald și îndelung așteptat.

 

Îmi plac deopotrivă și vara și toamna. Vara cu ziua senină și însorită încă de cu dimineață, cu aer cald și înmiresmat, cu boarea Balticii în nări dar și toamna cu ploaia cea rece și statornică întreaga zi. Pentru cei nehotărâți și nostalgici după ambele anotimpuri, natura suedeză a găsit împăciuitoare soluția ideală. Fie ore alternative de băi de soare cu dușuri tomnatice târzii, fie zile alternative de vară-toamnă.

 

Și uite așa ziua văratică de ieri petrecută în sânul naturii suedeze a dispărut ca prin farmec odată cu cele câteva ore de întuneric care au adus cu sine o nouă zi, de data asta tomnatică, cu ploaie rece și vânt întețit. Noroc cu mărturiile fotografice și urmele de bronz ale pielii că altfel aș fi zis că visez. Într-adevăr, visez la plajă și tolăneală, plimbări în aer liber și admirat câmpurile cu flori.

 

Ceea ce vă îndemn și pe voi să faceți :)

 

 

 

P.S. După cum se poate observa, fotografiile au fost gândite inițial pentru blogul meu cu povești fotografice stockholmiene "A Touch of Stockholm". Ulterior, m-am decis să le folosesc și pe blogul românesc. Dacă vreți mai multe povești fotografice cu iz stockholmian, nu ezitați să mă vizitați și aici. 

 

Revenire primăvăratică (2)

Trebuie să recunosc că stratul de praf digital de pe blogul meu a întrecut cu mult stratul de pietriș așternut pe străzile suedeze de-a lungul îndelungatei și friguroasei ierni ce ne-a părăsit de curând.

Dar odată cu dezmorțirea și revenirea în simțiri primavaratice, mi-am propus și o revigorare a blogului, vizată de ceva timp, în nenumărate rânduri chiar.

Miturile despre vremea scandinavă au fost pe deplin confirmate anul acesta când am avut parte de o iarnă extrem de lungă și de geroasă. După mai bine de patru luni înzăpezite, cu temperaturi negative constante, am constatat că se scurg săptămâni bune, la fel de albe și geroase, care, în alte circumstanțe, s-ar fi dorit săptămâni primăvăratice.

La început, m-a bucurat prelungirea albă și pufoasă a stratului generos de zăpadă. Dar când Paștele suedez (la sfârșit de martie) a bătut la ușă, iar straiele de sărbatoare au fost tot albe și călduroase, am început ușor-ușor să mă resemnez că primăvara îndelung așteptată își va face apariția undeva în jurul solstițiului de vară.

Și totusi, sunetul răsunator al mașinilor de strâns pietrișul stradal, resimțit la ceas matinal duminical, acum două săptămâni, mi-a redat speranța că primăvara bate timid, dar sigur, la ușile suedezilor. Pentru că suedezul organizat și calculat cu banii comunali nu s-ar fi angrenat în procesul de cosmetizare stradală, dacă prognoza meteo nu ar fi fost una satisfăcătoare.

Și așa, încet-încet, ghioceii și brândușele  timide au fost încurajate de gradele în creștere din termometre (și urmate îndeaproape de suratele narcise), dar și de către localnicii care nu pierd nicio secundă de desfătare a simțurilor cu semnele primăvăratice timpurii.

Și chiar dacă copacii nu au înmugurit încă, simțul vizual ne este încântat de păturile albe și albastre de vitsippa (floarea Paștilor, păștiță - Anemone nemorosa), respectiv blåsippa (viorele, crucea voinicului, trei-răi sau popâlnic iepuresc - Anemone hepatica) ce se întind pe câmpuri și prin păduri.  Flori extrem de îndrăgite și de protejate de către suedezi (odată ruptă, blåsippa nu mai răsare în locul respectiv) și care apar ca o adevărată recompensă după o iarnă nemiloasă și îndelungată.

 

Dacă pe vremuri, când obiceiurile și tradițiile suedeze îmi răzbateau din cărți și filme, mă amuzam de "băile" solare ale localnicilor, în prezent nu odată m-am surprins oprindu-mă pe o bancă la malul apei sau chiar în stația de tren bucurându-mă de fiecare rază de soare :)

Și uite așa reușești să intri în pielea localnicilor sau să devii la rândul tău personaj amuzant, până la proba contrarie :)
 

Revenire primăvăratică

Soarele călduţ, primăvăratic ne îmbie, cu mic cu mare, la început de mai, să părăsim locaţiile citadine cu aglomerări de blocuri şi clădiri pentru a evada în natură şi a ne bucura de briza mării, liniştea peisajului suedez, animat în zilele de sărbătoare de glasuri vesele de copii şi adulţi care-şi împărtăşesc bucuria weekendurilor şi a zilelor de relaxare în mijlocul naturii.

Ce-mi place mult la mentalitatea suedeză este, printre altele, cultul pentru simplitate şi păstrarea în armonie a legii naturii. Natura suedeză este spectaculoasă numai în măsura prin care reuşeşte să surprindă de fiecare dată prin simplitate, repetabilitate şi respectul suedezului de rând pentru ceea ce are ea simplu şi frumos să ne ofere.

Alternanţa de câmpie, pădure, lacuri, mare, aşezări omeneşti este adusă într-o repetabilitate care îţi creează senzaţia bizară de unicitate dar şi impresia că ai mai fost odată în acel loc. Şi totuşi, nu reuşeşte să te plictisească. Cel puţin, nu pe mine :) 

Aşa se face că weekend-ul de sfârşit de aprilie, prelungindu-se cu sărbătoarea de Valborg, i-a creat suedezului dornic de odihnă posibilitatea să se bucure de soarele călduţ de început de mai şi de natura în curs de renaştere florală :) Şi cu mic cu mare a luat cu asalt casele de vacanţă din varii locuri de atracţie suedeze, mai sudice şi mai călduroase dar şi pe cele stockholmiene, generoase de altfel în a oferi atracţii odihnitoare şi nu numai.

De data asta, am optat pentru o descindere la Marea Baltică, într-un colţ de plajă mai rustic, pietrele şi stufărişul alese bucurându-ne după-amiaza, deşi la câteva sute de metri distanţă aveam şi varianta cu nisip.

Vă las cu fotografiile extrem de grăitoare, pentru că după o pauză de scris atât de lungă, se cade s-o iau încet într-ale depănatului de amintiri pe blog :)

Bun găsit, 2012!

Aseară, după orele de bucătăreală impuse de eveniment, am bifat ora de odihnă propusă înainte de plimbarea binemeritată şi, mai mult, tradiţională. După o consultare, în prealabil, a locurilor de unde aveau să fie lansate focurile de artificii, am descins pe străzile stockholmiene cu trepiedul la spinare întru întâmpinarea veseliei şi a spectacolului de lumini de la trecerea dintre ani. Pe minus, vreo 5 grade, dacă nu chiar mai mult! Grade încălzite de alcoolul luat la bord de miile de suedezi doritori de veselie şi bunăvoie. Grade îngheţate, resimţite din plin şi îndurate cu stoicism de împătimiţii amintirilor vizuale cu miros de levănţică şi parfum de odinioară, odată cu trecerea anilor. Printre împătimiţi, subsemnata cu soţul din dotare, care au prestat cuminţi poze şi filmuleţ pentru desfătarea vizuală a celor dragi de departe. Şi cum promisiunea e sfântă, vă las să degustaţi imaginile promise.

La mulţi ani şi să ne "reauzim" cu bine şi, mai ales, curând! E un fel de promisiune (mai voalată aşa) făcută mie însămi! :)

La revedere, 2011!

Mai avem patru ore, ora Stockholmului, din anul 2011. Un an plin cu bune, cu rele, cu reuşite, cu nereuşite, un an ce n-a ieşit cu mult din tipicul anilor precedenţi. Ca niciodată, simt oarece regret că se mai încheie un an. Tendinţa generală e să faci bilanţul, să tragi linie şi în funcţie de minusurile şi plusurile acumulate să te bucuri că se termină sau nu.

Nu pot spune că a fost un an excelent, dar nici un an catastrofal. Contează enorm perspectiva din care faci "inventarul". La o primă vedere, la capitolul boală năpustită asupra celor dragi mie, am trasat o mare bifă. Însă, cum tot răul e spre bine şi atâta timp cât există voinţă, speranţă şi o soartă prielnică, parcă-parcă nu-ţi mai vine să urli atât de tare a disperare. Nu că n-aş fi făcut-o intens până acum, aşa că se poate uşor interpreta că "resemnarea" momentană vine ca o relaxare după o perioadă de zbucium interior puternic.

La capitolul satisfacţii personale, nici aici nu stau prea bine, dar la fel perspectiva contează. Să considerăm că urc eu prea mult ştacheta şi de aici şi micile insatisfacţii :) Asta pentru că trebuie gândit pozitiv la sfârşit de an, nu?

Mi-aş fi dorit să pot scrie mai mult pe blog anul acesta, dar n-a fost să fie. N-o să-mi propun s-o fac anul ce vine. N-o să-mi propun planuri măreţe; n-o să-mi propun decât să am înţelepciunea să gestionez cum se cuvine bunele şi relele ce-mi vor apărea în cale şi să nu-mi pierd speranţa că-ntotdeauna după ploaie vine şi soare, chiar dacă vremea urâtă poate dura o perioadă mai îndelungată decât e de dorit sau îndurat.

Acestea fiind zise, vă doresc un An Nou cu împliniri şi bucurii, cu multe bune şi foarte puţine rele, pe cât posibil, cu veselie şi belşug! Şi, mai ales, cu multă sănătate!

Şi acum mă retrag la o binemeritată oră de odihnă, urmată de o plimbare prin oraşul acoperit de lumini şi artificii. Voi reveni cu mărturii vizuale :) That's a promise! Singura, de altfel, pe care mi-o pot permite!

La mulţi ani şi petrecere frumoasă şi îmbelşugată! Însă fără excese! Promiteţi, da? :)

Cadou de ziua mea

În Suedia, luna noiembrie face trecerea către micşorarea considerabilă a zilei, pentru pregătirea echinoţiului de iarnă când ziua stockholmiană durează doar şase ore. Noiembrie suedez e o lună monotonă, de cele mai multe ori, fără sărbători, fără lumină, dacă zăpada întârzie să apară, atmosfera dickensiană e prezentă din plin atât pe retina cât şi în sufletul suedez. Şi totuşi, dacă eşti descinsă de pe plaiuri româneşti, dacă părinţii şi-au unit destinele în urmă cu 43 de ani în două frumoase zile de început de noiembrie, iar tatăl născut la sfârşit de noiembrie a primit un frumos dar de ziua lui, în avans cu două zile, dar purtător a numelor celor doi arhangheli Mihail şi Gavriil, noiembrie cel înceţoşat şi cenuşiu capată brusc valenţe luminoase, de sărbătoare şi bucurie a zilelor festive mai sus enumerate.

Şi dacă telefonul sună în miez de noapte iar messengerul e invadat de mesaje:

LA MULTI ANI,,,,,,,,,,!!!!!!!!

03:11 11/24 cu sanatate, bucurii si noroc

03:12 11/24 In cateva minute se naste al doilea nepotel

03:12 11/24 de ziua ta

03:12 11/24 un foarte frumos cadou

03:13 11/24 i s-a rupt apa,,,,,,,,Oana e la spital

03:13 11/24 e 4 dimineata

03:14 11/24 Exact ca la tine,,,,,,,,,,,,,joi,,,,,,,,,,,24 nov

06:05 11/24 la 5,30 s-a nascut un baietel brunetel de 3 kg 900 gr,,,,,,,,,,,,

cei 2000 şi ceva de kilometri, topiţi demult prin puterea dragostei şi a grijii purtate celor rămaşi fizic pe plaiuri bucureştene, nu reuşesc, câtuşi de puţin, să-mi frâneze tremurul mîinii şi lacrimile de bucurie.

Devenise un obicei de ziua mea să lăcrămez a nostalgia anilor scurşi şi poate a ştachetei prea sus înălţate. Şi dintr-o dată toate vorbele de încurajare primite în ultima vreme (datorită unor circumstanţe familiare) au prins contur. E incredibil cum, acolo sus, cineva ne iubeşte şi cum balanţa se poate echilibra într-o clipă. Cum zecile de nopţi nedormite şi cearcănele se pot şterge într-o secundă, cum bucuria unui dar nepreţios, sosit la ceas de sărbătoare, îţi poate însenina ziua cea ploioasă cu iz aniversar.

Aşa că, pentru mine, noiembrie e o lună specială. Trebuie să recunosc că-mi doream să se întâmple asta şi nu îndrăzneam să mă gândesc că se poate îndeplini. Aşa că gaşca de săgetători "aprigi" s-a mărit considerabil. E greu şi impropriu să judeci caracterul unei persoane după zodia din care provine (absolut că mediul şi educaţia cântăresc şi ele considerabil), însă oricât aş vrea să rămân de obiectivă, există trăsături ale semnului zodiacal care se reflectă fidel în caracterul persoanei respective, de aici şi preferinţele pentru anumite zodii. Fără a fi lipsită de modestie şi obiectivitate :), săgetătorul mi se pare o zodie reuşită şi foarte multe dintre trăsături mi se potrivesc mănuşă şi chiar mă bucur că e aşa. Dacă mă contraziceţi, încercaţi să aruncaţi doar cu baloane şi flori :) O cere evenimentul!

Oana, felicitări!

Să vă trăiască şi să ne aducă tuturor numai bucurii şi împliiri!

Trăiască gaşca de arcaşi! :))

P.S. Şi proaspăta mămică s-a grăbit cu cadoul de ziua ei, în avans cu două săptămâni! 

Cu noaptea-n cap...

Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge, pare un laitmotiv care m-a urmărit de mic copil, martoră fiind a trezirilor matinale ale bunicii care întindea rufele în curte odată cu primul strigăt al cocoşului sau chiar al plecărilor matinale la serviciu ale părinţilor care se îngrijeau să-mi dea trezirea înainte de a ieşi pe uşă.

Aşadar, voit sau nu, de-a lungul diferitelor etape ale vieţii, trezitul dis-de-dimineaţă s-a vrut mai mult o necesitate care să-mi asigure reuşita zilei respective. Şi când suferi de sindromul ceasului deşteptător i.e mamă, tată sau soţ care să te trezească, invariabil, în fiecare dimineaţă, povara dimineţilor matinale poate atârna destul de mult, dar nu pe umerii mei. Umeri care, de altfel, se lasă învârtiţi de pe o parte pe alta de multe ori şi zdruncinaţi temeinic înainte de trezirea finală, care se face simţită la cel puţin un sfert de oră de la primul zgâlţâit sau clinchet deşteptător, după caz.

În ritualul dimineţilor matinale şi-a făcut loc şi lumina suedeză (cu variaţiuni - prea matinală vara şi prea leneşă iarna). Şi, astfel, înţelegi prezenţa transperantelor negre la ferestrele suedeze, transparente de felul lor. Eu cum am oroare de întuneric beznă şi cum mi-e de ajuns compania lui aproape 6 luni pe an, îmi place să mă las învăluită de lumina puternică a dimineţii, spre neînţelegerea celor din jur. Contează doar că eu înţeleg. Una e să fii motivat să te trezeşti la 4-5 dimineaţa pe motiv de drumuri stockholmiene incomensurabile şi alta e să te trezeşti, tot matinal, învăluit de lumina caldă a dimineţii, fără sunete stridente sau zgâlţâieturi zdravene care să te urnească, cât mai repede cu putinţă, pe drumurile întunecate şi înzăpezite sau nu, după anotimp.

Un alt must do al dimineţilor matinale sau nu este micul dejun şi "răsfoitul" internetului. Şi asta în zgomotul hărniciei comunale care-şi face simţită prezenţa de la primele ore ale dimineţii. Aşadar maşinile de tuns iarba, tăiat copacii şi boscheţii, dezăpezit sau strâns pietrişul stockholmian asigură o transhumanţă comunală lină şi permanentă, fără de care dimineţile mele ar fi mai sărace.

Îi mulţumesc Cristinei pentru iniţiativă şi imboldul pe care mi l-a dat, de a mai împrospăta cu ceva rânduri poveştile de departe şi pasez mai departe curiozitatea ritualurilor matinale lui Salmi, Tetris, Ninu şi Liei. Dacă aveţi timp şi vă simţiţi inspiraţi!

Cu tolba poştală, prin Stockholm

Şi pentru că un post anterior a strâns destule comentarii legate de sistemul poştal în Suedia, găsesc oportun să explic detaliat cum stă treaba cu poşta suedeză. Mă ţineam de multă vreme să postez pe o astfel de temă, dar am tot amânat.

În Suedia, toate actele importante le trimiţi sau le primeşti prin poştă. Şi te întrebi, firesc, dacă e înţeleaptă o astfel de orânduială. Este! În condiţiile în care corespondenţa îţi este livrată pe preşul din hol, prin fanta de la uşă. Asta dacă stai la bloc. Cu alte cuvinte, nu există cutii poştale la intrarea în bloc. Că este bloc de 2-3 etaje, de 10 sau chiar mai multe (mai sunt şi astfel de excepţii în Stockholm), poştaşul împarte corespondenţa din uşă în uşă, de sus în jos. Adică urcă cu liftul până la ultimul etaj şi apoi coboară pe scări, distribuind scrisorile din uşă în uşă.

Uşa este dotată cu o fantă prin care pot fi strecurate scrisorile şi ziarele. Când am văzut sistemul pentru prima oară, în paranoia mea, îmi şi imaginam copiii care vor să-ţi facă vreo farsă sau vreun vecin supărat care să-ţi strecoare în casă varii lucruri, să-ţi facă viaţa mai frumoasă! :) Din fericire, se pare că nu am supărat pe nimeni până acum ;) sau suedezii nu au o astfel de imaginaţie malefică de a-şi regla conturile între ei în acest fel :)

Cât despre lucrătorii poştali de teren, imaginea factorului poştal de sex feminin, micuţ, grăsuţ, cu tolba plină, care se leagănă agale sub povara greutăţii banilor şi a scrisorilor ce le are de distribuit, a dispărut complet în peisajul suedez. Majoritatea personalului este tânără, suplă, obligatoriu deţinătoare de carnet de conducere sau cunoscătoare de mers pe bicicletă. Asta pentru că la distanţele stockholmiene şi la efortul fizic depus, nici nu ar fi posibil altfel. Totuşi, există şi excepţii burtoase :) (ca domnul din imagine), dar majoritatea este suplă şi foarte tânără :)

Livrarea corespondenţei se face cu ajutorul bicicletei sau a maşinuţelor precum cea din imagine. Un element care pe mine m-a lăsat cu gura căscată a fost acela de a constata cum îşi lasă factorul poştal "averea" la îndemâna trecătorilor zonali (precum şoferul cu autobuzul, dintr-o postare anterioară) şi împarte liniştit corespondenţa. Fără să-şi facă probleme că cineva ar putea atenta la conţinutul transportului poştal. Din răutate, prostie, nebuneală! Aşa că ce consider eu lipsă de profesionalism, este de fapt o îndoctrinare în funcţionalitatea unui sistem gândit să aibă la bază încrederea în bunul simţ civic al aproapelui.

În cazul în care primeşti o trimitere mai voluminoasă, ţi se strecoară prin fanta uşii un aviz prin care eşti rugat să te prezinţi la poştă pentru ridicarea ei. Nimic ieşit din comun până acum. Doar că, odată ajuns la ghişeu, este posibil să dai peste o coadă de 5-7 persoane (arareori) dar chiar şi atunci timpul de aşteptare este redus la minim, asta pentru că funcţionarele se mişcă extrem de rapid, atribuţiile lor reducându-se la a lipi un sticker pe pachet şi a-l scana cu cititorul de coduri. Nu există cerinţa de a îmbrăca pachetele în hârtie albă, de a le lega cu sfoară, de a completa diverse formulare, de a fi nevoit să aştepţi la ghişeu minute bune până când funcţionara trebuie să completeze nenumărate date pe pachet şi apoi în calculator. Un sistem optimizat care are milă de timpul şi nervii clientului :)

Cum să-ţi pese de aproapele tău

Se ştie că suedezii sunt extrem de calculaţi şi ordonaţi, dând dovadă de o disciplină bine înrădăcinată. Pentru că aşa s-au autoeducat şi continuă să se educe. Unii pe alţii.

Tu, cel care mergi cu bicicleta, gândeşte-te la noi!

Adună după câinele tău!

Dacă primele două indicatoare se află în aer liber şi ne previn să avem grijă de aproapele nostru, atunci când suntem pe bicicletă sau să curăţăm după patrupedul din dotare, când îl scoatem la plimbare, prin al treilea avertisment, care se află la avizierul blocului, ni se aduce la cunoştinţă să fim responsabili pentru "copiii cu blană ce fac miau".

Pentru că pisicile care sunt lăsate afară sunt obişnuite să considere locul de joacă cu nisip al copiilor drept "lădiţa" personală în care îşi fac nevoile. Şi cum este scârbos dar şi neigienic ca un copil să găsească fecalele animalelor de companie la locul de joacă preferat, ni se cere fie să ţinem animalul în casă, fie dacă îl lăsăm liber, să-l supraveghem şi să curăţăm după el. Acum îmi explic de ce am văzut destule feline mieunătoare în lesă :)

Şi pentru o siguranţă totală, locul de joacă cu nisip este acoperit cu plasă :)

Grija suedeză pentru aproapele patruped

Vorbeam şi cu alte ocazii despre grija suedezului pentru aproapele său. Grijă extinsă şi către aproapele patruped. Vecinul meu patruped, de apartament, este un plimbăreţ care-şi petrece nopţile în tandem cu stăpânul. Stăpânul la slujbă, iar el hoinărind printre blocuri în căutare de libertate pisicească. N-aş putea spune cu precizie dacă se află  în căutări aventuroase, pentru că se ştie că pisicile suedeze plimbăreţe sunt toate castrate şi însemnate. Oricum toate felinele mieunătoare suedeze sunt fie posesoare de stăpâni iubitori, fie se află  în adăposturi speciale.

Aşadar, amicul blond mieunător cerşeşte în fiecare dimineaţă intrarea în bloc, iar peste zi, ieşirea din bloc. Apoi ajunge în faţa uşii de la apartamentul stăpânului şi aşteaptă cuminte, până când acesta are inspiraţia să verifice dacă copilu-i cu blană se află la uşă. Specific că nu are vizor. Sau poate dezvoltă telepatie, pentru că nu pare să zăbovească mult în faţa uşii.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre un alt blănos, vecin de scară, pentru care soarta a fost mult mai prielnică :) Stăpânii stau la etajul 1 şi deşi împarte dragostea acestora cu un partener de apartament, partea bună e că împarte şi scăriţa care-i asigură acces direct la libertatea pisicească mult râvnită.

Ca de obicei, povestea este documentată fotografic. Pentru veridicitate :) Enjoy! :)

Aaa, că era să uit: se pare că stăpânii nu au temeri legate de musafiri nepoftiţi, fie ei patrupezi sau bipezi. După cum se poate bine observa, geamul de deasupra intrării acoperite nu e prevăzut cu grilaj, iar scăriţa de acces este exclusiv pisicească :) Trebuie să recunosc că nervii mei îndoctrinaţi într-un anumit sistem de siguranţă :) nu au reuşit să se relaxexe total, iar geamurile apartamentelor de la parter încă îmi par golaşe fără binecunoscutele grilaje protectoare :)