E toamnă şi ... se simte

Săptămâna ce tocmai a trecut am petrecut-o sub semnul unei lipse totale de chef :( Şi, totuşi, am fost la şcoală, am învăţat cu spor :), am dat test, am scris compuneri, am stat pe net, am vorbit cu prietenii, dar blogul şi lista cu ceea ce mi-am propus să duc la bun sfârşit până pe 1 octombrie, le-am cam ignorat. Astăzi am finalizat, slavă Domnului :), mutarea începută acum o săptămână, prin a degreva sarsanalele şi a le aşeza la locul lor... temporar. Mi-a fost lehamite să fac asta în timpul săptămânii aşa că mi-am rezervat-o drept plăcere de weekend :))

Aşadar, am fost hărnicuţă astăzi, dar şi extrem de melancolică, având în vedere că în pauzele de curăţenie, am scotocit cu sârg prin "sertarul" digital cu amintiri feline din dotare :) dar şi prin arhiva sentimentală cu iz părintesc şi frăţesc. Şi dacă la asta se adaugă şi indispensabilele momente video cu mama, tata şi pisoii :)), aveţi tabloul complet. Când am plecat, toţi cunoscuţii mă compătimeau că o să-mi fie dor de casă şi părinţi. Oare mi-e dor? Oare sunt departe? Poate că da, dar eu nu simt aşa. Şi asta mulţumită faptului că am un soţ extrem de pus la punct cu tehnica :)), care îmi asigură condiţii de comunicare ieftină şi eficientă, ce anulează instantaneu cei 3000 de kilometri distanţă şi îi transformă într-un barieră fizică, mai uşor de trecut decât cea dintre doi vecini de apartament, care sunt aproape fizic, dar sufleteşte, la infinit distanţă.

Astăzi, m-am jucat cu mama. Nu râdeţi. Un adult simte nevoia de joc, când realitatea devine prea serioasă. Şi eu am o mamă cu care pot să mă joc, şi realitatea mea rămâne la fel de serioasă şi, totuşi, mult mai uşor de abordat, ca într-o joacă de copii :) Şi vin eu, acum, să vă întreb... oare mi-e dor de mama? Oare sunt departe de ai mei părinţi?