miercuri, 16 septembrie 2009

Să mori de râs, nu alta!

Tocmai ce colindam eu pe net, în căutare de varii informaţii, când am dat peste un filmuleţ extrem de drăguţ, ce-mi aminteşte de un obicei extrem de familiar mie :)) Cei care aţi avut (ne)şansa să petreceţi clipe/minute/ore/săptămâni/luni/ani în compania-mi, ştiţi la ce mă refer, mai ales dacă veţi urmări filmuleţul :))




Aşa e, aţi ghicit, e vorba de "calitatea" mea de a fi extrem de veselă, câteodată şi de a râde cu gura până la urechi şi de a (mă) ţine cu mîinile de burtă şi cu picioarele încolăcite în timpul acceselor mele de râs. Şi asta, când ţi-e lumea mai dragă. Poate să fie în cadru mai familiar, între prieteni (pe care, la un moment dat pot să-i agasez cu râsul meu de nestăvilit) sau chiar la serviciu, în timpul unei şedinţe importante sau lângă o persoană faţă de care nu prea cadrează un astfel de acces vesel :)

Ce mai, una peste alta, nu ştiu dacă să mă bucur sau nu că posed o astfel de calitate, că pot izbucni într-un râs copios ce poate dura minute în şir şi culmina chiar cu tăvălit pe canapea, dat din mâini şi din picioare, lacrimi şiroaie pe obraz (de râs, fireşte). Prietenii ştiu de ce! :)) Le mulţumesc, cu ocazia asta, pentru toleranţa de care dau dovadă în timpul acceselor mele de râs, fie în mijloace de transport unde atrag atenţia tuturor sau în medii private, de unde, totuşi, nu mă dau afară :))

8 comentarii:

svea spunea...

Lenush, "mi-e rău" :)) asta că tot a venit vorba de dus dorul :)) Cât despre "boala" mea, de bine ce am postat pe net, a doua zi, la şcoală, să mor de râs, nu alta, în timpul unei prezentări, a unei colege, de cred că mi-am atras antipatia întregii naţii din care face ea parte :((

Lenush spunea...

Pai da! Dar CLAR nu te egaleaza! Prietenii stiu de ce! Si sa stii ca ducem dorul momentelor respective!

raluca spunea...

Svea,imi place ca esti o fire vesela,iar starea de ras se mosteneste ,probabil de la mama ta..ca barbatii in ganeral nu pre rad.....oricum....rasul este sanatos....tonic.....

Ninu spunea...

..Supertare filmuletul :)) de aceeasi boala sufar si eu :))

AMATORUL spunea...

Am mai vazut si la stiri reportajul asta !!!!!!!!!

svea spunea...

E tare filmuletul, nu?? :)) M-a amuzat copios!

PEPSIPLOIESTI spunea...




Doua bidoane de PEPSI am baut dupa prima vizionare a filmuletului asta !!!

eolithik spunea...

eu m-am apucat de ras in biserica la spovedanie...