Eee... spanac!

Ce se întâmplă când te loveşte astenia şi încerci s-o contracarezi? La început, te alegi cu o plimbare eşuată. Deşi vremea a fost extrem de îmbietoare! Noroc că sunt o persoană încăpăţânată, care a avut grijă să se înarmeze cu ceva spanac congelat, căruia îi dădeam târcoale de câteva zile bune. Şi, astăzi, am reuşit să urmez reţeta Laurei, căreia îi mulţumesc pentru toate reţetele extrem de inspirate. Şi aşa m-am energizat cu o delicioasă plăcintă cu spanac, pe care am "executat-o" în dublu exemplar, sub forme diferite. Gustoasă şi hrănitoare! Încercaţi-o şi voi! Reţeta o găsiţi aici. Enjoy!

Cu drag, de 1 Martie...

Mă uit pe fereastră şi văd plapuma groasă de zăpadă din grădiniţele blocurilor şi pietrişul umed, adunat în strat generos pe trotuare. Mă uit la termometru şi cele -5 grade prezente îmi smulg un brrr şi dorinţa de a hiberna în casă. Nimic din toate astea nu vesteşte sărbătoarea de astăzi. Doar calendarul mă trage de mânecă, şoptindu-mi "E 1 Martie!" Reflexul pavlovian mă îndeamnă să tânjesc la sărbătoarea balcanică de întâmpinare a primăverii. Deschid sertarul cu amintiri şi ochii minţii colindă prin fiecare ungher în care găsesc mărţişoarele trecutului ce şi-au pus amprenta melancolică, de neşters peste ani. Deschid albumul şi găsesc mărturii fotografice ce-mi umplu inima de nostalgie.

Suedezii nu sărbătoresc mărţişorul. Primăvara în Suedia este decalată cam cu o lună şi ceva faţă de România. Aşa cum povesteam şi anul trecut aici, în tradiţia populară, lunile anului sunt împărţite în opt anotimpuri: vårvinter (martie-aprilie), vår (mai), vårsommar (iunie), sommar (iulie), höstsommar (august), höst (septembrie-octombrie), höstvinter (noiembrie), vinter (decembrie-martie).

Ca atare, astăzi mă văd nevoită să împart gânduri pimăvăratice virtuale doar cu rudele şi prietenii din România, dar şi cu balcanicii pentru care Marteniţa are binecunoscuta semnificaţie.

Pe principiul

(un mărţişor haios, pentru care îi mulţumesc mult lui Lenuş),

vă ofer următoarele "mărţişoare" virtuale

cu parfum de odinioară - pentru mama

şi cu parfum stockholmian de luna mai, pentru voi, 

că atunci avem verde şi lalele din belşug :)

Pentru mama

Pentru voi

Ce visam să devin când voi fi mare :)

De data asta am reuşit să dau curs invitaţiei la leapşa oferită de Tetris. Mi-e şi ruşine de ea, săraca, la câte premii şi lepşe nepreluate am adunat.

Leapşa de astăzi este una extrem de simpatică sau, cel puţin, răspunsul ei m-a ţinut cu zâmbetul pe buze, aşa cum obişnuieşte s-o facă cu majoritatea posturilor ei.

Ce visam să devin când voi fi mare? La 6 ani tânjeam, ca toţi copiii, să devin doctoriţă. Un vis ce s-a aflat, în acea perioadă, pe picior de egalitate cu acela de a deveni fotomodel. Ambele s-au dovedit a fi vise eretice :), de scurtă durată, înlocuite, ulterior, la o vârstă mai "înaintată", cu acela de a deveni ghid turistic sau, pur şi simplu, să am o meserie care să-mi permită să călătoresc mult şi să comunic în limbi străine. În liceu, când am descoperit orele de psihologie, am făcut o pasiune puternică pentru materia asta (a nu se citi "profesorul" :) care m-a fascinat.

În concluzie, am fost mereu atrasă de litere, am detestat cifrele din adâncul sufletului şi, ca atare, am încercat să mă învârt, cu preponderenţă, în medii cu material filologic, cât de mult posibil. Aşa se face că meserii ca traducător, redactor, profesor m-au atras şi mă vor atrage întotdeauna şi, mai mult, îmi vin ca mănuşă.

Şi nu, nu am avut niciodată curiozitatea de a demonta nimic, de a cotrobăi prin burţile diferitelor aparate electrocasnice etc :) În schimb, mi-a plăcut să mă învârt, copil şi adolescent fiind, printre blide şi să dau contur creativităţii mele culinare! N-am băgat pe nimeni în spital, cu martori o spun! :)

Predau leapşa tuturor celor ce o găsesc atractivă şi consideră că au de împărţit amintiri plăcute din copilărie şi nu numai :) 

Hand-made nostalgic :)

Poate vă întrebaţi ce legătură există între obiectele următoare şi tema blogului meu :) Ei bine, una cât se poate de firească! Ambele sunt lucruşoare hand-made, primite de la persoane dragi mie şi pe care le port cu multă plăcere pe tărâm stockholmian. Dacă ilicul :) din imagine mi-a fost dăruit de o prietenă de-a mamei, care a migălit la el, cu mult spor şi multă dragoste pentru a fi gata la timp, înainte de plecarea mea spre tărâm friguros, pisicuţa-mărţişor a fost şi ea un cadou extrem de inspirat, primit de la o fetiţă dragă mie.

Introducerea fiind făcută, rămâne doar să vă mai aduc la cunoştinţă şi motivul acestei postări hand-made cu iz de concurs organizat de Ina cu ocazia Dragobetelui. Şi cum îmi plac mult lucrurile hand-made şi minunatele ei migăleli :) am decis să particip şi eu la concurs şi să vă invit şi pe voi s-o faceţi. Amănunte despre concursul care se va termina mâine la ora 17 veţi afla accesând blogul ei. Succes! Şi mulţumim, Ina, pentru concurs!



Ce mai e nou, după o absenţă îndelungată...

Ce dor mi-e de timpurile în care postam, cât de cât, într-un ritm susţinut! Din păcate, de foarte multă vreme, nu am mai reuşit să mă ţin de promisiune şi să vă fac părtaşi noutăţilor mele cu iz stockholmian.

Ce-am mai făcut în ultima vreme? Am învăţat cu drag şi spor :) pentru că am avut "înţelepciunea" să mă angrenez în multe cursuri. Pe de o parte, faptul că încă sunt tânără :) şi "nemămică", din păcate, dar şi faptul că am luat viaţa de la capăt într-o altă ţară (în care pentru a avea un statut comfortabil pe măsura studiilor pe care le am din ţara de origine, trebuie să mi le completez în sistemul de învăţământ suedez) mi-au facilitat posibilitatea de-a mă arunca, din nou, pe băncile facultăţii. Ca să nu pierd experienţa acumulată şi pentru a exploata la maxim cunoştinţele deja dobândite până acum în domeniile mele de activitate şi hobby, m-am gândit că înţelept ar fi să urmez întru totul paşii suedezi necesari unei integrări reuşite. Dar pentru asta e nevoie de timp şi răbdare.

Astfel, diploma de SAS B mi-a deschis poarta înregistrării la varii cursuri universitare, şi nu numai, care se află doar la un click distanţă. Cum pregătirea mea este una filologică, am ales să-mi completez studiile pentru a deveni profesor cu drepturi depline în Suedia. Şi am optat pentru înscrierea în cadrul cursului ULV (Utländska Lärare Vidareutbildning) (Curs de completare pentru profesorii emigranţi). În funcţie de studiile avute, acest program de completare poate dura maxim 2 ani. Şi aici intervin caracteristicile fiecărui candidat în parte. Cursul începe cu un curs obligatoriu "Att vara lärare i Sverige" ce presupune familiarizarea emigranţilor, care au profesat deja mai mulţi sau mai puţini ani în ţara de origine, cu sistemul de învăţământ suedez. Un semestru în care te refamiliarizezi cu noţiuni de pedagogie şi capeţi noi cunoştinţe de legislaţie în sistemul de învăţământ suedez. Şi în care împarţi din experienţa ta de profesor cu ceilalţi cursanţi dar şi cu profesorii. Un schimb de experienţă de la profesor la profesor, pentru că "studenţii" pot avea chiar şi 10-15 ani de experienţă la catedră (chiar şi universitară) în ţara de origine. Profesori care, printr-un joc al sorţii, mai mult sau mai puţin impus, se pot trezi să ia viaţa de la început pe un nou meleag, numit Suedia. Ţară care acordă azil politic persoanelor refugiate din ţările defavorizate sau măcinate de războaie dar care, în acelaşi timp, reprezintă un soi de "paradis stabil" şi pentru cetăţenii Uniunii Europene defavorizaţi social şi economic în ţările de baştină.

Şi uite aşa a luat naştere proiectul ULV (Utländska Lärare Vidareutbildning) (Curs de completare pentru profesorii emigranţi) menit să scurteze drumul către sistemul de învăţământ suedez. Drum ce se vrea scurt şi puţin anevoios, în teorie. Pentru că în practică, lucrurile stau puţin diferit. Tu ca pedagog sau profesor cu o vastă experienţă în domeniul tău de predare (mai ales dacă vii dintr-o ţară europeană) simţi că ai pâinea şi cutiţul în propriile mâini şi treaba e cam aceeaşi indiferent de locaţia în care predai. Deşi conştientizezi că bariera lingvistică te trage cu mult prea mult înapoi sau te ţine pe loc la nivelul de învăţare a limbii suedeze astfel încât deprinderile tale profesorale capătă o anumită patină a timpului până reuşeşti să le slefuieşti din nou, în contextul suedez. Şi uite aşa, planul suedez de a şcoli emigrantul deja şcolit şi experimentat în mediul de provenienţă nu mai pare o fantasmagorie sau doar o modalitate de avantajare a propriilor nativi, cum eşti tentat să acuzi.

Iar studiile de completare devin, de cele mai multe ori, o reluare a studiilor de bază (un fel de Mărie cu altă pălărie). Aşadar, dacă eşti profesor din Uniunea Europeană şi vrei să profesezi în Suedia pe exact aceleaşi specialităţi din ţara de provenienţă, trebuie să urmezi cursurile de limbă suedeză organizate fie în cadrul comunei de care aparţii fie de SIFA (Suedeza intensiv pentru persoanele cu studii superioare) http://www.stockholm.se/-/Serviceenhetsdetaljer/?enhet=671317aaca8f491197eadeb214661652z. Odată ce ai diploma de SAS B în buzunar şi hârtie de la Högskoleverket care să confirme că eşti deţinător de "lärareexamen" poţi liniştit să te apuci să-ţi completezi studiile.

Ceea ce am făcut şi eu şi pot spune că am terminat deja primul semestru "Att vara lärare i Sverige". Şi l-am început acum o lună pe cel de-al doilea în care merg în paralel cu completarea studiilor de engleză ce vor ţine un semestru (voi reveni cu detalii într-un post separat, ca să nu vă ameţesc de tot :) şi cu spaniola pe care am luat-o de la capăt pentru că nu am studiat-o în cadru universitar. A fost obţiunea mea de a alege să predau aici engleză şi spaniolă, gândindu-mă că dacă "tot mă chinui" cu nişte paşi luaţi oarecum de la capăt, s-o fac sistematic şi util. Engleza este materie de bază în şcoala suedeză (alături de suedeză şi matematică) iar spaniola ocupă primul loc la limbile alese de către elevi ca limbă a doua de studiu. Şi cum eu am profil filologic, deci altă materie îmi este imposibil de abordat, iar spaniola îmi este extrem de dragă, m-am gândit că n-ar fi rău s-o pornesc pe drumul ăsta. Aşa că ţineţi-mi pumnii că am nevoie! Voi detalia experienţa şcolară, mai ales pe cea spaniolă, acum că am reuşit să sparg gheaţa, după atâta timp de şomaj tehnic pe blog :)

LA MULŢI ANI, 2011!

La trecerea dintre ani, cu trepiedul în spinare, cu ninsoarea în faţă, cu şampania la purtător şi cu sufletul plin de dorinţa unui an mai bun, mai roditor şi mai împlinit, am pornit la imortalizarea peisajului stockholmian inundat de petrecăreţi, focuri de artificii şi voie bună. Enjoy! :)

 

Crăciun fericit!

În Sfânta zi de Crăciun vă urez Sărbători fericite şi sper ca Moşul să fi venit cu sacul plin de sănătate, fericire, belşug, bucurii şi împliniri pentru voi şi toţi cei dragi vouă!

O felicitare handmade :), cu dedicaţie, şi cu tradiţionala urare de Crăciun, în suedeză, cu mult drag, pentru voi!

P.S. Vă mulţumesc frumos, tuturor, pentru urările primite de Crăciun! La mulţi ani!

Pentru copiii cuminţi!

Şi, mai ales, pentru Mihăiţă! Cu mult drag şi dor de la mătuşa şi unchiul de departe!

Seara de Ajun este o seară magică pentru toţi copiii cuminţi care aşteaptă cu nerăbdare sosirea Moşului cel darnic şi nelipsit!

De aceea, m-am gândit ca în aşteptarea Moşului, Mihăiţă, şi nu numai, să primească de la mine trei videoclipuri magice marca Disney! Enjoy!

P.S. Cunosc cel puţin un adult care se va extazia în faţa darului muzical primit, la fel de mult ca şi Mihăiţă et comp! :)



Afară ninge liniştit...

... şi necontenit! Iar peisajul stockholmian, devenit de mai mult de o lună, unul de poveste, nu face decât să-şi primenească hăinuţa de sărbătoare cu una şi mai albă, mai pufoasă şi mai călduroasă.

Aşa arată, de la fereastră, iarna suedeză cu ninsoare abundentă, ce pare să nu se mai oprească. Cel puţin, momentan! Enjoy!

A doua duminica de Advent

Aşa cum v-am promis, revin cu lumineţele de Advent, imortalizate în cartier, pe timp de zi, data trecută când am realizat şedinţa foto pe ninsoare. Enjoy!

Iarna-i grea, omătul mare...

Cam ăsta ar fi motto-ul primelor zile de decembrie, lună ce a debutat cu ninsori abundente şi temperaturi scăzute. Stratul de zăpadă s-a mărit considerabil iar peisajul stockholmian a căpătat o hăinuţă de poveste, în adevăratul sens al cuvântului. Deşi maşinile de dezăpezire ies la datorie în mod regulat, paşii-ţi scârţâie pe cărările bătătorite de zăpadă amestecată cu pietriş.

Orele de ninsoare abundentă, cu fulgi mari şi deşi, alternează cu pauze binemeritate de cer senin şi sticlos şi ger de crapă pietrele. Ambele - ipostaze iernatice tocmai bune de admirat din spatele geamului împodobit de Advent, cu nasul, mâinile şi picioarele la căldura şemineului sau, pentru cei mai puţin norocoşi, a caloriferului :) În orice caz, ochiul e cel ce merită să se bucure de splendoarea iernatică, dar numai de la adăpostul comfortabil al celor 22-24 de grade de interior. Ceea ce vă îndemn şi pe voi s-o faceţi, prin intermediul fotografiilor surprinse pe ninsoare abundentă.

Îmi place extrem de mult când ninge şi-mi doresc luni de iarnă pline de omăt, însă nu chiar până în mai, februarie inclusiv cred că ar fi la limita suficientului :) Însă cum ne-au ameninţat că vom avea parte de o iarnă albă cel puţin la fel de lungă ca cea de anul trecut, nu-mi rămâne decât să exploatez fotografic, la maxim, peisajul de poveste şi să vă las şi pe voi să vă bucuraţi de splendoarea albă nordică.

Prima duminică de Advent

Iarna a poposit pe tărâm stockholmian încă de pe 22 octombrie, când am avut parte de primii fulgi de nea. De atunci, a nins de nenumărate ori, temperaturile au fost extrem de scăzute ca acum, de câteva zile bune, să ningă în continuu când cu fulgi mărunţi, când mai vârtos, aşa încât stratul de zăpadă a crescut considerabil.

Am avut parte de viscol, chiar de ziua mea, în continuare de temperaturi scăzute, în jur de -10 grade, de alunecuş, zăpadă cât cuprinde, maşini de dezăpezire la datorie, nisip împrăştiat pentru a nu înmulţi cozile la ortopedie, peisaj de vis şi acum intrăm în linie dreaptă în aşteptarea Crăciunului.

Astăzi a fost prima duminică de Advent şi, conform tradiţiei, se aprinde şi prima lumânare de Advent. Aprinderea succesivă a lumânărilor indică apropierea treptată a Crăciunului. În prezent, se folosesc la ferestre lumânări electrice şi diferite alte decoraţiuni de iluminare electrică ce "încălzesc" şi înlocuiesc lumina naturală prezentă doar 6 ore în decembrie.

N-am reuşit astăzi să-mi iau la spinare trepiedul şi să înfrunt gerul imortalizând feeria luminilor de Advent şi a decoraţiunilor de Crăciun din cartier. Poate o voi face în zilele următoare. Am reuşit doar din balcon să vă fac o idee despre transparenţa si luminozitatea ferestrelor suedeze pe timp de iarnă. Enjoy!

 

 

 

De ziua mea

Exact cum anticipam, astăzi a nins intens toată ziua, mărunt dar neîntrerupt, viscolit chiar, aşa că stratul de zăpadă a crescut simţitor.

A mai nins şi cu urări de bine şi surprize, la ceas de sărbătoare. Te simţi bine când persoanele dragi ţie sau simpli necunoscuţi îţi doresc, din suflet, de bine. Nu ai cum să nu simţi că bucuria lor e sinceră iar surpriza produsă este pe măsură. Astăzi, am avut parte de multe urări revărsate prin majoritatea căilor de comunicare moderne care au topit cei 3000 de km distanţă dintre România şi Suedia. Aşa că messengerul, skypeul, mailul, facebookul şi blogul au rezonat la unison şi mi-au urat să fiu sănătoasă, voioasă şi devreme acasă :) Asta ca să rimeze :)

La facultate am avut parte de un moment foarte emoţionant. Colegele mele nu ştiau de ziua mea de naştere şi în pauza de masă, stând de vorbă despre una, despre alta, au observat că sunt destul de tăcută şi rezervată şi nu s-au lăsat până nu au scos de la mine motivul melancoliei mele. În secunda imediat următoare, masa la care eram aşezate a răsunat de acordurile "La mulţi ani-ului" suedez, ca zece minute mai târziu, sala de clasă unde s-a ţinut seminarul să vibreze pe 25 de voci, din nou, în acordurile binecunoscutului cântec, de data asta în compania unui "tortuleţ" improvizat cu tot cu lumânărică.

Momentul a fost atât de neşteptat şi plăcut surprinzător încât scrisul mi-a fost tremurat aproape întreaga oră de curs. Totuşi, anul acesta am reuşit performanţa de a nu mai adăpa şoriceii care erau de obicei înecaţi în carafe întregi de apă sărată :)

Al doilea moment emoţionant l-a constituit primirea unei felicitări super haioase, în stilul binecunoscut, made by Lenuş, talentată într-ale desenatului şi photoshopatului, ce are grijă să-şi cadorisească actualii sau foştii colegi, şi nu numai, cu minunăţiile care-i ies din mâinile dibace. Mulţumesc, Lenuş, că nu m-ai uitat! Nu că ai avea cum! :))

Să mai pomenesc şi smsul pe care îl primesc de la mama în fiecare an, la ora 12 ziua, ora la care m-am născut? Nelipsita orhidee de ziua mea? Sau zecile de urări de la foste colege de serviciu, şcoală, prieteni, cunoscuţi?

Da şi vă mulţumesc tuturor că vă gândiţi la mine şi vă asigur că şi eu sunt cu gândul la voi, mai des decât v-aţi imagina!

24 la puterea 33 :)

Întotdeauna am considerat luna noiembrie, din punct de vedere calendaristic, greu de digerat! Mi s-a părut mereu prea caldă pentru o lună de început de iarnă şi am tânjit mereu după primii fulgi de zăpadă, ca după un preţios cadou la zi de sărbătoare. Pentru că aşa cum v-am mai spus, luna noiembrie, la noi în familie, este aducătoare de multe momente de veselie şi bucurie la ceas de aniversare, onomastică şi zi de naştere.

Şi cum tatăl meu merita cel mai frumos şi preţios cadou din lume, s-a întâmplat ca într-o zi de joi, cu 30 şi ceva de ierni în urmă, mama să-i dăruiască mult râvnitul cadou la ceas de sărbătoare. Dublă, de altfel, la doar două zile distanţă!

Aşa că, poposind pe tărâm nordic, dorinţa de a ninge în noiembrie mi s-a îndeplinit. Încă din octombrie, dar asta e altă poveste! Şi de multe ori până acum, inclusiv astăzi. Dar ce e mai important e că va ninge şi mâine! Cu fulgi de nea, pufoşi, argintii dar şi cu dorinţe de mai bine şi speranţa unui viitor aşa cum mi-l doresc! Pentru că atunci când buchetul vieţii devine mai stufos, se cade să-ţi faci un bilanţ dar şi un wish-list! Şi eu, conştiincioasă, mi le fac! Şi de fiecare dată devin mai răbdătoare, mai înţeleaptă şi mai puternică  în aşteptarea visurilor pentru care lupt.

De 8 noiembrie

După cum vă povesteam şi ieri, 7 noiembrie a deschis lunga serie a sărbătorilor de la noi din familie, ca astăzi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil să-mi ofere din nou momente de bucurie pentru motivul deja menţionat aici, acum un an :)

Aşa că nu-mi rămâne decât să mă bucur de frumoasa sărbătoare religioasă şi să-i felicit pe toţi purtătorii numelor celor doi sfinţi: cei care intraţi pe acest blog, prieteni, foşti colegi, rude, în capul listei aflându-se nepoţelul meu cel scump, Mihăiţă Andrei.

Pupici mulţi şi călduroşi, din Stockholmul cu cele -5 grade ale sale, matinale pentru Salmi, pe care o citesc cu mult drag şi relaxare.

La mulţi ani, tuturor!

De 42 de ani, la bine şi la greu!

Luna noiembrie deschide lunga suită de zile onomastice şi de naştere de la noi din familie, prilej de mare bucurie şi emoţie. Startul este dat de zilele de 7 şi respectiv 10 noiembrie, când în urmă cu 42 de ani, părinţii mei s-au hotărât să se lege... de verighete, ca să nu-i mai doară capul, pentru că la urma urmei, o decizie luată în doi e mult mai sigură şi o familie de patru sparge monotonia unei vieţi "liniştite" fără surprizele şi greutăţile pe care ţi le oferă responsabilitatea de a fi părinte.

Decizia a fost una de bun augur şi iată-i ajunşi, după 42 de ani "la bine şi la greu", tot împreună, fericiţi şi îndrăgostiţi ca-n prima zi. Nici nu se putea altfel, când sufletul le e tânăr, chiar dacă anii trecuţi şi-au lăsat ampreta înţelepciunii.

Chiar departe fiind, relaţiile mele cu ei sunt extrem de strânse şi puternice, tehnica modernă reuşind să anihileze, în mod miraculos, cei 3000 de kilometri distanţă fizică. Sunt fericită şi mândră că Dumnezeu m-a "înzestrat" cu doi părinţi extraordinari care reuşesc să mă alimenteze pozitiv în momentele dificile şi descurajante.

La mulţi, mulţi ani fericiţi şi împliniţi şi de acum înainte, tot împreună, la bine şi la greu!

Vă iubesc enorm!

Mai avem nevoie şi de iarnă! Oare? :))

Se pare că toamna cea bogată în temperaturi iernatice (zilele astea nu au fost mai mult de 3grC), ploi mocăneşti, copaci deja dezbrăcaţi de hăinuţa cea multicoloră pastelată, teancuri de maculatură ce se vrea ingerată rapid, a reuşit să mă ţină departe de activitatea blogosferică. Rar am mai reuşit să păşesc pragul blogurilor dragi şi să las cuvinte de bineţe şi, ce-i mai rău, filele jurnalului meu suedez au rămas albe, în aşteptarea momentelor de inspiraţie mult râvnită.

Zilele de toamnă suedeză rece au fost acaparate de zecile de pagini de documentare într-ale sistemului de învăţământ suedez. Dacă în cadrul cursului intensiv de învăţare a limbii suedeze pentru profesori (Svenska för pedagoger) am avut parte şi de Orientering kurs care mi-a oferit informaţii binevenite  despre sistemul de învăţământ suedez (într-un limbaj prietenos), acum în cadrul studiilor de completare, strâmb din nas şi casc cât cuprinde din cauza terminologiei "captivante" în care ţi se prezintă în n cărţi mentalitatea şi principiile funcţionalităţii unui sistem de învăţământ ce se vrea ideal.

Proiectele te incită să te dezvolţi pe un număr de pagini impus în care să diseci planul de învăţământ şi cărţile oferite spre masticare. Cursul îţi oferă posibilitatea de a studia la distanţă (parţial) cu anumite zile de prezenţă la facultate, iar restul presupune comunicare prin intermediul siteului facultăţii unde există forum de discuţii precum şi toate informaţiile necesare, toate structurate ireproşabil.

În aceeaşi notă se desfăşoară şi celelalte cursuri la distanţă la care m-am angrenat din pasiune, de data asta şi /sau din dorinţa atestării suedeze a unor cunoştinţe dobândite şi uzitate deja pe pământ românesc. Şi mă refer aici la cursurile de fotografie şi prelucrare digitală, pe care le ador şi care reuşesc, cu brio, să mă scoată din monotonia bla-bla-ului cu iz şcolar.

Spre surprinderea mea, astăzi dimineaţă am mai avut parte de un element neaşteptat menit să mă scoată din monotonia toamnei mohorâte şi ploioase şi care a reuşit să mă aducă cu degetele pe tastatură :) în doi paşi şi trei mişcări :) Asta, înainte de a mă trimite în balcon cu Nikonul în braţe pentru a imortaliza hăinuţa cea albă aşternută deja la sfârşit de octombrie. Ce-i drept, temperaturile iernatice cu minus grade noaptea dar şi prognoza meteorologilor care ne "ameninţaseră" deja cu zăpadă încă de marţi aveau să prevestească instalarea iernii, cu tot cu fulgi de zăpadă.

Noroc că am reuşit să imortalizez natura tomnatică în toată splendoarea ei în câteva şedinţe foto cu care nu am reuşit să vă încânt. Dar lucrez la două proiecte fotografice, pe care sper să le termin cât mai curând posibil pentru a vi le împărtăşi.

Deocamdată, vă las în compania primilor fulgi de nea stockholmieni :)

E toamnă şi ... am revenit!

Poate vă întrebaţi unde am dispărut sau de ce nu am mai scris nimic de atât amar de vreme. Ei bine, nu am dat bir cu fugiţii încă, mă aflu în continuare pe tărâm stockholmian, însă se pare că toamna cu bogăţia ei de zile reci, ploioase, ceţoase dar şi cu multitudinea de activităţi şcolare în care m-am angrenat a pus stăpânire totală pe mine, astfel încât nicio fărâmă de inspiraţie nu a fost lăsată liberă să zburde pe blog întru delectarea simţurilor celor doritori de veşti a la svea.

Doar Mihăiţă la cei trei anişori ai lui a reuşit să-mi smulgă singurul post de pe luna septembrie. În rest, toată concentrarea şi inspiraţia mea au fost absorbite de cursurile în care m-am angrenat cu bună ştiinţă. Deşi nu şi cu multă înţelepciune, pentru că mă văd oarecum strâmtorată de volumul mare de teme şi proiecte pe care trebuie să le duc la bun sfârşit cu brio.

În altă ordine de idei, toamna a început încet-încet să-şi îmbrace hăinuţa multicoloră aşa încât natura cea frumos colorată devine o adevărată încântare pentru ochi şi suflet. Temperaturile extrem de scăzute ale dimineţii (de multe ori ajunse la 0 grade) urcă treptat spre orele amiezii până la 11 grade dar nu reuşesc să depăşească pragul psihologic de 15 grade. Şi asta de mai bine de o lună şi jumătate, de când toamna şi-a intrat în drepturile ei suedeze, pentru că da, aici toamna soseşte de pe la mijlocul lui august şi sălăsluieşte cu consecvenţă până la mijloc de noiembrie.

Au fost zile în care ploaia a pus stăpânire pe natura suedeză pe care a udat-o din belşug, pregătind-o de schimbare, de acceptare a hăinuţei ruginii ce va marca un nou început, ce-i drept după o lungă hibernare şi amorţeală a naturii. A plouat nu numai cu stropi mari şi grei, uneori cenuşii, dar şi cu un cocktail de tristeţi, neîmpliniri, dubii, iluzii, dorinţe, speranţe. A plouat din abundenţă dar s-a oprit. Şi astfel am reuşit să revin în peisajul blogosferic. Hăinuţa cea nouă a naturii m-a inspirat să caut bucuria pastelului de toamnă prin lentila fotografică şi s-o captez întru desfătarea simţurilor. Ceea ce voi face şi în continuare. Aşadar, astăzi, voi descinde la o binemeritată plimbare duminicală pentru a surprinde bogăţia de culori tomnatice şi de a v-o reda în stilu-mi caracteristic, cu ajutorul prietenului fotografic fidel.

Pentru Mihăiţă, la 3 anişori!

Cu fiecare copil ce se naşte, se naşte o nouă speranţă, se naşte o nouă grijă. Se naşte grija de a-l creşte sănătos şi în siguranţă, grija de a-l creşte într-un cămin cald şi confortabil. Grija de a-i oferi cele mai bune condiţii şi de a-i îndeplini vise şi dorinţe de multe ori transferate din propriile dorinţe neîmplinite în copilăria demult apusă. Şi speranţa că boţul de om va creşte mare şi va dobândi trăsături altruiste, generoase, oneste, că te vei putea mândri cu fiecare realizare a lui, de la primii paşi şi primele cuvinte şi până la absolvirea şcolii şi primul serviciu. Că va reuşi să treacă prin încercările vieţii, cât mai puţin şifonat, transformând fiecare eşec sau neîmplinire în pilde asimilate doar din proprie experienţă. Că aşa învaţă omul cel mai bine. În rest, totul se poate dobândi accidental, doar.

A mai trecut un an şi mă regăsesc în faţa calculatorului, cu bucurie dar şi emoţie ce se transmit prin buricele degetelor tremurânde pe tastatura cu ajutorul căreia încerc să-mi aştern sentimentele de iubire, dor şi speranţa unei revederi cât mai apropiate cu cei dragi de acasă şi cu Mihăiţă, în special.

A mai trecut un an şi mă regăsesc în faţa aceleiaşi "maşinării" de transmitere şi stocare a gândurilor mele de dragoste şi dor pentru un omuleţ de doar 3 ani care reuşeşte prin intermediul fotografiilor şi al filmuleţelor să-mi transmită energie pozitivă şi să mă învăluie cu candoarea şi inocenţa specifice vârstei şi sufletului său de copil pur.

Te iubim, Mihăiţă şi ne este tare dor de tine! Dar, în acelaşi timp, suntem bucuroşi şi fericiţi că eşti un copil deştept, frumos, dezvoltat echilibrat şi armonios, înconjurat de dragostea şi căldura părinţilor, bunicilor, străbunicilor şi a celor dragi din preajmă care veghează să ai o copilărie lină şi lipsită de griji.

Te iubim şi-ţi mulţumim pentru zâmbetul ştrengăresc inocent cu care ne încălzeşti inimile aici, departe şi, totuşi, atât de aproape prin gândul şi sufletul mereu alături de tine.

La mulţi ani, Mihăiţă şi mulţi pupici de la mătuşa şi unchiul de departe!

Împreună, la bine şi la greu!

Şi după DA-ul hotărât a urmat şi o frumoasă ceremonie religioasă oficiată de fratele meu şi de alţi doi preoţi.

Momentul este unic şi deseori rememorat, iar la ceas de aniversare trăirile de atunci revin cu o intensitate greu de descris. Şi astăzi plec devreme şi stau la facultate până târziu, dar pe seară şi întregul week-end avem timp suficient pentru a (re)savura amintirile de atunci.