vineri, 10 iulie 2009

Despre Storkyrkan

În imediata vecinătate a Palatului Regal se află biserica Storkyrkan (Biserica Mare), atestată documentar încă din secolul XIII. În cei 700 de ani de existenţă, biserica a jucat un rol esenţial în viaţa oraşului, nu numai ca lăcaş al încoronării regilor Suediei, ci şi ca loc al desfăşurării unor evenimente de importanţă naţională. Dar ea este, mai ales, Biserica Reformei, credinţă îmbrăţişată de majoritatea cetăţenilor Suediei. Exteriorul bisericii ilustrează o arhitectură de expresie barocă, în timp ce interiorul este realizat în stil gotic târziu, având 5 nave. Cea mai cunoscută operă a bisericii este marea sculptură în lemn care îl reprezintă pe Sfântul Gheorghe omorând balaurul, operă din 1489 a lui Bernt Notke. Pe zidul de sud al bisericii poate fi văzut un tablou (1535) înfăţişând parheliile (fenomen optic ceresc constând în apariţia în jurul Soarelui a unor pete rotunde luminoase, uneori colorate) apărute deasupra Stockholmului la 20 aprilie 1535; este cea mai veche imagine a oraşului păstrată până în prezent.

Un comentariu:

raluca spunea...

Interesant comentariu despre biserica Storkyrkan.....