vineri, 29 ianuarie 2010

Cu autobuzul prin Stockholm

Autobuzele suedeze, proiectate precum autocarele, îţi lasă un coridor îngust în care te poţi strecura în şir indian, pentru a sta în picioare în timpul orelor de vârf; în rest, toată lumea îşi are locurile bine stabilite: în faţă, loc special destinat pentru bagaje, scaune pentru persoane în vârstă, la mijloc, loc special pentru cărucioare şi persoane cu handicap. În spate au acces persoanele cu animale. Dacă posezi un patruped pe care vrei să-l scoţi la plimbare cu autobuzul :), este musai să mergi cu el în spatele autobuzului. Există inscripţii care te îndeamnă astfel iar regula este urmată cu sfinţenie, fără să mai fie obligat şoferul să-ţi atragă atenţia (decât în foarte rare cazuri, care confirmă regula, bineînţeles! :)

Scaunele din autobuze (tren şi metrou) sunt tapisate, marea majoritate, în culorile suedeze (albastru şi galben) şi sunt bine conservate. Deşi există mulţi puştani care obişnuiesc să-şi mai odihnească bocancii noroioşi pe scaunul din faţă (valabil doar în tren), vezi, cel mult, scaune cu urme de noroi, îndepărtat ulterior, şi foarte foarte foarte rar :) tapiseria tăiată.

Intrarea în autobuz se face numai pe la şofer, acesta fiind responsabil cu liniştea şi ordinea din autobuz. Nu mi s-a întâmplat să fiu martoră la certe între pasageri, ocheade înverşunate, vorbe aruncate peste umăr.
Şoferul este suveran în autobuz, el, de altfel, nu este protejat de cabina proprie ci are scaunul său marcat de o semi-platformă pe care sunt montate aparatele de taxat şi verificat biletele/abonamentele. Intervine de foarte puţine ori, de obicei numai când anunţă că locurile destinate cărucioarelor sunt ocupate regulamentar şi este nevoit să lase eventuale cărucioare pe dinafară. În mod normal, intră cam trei cărucioare în locul special amenajat. Şi cum locul respectiv este destinat şi persoanelor cu handicap, persoanelor în vârstă ce folosesc scaune speciale pentru deplasat sau posedă cărucioare de piaţă, cărucioarele pentru copii au prioritate, celelalte fiind nevoite fie să se plieze, fie să rămână pe dinafară, în cazul supraaglomerării. Am văzut astfel de cazuri, în nenumărate rânduri, dacă locul pentru cărucioare era deja ocupat, fie ger sau ninsoare, mămica a rămas cu pruncul în staţie până la sosirea următorului autobuz mai puţin aglomerat. Sau dacă aşteaptă 4 sau 5 cărucioare, se urcă în ordinea sosirii, fără să se plângă sau să se ia la ceartă. Urcarea în autobuz se face tot pe bază de coadă în şir indian. Când spaţiul dintre scaune în care încape o singură persoană, în coloană, se umple, se închid uşile şi eşti nevoit să aştepţi următorul autobuz la care vei intra, printre primii.



Autobuzele (trenurile, metrourile) sunt dotate cu sistem de supraveghere şi plăcuţe indicatoare de avertizare a camerelor de luat vederi, deşi se văd şi cu ochiul liber :) şi cu aparate de anunţare vizuală şi verbală a staţiei următoare, precum şi cu un aparat special pentru şofer de măsurare a timpului exact la care trebuie să ajungă în staţie. Fiecare staţie este prevăzută cu orarul autobuzelor (respectat cu sfinţenie :), prezent de altfel şi pe net, iar fiecare defecţiune majoră sau deviere a circulaţiei este semnalată pe pagina de internet a Stockholms Localtrafik, în timp real.

Au mai fost cazuri când şoferii au mai întârziat câteva minute ( 2-3-4) şi atunci pasagerii (de obicei suedezii) îi "trag la răspundere" :) pe un ton civilizat şi cumpătat. Acum o săptămână am avut parte de un episod destul de neplăcut când autobuzul a întârziat 10 minute :D În direcţia respectivă, în intervalul respectiv nu mai circula niciun mijloc de transport aşa că am fost nevoiţi, toţi din staţie, să aşteptăm pe ger şi ninsoare. În staţie eram amestecaţi suedezi cu diverse alte naţii :)) Dacă cei de origine latină chiar nu aveau nimic împotriva întârzierii (am observat asta din discuţia din spaniolă purtată între ei :) suedezii începuseră să-şi sune cunoscuţii să-şi anunţe întârzierea :)) Cele 10 minute s-au scurs în linişte deplină, fără nelinişte şi nervozitate vădit afişată ci, pur şi simplu, întreruptă la apariţia autobuzului de telefoanele de informare respective şi, bineînţeles, de "trasul la răspundere" al şoferului. Cu nonşalanţă, acesta a răspuns că a avut probleme cu autobuzul, a încercat să le remedieze prin schimbarea autobuzului dar nu a reuşit aşa că ne-am văzut nevoiţi să circulăm în condiţii mai puţin obişnuite (fără anunţarea staţiei şi cu posibilitatea de a folosi numai prima uşă de acces pentru coborâre/urcare). Chiar şi în condiţiile date, nimeni nu s-a plâns, s-au urcat şi coborât cărucioare şi scaune pentru bătrâni pe la şofer, în deplină ordine. Am avut şi norocul că nu era oră de vârf dar autobuzul era plin trei sferturi, totuşi :)

Ieri, am trecut printr-un episod asemănător, dar mult mai "dramatic" :) în care calmul suedez şi-a făcut simţită prezenţa în condiţii meteorologice mult mai aprige şi, de data asta, circumstanţe matinale. Aşadar, la ora 7 dimineaţa, în staţia de autobuz o masă de oameni ţinea prohodul autobuzului "decedat" la datorie :( Frig de crăpau pietrele, zăpadă cât casa, iar noi, oamenii de bine, cu diverse treburi şcolare sau "serviciale", aşteptam cu stoicism venirea înlocuitorului celui căzut în zăpadă :) Deşi intervalul de sosire a autobuzului în direcţia dorită este, dimineaţa, de 7 minute, am fost nevoită să aştept mai bine de jumătate de oră, timp în care s-au perindat mai multe autobuze a căror rută nu se intersecta absolut deloc cu cea de care aveam eu nevoie. În timpul ăsta, liniştea şi calmul dominante erau întrerupte, la vederea autobuzelor, doar de oftaturi dezamăgitoare sau de telefoanele de informare necesare pentru întârzierea produsă.

8 comentarii:

tetris spunea...

Dumnezeule, cata monotonie! Ce plictiseala! Adica sa nu fie bataie pe scaune? Sau vreun smecher care sa o ia in fata tuturor?

Uneori asa obosita sunt de certurile din autobuzele noastre ca-mi vine sa merg pe jos, doar sa am liniste. Dar nici asa n-as avea, ca-s claxoanele, injuraturile soferilor, etc ...

Ana-Maria spunea...

Oooo...intradevar e prea monoton....nu m-as simti in largul meu daca nu s-ar cantari cineva pe picioarele mele , de-a moaca...si nici nu mi s-ar face ziua frumoasa fara sa adulmez putoarea unora ce nu au auzit de igiena personala...
Nah , dar ce sa mai zic?Cu cat e mai departe orice tara de Romania , cu atat este mai civilizata!:)

Mirona spunea...

Trebuie neaparat sa vizitez Suedia! Din ceea ce scrii pare atat de ordonata incat sunt sigura ca ma voi simti tare bine, eu avand o preferinta vadita pentru tarile foarte ordonate si corecte gen Japonia (desigur :D), Germania, Austria :) Poate sangele meu latin este diluat tare fiindca in Italia, Spania nu ma simt bine de obicei... :))) Mi-a placut postarea, foarte informativa! :) Lucrurile mici ca acestea (know-how autobuz-ecesc) conteaza enorm!

oana spunea...

mi-ai amintit de o stire de saptamana trecuta.intr-un autobuz din Belgia cred o persoana in varsa,de gen feminin se certa cu restul pasagerilor.nu intelegeam prea bine ce spunea,pana nu a tras o injuratura in romaneste...

salmi spunea...

Cam asa e si la noi, cu cateva exceptii ca doar e un orasel mai mic. Adica nu avem panourile electronice nici in statii nici in autobuze, dar in statii sunt afisate mersul autobuzelor si da, se respecta cu strictete. Singurele probleme sunt acum iarna, dar toata lumea intelege. Certuri nu am vazut niciodata...e drept ca e mai rar aglomeratie. Acum iarna insa, am vazut cand au venit doua autobuze pentru aceeasi ruta, fiindca era aglomeratie si programul e din jumate in jumate de ora. Sa nu stea lumea in frig...

Sper sa nu te superi daca adaug si eu cate ceva ce am vazut ca e legat de transportul in comun din autobuze. Ele-autobuzele-sunt astfel concepute incat se inclina in statie astfel incat sa usureze urcarea carucioarelor si rulator-urilor(astea sunt chestiile cu doua roti ca ajutor de mers pentru batrani). Daca e cineva care nu poate urca, iar din autobuz nu sare nimeni sa ajute(desi de majoritatea datilor sare cineva) atunci e datoria soferului sa mearga sa ajute persoana respectiva. Asta am aflat citind in brosura cu mersul autobuselor.
Si inca o obligatie a soferului este sa nu porneasca din statie pana persoanele batrane nu s-au asezat pe scaun. Acestia urca in general la mijloc, pentru ca altfel ar incurca , dar dupa ce isi lasa rulatorul la locul special amenajat cum spunea si svea, pe mijloc, se duc in fata sa isi ia bilet sau sa isi taxeze cardul(e un aparat special care iti ia din calatoriile cu care iti e incarcat cardul).

La noi mai e o chestie...indiferent cu ce numar circul, in timp de 3 ore nu ma mai taxeaza(pentru doua calatorii consecutive, caci a treia deja mi-o taxeaza). Asta am vazut de fiecare data cand s-a intamplat sa merg in oras si apoi sa revin acasa in mai putin de 3 ore, desi m-am intors cu un alt numar de autobuz decat am mers.

Oh, m-am intins, dar e un subiect care imi place, voiam si eu sa scriu la un moment dat...

Svea spunea...

Tetris, curata monotonie :)) dar extrem de binevenita, cel putin din punctul meu de vedere si, se pare, nu numai :))

Ana-Maria, cat despre mirosuri (si asta o sa fie subiect de post separat, mai sunt probleme, mai ales in week-end. Daca suedezii stau extrem de bine cu igiena, la capitolul alcool chiar si mai bine :)) asa ca odata cu lasarea week-end-ului, majoritatea mijloacelor de transport in comun se imbiba de aburii mirabolanti de bere, vin sau alte lichioruri parfumante, incat papilele gustative si glandele lacrimale sunt suprasaturate de invazia alcoolica. Si cum un pahar de bere merge bine dupa o masa condimentata, mirosurile bucatariilor indiene sau arabesti isi fac la fel de bine simtita prezenta, mai ales pe anumite rute, frecventate intens de natiile in cauza :)

Svea spunea...

Misaki, într-adevăr Suedia merită vizitată și, cu siguranță, nu vei fi dezamăgită pentru că punctualitatea și rigurozitatea sunt la ele acasă :))

Oana, din păcate, imediat se cunoaște un român în străinătate :(( Există, bineînțeles și multe excepții care, nu vine, de fapt decât să confirme regula :(

Salmi, ești mereu binevenită să comentezi, indiferent cât de lungi pot ajunge comentariile, ele sunt extrem de pertinente, deci oricând agreate și mult așteptate :)

ivan tudor florian spunea...

Buna Svea,
Am preluat articolul tau.Blogul meu este pentru transportatatori.Am citat sursa.E interesant articolul.Sunt interesat de poze, filmulete cu autobuze, troleibuze si tramvaie.Suces in activitate.Multumesc frumos.
Florin Ivan
http://ivantudorflorian.eublog.ro
email:asociatia.apt2010@yahoo.com