MAI vreau o floare! :)

După o lungă şi friguroasă iarnă, primăvara şi-a intrat pe deplin în drepturi, de săptămâni bune, iar mai cel floral ne răsfaţă pe deplin simţurile. Pentru că avem nevoie şi merităm! Enjoy! :)

La umbra pădurii

Am mai spus cu varii ocazii că sunt fascinată de Stockholm. O alternare perfectă de aşezări omeneşti, apă şi pădure. Kilometri întregi de pădure, întreruptă de pâlcuri de case sau blocuri, urmate de o continuare firească de apă şi din nou câmp verde cât vezi cu ochii. Suprafeţe întinse de pământ stockholmian rezervate naturii pentru a se desfăşura în toată splendoarea ei.

Aşa se face că în comuna în care locuiesc (Stockholmul este împărţit, din punct de vedere administrativ, în 25 de comune) pădurea ocupă un loc important în viaţa stockholmianului. Dacă de o parte a şoselei se înalţă blocuri minione, multe de 3-4 etaje, alternate cu case dar şi cu blocuri semeţe de 6-10 etaje, de cealaltă parte a şoselei, natura şi-a rezervat dreptul ei de a-şi conserva pădurea ca o necesitate a unui echilibru necesar în ecosistemul stockholmian.

Dacă te "aventurezi" dincolo de câmpul verde şi te îndrepţi cu paşi hotărâţi pe potecile de pădure de câmpie, reuşeşti, în doar câteva secunde, să uiţi că te afli în inima unei capitale europene, pădurea cu liniştea şi susurul ei ademenitor reuşind să te transpună într-o altă lume.

Îngemănarea celor două lumi este atât de naturală încât nu are cum să te mire că pe pajiştea din faţa blocului te poţi trezi cu patru iepuri dolofani, ţopăind nestingheriţi, scăldaţi în razele soarelui de dimineaţă şi supravegheaţi de o pisică, de la o distanţă nu foarte mare, dar suficientă pentru a reuşi să bată în retragere, la nevoie. La fel de nestingherit te poţi plimba şi tu pe aleile pădurii iar căprioarele să te supravegheze, de la aceeaşi distanţă protectivă, în periplul tău prin templul lor verde. Enjoy! :)

  

Ce-ţi doreşti şi ce-ţi iese :)

Cum se poate transforma un tort tiramisu într-un tort cu cremă mascarpone şi de căpşuni?

Ei bine, cum? Simplu! Să începem cu una bucată "gospodină" pornită să evite cât mai mult cu putinţă e-urile din comerţ şi, în acelaşi timp, curioasă şi dornică să încerce bunătăţile prezentate pe blogurile culinare şi nu numai. Şi de aici, orele petrecute în bucătărie, imaginaţia debordantă care poate transforma orice reţetă decentă în varii combinaţii, că aşa se întâmplă când tragi cu ochiul la mai multe surse. Şi cum pe drumul de la calculator la blatul de bucătărie, memoria-ţi poate juca feste, uite aşa, un tort tiramisu se poate tranforma într-un tort cu cremă şi fructe! :)

Ştiu, se poate printa reţeta, poţi să te duci cu ea în dinţi la supermarket şi să-ţi procuri absolut toate ingredientele necesare pentru o reuşită desăvârşită precum reuşita gospodinelor care şi-au pus la dispoziţie pe net talentul şi secretele culinare. Dar viaţa ar fi prea simplă şi plictisitoare! :) Aşa că astăzi vă voi da trimitere către sursele mele de inspiraţie, cu rugămintea de a presta ca acolo tortul tiramisu, în caz că asta doriţi. Pentru că ce mi-a ieşit mie este un tort personalizat, parfumat, cu mascarpone şi căpşuni, fără pic de cafea sau cacao, ci doar uşor alcoolizat, aşa ca de sărbătoare :) Precizez că încercarea s-a petrecut de Paşte :)

La plimbare prin Kungsträdgården

Şi pentru că este weekend, cu 15 grade astăzi, 18-20 de grade mâine şi poimâine, urmat de o săptămână caldă cu temperaturi de 20-23 de grade, a venit timpul să vă răsfăţ cu cireşii japonezi din Kungsträdsgården, la care am reuşit să ajung weekendul trecut.

Spun asta, pentru că există tradiţia de a păşi, anual, în lumea celor două alei de cireşi, pline de frumuseţe roză, candoare şi curiozitate turistică şi nu numai. O frumuseţe simplă prin magie de culoare şi parfum.

Săptămâna ce a trecut a venit, pe neaşteptate, cu temperaturi extrem de scăzute şi chiar ninsoare, după cele două săptămâni însorite şi calde, în care natura a reînviat, îndreptându-se spre un nou ciclu văratic de culoare şi miros floral ameţitoare. Ca la început de weekend, să renunţăm din nou la hainele groase pentru cel puţin o săptămână.

Până la imortalizarea noilor plimbări stockholmiene, să ne bucurăm simţurile cu frumuseţea japoneză din Kungsträdgården (Grădina regală) mai sus menţionată.

Ninsoare de mai

De-abia în luna aprilie am reuşit să renunţ la haina cea groasă de iarnă, căciulă şi mănuşi. Asta pentru că şi Stockholmul a renunţat la hăinuţa cea albă şi groasă de omăt, îndelung purtată anul acesta, timp de aproximativ 5 luni, fără întrerupere.

Nu pot să spun că a fost o trecere bruscă, dar aprilie, meteorologic vorbind, a venit cu călduri extrem de ridicate pentru această perioadă, în Suedia. Astfel, timp de vreo două săptămâni, am putut să mă bucur de aerul cald stockholmian, de soarele blând şi generos care a mângâiat natura cea dornică de trezire la viaţă. Aşa că mâneca lungă şi călduroasă a gecii a fost, cu uşurinţă, înlocuită de tricou şi maieu chiar, de către suedezii care la 15-20 de grade consideră vara instalată deja.

Se pare însă că vremea călduroasă de sfârşit de aprilie a fost doar o iluzie, pentru că de două zile avem parte, din nou, de temperaturi scăzute. Ca astăzi, când mi-am îndreptat ochii mijiţi spre fereastră, să constat cu uimire şi cu multă neîncredere că ningea. Cu fulgi mari, peste lalele, narcise, magnolii, copaci înmuguriţi şi înfloriţi, iarba de un verde crud. Repet, cu fulgi mari, oarecum apoşi, nu cu petale de cireş japonez, ca pe aleile din Kungsträdgården, unde mi-am răsfăţat simţurile, sâmbătă, la o plimbare binemeritată.

Cum v-am obişnuit deja, orice afirmaţie trebuie documentată fotografic. Enjoy! :)

Focuri valpurgice şi salve regale

30 aprilie are dublă semnificaţie pe tărâm suedez. Dacă pe timp de zi, suedezul dar şi emigrantul şi turistul de pe teritoriul Suediei au posibilitatea să asiste la salvele de tun lansate în cinstea regelui, pe înserat, focurile valpurgice constituie prilej de cântat, dansat şi băut în jurul impunătorilor "munţi" de crengi uscate înflăcărate menite să sărbătorească venirea primăverii şi trecerea la un nou ciclu al naturii.

Noaptea Valpurgiei este o săbătoare europeană care este celebrată în noaptea de 30 aprilie a fiecărui an. Denumirea vine de la sfânta Walburga, a cărei zi este pe 1 mai.

În credinţa populară din Germania şi ţările nordice, în această noapte vrăjitoarele şi demonii se dezlănţuie pentru câteva ore, vestind sosirea primăverii. Tot în Germania se spune că pe 1 mai îşi fac apariţia spiritele pământului şi zânele, pentru a trece pământul în siguranţă la sezonul de vară. Oamenii sărbătoresc prin petreceri mari, cu mâncare şi băutură., în faţa focurilor care simbolizează curăţirea şi înnoirea naturii.

Seara, mi-am îndreptat paşii către un foc valpurgic comunal. Zona aleasă, curtea şcolii, în prelungire cu pădurea Tullinge. Fascinant în Stockholm, şi nu numai, este apropierea de pădure, chiar contopirea cu aceasta, astfel încât prezenţa căprioarelor, iepurilor, elanilor, în unele zone chiar a lupilor şi vulpilor :) în bătătura casei nu mai uimeşte pe nimeni. Şcolile dedică ore speciale educaţiei în natură şi foarte multe clase preferă să-şi ţină activitatea în natură, indiferent de vârsta şcolarilor şi de nivelul mercurului din termometre :) Mi s-a întâmplat de multe ori să văd şiruri-şiruri de preşcolari prestând activităţi în curtea grădiniţei sau scoşi la plimbare prin pădure, la temperaturi sub zero grade.

Dar să revenim la focul nostru valpurgic, amplasat, cum spuneam, în curtea şcolii, în prelungire cu pădurea :) Lume destulă, cu preponderenţă mămici şi tătici cu cărucioare şi căţei, mulţi copii, adolescenţi, toţi paşnici, consumatori de dulciuri şi suc, cu preponderenţă. Fac aceste precizări, pentru că în funcţie de locul de desfăşurare al focurilor, comunale sau private, mulţimea prezentă (cam din jurul orei 20 până pe la 22-23, oficial :) petrece în stilul caracteristic nordic, la una-două-nouă doze de bere care pot încinge atmosfera şi mai mult decât o face mormanul de vreascuri înflăcărate. Din presa locală, am aflat că în Uppsala, focul valpurgic a încins atmosfera îndemnând la violuri şi acte de violenţă. În schimb, autorităţile din Gotland şi Göteborg s-au declarat mai mult decât mulţumite, semnalând doar cazuri de ebrietate şi încăierări uşoare care sunt de fapt parte a spectacolului valpurgic.

Important e că focul la care am participat eu a fost unul câmpenesc, extrem de paşnic, motiv pentru care am şi reuşit să-l imortalizez în linişte :)


Anul acesta am reuşit să mă nimeresc în oraş, la ora prânzului, exact la locul de lansare al salvelor în cinstea regelui Carl Gustav XVI. Nu aveam cum să fiu în două locuri în acelaşi timp, aşa că am ales, pentru autenticitate, să rămân în apropierea salvelor. La parada regală am fost şi cu alte ocazii şi dacă nu reuşeşti să prinzi un loc cu vizibilitate bună, te duci doar pentru amintirea de a participa la faţa locului :)

Regele a împlinit, anul acesta, 65 de ani şi deocamdată nu se gândeşte la retragerea de pe tronul Suediei, în favoarea fiicei sale, Victoria. Dacă acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, Victoria va deveni prima regină din dinastia Bernadotte, dinastie care se află la conducerea Suediei de 200 de ani. În perioada modernă a istoriei sale, Suedia a mai avut doar două regine: Kristina (1632-1654) şi Ulrika Elenora (1719-1720).

Cam astea au fost dovezile foto ale ultimei zile de aprilie 2011 şi sper să vă fi plăcut. Zilele acestea am reuşit să mă plimb cu aparatul foto prin oraş, aşa că în curând veţi avea parte de şedinţe foto la firul ierbii, ca în vremurile bune. Long live the spring! :)

Hristos a înviat!

O felicitare, 100% handmade, cu drag pentru voi! :)

Cu drag, de la mama!

Ce se întâmplă când primeşti? Ce? Orice! Contează să fie de la o persoană dragă, să aibă o anume semnificaţie sau să fie primit cu ocazia unei zile speciale. Vă spun eu ce se întâmplă! Indiferent de obiectul primit, se creează un reflex pavlovian, activat, de fiecare dată, în preajma evenimentului sau a persoanei care oferă emoţia sau plăcerea respectivă. Aşa se întâmplă de câteva luni bune, în ajunul sărbătorilor sau a zilei de naştere, când mi se activează simţurile şi stau cu urechea ciulită să aud când aterizează poşta pe preş. Aici, dacă stai la bloc, nu dispui de cutie poştală, ci ai, pur şi simplu, o fantă în uşă, prin care poştaşul îţi dă drumul la corespondenţă direct pe preşul din dotare.

Aşadar, cum spuneam, vine Crăciunul, Paştele, ziua de naştere, mai nou, sunt conectată mental la numărătoarea şi la ghicirea zilei exacte în care felicitarea de la Bucureşti a fost expediată, prin poşta tradiţională. Fix trei zile îi ia să aterizeze pe preş! (Se pare că distanţa Bucureşti - Stockholm este mult mai rapidă decât cea de la Craiova la Bucureşti, de exemplu! Pe verificate! :) Răspunzătoare pentru surpriza cu parfum de "odinioară" - cine alta, decât mama. Tot mama, săraca! (Vorba unei reclame, cu acelaşi parfum de demult :) Cu toate că mânuieşte bine "tehnica" trimiterii felicitării electronice, continuă să trimită, şi nu numai mie, felicitări tradiţionale, înnobilate de scrisul de mână dar şi de grija şi priceperea cu care alege mesajele vizuale, menite să creeze o amprentă emoţională mult mai puternică decât mass-ul de pe messenger, like-ul de pe facebook sau felicitările de duzină trimite în masă cu ajutorul siteurilor specializate de trimis felicitări virtuale.

Chiar dacă suntem în era ipodurilor, ipadurilor şi al altor mijloace de comunicare şi acces rapid la informaţii de orice natură, un lucru e sigur. Cartea, ziarul, revista sau felicitarea tradiţionale (format pe hârtie) nu au cum să dispară. Deşi subiecte ale multor dezbateri de gen, s-a dovedit, de-a lungul anilor, că cele două surori (surata virtuală şi cea tradiţională)  reuşesc să facă casă bună împreună, completându-se reciproc iar supravieţuirea uneia nu afectează negativ extinderea celeilalte.

Automatisme suedeze

Ştiu că nu am mai scris de un car de ani şi că, de fiecare dată, îmi propun dar nu reusesc. Dar tocmai ce am poposit pe blogul Danei, care se hotărâse să ne priveze, de aici înainte, de inspiratele-i rânduri scriitoriceşti, izvorâte dintr-un suflet sensibil dar şi dintr-un simţ critic bine ancorat în realitate. Citind răspunsu-i la încurajarea mea şi nu numai de a continua, am simţit un zvâc revigorant de a posta câteva rânduri şi în căsuţa mea virtuală. Cum bine m-a sfătuit, şi anume să-mi notez idei şi gânduri şi să le reiau când găsesc mai mult timp, mi-am adus aminte că dimineaţă, am asistat la o întâmplare neobişnuită, greu de imaginat că poate fi pusă în practică mai ales pe alte tărâmuri mai puţin îndoctrinate când vine vorba de ordine şi civilizaţie (deşi excepţii există, tocmai pentru a confirma regula :)

Aşadar, dimineaţă, la o oră extrem de matinală, coborâsem din tren şi-mi urmam traseul binecunoscut către autobuzul care avea să mă ducă spre locaţia dorită. Am coborât din tren, însoţită de o masă de suedezi care se orienta, grăbită şi, totuşi, ordonată, spre staţia de autobuze. Am urmat şirul indian de suedezi, care se formase, oarecum involuntar, datorită trotuarului îngust şi am purces spre intrarea în autobuz. Care se afla la capăt, staţionar, cu toate usile deschise. De precizat că în Suedia, urcarea în autobuz se face numai pe la şofer, acesta neavând o cabină separată şi fiind înconjurat de aparatele de taxat. Aşadar, taxarea biletului este obligatorie.

Am rămas mută de uimire când am realizat că tocmai mă urcasem într-un autobuz, staţionar la capăt, fără şofer, cu toate uşile deschise. Gestul meu firesc de a taxa biletul la aparatul de taxat s-a încadrat perfect în peisajul de suedezi care urcau în autobuz, ca pe bandă rulantă, toţi făcând acelaşi gest automat, de parcă ne aflam cu toţii în faţa unui şofer invizibil.

Nimeni nu s-a urcat pe la celelalte uşi, nimeni nu a schiţat vreo grimasă de uimire că autobuzul este fără stăpân. Bine, de obicei, suedezii au gesturile atât de înrădăcinate, încât cu greu se pot abate de la ele :) Chiar şi eu am fost atât de suedeză în momentul urcării, ulterior analizând cu atenţie comportamentul tuturor.

În maşina aproape plină de persoane matinale, cu ziare la purtător sau ipoduri furnizoare de muzică şi ştiri, eram în aşteptarea orei potrivite de plecare. Şi, cu doar un minut înainte de plecare, şoferul invizibil s-a dovedit extrem de vizibil, îndreptându-se spre autobuz, cu paşi calmi dar fermi şi cu cheile la purtător, pornind fix la ora programată.

Eee... spanac!

Ce se întâmplă când te loveşte astenia şi încerci s-o contracarezi? La început, te alegi cu o plimbare eşuată. Deşi vremea a fost extrem de îmbietoare! Noroc că sunt o persoană încăpăţânată, care a avut grijă să se înarmeze cu ceva spanac congelat, căruia îi dădeam târcoale de câteva zile bune. Şi, astăzi, am reuşit să urmez reţeta Laurei, căreia îi mulţumesc pentru toate reţetele extrem de inspirate. Şi aşa m-am energizat cu o delicioasă plăcintă cu spanac, pe care am "executat-o" în dublu exemplar, sub forme diferite. Gustoasă şi hrănitoare! Încercaţi-o şi voi! Reţeta o găsiţi aici. Enjoy!

Cu drag, de 1 Martie...

Mă uit pe fereastră şi văd plapuma groasă de zăpadă din grădiniţele blocurilor şi pietrişul umed, adunat în strat generos pe trotuare. Mă uit la termometru şi cele -5 grade prezente îmi smulg un brrr şi dorinţa de a hiberna în casă. Nimic din toate astea nu vesteşte sărbătoarea de astăzi. Doar calendarul mă trage de mânecă, şoptindu-mi "E 1 Martie!" Reflexul pavlovian mă îndeamnă să tânjesc la sărbătoarea balcanică de întâmpinare a primăverii. Deschid sertarul cu amintiri şi ochii minţii colindă prin fiecare ungher în care găsesc mărţişoarele trecutului ce şi-au pus amprenta melancolică, de neşters peste ani. Deschid albumul şi găsesc mărturii fotografice ce-mi umplu inima de nostalgie.

Suedezii nu sărbătoresc mărţişorul. Primăvara în Suedia este decalată cam cu o lună şi ceva faţă de România. Aşa cum povesteam şi anul trecut aici, în tradiţia populară, lunile anului sunt împărţite în opt anotimpuri: vårvinter (martie-aprilie), vår (mai), vårsommar (iunie), sommar (iulie), höstsommar (august), höst (septembrie-octombrie), höstvinter (noiembrie), vinter (decembrie-martie).

Ca atare, astăzi mă văd nevoită să împart gânduri pimăvăratice virtuale doar cu rudele şi prietenii din România, dar şi cu balcanicii pentru care Marteniţa are binecunoscuta semnificaţie.

Pe principiul

(un mărţişor haios, pentru care îi mulţumesc mult lui Lenuş),

vă ofer următoarele "mărţişoare" virtuale

cu parfum de odinioară - pentru mama

şi cu parfum stockholmian de luna mai, pentru voi, 

că atunci avem verde şi lalele din belşug :)

Pentru mama

Pentru voi

Ce visam să devin când voi fi mare :)

De data asta am reuşit să dau curs invitaţiei la leapşa oferită de Tetris. Mi-e şi ruşine de ea, săraca, la câte premii şi lepşe nepreluate am adunat.

Leapşa de astăzi este una extrem de simpatică sau, cel puţin, răspunsul ei m-a ţinut cu zâmbetul pe buze, aşa cum obişnuieşte s-o facă cu majoritatea posturilor ei.

Ce visam să devin când voi fi mare? La 6 ani tânjeam, ca toţi copiii, să devin doctoriţă. Un vis ce s-a aflat, în acea perioadă, pe picior de egalitate cu acela de a deveni fotomodel. Ambele s-au dovedit a fi vise eretice :), de scurtă durată, înlocuite, ulterior, la o vârstă mai "înaintată", cu acela de a deveni ghid turistic sau, pur şi simplu, să am o meserie care să-mi permită să călătoresc mult şi să comunic în limbi străine. În liceu, când am descoperit orele de psihologie, am făcut o pasiune puternică pentru materia asta (a nu se citi "profesorul" :) care m-a fascinat.

În concluzie, am fost mereu atrasă de litere, am detestat cifrele din adâncul sufletului şi, ca atare, am încercat să mă învârt, cu preponderenţă, în medii cu material filologic, cât de mult posibil. Aşa se face că meserii ca traducător, redactor, profesor m-au atras şi mă vor atrage întotdeauna şi, mai mult, îmi vin ca mănuşă.

Şi nu, nu am avut niciodată curiozitatea de a demonta nimic, de a cotrobăi prin burţile diferitelor aparate electrocasnice etc :) În schimb, mi-a plăcut să mă învârt, copil şi adolescent fiind, printre blide şi să dau contur creativităţii mele culinare! N-am băgat pe nimeni în spital, cu martori o spun! :)

Predau leapşa tuturor celor ce o găsesc atractivă şi consideră că au de împărţit amintiri plăcute din copilărie şi nu numai :) 

Hand-made nostalgic :)

Poate vă întrebaţi ce legătură există între obiectele următoare şi tema blogului meu :) Ei bine, una cât se poate de firească! Ambele sunt lucruşoare hand-made, primite de la persoane dragi mie şi pe care le port cu multă plăcere pe tărâm stockholmian. Dacă ilicul :) din imagine mi-a fost dăruit de o prietenă de-a mamei, care a migălit la el, cu mult spor şi multă dragoste pentru a fi gata la timp, înainte de plecarea mea spre tărâm friguros, pisicuţa-mărţişor a fost şi ea un cadou extrem de inspirat, primit de la o fetiţă dragă mie.

Introducerea fiind făcută, rămâne doar să vă mai aduc la cunoştinţă şi motivul acestei postări hand-made cu iz de concurs organizat de Ina cu ocazia Dragobetelui. Şi cum îmi plac mult lucrurile hand-made şi minunatele ei migăleli :) am decis să particip şi eu la concurs şi să vă invit şi pe voi s-o faceţi. Amănunte despre concursul care se va termina mâine la ora 17 veţi afla accesând blogul ei. Succes! Şi mulţumim, Ina, pentru concurs!



Ce mai e nou, după o absenţă îndelungată...

Ce dor mi-e de timpurile în care postam, cât de cât, într-un ritm susţinut! Din păcate, de foarte multă vreme, nu am mai reuşit să mă ţin de promisiune şi să vă fac părtaşi noutăţilor mele cu iz stockholmian.

Ce-am mai făcut în ultima vreme? Am învăţat cu drag şi spor :) pentru că am avut "înţelepciunea" să mă angrenez în multe cursuri. Pe de o parte, faptul că încă sunt tânără :) şi "nemămică", din păcate, dar şi faptul că am luat viaţa de la capăt într-o altă ţară (în care pentru a avea un statut comfortabil pe măsura studiilor pe care le am din ţara de origine, trebuie să mi le completez în sistemul de învăţământ suedez) mi-au facilitat posibilitatea de-a mă arunca, din nou, pe băncile facultăţii. Ca să nu pierd experienţa acumulată şi pentru a exploata la maxim cunoştinţele deja dobândite până acum în domeniile mele de activitate şi hobby, m-am gândit că înţelept ar fi să urmez întru totul paşii suedezi necesari unei integrări reuşite. Dar pentru asta e nevoie de timp şi răbdare.

Astfel, diploma de SAS B mi-a deschis poarta înregistrării la varii cursuri universitare, şi nu numai, care se află doar la un click distanţă. Cum pregătirea mea este una filologică, am ales să-mi completez studiile pentru a deveni profesor cu drepturi depline în Suedia. Şi am optat pentru înscrierea în cadrul cursului ULV (Utländska Lärare Vidareutbildning) (Curs de completare pentru profesorii emigranţi). În funcţie de studiile avute, acest program de completare poate dura maxim 2 ani. Şi aici intervin caracteristicile fiecărui candidat în parte. Cursul începe cu un curs obligatoriu "Att vara lärare i Sverige" ce presupune familiarizarea emigranţilor, care au profesat deja mai mulţi sau mai puţini ani în ţara de origine, cu sistemul de învăţământ suedez. Un semestru în care te refamiliarizezi cu noţiuni de pedagogie şi capeţi noi cunoştinţe de legislaţie în sistemul de învăţământ suedez. Şi în care împarţi din experienţa ta de profesor cu ceilalţi cursanţi dar şi cu profesorii. Un schimb de experienţă de la profesor la profesor, pentru că "studenţii" pot avea chiar şi 10-15 ani de experienţă la catedră (chiar şi universitară) în ţara de origine. Profesori care, printr-un joc al sorţii, mai mult sau mai puţin impus, se pot trezi să ia viaţa de la început pe un nou meleag, numit Suedia. Ţară care acordă azil politic persoanelor refugiate din ţările defavorizate sau măcinate de războaie dar care, în acelaşi timp, reprezintă un soi de "paradis stabil" şi pentru cetăţenii Uniunii Europene defavorizaţi social şi economic în ţările de baştină.

Şi uite aşa a luat naştere proiectul ULV (Utländska Lärare Vidareutbildning) (Curs de completare pentru profesorii emigranţi) menit să scurteze drumul către sistemul de învăţământ suedez. Drum ce se vrea scurt şi puţin anevoios, în teorie. Pentru că în practică, lucrurile stau puţin diferit. Tu ca pedagog sau profesor cu o vastă experienţă în domeniul tău de predare (mai ales dacă vii dintr-o ţară europeană) simţi că ai pâinea şi cutiţul în propriile mâini şi treaba e cam aceeaşi indiferent de locaţia în care predai. Deşi conştientizezi că bariera lingvistică te trage cu mult prea mult înapoi sau te ţine pe loc la nivelul de învăţare a limbii suedeze astfel încât deprinderile tale profesorale capătă o anumită patină a timpului până reuşeşti să le slefuieşti din nou, în contextul suedez. Şi uite aşa, planul suedez de a şcoli emigrantul deja şcolit şi experimentat în mediul de provenienţă nu mai pare o fantasmagorie sau doar o modalitate de avantajare a propriilor nativi, cum eşti tentat să acuzi.

Iar studiile de completare devin, de cele mai multe ori, o reluare a studiilor de bază (un fel de Mărie cu altă pălărie). Aşadar, dacă eşti profesor din Uniunea Europeană şi vrei să profesezi în Suedia pe exact aceleaşi specialităţi din ţara de provenienţă, trebuie să urmezi cursurile de limbă suedeză organizate fie în cadrul comunei de care aparţii fie de SIFA (Suedeza intensiv pentru persoanele cu studii superioare) http://www.stockholm.se/-/Serviceenhetsdetaljer/?enhet=671317aaca8f491197eadeb214661652z. Odată ce ai diploma de SAS B în buzunar şi hârtie de la Högskoleverket care să confirme că eşti deţinător de "lärareexamen" poţi liniştit să te apuci să-ţi completezi studiile.

Ceea ce am făcut şi eu şi pot spune că am terminat deja primul semestru "Att vara lärare i Sverige". Şi l-am început acum o lună pe cel de-al doilea în care merg în paralel cu completarea studiilor de engleză ce vor ţine un semestru (voi reveni cu detalii într-un post separat, ca să nu vă ameţesc de tot :) şi cu spaniola pe care am luat-o de la capăt pentru că nu am studiat-o în cadru universitar. A fost obţiunea mea de a alege să predau aici engleză şi spaniolă, gândindu-mă că dacă "tot mă chinui" cu nişte paşi luaţi oarecum de la capăt, s-o fac sistematic şi util. Engleza este materie de bază în şcoala suedeză (alături de suedeză şi matematică) iar spaniola ocupă primul loc la limbile alese de către elevi ca limbă a doua de studiu. Şi cum eu am profil filologic, deci altă materie îmi este imposibil de abordat, iar spaniola îmi este extrem de dragă, m-am gândit că n-ar fi rău s-o pornesc pe drumul ăsta. Aşa că ţineţi-mi pumnii că am nevoie! Voi detalia experienţa şcolară, mai ales pe cea spaniolă, acum că am reuşit să sparg gheaţa, după atâta timp de şomaj tehnic pe blog :)