Sunetul dimineţii

În funcţie de locaţie, obiceiuri, program, vecini, ne intră în reflex diverse sunete ale dimineţii. Intrăm într-un soi de mecanism al dimineţii în care zbârnâitul deşteptătorului, trilurile păsărelelor, zumzetul cafetierei, susurul apei din baie sau vocea televizorului ne creează un soi de reflex pavlovian. Repetat, la nesfârşit! Ştim că e dimineaţă, că urmează o nouă zi de lucru! Suntem obişnuiţi cu zgomote anticipative! Sau cel puţin, aşa mi se întâmpla mie la Bucureşti! Aici, mentalitatea suedeză m-a obişnuit cu noi zgomote matinale! De muncă! Mai ales iarna, când te simţi mai bine sub plapuma groasă şi ştii că niciun tril de păsărele sau rază curioasă de soare nu-ţi poate strica somnul de dimineaţă, oamenii comunei veghează şi zgomotul maşinii de dezăpezit îşi face, conştiincios, datoria! Cum iarna a fost lungă şi zăpada cât casa, mirobolantul zgomot ne dădea trezirea, matinal, aproape zilnic! O perioadă am simţit că lipseşte ceva! Până când (primă)vara şi-a recăpătat drepturile şi gradele multe pe plus au scos în bătaia puternică a soarelui frumuseţe de iarbă! Şi iată că acum dimineţile mele au acelaşi parfum zgomotos, de data asta de un verde crud! Maşina de tuns iarba îşi face simţită prezenţa săptămânal, cu zgomotu-i asurzitor dar proaspăt mirositor! O nebunie de sunet! Şi ce bine miroase! :)