luni, 5 aprilie 2010

Hristos a inviat!

Anul acesta este primul an în care petrecem Sfintele sărbători de Paşte pe tărâm stockholmian, unde cozonacul şi roşeaţa ouălor au creat atmosfera de sărbătoare românească, ajutate şi de transmisia în direct de la miezul nopţii de la Mânăstirea Tismana, Gorj prin intermediul ProTV Internaţional.





Liniştea specifică duminicii de Paşte de pe meleaguri româneşti s-a resimţit şi la Stockholm, clopotele unei biserici protestante luterane din apropiere s-au auzit cu aceeaşi intensitate ca în orice duminică obişnuită, însă sentimentul pascal din suflet a fost încununat de soarele puternic, ce a scăldat în lumină şi căldură (preţ de vreo 8 grade) meleagul nordic şi care conduce la înlocuirea treptată şi de succes a păturii albe, de nea cu căpşoare timide dar stoice de brânduşe şi ghiocei.



Gradele pe plus dar şi soarele îmbietor ne-au scos la o plimbare binemeritată la un lac din apropiere, parţial îngheţat, încă. Cum fotografia face cât o mie de cuvinte, vă las să vă delectaţi cu peisajul stockholmian de duminică pascală 2010. Enjoy it! :)







P.S. Vă mulţumesc tuturor pentru urările primite şi doresc, la rândul meu, celor care poposesc în lumea poveştilor de departe sărbători cu lumină şi pace sufletească!

marți, 30 martie 2010

La aspirat pietrişul stockholmian :)

Au trecut zilele friguroase de iarnă cu căderi masive de zăpadă când maşinile de dezăpezire funcţionau la cote maxime iar tonele de pietriş sau pământ erau revărsate cu generozitate din recipientele special amenajate la fiecare staţie de tren sau la aproape fiecare bloc.


Cum am mai precizat şi cu alte ocazii, grija suedezilor pentru aproapele lor atinge cote imaginabile câteodată pentru europenii estici, mai ales :) aşa că pentru a nu suprapopula cabinetele de ortopedie şi nici distruge asfaltul, autorităţile suedeze s-au gândit să amplaseze la aproape fiecare bloc şi staţie de autobuz sau tren recipiente pline cu pietriş care poate fi depus pe suprafeţele alunecoase cu lopata sau cu plugul dotat la capătul opus cu dispozitiv de împrăştiere a pietrişului.


Şi a venit timpul ca cele 90 000 de tone de pietriş împrăştiate pe străzile Stockholmului să fie ridicate cu ajutorul aspiratoarelor stradale speciale până pe 15 mai cel târziu.

Mai devreme decât m-aş fi aşteptat, astăzi am fost surprinsă, din nou, de un zgomot puternic cauzat de aspiratorul manual dar şi de maşina de aspirat pietriş. Tehnica este următoarea: pietrişul este strâns de pe margini cu ajutorul aspiratorului manual şi apoi strâns de către maşina de aspirat dotată cu perii, ţâşnitoare şi care efectuează două sau trei drumuri pe aceeaşi direcţie pentru a îndepărta şi ultima pietricică. Filmul curăţeniei de primăvară pe aleile stocklomiene arată în felul următor:






Gânduri înflorate

Astăzi mi-am propus să dau roată blocurilor din împrejurimi şi să surprind vårvinter-ul în toată splendoarea lui! Cu alte cuvinte, cerul senin, soarele strălucitor (dar totuşi nedogoritor :) şi adierea uşoară de sfârşit de martie ajută la topirea, încet dar sigur, a păturii groase de omăt, lăsând loc plăpânzilor vestitori ai primăverii îndelung aşteptate. Ghiocei nu am surprins, în schimb vă las să vă clătiţi ochii cu minunăţiile gingaşe din grădiniţele blocurilor!










Mi-e foame! :)

O după-amiază plăcută de iulie stockholmian, pe-o bancă la malul Mării Baltice. Ronţăiam cu poftă din mărul dulce acrişor, mă bucuram de briza mării, de peisajul calm de vară suedeză şi nici nu bănuiam că, doar câteva minute mai târziu, după ce aveam să arunc cotorul de măr la coş, aveam să fac, disperată, echilibristică pe bancă, cu riscul de a mă accidenta, pentru a surprinde instantaneele următoare :)




Cu uşurinţă, puteţi ghici că, în momentul imediat următor aruncării cotorului la coş, câteva stăncuţe flămânde sau, hai să spunem, doar curioase, au dat târcoale coşului şi nu s-au lăsat până nu au ciugulit diverse rămăşite, iar una, mai norocoasă, mi-a găsit cotorul pe care şi l-a însuşit şi "cocoţat" pe o ramură bine înfrunzită, departe de privirile suratelor sale rămase la sol în căutarea hranei mult râvnite.

luni, 29 martie 2010

Oaspetele din grădină

Cu ochii după ghioceii şi brânduşele ce-şi fac apariţia, timid, de sub plăpumioara încă persistentă a Babei Iarna, am descoperit în grădina din faţa blocului un oaspete blănos şi sperios, nevoie mare, în momentul în care am încercat să mă apropii, aşa că am preferat un instantaneu de la distanţă cu ajutorul zoomului de pe mobilul la purtător.

sâmbătă, 27 martie 2010

Costurile unei nunţi regale

Poate puţini dintre voi cunosc amănunte despre evenimentul anului 2010 pe tărâm suedez. Este vorba de nunta regală dintre Victoria, prinţesa Suediei (33 de ani) şi Daniel Westling (36 de ani, deţinător a trei săli de fitness), nuntă îndelung aşteptată şi pe deplin încuviinţată de părinţi şi poporul suedez. O nuntă care se va bucura de faimă şi costuri pe măsură, în jur de 80 de milioane de coroane suedeze (11.4 millioane $), după cum anunţă surse ale radioului de stat suedez.

Guvernul suedez a alocat 40 de milioane de coroane suedeze pentru renovarea palatului în care va locui cuplul regal şi încă 8 milioane destinate întreţinerii palatului pentru următorii doi ani.

Nunta regală care se va desfăşura pe 19 iunie 2010 se va bucura de protecţia a peste 2000 de poliţişti aflaţi la datorie în timpul ceremoniei religioase, contra sumei de 7 milioane de coroane suedeze :) Alte 14 milioane de coroane suedeze au fost disponibile pentru renovarea catedralei în care se va oficia ceremonia.

Peste 2500 de soldaţi şi de angajaţi ai Ministerului Apărării vor lua parte la parada nunţii regale, costurile nefiind date încă publicităţii. Alte 4 milioane de coroane suedeze sunt alocate de către Ministerul Afacerilor Externe pentru relaţiile cu presa internaţională, diplomaţii şi familiile regale din întreaga lume.

Sunt alocate, de asemenea, peste 7 milioane de coroane suedeze pentru susţinerea festivalului "Love Stockholm 2010" ce va dura două săptămâni şi a cărui organizare vine "să speculeze" potenţialul turistic al oraşului în această perioadă când atenţia întregii lumi va fi aţintită asupra Suediei şi a Casei Regale suedeze.

Pentru mai multe detalii privind Casa Regală a Suediei, vă invit să răsfoiţi folderul "Despre Regatul Suediei" :)

vineri, 26 martie 2010

Premii fără număr :)

Am mai primit două premii, unul de la Tetris:



şi celălalt de la mămica de Gugulufix, premiu ce vine la pachet cu rugămintea de a numi zece lucruri care mă fac fericită:


Le mulţumesc mult că s-au gândit şi la mine şi mă grăbesc să "onorez" cerinţa de a numi cele zece lucruri care mă fac (pentru care sunt) fericită:

Aşadar, sunt fericită pentru că:

1. Trăiesc într-o ţară liberă, neîncercată de cataclisme naturale sau războaie. Trăiesc vremuri de pace, pot să mă exprim liber şi asta contează enorm.
2. Sunt o femeie liberă, născută într-o ţară fără dogme rasiale sau religioase împinse la extrem. Deşi o ţară greu încercată economic şi politic, de-a lungul timpului, cu multe prejudecăţi, statutul femeii românce este, de departe, unul fericit, dacă stăm să-l comparăm cu cel al femeilor arabe sau africane şi mult prea nefericit dacă e să-l comparăm cu cel al femeilor din Europa capitalistă. Dar să vedem partea plină a paharului.
2. M-am născut normală, din punct de vedere psihic şi fizic, capabilă să-mi valorific calităţile şi abilităţile psihice şi fizice.
3. Am părinţi în viaţă care mă iubesc enorm, mă apreciază pentru ceea ce sunt şi mă acceptă aşa cum sunt, cu bune şi rele.
4. Am un soţ extrem de înţelegător, cald şi iubitor cu care pot risipi într-o secundă norii adunaţi pe cerul căsniciei :)
5. Am un nepoţel sănătos, deştept şi frumos, care ne bucură şi oferă împlinire sufletească celor de-un sânge cu el.
6. Atât eu cât şi persoanele dragi din jurul meu nu ne confruntăm cu probleme de sănătate majore care să ne pună viaţa în pericol pe termen scurt sau cu cataclisme de orice gen, deşi nu poţi şti niciodată ce surprize îţi rezervă clipa imediat următoare.
7. Pentru că sunt încă tânără şi pot spera la şansa unui viitor împlinit alături de familie şi un eventual moştenitor. Deşi acest punct pare că se încadrează perfect pe lista "motivelor de neîmplinire", prefer să văd partea plină a paharului şi atât timp cât există speranţa unei vieţi mai bune, mai frumoase, mai împlinite, îl consider motiv de fericire. Sunt fericită că pot lupta şi spera, că încă-mi pot schimba în bine viaţa, că pot visa să-mi îndeplinesc dorinţele demult tânjite. Sună paradoxal, ştiu!
8. Pot dărui, de la un lucru material palpabil până la un zâmbet, o îmbrăţişare, o vorbă bună, de încurajare sau compasiune, menită să aline suferinţe, chiar şi pentru o clipită.
9. Mă bucur de interacţiune umană, chiar dacă vorba de încurajare sau alinare nu vine întotdeauna de la persoanele de la care te aştepţi, contează enorm că în anumite momente grele sau de maximă bucurie ai un suflet aproape cu care să le împarţi. 
10. Exist.

joi, 25 martie 2010

De-a primăvara-iarna :)

Vă vine să credeţi sau nu, astăzi am făcut o descoperire de senzaţie! :) Cum discuţiile îndelungate despre vreme nu au cum să mă ocolească, mai ales în această perioadă, şi cum stau mereu cu ochii pe termometru şi pe siteul suedez de meteorologie în aşteptarea zilelor însorite şi înverzite de primăvară, am descoperit că, în fapt, clima, în mare parte temperată, a Suediei şi subartică în munţii din nordul ţării cuprinde cinci anotimpuri: vinter (iarnă), vårvinter (sfârşitul iernii cf. dicţionarului suedez-român, Valeriu Munteanu), vår (primăvară), sommar (vară), höst (toamnă).

Când vine vorba de termeni climaterici, suedeza abundă în termeni specifici pe care alte limbi nu îi posedă. Să începem cu vårvinter, termen ce desemnează perioada de trecere de la iarnă la primăvară şi care poate fi considerat şi ca anotimp de sine stătător :) În sfârşit, am găsit şi eu explicaţia şi, mai ales, anotimpul reprezentat de lunile martie şi aprilie în Suedia :) Aceste două luni clar nu pot fi considerate luni de iarnă din cauza trecerii bruşte, uneori zilnice, de la plus la minus, dar nici luni de primăvară autentică, din cauza lipsei de verdeaţă şi miros proaspăt de flori primăvăratice :) Aşadar, vårvinter este termenul ce descrie perfect starea climaterică actuală de pe meleaguri suedeze.

Tot scormonind după explicaţii aprofundate, am descoperit un material interesant:
http://www2.hu-berlin.de/ksdp/download/RIESSLER2001b.pdf, mai ales pentru cunoscătorii limbii suedeze :) pe care îi şi invit la o parcurgere fugitivă sau detaliată, după timpul şi interesul fiecăruia.

Pe scurt, materialul prezintă explicaţia etimologică şi etnologică a termenului vårvinter, "vinovaţi" pentru introducerea lui în limba suedeză şi norvegiană fiind laponii care, în credinţa populară, împart lunile anului în opt anotimpuri: vårvinter (martie-aprilie), vår (mai), vårsommar (iunie), sommar (iulie), höstsommar (august), höst (septembrie-octombrie), höstvinter (noiembrie), vinter (decembrie-martie), dar şi  finlandezii care au prezenţi în vocabular toţi termenii mai sus menţionaţi, pe acelaşi considerent. Singurul termen care s-a impus şi scriptic, cu mai multă autoritate, fiind prezent în Dicţionarul explicativ al limbii suedeze, este vårvinter a cărui necesitate lingvistică este dată de desemnarea unei perioade îndelungate (martie-aprilie), distincte ca temperatură, ce se situează la graniţa celor două anotimpuri.

miercuri, 24 martie 2010

Periplu revigorant

Şi dacă tot mă întrebam în postarea anterioară dacă hăinuţa de Paşte va fi brodată cu fir alb din suveica Babei Iarna, Dana, de pe meleaguri gibraltariene însorite, s-a gândit să-mi ridice moralul şi să mă invite la o şuetă pe-o bancă nostalgică ce îmbie la depănarea amintirilor în compania văratică, mirositor îmbătătoare, ce-mi cuprinde simţurile amorţite de lunga şi împovărata iarnă stockholmiană.

Îi mulţumesc pentru înţeleapta iniţiativă şi vă invit să purcedeţi la un periplu virtual, colorat şi parfumat, surprins prin lentila-i fotografică. Merită poposit întru încărcarea bateriilor şi perceput lumea cu ochi mai calzi, mai limpezi, mai privitori de frumos!



luni, 22 martie 2010

Gânduri albe

Dacă tot am precizat că ninge cu premii în blogosferă, ei bine, pe tărâm stockholmian a nins de-adevăratelea toată duminica, asta după ce sâmbătă soarele a strălucit "dogoritor" cât e ziua de lungă şi ne-a îmbiat la o plimbare, pe jos, prin împrejurimi, preţ de ceva kilometri buni, acompaniaţi de cele opt grade pe plus ale lui Celsius :)

Aşadar, în casă a mirosit a plăcintă cu mere şi scorţişoară şi afară a aer călduţ şi plăcut de sfârşit de martie. Deluşoarele de zăpadă murdară nu lasă pic de firicel de iarbă sau muguraş să se arate la faţă, singura pată verde din peisajul stockholmian fiind pădurea de conifere scuturată de haina cea groasă de omăt.

După ce înmugurise în mine gândul primăvăratic de sâmbătă după-amiaza, duminică m-au întâmpinat nori grei plumburii şi mulţi fulgi de zăpadă, dansând haotic o bună parte a zilei, până pe seară când s-au hotărât să se prindă într-o horă învârtoşată, adevărat viscol ce nu a contenit întreaga noapte. Astfel că dimineaţă, pardesiul cel gri şi ros al babei iarna a fost primenit cu o nouă hăinuţă de nea proaspătă, scăldată în razele timide ale soarelui.

Întrebarea se pune în felul următor: de Paşte, ne îmbrăcăm într-o nouă hăinuţă albă sau nu? :))

duminică, 21 martie 2010

Ninge cu premii!

Am primit premiu de la o doamnă foarte talentată, pe al cărui blog intru din când în când şi casc gura a mirare de ce poate să-i iasă din mâinile talentate. Aşa că daţi o fugă pe blogul ei şi minunaţi-vă şi voi, că eu m-am minunat destul! :))

Şi pentru că m-am lăsat greu într-a posta premiul, l-am mai primit încă o dată de la Salmi, de data asta :)) Despre ea nu vă mai zic nimic, pentru că suntem mulţi cei care suntem primiţi cu braţele deschise pe blogul ei şi revenim, de fiecare dată, cu multă plăcere!


Deşi am mai primit mai demult acelaşi premiu, care vine, de data asta cu reguli clare :)) am zis să nu stric frumuseţea jocului :)) şi să mă conformez. Aşadar, premiaţii trebuie să respecte câteva reguli:
SĂ POSTEZE PREMIUL PE BLOGUL PERSONAL,
SĂ-L DĂRUIASCA CELOR 12 PRIETENI ALEŞI,
SĂ AFIŞEZE LINK-UL BLOGULUI LOR,
SĂ -I ANUNŢE PRINTR-UN COMENTARIU PE BLOGUL LOR,
SĂ SCRIE DIN PARTEA CUI AU PRIMIT PREMIUL

Cum astea fiind spuse, doamnelor şi domnilor, daţi-mi voie să vă prezint lista celor 12 premiaţi de astăzi; deşi majoritatea a mai primit premiul odată, am considerat de cuviinţă să-l mai primească a doua oară şi de la mine :))

1. http://japonia-departe-aproape.blogspot.com/

2. http://mchaiducu.wordpress.com/

3. http://danangibslife.blogspot.com/

4. http://vorbele.wordpress.com/

5. http://adamache-laura.blogspot.com/

6. http://povestidintaranordului.blogspot.com/

7. http://ioanabudeanu.blogspot.com/

8. http://ayandari.wordpress.com/

9. http://tetris-bdv.blogspot.com/

10. http://poppy-planet.blogspot.com/

11. http://savalaura.blogspot.com/

12. http://mamapenet.blogspot.com/

Mi-a luat ceva timp această operaţiune de afişare a linkurilor, dar având în vedere că tot petrec timp citindu-vă, am zis că-mi pot permite "sacrificiul" de a vă nominaliza, pe rând, de dragul clipelor frumoase petrecute pe blogul vostru :) plus că o floricică, în prag de primăvară, nu strică :) Poate reuşeşte să sperie fulgii de zăpadă (de pe tărâm stockholmian) înverşunaţi în dansul lor dezlănţuit.

Şi încă ceva, merită să-i citiţi pe toţi cei menţionaţi mai sus! Fiecare vine cu un stil, poveste, gânduri demne de împărtăşit! Mă relaxează şi am multe de învăţat din poveştile lor!

miercuri, 17 martie 2010

Trăieşti mult, munceşti mult!

"Răsfoind" online :) un ziar suedez, am putut afla că politicienii suedezi au propus o nouă lege pentru pensionare calculată în funcţie de anul naşterii, pe principiul că suedezii au speranţa de viaţă ridicată şi, prin urmare, şi dreptul la o pensie pe o perioadă mult prea îndelungată :))

Aşadar, propunerea de pensionare vizează categoriile de vârstă, după cum urmează:

Născuţi în 1950: 66 de ani şi 7 luni.
Născuţi în 1955: 66 de ani şi 11 luni.
Născuţi în 1960: 67 de ani şi 2 luni.
Născuţi în 1965: 67 de ani şi 5 luni.
Născuţi în 1970: 67 de ani şi 7 luni.
Născuţi în 1975: 67 de ani şi 10 luni.
Născuţi în 1980: 68 de ani.
Născuţi în 1985: 68 de ani şi 2 luni.
Născuţi în 1990: 68 de ani şi 2 luni.

No further comments :))

miercuri, 10 martie 2010

Gânduri climaterice :)

A venit primăvara pe tărâm stockholmian? Greu de spus! De două-trei zile ne scăldăm în razele "dogoritoare" ale soarelui ce şi-a făcut, cu greu, apariţia de după perdeaua deasă de nori şi a îndrăznit să strălucească, ca în zilele lui bune, pe cerul senin al Stockholmului. Şi totuşi, pământul îşi poartă cu conştiinciozitate hăinuţa cea albă, de poveste, primită încă dinainte de Crăciun. Însă relieful Stockholmului capătă, pe zi ce trece, silueta primăvăratică, îndelung aşteptată, munţii de zăpadă transformându-se, treptat, în deluşoare de omăt prăfuit. Noroc cu albastrul cerului, verdele pădurii de conifere şi albul imaculat (pe alocuri) care capătă o strălucire specială în lumina soarelui de martie. Cele patru grade pe plus ne încurajează să sperăm la venirea timpurie a primăverii, pe tărâm nordic. Zic timpurie, pentru că am experienţa anului trecut, când primăvara a venit în mai şi ne-a părăsit la sfârşit de iunie :))

luni, 8 martie 2010

De Ziua Femeii, de Ziua Mamei...

Istoria Zilei Internaţionale a Femeii este legată de Clara Zetkin. Cu 100 de ani în urmă, la 8 martie 1910, la cea de-a II-a Conferinţă Internaţională a femeilor-socialiste de la Copenhaga ea a propus instituirea „zilei luptei pentru drepturile femeilor".

Pentru prima dată, această zi a fost marcată pe 19 martie 1911 în Germania, Austria, Danemarca şi Elveţia. După trei ani, Ziua Femeii a fost sărbătorită pe 8 martie, într-o duminică.

În 1975, Ziua Internaţională a Femeii a fost recunoscută oficial de către Naţiunile Unite la propunerea delegaţiei URSS.

Cu timpul această zi şi-a pierdut tenta politică şi a devenit o sărbătoare a primăverii.

În ţările Europei Occidentale, această zi este asociată cu lupta femeii moderne pentru emancipare. În multe alte ţări, în data de 8 martie se pune mai mult accent pe Ziua Mamei. La o căutare mai amănunţită pe net, am găsit că Ziua Mamei (sărbătorită de români în cadrul Zilei Internaţionale a Femeii, pe 8 martie) se sărbătoreşte pe glob, în diferite zile ale anului, în funcţie de tradiţiile şi sărbătorile ţării respective. Aşadar, puteţi afla zilele de "omagiere" a mamelor, în funcţie de ţara lor de origine, după cum urmează:

A doua duminică din februarie - Norvegia

Shevat 30 ("cade" într-o zi, între 30 ianuarie şi 1 martie) - Israel

3 martie - Georgia

8 martie - Afghanistan, Albania*, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Laos, Macedonia*, Muntenegru, Moldova*, România*, Rusia*, Serbia, Ucraina.

*În Albania, Belarus, Bulgaria, Guyana, Italy, Macedonia, Mongolia, Moldova, România şi Rusia această zi este sărbătorită drept Ziua Internaţională a Femeii (nu în mod special drept Ziua Mamei).

A patra duminică din Post (Lent) - Irlanda, Nigeria, Marea Britanie

21 martie (echinocţiul de primăvară) - Bahrain, Egipt, Irak, Iordania, Kuwait, Oman, Liban, Palestina, Qatar, Arabia Saudită, Sudan, Siria, Emiratele Arabe Unite, Yemen (majoritatea ţărilor arabe)

25 martie - Slovenia

7 aprilie - Armenia

Baisakh (Mata Tirtha Aunsi – aprilie – mai) - Nepal

Prima duminică din mai - Ungaria, Lituania, Portugalia, Spania

8 mai - Albania (Ziua părinţilor), Coreea de Sud (Ziua părinţilor)

10 mai - El Salvador, Guatemala, Mexico

A doua duminică din mai - Africa de Sud, Anguilla, Aruba, Australia, Austria, Bahamas, Bangladeş, Barbados, Belgia, Belize, Bermuda, Bonaire, Brazilia, Brunei, Bulgaria, Canada, Chile, China, Columbia, Croaţia, Cuba, Curaçao, Cipru, Cehia, Danemarca, Ecuador, Elveţia, Estonia, Filipine, Finlanda, Germania, Ghana, Grecia, Grenada, Honduras, Hong Kong, Islanda, India, Italia, Jamaica, Japonia, Lituania, Malta, Malaezia, Myanmar, Olanda, Noua Zeelandă, Nigeria, Pakistan, Peru, Puerto Rico, Singapore, Slovacia, Santa Lucia, Saint Vincent şi Grenadines, Statele Unite ale Americii, Surinam, Taiwan, Trinidad şi Tobago, Turcia, Ucraina, Uruguay, Venezuela, Zimbabwe.

26 mai - Polonia

27 mai - Bolivia

Ultima duminică din mai - Algeria, Republica Dominicană, Franţa, Haiti, Mauritius, Maroc, Suedia, Tunisia

30 mai - Nicaragua

1 iunie - Mongolia (Ziua mamelor şi a copiilor. Mongolia este singura ţară care sărbătoreşte ziua mamei de două ori pe an.)

A doua duminică din iunie - Luxemburg

Ultima duminică din iunie - Kenya

12 august - Thailanda (ziua de naştere a reginei Sirikit Kitiyakara)

15 august (Assumption Day) - Antwerp (Belgia), Costa Rica

A doua luni din octombrie - Malawi

14 octombrie - Belarus

A treia duminică din octombrie - Argentina (Día de la Madre)

Ultima duminică din noiembrie - Rusia

8 decembrie - Panama

22 decembrie - Indonezia

În Suedia, Ziua Mamei s-a sărbătorit, pentru prima dată, în Småland, în anul 1919, iniţiatoarea fiind Gertrud i Grimhult (o ţărancă din regiune care a decis să le sărbătorească, într-o zi de vineri, atât pe mama sa, cât şi pe bunica din partea mamei şi pe cea din partea tatălui). În prezent, ziua mamei se sărbătoreşte în Suedia, în ultima duminică din luna mai, pentru că atunci primăvara este pe sfârşite, iar natura este renăscută complet; există nenumărate soiuri de plante care pot fi oferite mamelor şi se poate înălţa steagul suedez (când este senin şi cald afară), sărbătorindu-se, în natură, această zi. Tot cu această ocazie am aflat că suedezii îşi sărbătoresc nu numai mamele în viaţă, dar le comemorează şi pe cele trecute pe lumea cealaltă (există chiar un autobuz care circulă special de Ziua Mamei spre şi prin cimitirul Norra begravningsplatsen).

De 8 Martie

Cu multă dragoste, pentru mama!

duminică, 7 martie 2010

Vasaloppet - motiv de mândrie naţională suedeză

Vasaloppet este o cursă maraton de schi  (90 km) care se ţine, anual, în prima duminică a lunii martie, în nord-vestul regiunii Dalarna, Suedia şi se desfăşoară între satul Sälen şi oraşul Mora. Vasaloppet este cea mai "vârstnică", cea mai lungă şi cea mai populară cursă de schi din lume, anul acesta participând 16 000 de schiori din întreaga lume.

Cursa a luat startul pentru prima dată, în anul 1922, iar legenda spune că a avut ca motiv de inspiraţie fuga regelui Suediei, Gustav Vasa, din anul 1520. Câştigătorul primei curse a fost Ernst Alm din Norsjö, în vârstă de 22 de ani, care a rămas cel mai tânăr câştigător din istoria cursei.

luni, 1 martie 2010

Început de martie înflorit

Nu am fost uitată, nici de data asta!
Bucheţelului primăvăratic de anul trecut


i s-a adăugat, anul acesta, mult preţioasa orhidee, floarea mea preferată, pe care părinţii mei nu uită niciodată să o ataşeze la mail, cu ocazia fiecărei noi sărbători.


Mărţişor nostalgic

Tocmai ce mă apucase nostalgia că anul acesta nu port şi eu şnur bicolor (alb-roş') la mână sau că nu mă mai bucur de mărţişoarele frumos meşteşugite de artizani (nu vorbesc de chinezismele şi kitchurile existente la orice pas, la orice tarabă, în România), când la vizita-mi zilnică prin casele primitoare ale prietenilor blogosferici, ce văd?? Mărţişoare pline de parfumul de odinioară, din cutia bunicii, păstrată cu sfinţenie şi care adăposteşte mici şi delicate simboluri primăvăratice legate cu şnur bicolor.

Aşadar, voi accepta cu mult drag şi emoţie mărţişorul nostalgic şi autentic de la Ninu:


şi unul dintre mărţişoarele modelate cu pricepere şi răbdare de mâinile harnice şi îndemânatice ale Silviuţei şi mămicii ei.

Priveşte cum ninge... de 1 martie! :)

Săptămâna trecută am experimentat la Stockholm, puţin din haosul transportului în comun de la Bucureşti pe timp de fulguială neaşteptată şi surprinzătoare, de fiecare dată. Aşadar săptămâna trecută toată "suflarea" de autobuze, metrouri şi trenuri suedeze a fost bulversată de frigul şi viscolul ce s-a abătut peste oraş şi a dăinuit zile în şir. Când spui Suedia, te aştepţi, contrar realităţii, la friguri şi viscole veşnice (nu că anul ăsta nu a fost cam aşa :) şi nu crezi, nici în ruptul capului, că este posibil, ca sistemul suedez de transport în comun, atât de riguros pus la punct să sufere devieri "comportamentale" atât de majore :) Şi totuşi, a fost posibil (puteţi citi şi postul lui salmi pe aceeaşi temă, post amplu şi bine documentat). Posibilă este şi plata de către SL (echivalentul RATB-ului nostru) de daune morale călătorilor pentru bulversarea traficului pe timp de iarnă. Deşi vremea a fost nemiloasă, SL-ul avea datoria să asigure buna desfăşurare a transportului în comun (eventual puţin îngreunată, nu oprită la metrou şi deviată la autobuze din cauza suplimentării acestora pe rutele metroului). Şi uite aşa, suedezul plătitor de bilet şi abonament în perioada menţionată va fi despăgubit cu contravaloarea daunelor morale în săptămâna cu pricina.

Cum după vreme rea, răsare soarele, nici soarele suedez nu a făcut excepţie, în weekend, când s-a jucat de-a v-aţi ascunselea cu norii cauzatori de lapoviţă sau ploaie. Şi uite aşa, la 1-2 grade pe plus, duşurile alternative de lapoviţă şi ploaie au reuşit să fleoscăiască "astfaltul" de gheaţă şi pietriş şi să topească (nesemnificativ, aş spune) munţii de zăpadă.




Odată cu zâmbetul strengăresc al soarelui au apărut şi speranţele noastre, ale celor ce locuim pe tărâm suedez, de a-i da bineţe mult aşteptatei primăveri, ce în tradiţia românească îşi trimite mărturia "înşnurată" roş-albă, pe post de vestitor al primăverii. Aici, tradiţia mărţişorului balcanic nu se sărbătoreşte, mai mult, este total necunoscută. Nu de alta, dar nu ai ce vesti! Aaaa, poate doar că iarna va mai sălăşlui încă vreo lună sau două, dovadă fiind ninsoarea abundentă de astăzi, ce cade neîntrerupt de ore bune şi care a înlocuit, deja, cu haină albă şi frumoasă, pardesiul cel gri şi ponosit.


sâmbătă, 27 februarie 2010

Vești la grămadă :)

Sfârșit de februarie, sfârșit (momentan) de emoții școlare cu iz de examen de trecere la SAS B, sfârșit al unei săptămâni ce a debutat viscolind de zor, blocând toată suflarea suedeză de la metrou și pendeltåg, mobilizând, astfel, zeci de autobuze, ce aveau deja rute bine definite, și țintuindu-ne, pe noi, dependenții de autobuze, minute bune în stații, la -15, -20 de grade în compania fulgilor viscoliți. Singurii calmi și resemnați, în tot vâjul viscolit și bulversant, erau, culmea, suedezii ce au fost nevoiți să se reorienteze la autobuzele de înlocuire a metroului ce era blocat din cauza liniilor înghețate (o bună parte a metroului suedez circulă pe la suprafață) și care așteptau, precum statuile ninse, minute în șir, cufundați în lectura dimineții sau amiezii.

Așa mi-am petrecut eu momente prețioase și extrem de încordate, înainte de a ajunge la examen, marțea trecută. Așa, adică în compania suedezului relaxat cu ziarul în brațe, iar eu, disperată topind "asfaltul" de gheață și pietriș și fulgi proaspeți de nea, tot pendulând pași la dreapta, pași la stânga, de nervi, nerăbdare, frig și emoții. Cele două ore pe care le-am calculat ca marjă pentru cele 45 de minute drum casă-școală, au fost alese inspirat, pentru a ajunge la timp la examen. Partea amuzantă a fost alta: stăteam la o masă rotundă, cu ai mei colegi la taclale extrem de înfierbântate, pe teme școlare :), atât de înfierbântate încât în momentul în care mi-am aruncat ochii pe ceas (îngerul meu păzitor a fost și de data asta la datorie) era ora 2 fără 5 minute. Am alergat ca nebunii pe scări vreo 4 etaje, că n-am mai nimerit nici liftul și am ajuns la fix în sala de examen, gâfâind și cu inima în gât de fugă și spaimă că era să ratăm examenul.

Examenul a fost (acum că sunt funcțională sufletește, moralicește și cu mintea limpede) relativ ușor. Adică, față de examenele precedente, a constat numai din două probe: una fiind proba de läsförståelse (un text de o pagină despre pasiunea suedezilor de a juca la loto, cu 20 de întrebări aferente la care trebuia să răspundem cu adevărat sau fals). Piece of cake, ce mai! :)) A doua probă, skivuppgift (compunerea), a fost la alegere din trei subiecte: primul despre rolul taților divorțați în viața copiilor. Să argumentăm dacă și de ce ar fi important ca un copil să rămână în custodia tatălui. Al doilea subiect despre viața într-o famile combinată: doi parteneri din relații anterioare cu tot cu copii întemeiază o nouă familie. Să explicăm dezavantajele unei astfel de familii, să dăm trei exemple pentru reușita unei astfel de familii și să le argumentăm. Al treilea subiect despre cum își văd vecinii vecinii :) În cazul meu, să povestim cum suntem văzuți noi, românii, de către vecinii noștri unguri :D, bulgari, sârbi, ucrainieni și moldoveni, dar partea amuzantă și haioasă. Mi-ar fi plăcut să vorbesc despre acest subiect dacă aș fi fost de altă nație, înconjurată de alți vecini. În situația dată, mi-a fost imposibil să găsesc acel amănunt funny pe care l-ar gândi vecinii noștri despre noi și despre care, zicem noi că nu-i adevărat. În cazul nordicilor, comentariile la adresa vecinilor sunt destul de pozitive, ei își reproșează unii altora că sunt fie prea tăcuți, fie prea precauți (suedezii), fie prea rezervați (finlandezii) sau expansivi (danezii) etc. În cazul românilor, dați-mi și mie, vă rog, exemple de lucruri drăguțe sau funny pe care le gândesc ungurii despre noi, spre exemplu :D că mie nu-mi vin în minte, deocamdată, nici acum când sunt relaxată, nici la examen când eram stresată și cu mintea încețoșată de teroarea ciclică ce mă acaparase cu o zi înainte.

Din fericire, rezultatul la examen ne-a parvenit, și de data asta, după numai trei zile. Așadar, rugămintea profului a fost să-i amintim pe mail, joi, să ne trimită rezultatul vineri dimineața. Ceea ce a și făcut, iar pe la ora 11 am deschis mailul cu mână tremurândă și, ca și când programul ar fi știut că mesajul cu pricina conține informații cauzatoare de palpitații, s-a lăsat îndelung așteptat pentru deschidere. Noroc că a meritat și bucuria mea a fost de nestăvilit când am găsit VG-ul mult dorit. Acum mai am marți prezentarea de final de nivel și prezentarea orală a romanului ales. Iar joi un ultim test de capitol. Apoi voi continua cu SAS B, ultimul nivel de învățare a limbii pentru nivel academic. După acest pas, mă așteaptă cele câteva luni bune de completare la facultate pe specialitatea aleasă. Țineți-mi pumnii! Mulțumesc! :)

marți, 16 februarie 2010

O leapşă de la Tetris, din nou :)

Am primit de la tetris o leapşă pe care o onorez cu multă plăcere! Nu este prima dată când mă bagă în seamă, la capitolul leapşa, şi îi mulţumesc! Din fericire, nu îngroş rândurile celor care cataloghează lepşele drept o pierdere de timp şi mă conformez, cu plăcere, curiozităţii maselor :)

1. Cât din viaţa personală expui scriind un blog?

Expun mai mult informaţii despre noua locaţie în care mă aflu (Stockholm) combinate cu trăirile şi experienţele mele de pe tărâm suedez. Poate, la prima vedere, nu pare prea personal blogul meu, dar am o rubrică Cu caracter personal care, până acum, este cea mai stufoasă dintre cele 22 de rubrici, conţinând 32 de posturi din totalul de 155 de posturi, momentan. Nu expun explicit tot, tot, dar cine ştie citi printre rânduri, poate descoperi multe despre mine :)

2. Cu ce îţi dăunează blogul?

Deocamdată, nu-l consider malefic, dimpotrivă! De multe ori, jumătatea mea mă mai apostrofează că pierd timpul pe bloguri, dar eu nu consider această îndeletnicire o pierdere de timp. Folosirea internetului şi, implicit, a multor instrumente pe care le conţine poate fi deopotrivă malefică şi benefică, în funcţie de cât timp îi aloci şi în ce scop îl foloseşti.

3. Cu ce te ajută blogul?

Blogul, pentru mine, este o modalitate de a comunica cu cei dragi de acasă. Iniţial, l-am gândit ca pe un instrument de scurtare temporală şi spaţială, împărtăşindu-le persoanelor dragi din experienţa şi trăirile mele de la 3000 de km distanţă de Bucureşti.
Pe lângă scopul lui practic, de instrument de comunicare cu persoanele dragi şi cu cele dornice de informaţii cu iz nordic, l-am gândit şi ca jurnal (exerciţiu de scriere şi de ordonare a ideilor), la vedere, bun de "răsfoit" peste ani, în căutarea amintirilor tinereţii aşa cum erau ele percepute cu minte şi suflet tinere.
Şi, nu în ultimul rând, ca pe o căsuţă virtuală, în care pot veni cu realităţile lumii concrete, expuse scriptic şi împărtăşite celor ce poposesc accidental dar care găsesc să se întoarcă periodic, în căutarea poveştilor de departe ce-i captivează.
Am cunoscut, prin intermediul lui, oameni extrem de inteligenţi, cu poveşti de viaţă frumoase, cu un talent narativ deosebit şi care mă primesc cu braţele deschise în căsuţele lor virtuale, făcându-mă părtaşă la bucuriile şi experienţele lor de viaţă, având, astfel, multe de învăţat din felul în care gândesc şi privesc existenţa cotidiană.

4. Ce reacţii permiţi?

Mi-am început blogul în luna mai, anul trecut, din întâmplare pe weblog, dar din cauza problemelor de ordin tehnic, am migrat pe blogspot (oricum marea majoritate a blogurilor din blogroll aveau marca blogger). Nici acolo (unde nu moderam posturile) şi nici aici, unde am ales să le moderez (doar pentru a nu omite să citesc vreunul) nu m-am izbit de comportamente ciudate sau jignitoare. Slavă Domnului. Acolo optasem pentru înştiinţarea pe mail a comentariilor, aici prefer să le moderez. Dar, chiar şi aşa, le dau drumul la aproape toate; în ultima vreme mă izbesc de multe cereri de schimb de linkuri şi ultima cerere de acest gen nu am mai publicat-o.

5. Care ţi-e rutina de blogger?

Scriu când am timp şi inspiraţie; în ultima vreme, scriu posturi pe care le las nefinalizate, în aşteptarea momentelor mai inspirate şi, finalizate, uneori, le programez pentru a doua zi, de obicei, dimineaţa devreme.
Sunt zile bune în care colind prin blogosferă, dar fără să postez. De obicei, nu cred că există zi fără să accesez vreun blog preferat, în căutare de informaţii şi curiozităţi sau din simplă dependenţă pentru vreun stil anume :))

Pasez leapşa tuturor celor interesaţi de ea. Am văzut că circulă de ceva vreme şi nu ştiu exact cine a preluat-o sau nu!

duminică, 14 februarie 2010

Cu multă dragoste...

... pentru Vali!

Ziua tuturor inimilor ... de pretutindeni

A venit şi 14 februarie 2010, o nouă zi de sărbătorire a dragostei, o nouă zi în care oamenii de pretutindeni, indiferent de cum denumesc această zi, profită de ocazie să-i spună persoanei iubite "Te iubesc!"

Avem, oare, nevoie de o zi specială în care să-i spunem persoanei dragi o vorbă frumoasă, însoţită de floarea preferată şi de cadoul mult râvnit? Sunt aceste gesturi necesare doar de dragul Zilei Îndrăgostiţilor, doar de dragul tradiţiei, doar de ochii lumii, că aşa se obişnuieşte sau simţim cu adevărat şi avem nevoie de un simplu reper în timp, când gândurile noastre şi şoaptele de dragoste se înteţesc într-un joc al plăcerii şi împlinirii de sine?

Simţim în nas aburii sărbătorii comerciale, inventată nu de dragul concilierii conjugale, de surprindere a persoanei dragi cu o vorbă duioasă şi o mângâiere caldă, ci doar dintr-o necesitate economică cu iz de profit americănesc, pe principiul dacă e la americani, de ce să nu fie şi la noi?

Întrebarea se pune, dacă tot există ziua cu pricina, s-o sărbătorim sau nu? Să strâmbăm din nas a dispreţ pentru lucrul împrumutat de peste Ocean pe motiv de sărbătoare a altora cu miros chicios şi fără un adevărat substrat afectiv sau să profităm de trend şi să împăcăm şi capra din bătătură, dându-i nutreţ hrănitor dar şi varza comerciantului, oferindu-i apă din belşug pentru o "multiplicare" benefică şi bine primită?

Eu una optez pentru sărbătorirea Valentinului venit de peste Ocean sau a Zilei tuturor inimilor (suedeze), a Dragobetelui românesc şi a altor manifestări de dragoste semnalate în lumea largă. Cu alte cuvinte, să găsim dorinţa, puterea şi timpul necesare să spunem "Te iubesc" din inimă, de cât mai multe ori pe an, la zile marcate sau nu calendaristic, etichetate sau nu cu emblema inimii ce se hrăneşte cu vorbe de alint sau recunoştinţă.


Alla hjärtans dag (Ziua tuturor inimilor), cum este denumită Valentines Day pe tărâm suedez, nu este o sărbătoare oficială, este practicată relativ recent, din 1960 şi începută în scopuri comerciale şi datorită influenţei culturii americane. În prezent, se bucură de popularitate (însă nu ieşită din comun), recunoscută prin vânzările de cosmetice, pluşuri şi flori, care capătă în această perioadă valenţe economice semnificative, depăşite doar de cele de la Ziua Mamei.